19.04.2012
Michael Douglas a fost distribuit ieri în Last Vegas, o comedie imaginată de scenaristul lui Crazy, Stupid, Love, Dan Fogelman, în care veteranului actor i se vor alătura, cel mai probabil şi alţi actori celebri de vârsta a doua. Printre aceştia se află şi Robert De Niro, care se află acum în negocieri pentru apariţia în film, scrie Vulture.
Filmul este o comedie despre „un cvartet de pensionari trăsniți invitaţi să participe la petrecerea burlacilor din Vegas, unde afemeiatul lor prieten (Douglas) se însoară în sfârşit cu o femeie ce are pe jumătate vârsta lui”. Descrierea filmului, numit de siturile de profil „un fel de Hangover cu bătrâni”, îi numeşte pe De Niro şi Douglas ca fiind îndrăgostiţi de o aceeaşi femeie, însă nu specifică dacă f...Taguri: actor, National Treasure, Jon Turteltaub, Christopher Walken, Dan Fogelman, Crazy Stupid Love., Last Vegas, Michael Douglas
10.04.2012
The Hunger Games/Jocurile foamei este pentru a treia oară consecutiv pe primul loc în box office-ul american, dar, oricâte recorduri ar fi bătut şi oricât de profitabil ar fi devenit, filmul inspirat de trilogia lui Suzanne Collins este de-abia pe locul 76 în clasamentul filmelor care s-au aflat timp de cele mai multe săptămâni pe prima treaptă a topului încasărilor, conform boxofficemojo.În topul de mai jos (acesta acoperă ultimele trei decenii de premiere în SUA) ne-am oprit numai asupra producţiilor care s-au aflat pe primul loc în box office cel puţin opt săptămâni consecutive. Da, au fost regii încasările timp de mai bine de două luni...Faptul că majoritatea filmelor din acest top au fost lansate în anii '80 are o explicaţie. La vremea respectivă strategia...Taguri: Porky's, 48 Hrs, Beverly Hills Cop, Glenn Close, Michael Douglas, Fatal Attraction, Back to the Future, Michael J. Fox, Good Morning Vietnam, Robin Williams
27.02.2012
Prestigioasa gală de decernare a premiilor Oscar, ce a evocat în acest an atmosfera şi savoarea vremurilor trecute, dar memorabile ale cinematografiei, s-a desfăşurat în această dimineaţă (pentru cinefilii care împart cu noi acelaşi fus orar) în sala Kodak Theatre din Hollywood. Marele câştigător al acestei a 84-a ediţii este The Artist, producţia franceză alb-negru ce aduce un tribut filmului mut al anilor ’20.
Din cele zece nominalizări primite, The Artist a fost răsplătit cu Oscaruri la cele mai importante categorii. Pe lângă Cel mai bun film, a obţinut şi trofeele pentru Cel mai bun regizor (Michel Hazanavicius), Cel mai bun actor (Jean Dujardin, primul actor francez câştigător de Oscar), Cea mai bună coloană sonoră (Ludovic Bource) şi Cele mai bune costume (Mark Bridges).
Hugo, cu 1...Taguri: Robert Gould, Bret McKenzie, Laurence Bennett, Janusz Kaminski, Emmanuel Lubezki, Jeff Cronenweth, Guillaume Schiffman, Robert Downey Jr., Gwyneth Paltrow, Christopher Plummer
08.02.2012
Cu o distributie remarcabila completata de campioana luptelor MMA, Gina Carano, Haywire: Cursa pentru supravietuire a facut knockout box office-ul din Romania, devenind liderul clasamentului filmelor din cinematografele romanesti in saptamana 30 ianuarie - 5 februarie.Urmarit de 10.234 spectatori, premiera Haywire: Cursa pentru supravieţuire a realizat cel mai mare numar de vizionari in weekendul de lansare, fiind urmat pe a doua pozitie de filmul Underworld: Awakening/ Lumea de dincolo: Trezirea la viata care a atras in cinematografe 6.786 spectatori in a treia saptamana de vizionare. Locul trei al topului este ocupat in acest interval de premiera The Descendants/ Descendentii care a acumulat 5.267 spectatori, iar a pe a 4-a pozitie se afla thrillerul Man on a ledge/ Dreptate la inaltime...Taguri: The Descendants, We Bought a Zoo, Bill Paxton, Antonio Banderas, Ewan McGregor, Michael Douglas, Steven Soderbergh, Haywire, Gina Carano
02.02.2012
Pare un vis devenit realitate: Gina Carano, populară luptătoare MMA, este acum vedeta celui mai recent film de acţiune al lui Steven Soderbergh (seria Ocean's Eleven). Află din interviul de mai jos cum a ajuns Carano să apară pe marele ecran şi cum s-a descurcat "bătăuşa" pe platouri.
Vezi AICI 11 premiere recomandate de Cinemagia pentru luna februarie!
