Articole Dredd

Judge Dredd, seria de benzi desenate semnată de John Wagner și Carlos Ezquerra are în centru un personaj solitar, un om al legii dintr-un viitor îndepărtat, care luptă singur împotriva nedreptății. Acestui personaj i-au fost dedicate de-a lungul timpului romane, reviste, jocuri, păpuși și chiar și costumații speciale au fost create cu gândul la Dredd, cel care este în același timp polițist, jurat, judecător și călău si care a devenit celebru în urma benzilor desenate de acum mai bine de patruzeci de ani.

În zilele de glorie de la finalul anilor 70 și apoi în epoca lui Margaret Thatcher, 2000AD a vândut mai bine de 100,000 de copii pe săptămână, iar tânărul, pe atunci, Alex Garland, a fost captivat de duritatea, violența și ironia poveștilor. ”Am făcut aproape o obsesie pentru ce era acolo, mai ales pentru Judecătorul Dredd. Mulți dintre cei de vârsta mea cunosc experienta aceasta, de a merge cu nerăbdare la chioșc pentru a lua ultimul număr al revistei, ca să te lași captivat de lumea descrisă în paginile ei. Și cu toții am păstrat ceva din sentimentul acela, chiar și când am devenit adulți. Era vorba de un fior ce ne străbătea știind că citim ceva ce nu este dedicat neapărat copiilor. Dredd avea anumite aspecte mature, simțeam că sunt un pic prea tânăr pentru a citi așa ceva. E ca atunci când te uiți la un film înterzis sub 18 ani când tu de fapt ai doar 12”

Romancier și scenarist, cunoscut pentru analizele psihologice, dilemele morale și poveștile pline de acțiune din romanele lui precum Plaja sau Coma și pentru scenariile captivante ca DUPA 28 DE ZILE, SUNSHINE și SA NU MA PARASESTI, Garland s-a gândit mereu că va ajunge să facă bezni desenate. ”Tatăl meu desenează animație, așa că eu m-am gândit mereu că voi face același lucru. Obișnuiam să desenez frecvent benzi desenate așa că am învățat cum să construiesc o poveste cu ajutorul lor.” El crede că sensibilitatea unui roman grafic se întrevede în romanele sale care sunt cinematice ”iar benzile desenate sunt cinematice, prin lungimea capitolelor și viteza cu care se desfășoară acțiunea. Așa că, după cum se vede, am o istorie în a aborda firul narativ dintr-o perspectivă grafică.”

Co-creator al benzii desenate, John Wagner înțelege reacția aproape viscerală a lui Garland față de creațiile lui și crede că principala atracție pe care o exercită personajul lui Dredd este că el este o combinație între un tip bun și unul rău, ”El este un polițist foarte dur. De multe ori ești de acord cu ceea ce face el, dar există și dăți în care îți zici: Bine că nu există cineva ca el în realitate.” Această combinație contradictorie între bine și rău este ceva ce el crede că este adevărata forță a legendarului personaj. ”Deși Dredd nu s-ar vedea niciodată ca un răufăcător, el considerându-se un tip drept și corect, cu siguranță nu este un tip pe care ți l-ai dori pe stradă, pentru a avea grijă de tine.”

Producătorul Andrew Macdonald a colaborat prima dată cu Garland atunci când a produs filmul regizat de Danny Boyle, Plaja, acum zece ani. În 2002, Garland a scris DUPA 28 DE ZILE pentru Boyle și Macdonald, care conducea la acel moment compania britanică independentă DNA Films împreună cu Allon Reich. Garland a mai scris și scenariul pentru un alt film regizat de Danny Boyle, thrillerul SF SUNSHINE și a adaptat extraordinarul roman al lui Kazuo Ishiguro SA NU MA PARASESTI, transformându-l într-un film sub egida DNA Films.

Scriitorul și-a găsit inspirația atunci când compania a decis să-și extindă orizonturile și să intre în lumea filmelor cu buget mare, în lumea francizelor, a filmelor cu un public țintă mai larg, cu lansări în mai multe locuri. Producătorii Allon Reich și Andrew Macdonald și-au dat seama că ar putea obține drepturile pentru Judecătorul Dredd și că Garland ar fi omul perfect pentru a scrie scenariul.

Obținerea drepturilor s-a dovedit însă plină de peripeții, spune Macdonald, “a fost complicat pentru că drepturile pentru film au trecut de-a lungul timpului pe la mai mulți proprietari. Într-un anumit moment, drepturile aparțineau companiei Disney. Am avut nevoie de doi ani pentru a le obține.” Dar echipa nu și-a pierdut speranța, așa că Alex a început să lucreze la primele versiuni ale scenariului.

Ironia a făcut ca producătorii să obțină drepturile de film pentru că în 1995, versiunea cu Stallone nu a avut nici pe departe succesul scontat, astfel că lucrurile s-au pus în mișcare pentru cei de la DNA Films. ”Acest lucru ne-a permis, în mod ciudat, să obținem drepturile pentru film”, spune Garland. ”Dacă s-ar fi făcut atunci un film care să spargă audiențele, nu am fi obținut drepturile. Asta ne-a deschis ușile și am știut că așteptările oamenilor s-ar fi ghidat după prima versiune, așa că am vrut să facem ceva complet diferit. Ceva mult mai hardcore și mai interesant.”

Macdonald este în asentimentul lui Garland ” Drepturile erau deținute de Rebellion, care era condusă de doi frați, Jason și Chris Kingsley, care sunt și producători și care erau conștienți de valoarea lor și voiau să le exploateze în mod corespunzător. A durat ceva timp până i-am convins că noi eram oamenii potriviți pentru a face acest proiect, dar noi tocmai făcusem DUPA 28 DE ZILE și ne doream să facem ceva asemănător. Un film care să nu fie pentru toată lumea, așa cum s-a încercat pentru versiunea cu Stallone unde personajul lui Dredd și-a pierdut de fapt din duritate. Ei au schimbat tonul benzii desenate și asta a fost o mișcare greșită.”

