Articole Faster

(2010)

Faster: Iute ca glonțul

Despre distribuție și echipa de producție

DWAYNE JOHNSON

Dwayne Johnson și-a construit reputația de actor de mâna întâi înregistrând succese de casă care au depășit încasări de 1,5 miliarde dolari în toată lumea.

Născut într-o familie de sportivi de divertisment, Johnson a avut ocazia să aprecieze performanța sportivă și actoricească, urmărindu-și pe viu tatăl și bunicul, care erau luptători profesioniști. Mergând cu ei în turnee prin toată țara, Johnson a primit o educație ca nimeni altul. Mutându-se în Pennsylvania în ultimii ani ai adolescenței, Johnson s-a concentrat pe dezvoltarea abilităților lui atletice, practicând fotbalul și atrăgând asupra sa atenția celor de la University of Miami. După ce a primit o bursă pentru fotbal, Johnson a intrat în programul de formare al fotbaliștilor profesioniști, câștigând, alături de echipă, primul Campionat Național, în 1991. El a jucat din nou în Campionatul național din 1992, încheindu-și apoi cariera cu cel de-al treilea Campionat național, în 1995, când a jucat împotriva University of Nebraska, în cadrul Orange Bowl.

După ce a absolvit programul, Johnson și-a valorificat experiența acumulată pentru a-și transforma aptitudinile și pasiunea pentru spectacol într-o nouă carieră care i-a schimbat viața. Călcând pe urmele tatălui și bunicului său, care intraseră în galeria World Wrestling Entertainment Hall of Fame, Dwayne și-a dezvoltat abilitățile de luptător dobândite în copilărie construindu-și un personaj propriu, care a repurtat mari succese în ring sub numele de ‘The Rock.’ Johnson a luptat în fiecare săptămână la televiziune, în fața a peste 10 milioane de fani, sau în fața unui public numeros, de peste 70.000 de spectatori, în sălile de lupte. Johnson a evoluat cu casa închisă, în săli imense de întreceri sportive cum ar fi Houston Astrodome, Madison Square Garden sau Toronto Sky Dome. În rolul luptătorului ‘The Rock,’ Dwayne a obținut succese și în afara sălilor de lupte, devenind autorul cel mai bine vândut, conform topului întocmit de New York Times, al autobiografiei intitulate The Rock Says și deținătorul unui disc de platină pentru CD-ul World Wrestling Entertainment, unde a cântat alături de artiști cum ar fi premiantul Grammy, Wyclef Jean.

Johnson și-a împlinit visul de a-și extinde activitatea în industria de divertisment, trecând de la televiziune la film, odată cu rolul unui zeu egiptean ‘the Scorpion King’ din blockbuster-ul anului 2001, The Mummy Returns, realizare care i-a adus apoi rolul principal din The Scorpion King, în 2002. Succesul acestui film a făcut ca el să fie distribuit în următoarele roluri principale din The Rundown (unde a interpretat un vânător de recompense care acționa în America de Sud), Walking Tall (în rolul unui erou al războiului din Golf, care își protejează orașul natal de traficanții de droguri) și Gridiron Gang (în rolul unui ofițer care instruiește o echipă formată din adolescenți). El a avut o interpretare remarcabilă și în filmul de succes Be Cool, în rolul unui bodyguard din Samoa.

Un mare filantrop, Johnson a înființat The Rock Foundation în 2006. În primul său an de activitate, fundația și-a îndreptat eforturile asupra The Rock's Toy Chest, un program creat special pentru copiii spitalizați pentru boli grave. Misiunea actuală a fundației este aceea de a-i convinge pe oamenii de toate vârstele de faptul că integritatea, munca și perseverența îi vor ajuta să-și atingă scopurile și că ei va trebui să-i ajute și pe alții să obțină aceleași rezultate.

