Articole Remember

(2015)

Răzbunarea amintirilor

Despre film

Filmul spune povestea lui Zev Guttman (interpretat de actorul câştigător al Premiului Oscar Christopher Plummer), un bărbat de 90 de ani care se luptă cu pierderile de memorie, ce-şi petrece ultimii ani din viaţă într-un liniştit azil de bătrâni. La o săptămână după ce-şi pierde soţia, la care ţinea foarte mult, primeşte un pachet misterios de la Max, un prieten apropiat  (interpretat de actorul câştigător al Premiului Oscar Martin Landau),  în care se află un teanc de bani şi o scrisoare cu un plan şocant extrem de bine detaliat.

Atât Zev, cât şi Max au fost prizonieri la Auschwitz, unde acelaşi gardian fără milă s-a făcut responsabil de moartea familiilor celor doi – un nazist care, imediat după război, a reuşit să fugă din Germania şi a ajuns în Statele Unite, unde locuieşte de atunci, sub o identitate falsă. Max este acum prizonierul unui scaun cu rotile, dar este încă în deplinătatea facultăţilor mintale. Ghidat de Max, Zev va porni într-un road trip prin tot continentul, pentru a face dreptate şi a-l pedepsi pe cel care le-a distrus vieţile.

Regizorul nominalizat la Oscar Atom Egoyan a creat o poveste de răzbunare alertă, într-un mod deosebit de original şi de intim, pornind de la unul dintre evenimentele istorice cele mai cumplite, dar totodată mai semnificative din istoria noastră recentă.

Prin jocul actoricesc incredibil al actorului Christopher Plummer în rolul fragilului, dar hotărâtului Zev, filmul reuşeşte să-şi ţină spectatorii în alertă continuă, oferindu-le, totodată, un subiect la care să mediteze mult timp după vizionarea filmului.

Sinopsis
ALTE ARTICOLE
jinglebells