Articole Blanche

Cum ati descoperit acest proiect?

Îmi aduc aminte cã prima datã cînd l-am întâlnit pe Bernie Benvoisin (regizorul), am remarcat faptul cã în spatele biroului sãu erau îngrãmãdite o groazã de cãrti, schite, fotografii din Cevennes, pe care el le comenta cu multã plãcere. Mi-a trimis scenariul, apoi am discutat mult despre film, dar si despre fapte de viatã, despre oameni, copii, viitor, despre ceea ce conteazã în realizarea unui film. Ne-am înteles foarte bine. Este o persoanã verticalã, umanã.

Puteti sã ne vorbiti despre personaj?

Blanche provine dintr-un mediu înstãrit. Nu a apucat sã cunoascã viata înainte de a trece printr-o dramã îngrozitoare. Întreaga ei viatã se prãbuseste: nu existã destin mai groaznic decât sã vezi cum îti sunt ucisi pãrintii. Blanche va suferi enorm, dar nu-si va uita nici un moment trecutul si educatia primitã de la pãrintii sãi. Adãpostitã de cel care trebuia sã o ucidã, ea creste într-un mediu complet diferit de al ei. Relatia cu salvatorul ei este una contradictorie. Blanche este o persoanã de o noblete extraordinarã, dar, ca toate tinerele, poate fi atrasã în capcane.Cu toate acestea, rãmâne sincerã si integrã. În aceasta stã, de fapt, forta ei.

Cum vã raportati la personaj? Existã asemãnãri între dumneavoastrã si Blanche?

Mi se pare frumos sã îti aperi convingerile, chiar cu riscul de a te însela. Îi urãsc pe cei care îsi fac calcule, pe cei care manipuleazã. Sunt fascinatã de personajele cãrora nu le este fricã sã trãiascã. Blanche are o energie debordantã si mi-a fãcut mare plãcere sã interpretez acest rol. Este proaspãtã, nu are gânduri ascunse; sunt calitãti care lipsesc în vremea noastrã. Îmi plac oamenii care îsi exploreazã posibilitãtile, latura purã, idealistã, care dã aripi tuturor celor care nu au forta de a face compromisuri.

Cum ati intrat în pielea personajului?

Am muncit enorm. Pentru prima datã, pregãtirea filmãrilor a însemnat ceva pentru mine. Toatã lumea a muncit pe bune. Costumele trebuiau sã vinã perfect pentru cã am fost nevoiti sã facem cãlãrie si scrimã. Eram deja implicati în lucrul la film cu trei luni înainte de începerea efectivã a filmãrilor. Pentru mine, sã cãlãresc sau sã practic scrima, lucru pe care l-am facut pentru prima datã în viatã, înseamnã sã construiesc personajul. Dacã nu as fi avut aceastã sansã, nu as fi avut tinuta pe care Bernie o dorea de la Blanche.

Citind scenariul, mi s-a pãrut ca accept un pariu pe care nu eram sigurã cã o sã-l câstig. Echitatia si luptele m-au ajutat mult. Echipa s-a sudat în aceste douã luni de antrenament. Ne purtam ca niste pusti care se cred John Wayne sau d’Artagnan! Încet, încet, am început sã avem încredere în noi. Pe mãsurã ce reciteam scenariul, deveneam din ce în ce mai credibilã. Am reusit sã cãlãresc în galop, lucru imposibil la început. Dialogurile foarte bizare, foarte puternice îmi pãreau din ce în ce mai firesti. S-a creat o alchimie. Toti eram foarte mândri de progresele noastre. Lui Bernie i se pãreau tare haiosi copii ãstia. Machiajul, costumele erau foarte potrivite, dar toatã lumea se întreba cum o sã se desfãsoare prima zi de filmãri. Ne simteam bine, efectiv ne plãcea sã filmãm.


Pe ecran lãsati impresia unei persoane puternice, voluntare, precise, o adevãratã fortã, în timp ce în viata realã sunteti sensibilã, delicatã. Ati fãcut un rol de compozitie?

Niciodatã nu am tinut mortis ca prietenii sã-mi vadã filmele. Acum, însã, chiar cã nu am de ce sã rosesc, de pildã, în fata surorii mele. Când apar în scene în care ucid cincisprezece persoane, asta nu are nimic de-a face cu felul meu de a fi. Am fost atât de fericitã datoritã « cadoului » pe care mi l-a fãcut Bernie, încât, în clipa în care a spus «Stop!», am alergat în bratele lui. Este imposibil sã explic schimbul de priviri dintre noi: eram ca un copil care face primii pasi. Mi-a dat o fortã pe care nu as fi bãnuit cã as putea avea-o vreodatã.

Sã înteleg cã maniera de abordare a fost foarte ludicã, în raport cu scenariul, si foarte afectivã fatã de echipã?

Asa este. M-am îndrãgostit de echipã. Tineam la opinia fiecãruia si când vedeam cã sunt multumiti de ceea ce fac, eram în al noulea cer.

Cum se încadreazã acest rol în seria celor interpretate anterior?