Cum credeti ca va fi primit acest film? Mi se pare minunat faptul ca spectatorii sunt indragostiti de acest gen de film. Adevarul este ca ne-am intrebat destul de des daca aspectele pe care am incercat noi sa le facem unice, vor lucra in favoarea noastra sau nu. Pana in acest moment, raspunsul a fost unul pozitiv, cel putin din partea criticilor. Mai departe vom vedea. Gina Carano nu pare sa fie deloc atat de dura cum este personajul ei di...Taguri: Haywire, Steven Soderbergh, Michael Douglas, Gina Carano
22.01.2012
Starul lui Haywire, Gina Carano, a declarat într-un interviu recent că în timpul filmărilor unor scene de luptă din film a fost lăsată accidental fără cunoştinţă de către colegul său, actorul Michael Fassbender.
Fosta luptătoare de arte marţiale mixte joacă în noul film al lui Steven Soderbergh rolul lui Mallory Kane, o agentă secretă forţată să devină fugară după ce cade victima unei conspiraţii a colegilor săi.
Carano a rememorat pentru revista People o scenă de luptă în care a trebuit să îl confrunte pe unul dintre colegii săi de platou, Michael Fassbender, şi a mărturisit că respectiva secvenţă, în care starul lui Shame s-a lăsat un pic cam furat de scenă, a lăsat-o knock-out.
„A trebuit [în film] să lupt corp la corp cu unii dintre cei mai atractivi actori de la Hollywood”, a spus ac...Taguri: actor, Antonio Banderas, Ewan McGregor, Michael Douglas, Michael Fassbender, Steven Soderbergh, Gina Carano, Haywire
02.11.2011
Dacă-ţi părea rău că Demi Moore a apărut în ultima vreme în media doar din cauza/datorită mariajului pe butuci cu Ashton Kutcher, iată că actriţa nu stă degeaba nici pe plan profesional: de vineri o poţi vedea în drama financiară Margin Call. Îi dedicăm acest material pentru a vedea cum a ajuns Moore de la actriţa cel mai bine plătită de la Hollywood (a fost prima care a depăşit pragul de 10 milioane de dolari) la o divă aflată în atenţia presei mai degrabă din cauza problemelor maritale.Demi Moore a renunţat la şcoală la 16 ani pentru a se concentra pe actorie. Cea care a împins-o să facă acest pas este nimeni alta decât Nastassja Kinski, actriţa celebră odinioară, dar acum dispărută din atenţie. După ce a apărut în câteva filme cu adolescenţi, serialul General Hospital şi câteva filme d...Taguri: The Hunchback of Notre Dame, Jack Nicholson, Tom Cruise, Charlie's Angels: Full Throttle, striptease, The Scarlet Letter, G.I. Jane, The Juror, Michael Douglas, Disclosure
01.05.2011
Starul din G.I. Joe: Rise of the Cobra şi The Eagle va deveni personajul central al unui film inspirat din propria viaţă şi va transpune pe marele ecran perioada din jurul vârstei de 19 ani, când acesta a lucrat ca stripper, anunţă TotalFilm.
Pelicula se va numi Magic Mike şi îl va reuni pe Tatum cu Steven Soderbergh, cel cu care a colaborat şi în Haywire, peliculă ce urmează să fie lansată în această vară. Actorul, acum în vârstă de 31 de ani, a declarat anterior că nu îi este ruşine cu trecutul său din anii de dinaintea dobândirii celebrităţii, perioada în care a fost striper fiind una dintre cele mai "sălbatice" şi importante ale existenţei sale.
Ideea unui film inspirat din acea vreme i-a venit încă de anul trecut, când cel ales atunci de actor pentru a sta în spatele camerelor de fi...Taguri: actor, Michael Douglas, George Clooney, Saturday Night Fever, John Travolta, Steven Soderbergh, The Eagle
14.04.2011
Pentru Catherine Zeta-Jones anul trecut a fost unul extrem de stresant şi şi-a pus amprenta asupra stării sale psihice, agravând-i tendinţele maniaco-depresive. În lupta cu cancerul, pe care soţul ei, Michael Douglas, a câştigat-o la începutul acestui an, Catherine a fost un aliat de nădejde, însă acum, ea a fost cea care a avut nevoie de ajutor, a relatat People.com.
Vestea dată de reprezentantul actriţei, potrivit căreia actriţa a fost internată, pentru cinci zile, într-un centru pentru tratarea bolilor psihice, a surprins pe toată lumea. Deşi nu au fost date detalii despre perioada de timp în care s-a aflat în spital, cei de la publicaţia National Enquirer au aflat că aceasta s-a internat singură pe 6 aprilie, iar tratamentul a costat nu mai puţin de 1.250 de dolari pe zi.
Boala de car...Taguri: actor, Lay the Favorite Take the Dog, Gerard Butler, Playing the Field, Ben Stiller, Russell Brand, Mel Gibson, Linda Hamilton, Michael Douglas, Catherine Zeta-Jones
24.01.2011
Mai sunt 34 de zile până se vor decerna Oscarurile, cele mai râvnite trofee ale lumii - râvnite în primul rând pentru americani, deoarece - s-o recunoaştem - avem şi noi, europenii, un Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, cel puţin la fel de onorant. Dar nominalizările la Oscar vor avea loc pe 25 ianuarie, începând cu 15.30 ora României.