Pe lângă faptul că e fondator și președinte al acestei fundații, Johnson a devenit și un membru marcant în conducerea Crucii Roșii americane, a făcut parte din Comitetul național al fundației Make-A-Wish Foundation, unde a fost ales ambasador al bunăvoinței, și a îndeplinit funcția de purtător de cuvânt al School All-Stars (f.k.a. Fundația de tineret a lui Arnold Schwarzenegger). The Giving Back Fund l-a omagiat pe Dwayne, în 2006, pentru că a fost unul dintre cele 30 de celebrități care au făcut cele mai valoroase donații publice (University of Miami). În iunie 2008, Congresul Statelor Unite, Comitetul reunit de conducere și Fundația de premiere a Congresului SUA i-au conferit lui Johnson prestigiosul Horizon Award, premiul Congresului SUA care se dă numai persoanelor din sectorul privat care au contribuit personal la crearea de oportunități pentru toți americanii și care au dat tinerilor un exemplu excepțional de reușită în viață. Dwayne este tatăl iubitor al unei fetițe de 9 ani, Simone.

BILLY BOB THORNTON

Premiat cu premiul Academiei, scenaristul, actorul, regizorul și muzicianul Billy Bob Thornton are la activ o carieră impresionantă și vastă în cinematografie, televiziune și teatru. Fiind carismatic și talentat, Thornton a devenit unul dintre cei mai distribuiți actori ai generației sale.

Demonstrând versatilitatea abilităților sale de interpretare, în 2001 Thornton a jucat în comedia Bandits în regia lui Barry , comedia neagră The Man Who Wasn’t There în regia fraților Coen; și în drama Monster’s Ball, în care a apărut alături de actorii Halle Berry, Peter Boyle și Heath Ledger.

Fiecare dintre cele trei interpretări i-au adus lui Thornton aprecieri din partea criticii, încununate ulterior cu titlul de cel mai bun actor al anului 2001, oferit de National Board of Review, nominalizări la Golden Globe pentru cel mai bun actor de dramă, pentru The Man Who Wasn’t There și pentru cel mai bun actor dintr-un muzical sau comedie, pentru Bandits, și o nominalizare la premiul American Film Institute pentru cea mai bună interpretare masculină, pentru The Man Who Wasn’t There.

În 1996, Thornton a devenit o figură extrem de proeminentă a cinematografiei după ce a realizat filmul Sling Blade, pe care l-a jucat, regizat și căruia i-a scris scenariul original. Această realizare i-a consolidat statutul de realizator cinematografic de excepție. Munca lui a fost răsplătită cu Premiul Academiei, pentru cel mai bun scenariu - adaptare și o nominalizare la premiul Academiei pentru interpretare. În filmul produs de The Shooting Gallery și difuzat de Miramax, au mai jucat Robert Duvall, JT Walsh, Dwight Yoakum și John Ritter.
De asemenea, Thornton a mai apărut în filme ca The Winner, Indecent Proposal, Deadman, Tombstone, On Deadly Ground, Bound By Honor, For The Boys și The Stars Fell on Henrietta.

Thornton a jucat și în blockbuster-ul de acțiune și aventură Armageddon, cu Bruce Willis, sau alături de Sean Penn și Nick Nolte în U-Turn, în regia lui Oliver Stone sau în Primary Colors, alături de John Travolta și Emma Thompson și sub bagheta regizorului Mike Nichols. El a mai jucat în comedia neagră Pushing Tin alături de John Cusack.

Thornton a primit o nominalizare la premiul Academiei și la Globul de aur la categoria cel mai bun rol secundar, pentru drama A Simple Plan regizată de Sam Raimi, ca și premiul Los Angeles Film Critics Association și o nominalizare din partea Screen Actors Guild, pentru cel mai bun rol secundar masculin.

Pentru cea de-a doua și a treia sa realizare regizorală, Thornton ca ales comedia Daddy And Them, pe care a scris-o și interpretat-o și ecranizarea romanului de succes al lui Cormac McCarthy, filmul epic All The Pretty Horses, cu Matt Damon, Penelope Cruz și Henry Thomas.

OLIVER JACKSON-COHEN

Oliver Jackson-Cohen s-a născut la Londra în familia creatoarei de modă Betty Jackson și a soțului ei, omul de afaceri francez David Cohen. La vârsta de 15 ani, el și-a făcut debutul în actorie odată cu un rol de guest-star, în show-ul televiziunii BBC, “Hollyoaks.” După ce a apărut în serialul britanic “The Time of Your Life,” Oliver a primit un rol titular în drama de epocă produsă de BBC, “Lark Rise to Candleford.”

