Sylvester Stallone (Ray Breslin) și-a câștigat recunoașterea la nivel mondial ca un actor, scriitor si regizor, de când a jucat rolul principal în Rocky după un scenariu chiar de el, flim care a câștigat premiul Oscar in 1976 pentru cel mai bun film.
Din acel film seminal, Rocky a crescut la o franciza de cinci continuări și în 2006 Stallone a încheiat seria cu Rocky Balboa, un succes atât la public, cât și la critici, care l-a confirmat ferm atât pe Stallone si pe Rocky ca simboluri culturale. În plus, pentru a comemora un personaj care a devenit la fel de real ca orice persoană în viață, o statuie a lui Rocky Balboa a fost plasată la poalele de - acum celebrului Muzeu de Artă din Philadelphia, la o ceremonie prezidată de primarul orașului.În vremuri mai recente, Stallone a scris, a regizat si a jucat in Rambo, care a continuat saga unui veteran al războiului din Vietnam, John Rambo, la douăzeci și cinci ani după debutul de Rambo. Pentru ultimul film al seriei, Stallone a filmat junglele din Birmania bazând povestea convingătoare într-o țară în care crimele împotriva umanității, războiul civil si genocidul există de peste 60 de ani - si nimeni nu face nimic despre asta.
Stallone a lansat apoi un proiect mai ambițios, thrillerul de actiune Eroi de Sacrificiu ¸ pe care l-a scris, regizat si în care a jucat, si pentru care el a angajat o distribuție de zile mari inclusiv Jason Statham, Mickey Rourke, Jet Li, Eric Roberts, Dolph Lungren și Steve Austin - precum și Bruce Willis si Arnold Schwarzenegger. Filmul a intrat pe primul loc în box office.
ARNOLD SCHWARZENEGGER (Emil Rottmayer) este cunoscut în toată lumea pentru numeroasele sale realizări ca un culturist campion mondial, ca erou de acțiune Hollywoodian, om de afaceri de succes, ecologist, filantrop, guvernatorul al statului California.
Cel mai recent, el a apărut în filmul de acțiune Ultima Reduta alături de Forest Whitaker si Johnny Knoxville. În viitor, Schwarzenegger va juca în piesa de teatru a lui David Ayer unde joaca împreună cu Sam Worthington si Terrence Howard; filmul lui Henry Hobson Maggie, unde joacă alături de Abigail Breslin; și Eroi de sacrificiu 3, cu Sylvester Stallone și multe alte staruri.
Schwarzenegger s-a născut în Austria 1947 și până la vârsta de 20 de ani a ajuns să domine sălile de bodybuilding. El a devenit cel mai tânăr câștigător al titlului Mr. Universe, atrăgând atenția asupra bodybuilding și devenind un adevărat star.
Dorindu-și o carieră la Hollywood, Schwarzenegger a emigrat în SUA in 1968 și a mai câștigat alte cinci titluri Mr. Universe și șapte titluri Mr. Olympia înainte de a se dedica actoriei. Mai târziu, el a obținut o diplomă de la University of Wisconsin și a devenit cetățean american.
Schwarzenegger, care a lucrat și sub pseudonimul Arnold Strong la primul lui film, Hercule in New York, a făcut repede carieră la Hollywood. În 1977 a primit un Glob de Aur pentru rolul său Stay Hungry, alături de Sally Field. Adevărata lui șansă a venit însă în 1982 când filmul lui John Millius Conan Barbarul, a făcut ravagii la box office.
În 1984 Schwarzenegger a făcut istorie în lumea filmului în rolul lui James Cameron din thrillerul SF Terminatorul. El este singurul actor care a apărut în ambele categorii ale Institutului american de film, atât la categoria eroi, cât și la cea a răufăcătorilor, pentru rolul din seria Terminatorul series.
Printre filmele în care a jucat, se numără Commando, Predator, Gemenii, Total Recall, True Lies, Eraser, Collateral Damage, Terminator 3: Rise of the Machines și omagiul adus de Sylvester Stallone filmelor de acțiune, Eroi de sacrificiu (precum și Eroi de sacrificiu 2). Până în prezent, filemele sale au adunat încasări de peste 3 miliarde de dolari în întreaga lume.