Chiar și Sylvester Stallone este de acord cu criticile și a spus că filmul din 1995 a fost ”o șansă ratată...pentru mine este vorba mai mult de irosirea potențialului ce exista în acea idee...filmul nu s-a ridicat la ce ar fi putut să fie” . De data aceasta însă producătorii au vrut să respecte viziunea lui Wagner și Ezquerra și atât Reich cât și Macdonald au susținut mereu importanța și integritatea conținutului original.

”Am considerat mereu că este foarte important ca cel care a creat inițiat materialul să fie consultat și că este de mare ajutor să lucrezi cu informațiile și cunoștințele acestuia. La SA NU MA PARASESTI am lucrat împreună cu Ishiguro, care a fost implicat în momentele importante de producție”, spune Macdonald, “Am vrut să facem DREDD și era foarte important să mergem să vedem dacă putem obține susținerea celor care au venit cu ideea acestui personaj, adică John Wagner, așa că am stabilit o întâlnire cu el. El mai are și alte romane grafice care au fost transformate în filme și era destul de sceptic în privința acestuia, deși a fost de o politețe desăvârșită”

Wagner își amintește că a primit un email de la Garland în care acesta îi cerea să stabilească o întâlnire. ”Prima dată m-am gândit...Aha, nu încă unul”, apoi m-am întâlnit cu ei și mi-am zis ”tipii ăștia chiar vorbesc serios?!”. El spune că era ”disperat să se facă un alt film cu personajul Dredd pentru că voiam să fie făcut cum trebuie și după întâlnire am fost impresionat de sinceritatea lor și chiar am crezut că ei vorbesc serios. Adică, faptul că lor le păsa destul de mult pentru a încerca să mă implice în proiect într-un stadiu incipient a însemnat foarte mult pentru mine. În 1995 s-a făcut un film greșit; cei din echipa de atunci nu au citit benzile desenate și au filmat de fapt o altă poveste. Ceea ce doreau ei să facă de data asta era chiar Judecătoul Dredd pe care îl știam eu.”

Garland a fost încântat că cei doi l-au adus pe Wagner în echipă, ”Dacă la acea primă întâlnire John ar fi zis că nu își dorește un alt film, că primul a fost prea departe de adevăr și că pur și simplu povestea nu se potrivește pentru film și că ar trebui să rămână doar ca bandă desenată, atunci așa ar fi rămas. Cred că am fi renunțat și am fi zis: Corect. Dar eu îl cunosc pe Dredd. L-am citit toată viața mea și știam să sunt în stare să fac acest proiect”

Producătorul Allon Reich spune că întâlnirea dintre două minți ca Garland și Wagner a fost una de bun augur și a dus la o abordare cinematică unică pentru DREDD. ”Totul se datorează viziunii lui creative. Alex este un fan al benzilor desenate, a crescut cu DREDD și lumea din 2000AD si din Mega City One si este și un scenarist experimentat” . Garland a folosit o mare parte din materialul original, spune Reich, dar a transformat lucrurile astfel încât proiectul să poată exista în mod independent, ca film. ”Este absolut numai imaginația și viziunea lui creatoare care își pun accentul pe acest film, fără îndoială.”

Dar scrierea scenariului s-a dovedit a fi o muncă nu tocmai ușoară , ”am început să scriu o poveste cu un alt personaj din DREDD, Judecătorul Dredd este un Nemesis pentru personajul Dredd și am lucrat la acea versiune timp de un an, scriind mai multe variante” spune Garland. ”Versiunea aceea a fost de fapt cea pe care a văzut-o John, una dintre primele variante, dar mi-am dat seama că John nu o poate descifra, așa că am trecut la teroriști pro-democrație, ceea ce reprezintă o altă poveste pe care John a creat-o și pe care am considerat-o foarte interesantă ”

Dar scriitorul a simțit că nici povestea aceasta nu mergea ca o narațiune eficientă pentru adaptarea pentru ecran. ”Brusc m-am gândit, ”tot încerc să fac ceva măreț cu povestea asta” dar ar trebui să încerc să gândesc la o scară mai mică și să mă gândesc la mai multe tipuri de povești pe care John le-ar spune” Garland a început să combine astfel toate elementele și să se uite la ”unele dintre poveștile mai pregnante care sunt mai degrabă niște nuvele”.

În final a decis să scrie despre o singură zi, iar Wagner a fost incredibil de încântat, ”Asta a fost problema cu primul film, era prea general. Au incercat să arate multe prea multe lucruri. Alex a concentrat totul într-o singură zi din viața lui Dredd și cred că e mult mai bine așa”.

Așadar, a fost o lungă călătorie pentru crearea scenariului dar care s-a dovedit fructuoasă și toată lumea a fost încântată de scenariu, spune Pete Travis ”Am citit scenarul lui Alex și am rămas fără cuvinte. Cred că Alex a creat o poveste care merge dincolo de nevoia de a fi un fan al benzilor desenate. Dacă trăiești într-un oraș, dacă violența te sperie vei fi atras de DREDD care este plasat într-un viitor nu foarte îndepărtat. Cred că Alex a reușit să creeze un personaj real, pe care îl poți înțelege”.

Andrew Macdonald rezumă totul spunând ”Ceea ce a făcut ca DREDD să fie posibil a fost că am avut un personaj foarte tare și am avut un scenariu foarte bun. Toată lumea care a citit scenariul a înțeles asta.”