Oliver a fost primit să studieze la Strasberg Theatre Institute după care s-a mutat la NY pentru a-și continua studiile de actorie. Prima sa audiție la New York a fost pentru filmul independent Life & Death at 17. El a obținut rolul principal din acest film și a semnat imediat un contract de impresariat cu William Morris Endeavor Agency. Oliver poate fi urmărit în prezent în filmul Going The Distance alături de Drew Barrymore. Oliver se află în această perioadă pe platourile de filmare ale filmului What’s Your Number.


GEORGE TILLMAN, JR. (regia)

În 1994, George a scris și regizat primul său film, Scenes For The Soul . După succesul pe care l-a repurtat, George a început să scrie un scenariu bazat pe viața sa, pe care l-a intitulat--Soul Food.

Următoarea realizare regizorală a lui George a fost Men Of Honor, o poveste epică inspirată de viața lui Carl Brashear, un bărbat care a învins obstacolele rasismului, lipsa studiilor și pierderea unui picior, devenind primul scufundător afro-american al Marinei Satelor Unite. După succesul filmului Men Of Honor, George s-a lansat în producție. A fost producătorul executiv al îndrăgitului “Soul Food: The Series” pentru Showtime Networks. George a co-produs apoi, împreună cu partenerul său, Bob Teitel, filmul MGM, Barbershop. La scurt timp după Barbershop a urmat Barbershop 2: Back In Business. Succesul celor două filme a impulsionat apariția altor două producții: Beauty Shop, cu Queen Latifah, Kevin Bacon, Alicia Silverstone și Djimon Hounsou, și show-ul de televiziune bazat pe filmul original, care a fost realizat sub egida Showtime.
George s-a reîntors la regie în 2007, pentru a realiza filmul biografic Notorious.

TONY GAYTON (scenariul/producția)

Tony Gayton a absolvit USC School of Film and Television unde a primit premiul Jack Nicholson Screenwriting Award. El este scenaristul filmelor: The Salton Sea, Murder by Numbers, și Faster , ultimul dintre ele fiind scris cu ajutorul fratelui său, Joe Gayton. Pe lângă scenariu, el s-a ocupat și de regia a două documentare despre muzica rock și despre interpreții săi: Athens, Georgia Inside/Out și Two Headed Cow.

JOE GAYTON (scenariul/producția executivă)

El s-a mutat împreună cu fratele său, Tony, la Los Angeles în 1980, pentru a-și pune la încercare talentul de scenarist. Primul film care a fost produs după un scenariu al său a fost Uncommon Valor. De atunci a mai scris scenariile pentru Shout și Bulletproof. El a regizat filmele Warm Summer Rain și Sweet Jane. Faster este primul scenariu pe care l-a scris împreună cu fratele său.

MICHAEL GRADY (imaginea)

După ce a absolvit școala de film AFI în 1995, Michael Grady a realizat imaginea mai multor video-clipuri muzicale, filme de scurt metraj și a șapte filme independente, care s-au bucurat de succes la multe festivaluri de film internaționale. Grady a obținut statutul de membru al Academy of Motion Pictures & Sciences datorită imaginii realizate de el pentru filmele Wonderland, cu Val Kilmer în rolul starului porno John Holmes, Neverwas, cu Sir Ian McKellan, Jessica Lange și Aaron Eckhart și Factory Girl, cu Sienna Miller.
Printre alte realizări ale lui Grady se numără filmul de familie din 2009, Hotel for Dogs și Notorious, filmul biografic care vorbește despre fostul rapper, Notorious B.I.G. De curând, Grady a realizat imaginea filmului Easy A.

DIRK WESTERVELT (montajul) a colaborat cu regizori valoroși în cariera sa de până acum. El a realizat montajul dramei biografice a lui George Tillman, Jr., Men of Honor, și filmului Notorious, în aceeași regie, care redă viața rapper-ului cunoscut sub numele de Notorious B.I.G. De asemenea a fost editor asociat pentru comedia-dramă de succes a aceluiași regizor, Soul Food. Westervelt a fost editor de efecte vizuale și de muzică pentru aventura științifico-fantastică a lui Guillermo del Toro, Hellboy și pentru action-thrillerul acestuia, Blade II.

Producția
jinglebells