În 2003 Schwarzenegger a devenit cel de-al 38-lea guvernator al statului California. În timpul mandatului săi, Schwarzenegger a semnat legea privind încălzirea globală și a stabilit diferite planuri de mediu, făcând California unul dintre cele mai implicate state în protejarea mediului și reconstruirea infrastructurii. Ca guvernator, el a implementat și Programul pentru film și televiziune din California, creat pentru a stimula producția.
Pentru recunoașterea acestor eforturi, Schwarzenegger a primit mai multe premii.
JIM CAVIEZEL (Hobbes) este un actor versatil și foarte profund. Se poate spune să rolul său ca Iisul în filmul-fenomen Patimile lui Hristos a fost cea mai mare provocare pentru el, fiind un rol extraordinar de dificil, dar căruia actorul i s-a dedicat în totalitate.
În prezent, actorul joacă rolul lui Jon Reese, un fost agent special al CIA, în cunoscutul serial CBS "Person of Interest," unde joacă alături de Taraji P. Henson și Michael Emerson. În viitoarea dramă When the Game Stands Tall, Caviezel joacă rolul principal, alături de Michael Chiklis și Laura Dern.
Caviezel a putut fi văzut în drama istorică Savannah, care îi mai are în distribuție pe Hal Holbrook, Sam Shepard și Chiwetel Ejiofor. El a mai jucat cu James Frain și Elisabeth Röhm în thrillerul Transit.
Caviezel a devenit cunoscut datorită rolului soldatului Witt in filmul lui Terrence Malick La hotarul dintre viață și moarte, unde joacă alături de Sean Penn, Nick Nolte și Adrien Brody. De-a lungul următorilor ani, el a apărut în filme precum producția lui Ang Lee despre războiul civil america, Ride with the Devil și în filmul lui Gregory Hoblit, hrillerul Frequency, unde a jucat rolul unui fiu care încearcă să se apropie de tatăl său. (jucat de Dennis Quaid).
Caviezel a jucat apoi alături de Jennifer Lopez in Ochi de înger, unde interpretează rolul unui tip misterios, ce suferă de amnezie și care are o legătură secretă cu personajul interpretat de Lopez. Actorul a continuat să își demonstreze talentul actoricesc jucând rolul unui deținut, Edmond Dantes, în filmul ecranizat după romanul lui Alexandre Dumas, Contele de Monte Cristo și cel al unui erou al wrestlingului care este acuzat de crimă, în drama regizată de Carl Franklin High Crimes, alături de Morgan Freeman și Ashley Judd.
În 2004 Caviezel a apărut cu Robin Williams și Mira Sorvino in filmul lui Omar Naim Final Cut unde joacă alături de Claire Forlani și in filmul lui Rowdy Harrington Bobby Jones: Stroke of Genius. He then a jucat Madison, povestea lui Jim McCormick, și a lucrat cu Denzel Washington la thrillerul Déjà Vu (2006). Regizat de Tony Scott, Déjà Vu a fost primul film filmat în New Orleans după ce zona a fost devastată de uraganul Katrina.
Caviezel a jucat, de asemenea, în aventura SF Outlander, în thriller Long Weekend și în The Stoning of Soraya M.
Pe micul ecran, Caviezel a jucat in producția AMC "The Prisoner" alături de Ian McKellan, unde a interpretat rolul principal, în această viziune reinventată a unui clasic SF.
Actorul a fost numit unul dintre cei mai atrăgători bărbați în viață de către revista People in 2004.
Caviezel locuiește în prezent în sudul Californiei cu soția și cei doi copii.