Este un rol de epocã, dar care se sprijinã pe o tematicã foarte actualã. Personajele anterioare aveau ceva în comun cu mine, însã nu este cazul pentru Blanche. A trebuit sã-mi modific felul de a merge, de a vorbi, tinuta. Mi-am pierdut toate reperele obisnuite. Câteodatã mi se pãrea cã falsez, pentru cã acest personaj îmi cerea un lucru pe care nu îl gãseam înlãuntrul meu.

Se poate spune cã este prima datã când vã folositi cu adevãrat talentul interpretativ?

Da si nu. Câteodatã este mai greu sã interpretezi un personaj care îti seamãnã, pentru cã esti nevoit sã te repui în discutie. La filmele precedente mã simteam încã în pielea personajului când mã întorceam acasã. În ceea ce o priveste pe Blanche, ruptura este clarã, nu am nimic în comun cu povestea ei, lumile noastre sunt prea diferite.În filmele tatãlui meu, munca era epuizantã, dar gãseam resurse în mine, în timp ce pentru Blanche am fost nevoitã sã construiesc lucruri care nu existau. Este o munca diferitã.

Cum se lucreaza cu Bernie Bonvoisin?

Bernie este un tip care se dãruieste total, este imposibil sã-l minti. E ca un copil, iar Blanche era pentru el un vis atât de mare încât mi se pãrea foarte greu sã nu-l dezamagesc. Când esti atât de motivat trãiesti mai intens. Nu mi s-a întâmplat niciodatã sã plâng în bratele unui actor… asta ni s-a întamplat însã mie si lui Antoine Basler la sfârsitul unui galop în care am schimbat câteva priviri. Nici unul dintre noi nu mai trecuse prin asa ceva. Bernie a avut un rol esential în povestea asta, dându-ne ocazia sã trecem printr-o experientã magicã. A câstigat rãmãsagul de a ne da aripi timp de cinci luni.

Concret, cum lucrati cu el?

Cãutam împreunã o solutie. Avea vederi foarte clare, lãsându-ne în acelasi timp o mare libertate. Câteodatã, dupã discutii foarte aprinse, filmam ceva cu totul diferit de ceea ce dorea el. Cu toate acestea, nu era filmul actorilor, ci filmul lui. Era important sã avem încredere totalã în el. Este foarte agreabil sã lucrezi cu el pentru cã este în acelasi timp foarte deschis si suficient de încãpãtânat sã obtinã rezultatul dorit.

Blanche nu-si pierde în nici un moment feminitatea. Bernie v-a cerut sã vã ocupati în mod special de acest aspect?

Da, era dorinta lui expresã. Interpretasem multe roluri de bãietoi si aveam probleme cu latura senzualã a personajului. Dacã mi-a reusit, este pentru cã Bernie a vrut asta. Eu, una, aveam mereu tendinta de a trece la latura violentã. Bernie cerea tot timpul o atitudine duplicitarã, o anume gratie. El a orientat creatia de costume, de pildã, cãtre un registru senzual ce îmbogãtea personajul, care putea continua sã fie un bãietoi, dar sã îsi manifeste latura femininã în anumite situatii.

Cum ati lucrat cu ceilalti actori?

Erau mai multe grupuri: al lui Pierre Laplace si Antoine Basler era calm si îmi insufla putere. Câteodatã mi se pãrea foarte greu sã lucrezi cu oameni ca ei, foarte nostimi, cu prezentã de spirit în momentele de cumpãnã, foarte inteligenti si coerenti. Cu ei mã întâlneam cel mai des pentru cã si în film formau « banda » lui Blanche. M-au ajutat mult.

Relatia mea cu Roschdy era diferitã, asa cum este, de fapt, si în film. A fost o întâlnire inpresionantã. În viata de zi cu zi este la fel de calm si de o mare noblete sufleateascã. Este ãn acelasi timp foarte discret, foarte rezervat.

În rolul tatãlui meu adoptiv este Albert Dray, un om extrem de drãgut. În unele scene ne-am lasat coplesiti de emotii - m-a fãcut sã râd sau m-a rãvãsit complet când l-am vãzut plângând… el, care lãsa impresia cã este de piatrã.

Întâlnirea cu Antoine de Caunes a fost de asemenea specialã. Era ca un frate mai mare, desi în film el era « lupul cel rãu » iar eu eram personajul pozitiv, iar scenele în care apãrem împreunã sunt foarte violente. Relatia dintre noi era în acelasi timp violentã si pasionalã. M-a ajutat mult. Stia sã fie matur si sã insufle încredere, fapt apreciabil în momentele în care eram toti o bandã de pusti. Ideile lui despre film erau mai lucide decât ale mele.

Nu am filmat decât trei zile cu Jean Rochfort, dar pot sã spun cã este un tip foarte amuzant. Râdeam cu lacrimi, dar la filmãri eram moartã de fricã. Era impresionant sã lucrez cu un monstru sacru ca el. Cred cã si lui îi era fricã, nu putea fi usor sã fi idolatrizat de toatã echipa, rãspundera era imensã. Sosirea lui în platou era un eveniment si era însotitã de soapte de admiratie. Are un râs contagios. Când râde, nimeni nu mai poate lucra, nici mãcar un masinist care e la douãzeci de metri. Este bun cu toatã lumea, iar când joacã, este foarte genros.

