Articole Paranormal Activity

(2007)

Activitate paranormală

Despre echipa de producție

Oren Peli (scriitor/regizor/producător/editor) s-a născut în Israel și a venit în Statele Unite la vârsta de 19 ani. A renunțat la liceu la vârsta de 16 ani pentru a realiza un program de desen, care a avut un mare succes. Devine mai târziu designer de software cu normă întreagă, și își folosește aptitudinile pentru a crea programe de animație și, cel mai important, software pentru jocuri. ACTIVITATE PARANORMALĂ este primul său film. Următorul, Area 51, scris tot de el, este produs de Jason Blum și s-a filmat în Utah în toamna anului 2009.

Jason Blum (producător) și compania lui - Blumhouse Productions au semnat un contract pe trei ani cu Paramount Pictures în 2005. Anterior, Blum a avut un contract de producție pe doi ani cu HBO Films, iar înainte de acesta, un contract pe doi ani cu Miramax Films. Din 1995 până în 2000, Blum a lucrat ca director de achiziții și coproducții la Miramax Films, în New York. În timp ce era acolo, a achiziționat peste 50 de filme, între care The Others/ Ceilalți, Smoke Signals/ Semnale de fum, A Walk on the Moon/ O plimbare pe lună, The Reader/ Cititorul și The House of Yes/ Casa tuturor posibilităților.

De la fondarea propriei companii, în 2000, Blum a produs 12 lungmetraje care îi demonstrează gustul unic și sensibilitatea creatoare. El a lucrat ca producător executiv la The Reader, în regia lui Stephen Daldry, pentru care Kate Winslet a câștigat un Oscar. În prezent, Blum lucrează în etapa de postproducție la The Tooth Fairy, pentru 20th Century Fox, avându-l în distribuție pe Dwayne Johnson. Filmul este programat să fie lansat pe 22 ianuarie 2010. De asemenea el lucrează în etapa de postproducție la Area 51, regizat de Oren Peli.

Blum a mai produs The Accidental Husband/ Un soț în plus, cu Uma Thurman, Colin Firth și cu Jeffrey Dean Morgan, pentru Yari Film Group, The Darwin Awards/ Premiile Darwin, cu Winona Ryder și cu Joseph Fiennes, Griffin and Phoenix, avându-i în distribuție pe Amanda Peet și Dermot Mulroney, Hysterical Blindness/ Tensiune orbitoare, cu Uma Thurman, Gena Rowlands și Juliette Lewis, care a fost difuzat pe HBO și care i-a adus Umei un Glob de Aur; Hamlet, cu Ethan Hawke, Bill Murray, Sam Shepard și cu Kyle MacLachlan, lansat de Miramax și documentarul Alexandrei Shiva, Stagedoor.

Steven Schneider (producător executiv) s-a mutat de la New York la Hollywood în 2003, după ce obținut diplomele de masterat în filosofie - de la Harvard și cea în studii cinematografice de la NYU. Tot înainte de a se muta, Schneider a publicat o serie de cărți despre film, concentrându-se asupra filmelor de groază străine.
După o colaborare cu Gold Circle Films, unde a ajutat la găsirea și dezvoltarea scenariului pentru continuarea filmului White Noise/ Vocea morții, Schneider a încheiat un contract cu Paramount Pictures în 2006, unde a rămas vreme de doi ani. În acest timp, Schneider și-a extins portofoliul, incluzând acum toate genurile de film de groază: de la horror, la thriller și SF, precum și toate subgenurile acestora. În momentul în care a devenit producător la Paramount în 2007, Schneider a început să lucreze cu Jason Blum, care era deja implicat în mai multe proiecte, o colaborare care s-a dovedit a fi atât de plăcută și de productivă, încât a încheiat un contract direct cu Blumhouse.

Despre distribuție
Film - Paranormal Activity

Paranormal Activity

(2007)
Activitate paranormală
7.1 1322 voturi 248 păreri
jinglebells