CURTIS "50 CENT" JACKSON (Hush) și-a câștigat faima atât ca un rapper de succes, cât și ca un adevărat om de afaceri. În prezent, el continuă să își extindă repertoriul de filme. Recent, el a putut fi văzut în action-thrillerul Freelancers, cu Robert De Niro și Forest Whitaker; în Fire with Fire, alături de Bruce Willis și Rosario Dawson; și The Frozen Ground, unde joacă alături de Nicolas Cage și John Cusack. În trecut, Jackson a apărut în drama de război nominalizată la Globurile de Aur, Acasă printre cei curajoși.
Printre proiectele sale viitoare se numără: filmul lui Matt Johnson The Pursuit, The Dance (pe care Jackson îl va și produce), Live Bet și un proiect care încă nu a primit un nume, care îi mai are în distribuție pe Sharon Stone și Val Kilmer. Jackson va fi Producătorul exectuvi al serialului de televiziune "Power" în rețeaua Starz.
Recunsocut ca unul dintre cei mai talentași și prolifici artiști muzicali contemporani, Jackson a reușit să se extindă în mai multe domenii. El are mai multe afaceri în domenii variante, printre care: management artistic, producție de muzică și de film, reclame, căști, jocuri video, edituri și băuturi energizante. Cu vânzări anuale care se apropie de 300 de milioane de dolari, Jackson și-a întărit poziția în industria de entertainemnt, atât ca o putere în domeniul afacerilor, cât și al entertainementului.
În 2005 Jackson a debutat cu albumul Totul pentru bani, un album autobiografic despre copilăria lui săracă și despre influențele negative din cartierul Queens, New York, precum și despre drumul către celebritate.
Jackson a fost prezent pe scena muzicală încă din 2003, rescriind istoria hip-hopului. Albumul lui de debut a vândut 872,000 de copii și a stabilit un record de vânzări, fiind numărul I în top Billboard pentru 6 săptămâni, și primind discul de platină de nouă ori din partea Industriei Americane de Discuri.
Până în prezent, rapperul a vândut mai mult de 22 de milioane de albume în întreaga lume și a primit foarte multe premii, precum și 13 nominalizări la Grammy.
Premiat cu Ordinul Imperiului Britanic pentru contribuții aduse actoriei, și medaliat cu Medalia de Merit în Noua Zeelandă SAM NEILL (Dr. Emil Kyrie) este recunoscut pe plan internațional, atât pentru rolurile sale pe marele ecran, cât și în producții de televiziune. Sam a debutat în filmul lui Roger Donaldson Sleeping Dogs, dar recunoașterea a venit ca urmare a rolului săi din My Brilliant Career alături de Judy Davis.
El este probabil cel cunoscut în principal pentru rolul din Pianul, unde interpretează rolul lui Alisdair Stewart, și pentru rolul Alan Grant, paleontologul din Jurassic Park regizat de Steven Spielberg. Scris și regizat de Jane Campion, Sam în Pianul joacă alături de Holly Hunter, Harvey Keitel și Anna Paquin. Filmul a câșitgat mai multe premii internaționale, printre care 3 premii Oscars®, 3 premii BAFTA și 11 premii din partea Institutului Australian de Film. Pentru intepretarea sa, Sam a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1993, in Australia. În palmaresul actorului se numără: The Hunter alături de Willem Dafoe pentru care a fost nominaliza la catergoria Cel mai Bun actor la premiile AACTA, Daybreakers, Legend of the Guardians: The Owls of G'ahoole, Little Fish alături de Cate Blanchett, Skin, Dean Spanley, Wimbledon alături de Kirsten Dunst, YespentruOrlando regizat de Sally Potter, Perfect Strangers alături de Susan Sarandon, Dirty Deeds unde joacă alături de Bryan Brown și Toni Collette, prducția cehească The Zookeeper, Bicentennial Man alături de Robin Williams, și The Horse Whisperer unde joacă alături de Kristin Scott Thomas, Robert Redford și Scarlett Johansson.