Nu am filmat decât o scenã cu Carol Bouquet. Este o adevãratã reginã. Impune respect.
În ceea ce-l priveste pe Depardieu, nu am filmat împreunã decât o jumãtate de zi, este amuzant si cu totul nebun. Îmi pare însã rãu cã nu am filmat decât foarte putin si numai scene clasice, în timp ce cu ceilalti muream de fric în scenele de luptã si eram ca o într-o tabãrã de scolari.

Ce pãrere aveti despre dialogurile foarte actuale si, deci, foarte anacronice?

Aveam îndoieli în ceea ce priveste prestatia mea, nu în ceea ce priveste performantele altora. Mi se pãrea natural sã aud limbajul acesta în replicile lor. Dar pentru mine a fost o muncã imensã pentru a reusi sã spun replicile acelea. În unele clipe nu mai aveam discernãmântul necesar pentru a sti dacã îmi fãceam bine treaba sau nu, cu atât mai mult cu cât nu mã simt în stare sã afisez un ton poruncitor. Eram ca un copil cu ochii închisi, mã lãsam condusã de Bernie.

Care este scena care v-a marcat cel mai puternic?

Sunt multe scene care m-au marcat, pentru motive complet diferite. Scena disputei finale dintre Antoine si mine va rãmâne în mod sigur una dintre cele mai frumoase amintiri din viata mea. Am filmat fãrã întrerupere toatã noaptea, în conditii groaznice. Am fãcut o improvizatie totalã, violentã.

Ne-am lãsat dusi de val. La un moment dat, desi scenariul nu prevede asta, Antoine a început sã urle si sã loveascã în stânga si în dreapta. Avea o lucire ciudatã în ochi. Antoine De Caunes dispãruse si în locul lui am vãzut un KKK nebun de furie, gata sã mã înjunghie. Adevãrul este cã mi-a fost fricã. Pentru prima data în viatã am crezut cã am sã mor. Blanche ar fi putut sã simtã asta. Era ciudat. Am continuat sã jucãm; trebuia sã mã strãpungã cu spada si nu reuseam sã-mi plasez arma în pozitia idealã. Stiam doar cã trebuia sã fie în partea dreaptã. În clipa aceea era vital sã îmi dau seama unde este arma ca sã nu fiu ucisã. În clipa în care am gãsit-o, desi Bernie îmi spusese “o înfigi o datã si urli”, l-am lovit de patru sau cinci ori urlând cum nu am mai fãcut-o vreodatã. M-am trezit nas în nas cu el si l-am vãzut pe KKK dându-si duhul.

Scena era atât de violentã încât am cãzut amândoi, nu mai eram capabili sã scoatem un cuvânt, plângeam si toti figurantii încremeniserã lângã noi. Si mie, si lui, ne-a fost fricã sã nu fim ucisi. Ne-am duelat douãsprezece ore fãrã întrerupere, eram epuizati, la capãtul puterilor, ca într-o luptã de gladiatori în care cel care face prima gresealã este exterminat. Nu mai era un joc, intrasem în rol si îl uram mai mult decât oricine, eram hotãrâtã sã-l sfârtec pentru cã îmi ucisese pãrintii.

Mi-am pus multe întrebãri legate de actorie. Douã ore mai târziu, cand eram în metroul de Paris, printre oameni obisnuiti, aveam chef sã mã confesez: « Nu vã închipuiti ce am fãcut ». Când vecinii mi-au spus: « ai o fatã cam tristã azi », îmi venea sã le rãspund: “da, era cât pe ce sã mor la patru dimineata, în costum de epocã, ucisã de Antoine de Caunes.” A fost unul dintre momentele în care mi-am dat seama de magia actoriei.

Dacã ar trebui sã alegeti un singur moment din film, care ar fi acela?

O privire în timpul scenei în care cobor scãrile, pentru a mã duce sã-mi eliberez prietenii închisi într-o cuscã. Era un act de curaj si am fost mândrã sã-l putem realiza. Urletele mele nu exprimã numai violentã, ci plãcerea de a ucide. În josul scãrii era un punct care indica locul în care ieseam din cadru. Când l-am depãsit, am întâlnit privirea lui Bernie, care era chiar în spatele meu, si în acel moment ne-am aruncat unul în bratele celuilalt. Ceea ce as dori sã-mi rãmânã dupã încheierea filmãrilor este acea privire ce rezumã pentru mine toatã energia filmului.

Se poate spune cã ati trãit o aventurã umanã puternicã.

Foarte puternicã! Am fost cu totii prinsi în filmare, pânã în cele mai mici detalii. Bernie a avut inspiratia sã aducã pe platou o echipa extraordinarã. Fiecare a avut un rol bine definit, deseori contrar temperamentului si naturii sale. Ceea ce aratã cã, dacã tu crezi în ceva, totul este posibil… Am început sã vorbesc ca Blanche!