Articole Lara Croft Tomb Raider: The Cradle of Life

(2003)

Lara Croft Tomb Raider: Leagănul vieții

Despre subiect

Cutia Pandorei, despre care se spune ca ascunde toate relele de pe Pamant, este ascunsa in Africa intr-un loc cunoscut ca „Leaganul Vietii”. Lara Croft (Angelina Jolie) trebuie sa gaseasca cutia inainte ca aceasta sa ajunga in mainile maniacului Dr. Jonathan Reiss (Ciaran Hinds), un om de stiinta care a castigat premiul Nobel. Reiss doreste sa foloseasca puterea raului si de aceea trebuie oprit cu orice pret. Numai Lara Croft il poate impiedica sa-si atinga marele tel...acela de a domina lumea.

Era inceputul unui nou mileniu cand Angelina Jolie a inceput sa se pregateasca pentru primul film Tomb Raider. Au fost necesare antrenamente de gimnastica, ridicari de greutati, sarituri cu coarda elastica, motociclism, box, arte martiale si fitness iar pentru relaxare, Angelina a apelat la yoga.

„Lara Croft este unul din cele mai solicitante roluri pe care le-am acceptat,” recunoaste Jolie. „Ma gandeam ca dupa toate antrenamentele voi ajunge sa ma confund cu eroina. Adevarul este ca e destul de dificil sa fii in pielea Larei zi de zi, gata sa salvezi lumea.”

Totusi, Angelinei i-a placut sa interpreteze o eroina asa atipica si, cand a primit propunerea pentru Leaganul vietii, ea s-a aratat nerabdatoare sa reia rolul si sa-l duca pe culmi mai inalte.

Deoarece Lara Croft este si prima eroina a jocurilor electronice, creatorii jocului „Tomb Raider” au fost foarte precauti cand au incredintat personajul producatorilor de film. Dar, cu Angelina Jolie in rol pricipal, toti s-au aratat increzatori in reusita personajului pe marile ecrane si, odata cu Leaganul vietii, personajul a fost remodelat si imbunatatit pe toate planurile.

„Tomb Raider este un proiect foarte interesant,” a spus producatorul Lloyd Levin. „Are atat elemente fantastice cat si aventura bazata pe realitate si astfel ai o paleta larga de actiune. Stiam ca succesul primului film s-a datorat in primul rand Angelinei in rolul Larei Croft si de aceea am dorit o poveste noua care sa cuprinda si mai multe provocari.”

Levin a mai mentionat si alte aspecte care au dus la succesul filmului. „Un rol important l-a avut multitudinea locatiilor dar si faptul ca Lara se afla cu un picior in lumea antica si cu celalalt in era tehnologiei de varf. Prin urmare, am inclus si aceste elemente in noul film.”

Producatorii Gordon si Levin au apelat la regizorul Jan De Bont, cunoscut datorita unor succese ca Speed si Twister. De Bont era interesat de film inca din faza incipienta a proiectului si astfel visul sau s-a transformat in realitate. „Intotdeauna am indragit personajul Lara Croft si o astfel de eroina este ideala pentru un regizor ca mine,” a spus De Bont. „Pe langa talent, Angelina mai are si curajul de a executa singura cascadoriile si astfel am reusit sa ne intelegem perfect.”

De Bont a mai adaugat: „Scenariul este foarte bun si ma consider norocos sa lucrez cu Angelina Jolie ca interpreta principala. Toata distributia filmului este potrivita. Talentul colectiv al actorilor a contribuit la reusita colaborarii.”

Gerard Butler il intruchipeaza pe Terry Sheridan, un fost agent care este scos dintr-o inchisoare din Kazahstan pentru a o conduce pe Lara Croft catre Dr. Jonathan Reiss. Interpretat de Ciaran Hinds, Reiss este un om de stiinta genial care doreste sa acapareze lumea. Butler afirma despre personajul sau: „Sheridan a avut in trecut o relatie cu Lara si astfel reuseste sa-i complice viata. Este periculos si imprevizibil, este capabil sa faca mult rau iar Lara se dovedeste destul de vulnerabila. Tot timpul cand sunt impreuna, spectatorii se asteapta ca acesta sa o tradeze.”

Ciaran Hinds, interpretul lui Jonathan Reiss s-a aratat incantat sa lucreze cu Angelina Jolie. „Reiss este un personaj foarte rece, un om fara scrupule,” a spus Hinds. „Isi doreste sa se foloseasca de cutia Pandorei dar Lara este mereu inaintea sa si astfel incepe un joc de-a soarecele si pisica.”

Despre productie
Film - Lara Croft Tomb Raider: The Cradle of Life

Lara Croft Tomb Raider: The Cradle of Life

(2003)
Lara Croft Tomb Raider: Leagănul vieții
6.5 863 voturi 38 păreri
jinglebells