Pentru rolurile sale din televiziune, Sam a fost nominalizat de trei ori la Globurile de Aur. În 1998, el a primit o nominalizare la Premiile Emmy și la Globurile de Aur pentru tolul din miniseria produsă de NBC, Merlin. El a mai primit o nominalizare la Globurile de Aur in 1992 pentru rolul alături de Judy Davis in One Against the Wind, și pentru rolul spionului britanic Sidney Reilly in Reilly: The Ace of Spies. Academia Britanică de Film și Televiziune l-a premiat pe Sam pentru munca sa la această miniserie, numindu-l Cel mai bun actor britanic de televiziune. Printre aparițiile sale se numărără: serialul TV "RAKE," miniseria Doctor Zhivago, To The Ends of Earth, producția Showtime "The Tudors" cu Jonathan Rhys Meyers, "CRUSOE," și "Alcatraz." Recent el a încheiat filmările la Old School produs de Matchbox Pictures alături de Bryan Brown. Sam a lucrat și în spatele cameri, regizând mai multe producții, printre care filmul de televiziune produs pentru Channel Seven Australia, The Brush Off, cu David Wenham.
În viitorul apropiat va putea fi văzut alături de Cillian Murphy în serialul britanic "Peaky Blinders" care va fi lansat anul viitor.
VINNIE JONES (Drake) și-a început cariera ca jucător profesionist de fotbal, pentru unele dintre cele mai importante echipe din Marea Britanie, precum Wimbledon, Leeds, Chelsea, Sheffield, QPR. El a devenit cunoscut în Marea Britanie și în Europa nu doar datorită calităților sale de fotbalist, dar și pentru felul în care interacționa cu fanii.
În 1998, Vinnie a fost abordat de un regizor din noul val, Guy Ritchie care dorea ca el să joacă în Jocuri, poturi și focuri de armă. Vinnie a acceptat provocarea și, de aici înainte, fostul fotbalist și-a descoperit o nouă chemare: aceea de star de cinema. Jocuri, poturi și focuri de armă s-a clasat foarte bine în topurile de film europene și americane, iar noua carieră a lui Vinnie a început cu dreptul. El a continuat să joace și în alte filme de succes, Unde dai și unde crapă, Dispari în 60 de secunde și Swordfish.
De aici înainte, Vinnie a început să fie cunoscut în industria filmului, câștigând admirația publicului și a criticilor. Până în prezent, Vinnie a apărut în peste 40 de filme, și a lucrat cu unii dintre cei mai buni producători și regizori, printre care Mathew Vaughan, Jerry Bruckheimer, Brett Ratner, și Gary Lucchesi. El a jucat în blockbusterul, X-Men 3: Ultima redută în rolul lui Cain Marko, alături de Hugh Jackman, Ian McKellen, Halle Berry și Patrick Stewart. Înainte de acest film, el a jucat rolul unui antrenor de fotbal în producția DreamWorks She The Man. În palmaresul actorului se numără: The Midnight Meat Train, și filmul produs de Quentin Tarantino, Hellride. Vinnie a jucat și în comedii, cum ar fi pelicula Year One, unde a jucat alături de Jack Black.
Vinnie încă mai joacă fotbal, fiind căpitanul unei echipe denumite Hollywood All-Stars, Los Angeles unde actorul locuiește împreună cu familia sa.. Echipa este plină de celebrități (de unde și numele).
Vinnie este foarte implicat și în acțiuni de strângere de fonduri și caritate și este ambsador pentru Warrior Sports.
FARAN TAHIR (Javed) Faran Tahir a jucat recent in Elysium în rolul ‘Premeriului Patel,' recent alesul lider al stației spațiale Elysium, populată de 8.000 de cetățeni foarte bogați., împreună cu Secretarul Apărării Delacourt (Jodie Foster) care este în stare să facă tot ce este nevoie pentru a-i ține la distanță pe cei care încearcă, în mod ilegal, să ajungă în Elysium.
Actorul, care a studiat la Harvard, a mai jucat în producții de acțiune, având roluri în producții precum Iron Man, Star Trek, dar și în serialul "Dallas," și poate fi văzut în foarte multe apariții episodice în seriale precum "Lost," "NYPD Blue," "Cold Case," "Blue Bloods," și "The West Wing,".
