Articole Anonymous

(2011)

Anonim

Despre realizatori

Roland Emmerich (regizor / producător)
și-a început cariera profesională în Germania sa natală, unde a studiat pictura, sculptura și scenografia la Munchen. Filmul său din studenție, intitulat The Noah’s Ark Principle, prezentat în deschidere la Festivalul Filmului de la Berlin în 1984, a fost un mare succes și a fost vândut în peste 20 de țări.

Ulterior, Emmerich și-a fondat propria sa companie de producție, Centropolis Film Productions, care a produs filmele: Making Contact (a.k.a. Joey), Ghost Chase, o comedie scrisă împreună cu Oliver Eberle și Moon 44, tot în colaborare cu Eberle, care i-a avut ca interpreți pe Malcolm McDowell, Michael Pare, Lisa Eichhorn și Dean Devlin.

Primul său film realizat în America a fost Universal Soldier / Soldatul universal, cu Jean-Claude Van Damme în rolul principal. Au urmat: Stargate, cu Kurt Russell și James Spader, Eight Legged Freaks și The Thirteenth Floor.

De asemenea, el a fost regizorul și producătorul executiv al filmelor: The Patriot, cu Mel Gibson și Heath Ledger, Godzilla, Stargate, Independence Day / Ziua independenței (ultimele trei în colaborare cu producătorul Dean Devlin), The Day After Tomorrow / Unde vei fi poimâine ?, cu Dennis Quaid și Jake Gyllenhaal și 2012, cu John Cusack și Thandie Newton (la care a fost și co-scenarist), precum și producător al filmului independent intitulat Trade, cu Kevin Kline în rolul principal.

Anna J. Foerster (imaginea) a mai colaborat cu Roland Emmerich la filmele: 2012, Independence Day, 10,000 BC și The Day After Tomorrow. De asemenea, ea a contribuit la realizarea unor filme ca: Aeon Flux, în regia lui Karyn Kusama, Fantastic 4: Rise of the Silver Surfer, al lui Tim Story, Johnson Family Vacation, în regia lui Christopher Erskin, Pitch Black, al lui David N Twohy și End of Days, al lui Peter Hyams.

Realizările sale excepționale pentru filmul Stuart Little 2 i-au adus o nominalizare la Premiul VES (Visual Effects Society) în 2003.

SEBASTIAN KRAWINKEL (scenografia) a studiat design-ul la Art Center College of Design de la Vevey, în Elveția. După absolvire, a lucrat 5 ani la Milano, pentru firma americană Design Continuum.

Primul său contract în cinematografie a fost cu Babelsberg Filmstudios, în 1999, pentru filmul lui Paul McGuigans intitulat Gangster No. 1, cu Malcolm McDowell, Paul Bettany, David Thewlis și Saffron Burrows.

Ulterior, Krawinkel a colaborat cu regizori precum: Quentin Tarantino la Inglourious Basterds, Roman Polanski la The Pianist, Paul Greengrass la The Bourne Supremacy și The Bourne Ultimatum și James McTeigue la V for Vendetta.

Peter R. Adam (montajul) și-a început cariera în 1981, ca inginer de sunet la filmul lui Roland Emmerich intitulat Das ArcheNoah Prinzip, cu care a mai colaborat apoi în 1985, la filmul Joey.

De asemenea, Adam a colaborat cu o serie de mari regizori germani, printre care: Roland Suso Richter la 14 Days to Life, After the Truth și The Tunnel, Leander Haussmann la Berlin Blues, Why Men Don't Listen and Women Can't Read Maps și Dinosaurier, Volker Schlöndorff la The Ninth Day și Ulzhan, Uli Edel la Last Exit to Brooklyn și The Little Vampire, Richard Claus la Thief Lord, Wolfgang Becker la Good Bye Lenin!, Lars Büchel la Peas at 5:30, Oscar Roehler la Elementarteilchen, Volker Schlöndorff la The Handmaid's Tale, Dani Levy la My Fuhrer, prima comedie germană despre Adolf Hitler, precum și cu Anthony Waller la
An American Werewolf in Paris.

Lisy Christl (costumele) a studiat la Muchen și a lucrat în teatru până în 1991, când i s-a oferit o colaborare cu regizorul Joseph Vilsmaier, pentru filmul Stalingrad. Printre realizările sale se numără costumele pentru filme ca: Time of the Wolf, Das Schloss, ambele în regia lui Michael Haneke, Wolfsburg, în regia lui Christian Petzold, Shadows of Time și John Rabe, ultimele două în regia lui Florian Gallenberger.

HARALD KLOSER (muzica) a compus coloana sonoră a unor filme ca: The Day After Tomorrow, al lui Roland Emmerich, Alien vs. Predator, Marlene, 10,000 BC (la care a fost și scenarist), The Thirteenth Floor, Dresden, The Venice Project, After the Truth, The Harmonists și 2012 (în triplă calitate de scenarist, producător și compozitor). De asemenea, Kloser a colaborat cu artiști celebri din lumea muzicală precum: Falco, Al Jarreau, Elton John, José Feliciano și Tom Waits.

Despre distribuție
jinglebells