Articole Dad
(2010)Dad
-
Reportaj. Prima ediţie Golden Carpathian European Film & Fair
29.08.2011
Prima ediţie a Golden Carpathian – Ploieşti European Film & Fair şi-a desemnat câştigătorii în cadrul Galei de Închidere desfăşurate duminică seară, 28 august, la Sala Premiera a Cinematografului din Ploieşti. Evenimentul a adunat peste 60 de invitaţi străini într-o ceremonie plină de surprize şi emoţii, atât pentru câştigătorii premiilor în valoare de peste 10.000 de euro, cât şi pentru cei peste 1000 de invitaţi şi spectatori prezenţi.
REPORTAJ. Nici nu s-au răcit bine fotoliile cinematografului Patria din centrul republicanei urbe a lui Caragiale, după prima ediţie a P.I.F.F. (Ploieşti International Film Festival - intitulat iniţial "Eu cu CINE filmez?"), creaţie a tânărului regizor ploieştean Emilian Floareş, că primăria, încurajată de izbânda de la sfârşitul lunii mai, s-a hotărât să...
Taguri:
actor, Goran Bregovic, Vlad Rădescu, Felicia Filip, Timotei Ursu, Decolarea, Alexandru Maftei, Bună! Ce faci?, Alain Delon, Dan Chişu
-
Primul târg românesc dedicat industriei filmului, la Ploieşti
16.08.2011
Primul târg românesc dedicat industriei filmului şi, totodată, festival cu secţiune competiţională adresată filmelor din Europa de Est va avea loc în perioada 25 - 28 august, la Ploieşti. Golden Carpathian Ploieşti European Film & Fair va prilejui regizorilor, producătorilor, distribuitorilor şi celorlalţi reprezentanţi ai industriei filmului est-european să se întâlnească într-o atmosferă profesionistă, să-şi prezinte filmele, să vândă sau să achiziţioneze drepturi de difuzare sau producţii ori să-şi găsească coproducători pentru viitoare producţii.
Totodată, şapte filme est – europene de autor, multipremiate, vor fi proiectate în premieră absolută în România la Ploieşti, în competiţia oficială din cadrul evenimentului. Competiţia cinematografică Ploieşti European Film & Fair oferă prem
...
Taguri:
Pál Adrienn, The Abandoned, Between Two Fires, Dad, The Show Must Go On, The Temptation of St. Tony, Chrzest, Decolarea, Ursul, Bună! Ce faci?
|
Dad(2010)Dad
|
Filme de urmărit la TV
Film Now
01:25
|
Joker(2019)Joker
|
CineMAX
23:00
|
Once Upon a Time in Hollywood(2019)A fost odată la... Hollywood
|
Cinemax 2
23:20
|
Django Unchained(2012)Django dezlănțuit
|
CineCloud
The Snow Queen
King of Fighters
Fast & Furious 9
Barb and Star Go to Vista Del Mar
80 Minutes
Come Away
Bill Murray
Babe
Assassins
Gina Rodriguez
Kareena Kapoor
The Work and the Glory
Florina Luican
Three
Ladies in Black
Planet of the Apes
3:10 to Yuma
Rab Ne Bana Di Jodi
Maze Runner: The Scorch Trials
Anne Hathaway
Christopher Walken
Greta
Fracture
Ali G Indahouse
Police Academy 3: Back in Training
Francisc Munteanu
Sienna Guillory
Delia Nartea
Peter Jackson
Courage the Cowardly Dog
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Werwulf
- Naza
- Kekkaishi no Ichirinka
- Adventure Time: Side Quests
- The Reluctant Vampire
- Jamie Foxx: Take Care of Yourself
- Treasure Island
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Little Syria
- Digger
- Girl in the Clouds
- Verity
- Calle Málaga
- Gentle Monster
- Félrelépni szabad
- The Stranger
- Hen
- Teambuilding 2
- Other Mommy
- Shaun the Sheep: The Beast of Mossy Bottom
- Naza
- O vară de nimic
- Földszint
- Băiat de milioane
- Primetime
- Street Fighter
- Whalefall
- Forgotten Island
- Delta sălbatică
- Rolling Loud
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Még egy kívánság
- Beware Boiúna
- Queen at Sea
- Wildwood
- Amarga Navidad
Filme noi în SUA
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Remain
- Jimmy
- The Cat in the Hat
- Ebenezer: A Christmas Carol
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Violent Night 2
- Zero A.D.: The Birth of Christ
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- Jumanji: Open World
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Articole Dad