În Iron Man, Faran a jucat alături de Robert Downey, Jr., în rolul ‘Raza,' liderul grupului terorist care a pus la punct atacul impotriva lui Tony Stark.
Faran este un actor foarte versatil, iar acest lucru i-a adus și rolul din Star Trek,regizat de J.J. Abrams. În palmaresul actorului se numără roluri foarte diverse, în producții din cele mai variate, de la comedia Picture Perfect, la roluri dramatice în filme precum Charlie Wilson s War cu Tom Hanks și A Price above Rubies cu Renée Zellweger.
Faran vine dintr-o familie cu tradiție în teatru, cunoscută în Pakistan și India. Părinții lui sunt actori/regizori/scenariști in Pakistan. El are o diplomă de licență de la Berkeley și un master în Artă Teatrală la Harvard.
VINCENT D'ONOFRIO (Lester Clark) este un actor extraordinar de talentat, care nu este străin de munca de scenarist sau producător. D'Onofrio a apărut în peste 50 de producții de film, cel mai recent fiind Mall, în care actorul joacă, dar pe care l-a și produc și co-scris (după romanul cu același nume al lui Eric Bogosian). Filmul marchează debutul regizoral al membrulului trupei Linkin Park, Joe Hahn și îi mai are în distribuție pe Peter Stormare, Gina Gershon și James Frecheville.
Viitorul proiect al actorului este filmul regizat de David Dobkin, The Judge, cu Robert Downey Jr., Vera Farmiga și Billy Bob Thornton.
În trecut, D'Onofrio a jucat alături de Julia Ormond in horrorul Chained, regizat de Jennifer Chambers Lynch. El a mai apărut in Fire with Fire alături de Bruce Willis, Josh Duhamel și Rosario Dawson.
D'Onofrio a fost producător executiv la Steal This Movie unde l-a interpretat pe Abbie Hoffman, alături de Janeane Garofalo. El a jucat rolul negativ, luptând împotriva lui Jennifer Lopez și Vince Vaughn in in filmul lui Tarsem Singh, The Cell. D'Onofrio a lucrat din nou cu Vaughn comedia The Break Up.
Printre filmele în care a jucat, se numără The Dangerous Lives of Altar Boys, alături de Jodie Foster și Channing Tatum; The Salton Sea, unde joacă alături de Val Kilmer; Impostor, cu Gary Sinise; Chelsea Walls, regizat de Ethan Hawke; Happy Accidents, care îi mai are în distribuție pe Marisa Tomei; Robert Altman The Player, alături de Tim Robbins; Joel Schumacher Dying Young, cu Julia Roberts; Tim Burton Ed Wood, alături de Johnny Depp; Kathryn Bigelow Strange Days, cu Angela Bassett; Harold Ramis' Stuart Saves His Family, cu Al Franken; Barry Sonnenfeld Men in Black, alături de Will Smith și Tommy Lee Jones; The Thirteenth Floor, unde joacă alături de Craig Bierko; The Whole Wide World, produs de el și unde a jucat in alături de Renee Zellweger; Oliver Stone JFK, unde joacă alături de Kevin Costner; Brooklyn Finest, cu Richard Gere și Don Cheadle; și Staten Island, alături de Ethan Hawke.
Născut în Brooklyn, D'Onofrio a început să studieze actoria la American Stanislavski Theatre cu Sharon Chatten. Actorul a atras prima dată atenția datorită rolului său din filmul lui Stanley Kubrick , Platoșa de metal (1987). Printre alte producții în care a apărut se numără și Mystic Pizza și Adventures in Babysitting.
D'Onofrio a regizat, a produs și a jucat in scurt metrajul Five Minutes, Mr. Welles. El a mai a lucrat The New Tenants, tot un scurt metraj, premiat cu Oscar.
În televiziune, D'Onofrio este cunoscut mai ales pentru rolul detectivului Robert Goren din serialul Lege și Ordine: Intentii criminale, sezonul opt.