Staţi aproape, pentru a citi şi a comenta alături de redactorii Cinemagia, nominalizările. Pe lângă LIVE TEXT, veţi putea urmări - chiar pe Cinemagia - transmisiunea live, asta dacă aveţi căşti la birou şi vă puteţi fofila câteva zeci de minute pentru a urmări anunţarea nominalizaţilor. Până atunci, să facem o trecere în revistă a celor cu şanse maxime de a fi mâine anunţaţi, la prima oră a dimineţii americane, la principalele categorii. Încep...Taguri: Tom Hooper, oscar 2011, Jacki Weaver, Mila Kunis, Helena Bonham Carter, Amy Adams, Melissa Leo, Filippo Timi, John Hawkes, Michael Fassbender
18.01.2011
Supranumită cea mai "rea" (şi poate nu doar în sensul figurat al cuvântului), ultima ediţie a Globurilor de Aur a fost dominată de răutăţile împărţite în stânga şi-n dreapta de prezentatori, dar şi de organizatori sau câştigători.
Campionul răutăţilor este fără îndoială Ricky Gervais, care cu siguranţă nu va mai fi niciodată invitat să prezinte o gală de asemenea importanţă la Hollywood. În momentul când prezentatorul precizează în monologul de început că "i-a avertizat" pe organizatori, îţi dai seama că publicul nu va avea parte de comentarii delicate.După ce ţi-a prezentat câştigătorii ediţiei cu numărul 68, Cinemagia îţi trece în revistă şi cele mai răutăcioase declaraţii, glume şi comentarii făcute în timpul acesteia. Mel Gibson, Tim Allen, Scarlett Johansson, Angelina Jolie, Cher, C
...Taguri: Darren Aronofsky, Mila Kunis, Michael Douglas, Black Swan, Glee, Chris Colfer, Natalie Portman, Taxi Driver, The Fighter, Javier Bardem
11.01.2011
După opt săptămâni de chimioterapie combinate cu radiaţii, mult optimism, plus sprijinul celor apropiaţi, veteranul actor Michael Douglas a scăpat de cancer.
El anunţase în luna august a anului trecut că a fost diagnosticat cu o tumoare canceroasă la gât aflată în stadiu avansat. Ultima şedinţă de tratament a avut-o la începutul lunii octombrie.
Într-un interviu pentru emisiunea Today a postului NBC, actorul a declarat: ”Mă simt bine, uşurat. Tumoarea a dispărut. Însă trebuie să fac control medical o dată pe lună pentru a menţine rezultatul acesta. Nu este chiar o euforie totală. Controalele vor mai dura probabil câteva luni. Dar deja au trecut aproape şase luni crunte (de când am aflat că am boala)”, a mai spus Douglas.
Chiar dacă mai resimte încă efectele secundare ale cancerului, st...Taguri: actor, Michael Douglas
01.12.2010
Actorul Michael Douglas, în vârstă de 66 de ani, bolnav de cancer la gât, doreşte ca după încheierea chimioterapiei să joace rolul celebrului pianist Liberace. Actorul se declară, într-un interviu publicat marţi, fericit că s-a încheiat o perioadă plină de adversităţi: cancer la gât în ultima fază, arestarea fiului pentru droguri, procesul cu fosta soţie legat de încasările de la filmul Wall Street. Tratamentul, descris de actor ca "o perioadă de iad", ar trebui să elimine tumora de la gât, dar rezultatul va fi confirmat abia în ianuarie. "Sunt aşa de bucuros că pot sta aici şi să vorbesc cu voi", declara actorul pentru The Hollywood Reporter. Despre actuala soţie, actriţa Catherine Zeta-Jones, Michael Douglas are numai cuvinte de laudă: "din fericire, Catherine a fost înţelegătoare cu mi...Taguri: actor, Steven Soderbergh, Liberace, Kirk Douglas, Michael Douglas, Catherine Zeta-Jones
24.08.2010
A venit momentul ca actriţa Carey Mulligan să-şi arate şi latura întunecată, de fată rea. După ce a jucat-o pe credula adolescentă care cade victimă promisiunilor unui bărbat însurat în An Education, Carey Mulligan a semnat pentru a apărea în action thriller-ul de la Universal - Drive. Filmul este bazat pe romanul lui James Sallis şi spune povestea unui cascador (Ryan Gosling) care-şi propune să câştige un venit suplimetar ca şofer cu poliţia pe urme. Când ultimul său jaf nu merge cum şi-ar fi dorit, se vede pus în urmărire - de data aceasta cu o recompensă pe capul lui, dar şi cu iubita unui fost puşcăriaş în maşină (Carey Mulligan). În film va mai aprea, în rol secundar, Bryan Cranston, iar cârmele regiei vor fi pe mâna lui Nicholas Winding Refn. (Valhalla Rising). Pe Carey Mulligan o v...Taguri: Wall Street: Money Never Sleeps, Shia LaBeouf, Michael Douglas, Valhalla Rising, Bryan Cranston, Ryan Gosling, An Education, Carey Mulligan