Eugen Barbu

Eugen Barbu s-a născut la 20.02.1924, în București, România, și a decedat la 07.09.1993, în București. A fost membru corespondent al Academiei Române, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist și deputat român, laureat al premiului Herder. Personaj controversat, datorită legăturilor sale cu regimul comunist, acuzațiilor de plagiat și antisemitism. A fost fiul scriitorului și jurnalistului Nicolae Crevedia. A terminat Facultatea de Litere a...

Eugen Barbu s-a născut la 20.02.1924, în București, România, și a decedat la 07.09.1993, în București. A fost membru corespondent al Academiei Române, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist și deputat român, laureat al premiului Herder. Personaj controversat, datorită legăturilor sale cu regimul comunist, acuzațiilor de plagiat și antisemitism. A fost fiul scriitorului și jurnalistului Nicolae Crevedia. A terminat Facultatea de Litere a Universității București în 1947, după ce o perioadă de timp studiase Dreptul la aceeași Universitate. Unii cercetători afirmă că, anterior, ar fi absolvit și școala de jandarmi. După perioada studiilor a lucrat ca jurnalist pentru presa de stânga, fiind parte a aparatului de cenzură comunist. În 1963, Eugen Barbu a fost numit la conducerea revistei Luceafărul, timp în care au fost atacați în revistă mai toți scriitorii buni de atunci. Acționând oarecum în contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizări, Barbu a fost înlocuit la conducerea revistei, în 1968, cu Ștefan Bănulescu. În 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR. În anul 1974, după obținerea premiului Herder, l-a desemnat bursier pe Corneliu Vadim Tudor. În 1975, Eugen Barbu a devenit deputat în Marea Adunare Națională. Din 1970 până în 1989, Eugen Barbu a fondat și a condus revistele Săptămâna și România Mare. S-a implicat în atacuri verbale la adresa intelectualilor ce au fugit din România comunistă și a scriitorilor ce erau critici față de regimul comunist. A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare, pe care l-a reprezentat în Parlamentul României în legislatura 1992-1996. După decesul său din 1993, Eugen Barbu a fost înlocuit de către deputatul Ion Duțu. A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu. A debutat cu volumul de nuvele „Munca de jos” (publicată mai întâi în Viața Românească, și apoi republicată la Editura Tineretului sub titlul Gloaba,1955). A scris apoi Tripleta de aur (1956), Oaie și ai săi (1958, ecranizare), Patru condamnați la moarte (1959), Tereza (1961), Prânzul de duminică (1962), Vânzarea de frate (1968), Martiriul Sfântului Sebastian (1969), Miresele (1975), teatru (Să nu-ți faci prăvălie cu scară, 1959; Labyrintul, 1967), romanele Balonul e rotund (1956), Unsprezece (1956), Groapa (1957), Șoseaua Nordului (1959), Facerea lumii (1964, ecranizare), Principele (1969, foarte disputat, acuzat de plagiat, volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui), Incognito I-IV (1975-1980, acuzat de plagiat), Săptămâna nebunilor (1981, ecranizare), Jurnal, Ianus (1993, publicat postum). Pentru soția sa, actrița Marga Barbu, a scris scenarii de film pentru seria Mărgelatu (în rolul titular Florin Piersic). A semnat scenariile pentru filme, precum: Haiducii (1966), Răzbunarea haiducilor (1968), Răpirea fecioarelor (1968), Urmărirea (1971), Săptămâna nebunilor (1971), Haiducii lui Șaptecai (1971), Facerea lumii (1971), Zestrea domniței Ralu (1972), Un august în flăcări (1973, serial), Drumul oaselor (1980), Bietul Ioanide (1980), Trandafirul galben (1981), Misterele Bucureștilor (1983), Masca de argint (1985), Domnișoara Aurica (1985), Colierul de turcoaze (1985), Totul se plătește (1986).