D'Onofrio a primit o nominalizare la Premiile Emmy in 1998 pentru apariția episodică din "Homicide: Life on the Street", episodul "The Subway."
Când nu este pe platou D'Onofrio își petrece filmul în New York, unde locuiește cu familia lui.
AMY RYAN (Abigail Ross) a încheiat de curând filmările la Birdman regizat de Alejandro González Iñárritu. Ea joacă alături de Michael Keaton, Ed Norton, Emma Stone, Naomi Watts și Zach Galifianakis. În 2013 ea va mai juca în alte trei producții, în filmul regizorului Drake Doremus Breathe In, produs de Indian Paintbrush și Jonathan Schwartz, unde apare alături de Guy Pearce și Felicity Jones; Devil Knot regizat de Atom Egoyan, care îl mai are în distribuție pe Colin Firth. De curând a putut fi văzută in Clear History regizat de Greg Mottola pentru HBO unde a jucat cu Larry David și Jon Hamm.
Pentru interpretarea, in 2007, din filmul Dispărută fără urmă, ea a primit nominalizări la Premiile Oscar, la Globurile de Aur și la premiile SAG la catergoria Cea mai Bună Actriță în rol Secundar. În plus, ea a câștigat multe premii la categoria Cea mai Bună Actriță în rol Secundar, printre care amintim National Board of Review, Broadcast Film Critics Association, New York Film Critics Circle și L.A. Film Critics. În palmaresul actrișei se numără Win Win, Green Zone, Jack Goes Boating, Changeling, Before the Devil Knows You'reDead, Capote, Dan in Real Life, War of the Worlds, Keane, You Can Count On Me și The Missing Person.
Ryan s-a reîntors și pe scena teatrului în acest an, în piesa scrisă de Lisa D'Amour Detroit, și regizată de Anne Kauffman la Playwrights Horizons. Ryan a debutat pe Broadway in piesa lui Wendy Wasserstein The Sisters Rosensweig. Pentru rolul ei din Unchiul Vanya, ea a fost nominalizată la Premiile Tony la categoria Cea mai Bună Actriță. In 2005, ea a apărut în rolul Stella in Un tramvai numit dorință, care i-a adus o a doua nominalizare la Premiile Tony. Ea a jucat, de asemenea, in piesa lui Neil LaBute The Distance From Here la Londra.
Printre aparițiile de televiziune ale actriței se numără : rolul Holly Flax în "The Office," Adele in "In Treatment" și Office Beatrice ‘Beadie' Russell in "The Wire."
GRAHAM BECKEL (Brims) a făcut carieră jucând rolul de tipi duri, încă de la debut, 1970. Mai recent el a interpretat rolukl lui ‘Ellis Wyatt' in in filmul lui Paul Johansson Atlas Shrugged: Part I, alături de Taylor Schilling.
În palmaresul actorului se numără Peacock, regizat de Michael Lander, alături de Susan Sarandon, Cillian Murphy și Ellen Page; The Astronaut Farmer, regizat de Michael Polish; in filmul lui Michael Bay Pearl Harbor; și , probabil cel mai cunoscut rol al său, ‘L.D. Newsome' in in filmul regizorului Ang Lee Brokeback Mountain, și în rolul Detectivului Dick Stensland, alături de Russell Crowe, Kevin Spacey și Guy Pearce in in filmul lui Curtis Hanson L.A. Confidential. Printre alte filme mai menționăm Vegas Baby; Hardball; Point of Origin; True Crime; Bulworth; Leaving Las Vegas; și The Paper Chase. În televiziune, Beckel a apărut în "Longmire," "Scandal," "CSI: New York;" "Castle;" "The Cleaner;" "CSI: Miami;" "Heroes;" "Raines;" "Grey Anatomy;" și "Wanted."
Actorul a jucat, de asemenea, in peste cincisprezece filme de lung metraj de televiziune, cum ar fi "In From the Night;" "HelterSkelter;" "The Pennsylvania Miner Story;" "The Other Mother;" "My Brother Keeper;" "Murder of Innocence" și "Amerika."