08.04.2021
Serialul dramă Pe viață (For Life), care debutează la AXN, din 12 aprilie, în fiecare luni seara, de la ora 22.00, este inspirat din povestea reală și impresionantă a lui Isaac Wright Jr., un fost condamnat pe nedrept la închisoare pe viață, care reușește prin forțele proprii să schimbe sentința și să își reconstruiască viața.Wright Jr. a fost producător muzical până în 1989, când a fost acuzat de conducerea unei rețele de trafic de cocaină și încarcerat. După un proces lung, acesta a fost condamnat în 1991 la închisoare pe viață. După șapte ani în spatele gratiilor și nenumărate încercări de a-și demonstra nevinovăția, reușește în 1996 să fie exonerat de toate capetele de acuzare și pus în libertate. Achitarea sa a venit după ce a reuș...Taguri: The Last Ship, Without a Trace, Schooled, The Goldbergs, Isaac Wright Jr., Boardwalk Empire, House of Cards, Parenthood, Ballers, Rome
18.01.2018
„Frăţia hoţilor” îi aduce împreună pe marile ecrane pe Gerard Butler şi 50 Cent, într-un film plin de acţiune şi adrenalină, care din 19 ianuarie va putea fi vizionat în premieră în cinematografele din toată ţara.
„Frăţia Hoţilor” urmăreşte vieţile intersectate, deseori cu implicaţii personale, ale unei brigăzi de elită a Departamentului de Poliţie din L.A. şi activitatea celei mai de succes bande de hoţi din stat, având în vedere că nelegiuiţii plănuiesc jaful aparent imposibil al Băncii Rezervei Federale din centrul oraşului Los Angeles.
Un thriller captivant care reuşeşte să ia un concept familiar şi să-l facă să pară atât proaspăt cât şi actual, Frăţia Hoţilor se concentrează asupra unei bande de elită de spărgători de bă...Taguri: Evan Jones, 50 Cent, Terry Stacey, Paul Scheuring, Christian Gudegast, Pablo Schreiber, Gerard Butler, Den of Thieves
20.05.2016
Regizorul noului film Predator, Shane Black, a ţinut să menţioneze, într-un interviu acordat ScreenRant.com, că filmul va avea rating-ul R - nerecomandat celor sub 17 ani (de vizionat doar însoţit de un părinte sau tutore) - ca urmare a succesului înregistrat de pelicula Deadpool (ce pare că a reuşit să revoluţioneze modul de abordare în producţia blockbusterelor). „Am pus o condiţie când am fost ales la cârma lui The Predator şi aceea a fost ca filmul să nu aibă alt rating faţă de cel original, adică R”, a explicat cineasul.„Probabil că am obţine mai mulţi bani dacă am merge pe PG-13. Însă eu cred că, deşi alegerea pare logică, e ca şi cum ţi-ai pune singur o piedică. Nu cred că fanii doresc un Predator de rating PG-13.”„Înaintea lui Deadpoo...Taguri: 50 Cent, Arnold Schwarzenegger, Deadpool, The Predator
13.08.2012
Pelicula de acţiune The Tomb, în care Arnold Schwarzenegger joacă alături de Sylvester Stallone, a început filmările în primăvara acestui an, sub indicaţiile regizorale ale suedezului Mikael Håfström (1408, The Rite). Summit Entertainment a lansat ieri prima imagine din film, preluată de Variety.com, în care cei doi actori, protagoniştii thriller-ului, îmbracă aceeaşi costumaţie, cea de deţinut.
Stallone îl joacă pe Ray Breslin, un expert în securitatea clădirilor condamnat să petreacă câţiva ani buni într-o închisoare din care evadarea este imposibilă. Condamnarea s-a făcut însă pe nedrept, iar Breslin are un atu. Cunoaşte foarte bine structura şi elementele de securitate ale închisorii, pe care el însuşi le-a proiectat. Încearcă aşadar, un plan ...Taguri: actor, Sam Neill, 50 Cent, Jim Caviezel, The Rite, 1408, Mikael Hafstrom, Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger, The Tomb
15.05.2012
După anticipatul The Expendables 2, Sylvester Stallone şi Arnold Schwarzenegger au reluat colaborarea în The Tomb, un film acţiune à la Prison Break ce a dat recent deja startul producţiei, după cum menţionează studiourile într-un comunicat de presă.
Alături de Curtis Jackson (50 Cent), Jim Caviezel, Sam Neill şi alţii, cei doi veterani ai peliculelor de acţiune vor intra în rolurile a doi deţinuţi dintr-o închisoare de maximă securitate, care pun la care un plan de evadare. Stallone va fi Ray Breslin, autoritatea supremă în materie de elemente de securitate, ce a creat şi sistemul high-tech folosit de unitatea de detenţie în care ajunge în urma unei înscenări.
Schwarzeneger va fi Emil Rottmayer, ajutorul lui Breslin în planul de evadare, un deţinut cu o pers...Taguri: Sam Neill, Jim Caviezel, 50 Cent, Prison Break, The Tomb, Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone, The Expendables 2
06.12.2010
După ultimul său film, comedia de acţiune MacGrueber, actorul de 36 de ani, Ryan Phillippe şi-a ales următorul rol într-un film în care comedia este înlocuită de şi mai multă acţiune. Intitulat Set Up, acesta îi include în distribuţie pe Bruce Willis, Curtis Jackson (cunoscut ca 50 Cent) şi Jenna Dewan Tatum (Step Up), scrie Variety.
Regizorul Mike Gunther a scris şi scenariul, alături de Mike Behrman, iar povestea urmăreşte trei prieteni infractori, al căror jaf de diamante, petrecut chiar în ora de vârf a traficului, ia o turnură periculoasă. Momentan, rolul atribuit lui Phillippe nu a fost încă dezvăluit, însă, conform declaraţiilor regizorului, Willis va primi partitura şefului mafiot al oraşului, căruia cei trei nu i-au cerut aprobarea de a acţiona.
Filmările la Set Up au început pe...Taguri: actor, Mike Gunther, 50 Cent, Bruce Willis, Ryan Phillippe
08.11.2010
Bruce Willis se află în negocieri pentru a juca în viitorul thriller de
acţiune Set Up, ce va fi realizat de Hannibal Films. De asemenea, Paul
Walker se află în discuţii avansate pentru a apărea în viitorul film,
cei doi actori urmând să joace alături de rapper-ul Curtis „50 Cent”
Jackson, care este deja ataşat producţiei.
În Set Up, un proiect scris şi regizat de Mike Gunther, este vorba
despre un grup de prieteni prinşi în mijlocul unui jaf de diamante,
presărat cu răsturnări de situaţie mortale. Producător executiv va fi
Fred Malmberg (Conan).
Nimic prea original, însă dacă pentru Walker sau 50 Cent pare un film
obişnuit, e greu de înţeles ce l-ar putea atrage pe Willis la acest
proiect. Cu atât mai mult cu cât nu duce nici lipsă de activitate, el
filmând acum la The Cold Ligh
...Taguri: actor, Looper, The Cold Light of Day, Mike Gunther, 50 Cent, Bruce Willis
09.10.2009
Forest Whitaker îşi doreşte să joace alături de 50 Cent în noua adaptare modernă a romanului The Strange Case of Dr Jekyll and Mr Hyde, publicat în 1986, scrie Femalefirst.co.uk. Whitaker, câştigător al unui premiuOscar pentru rolul din The Last King of Scotland, se află în negocieri cu producătorii peliculei.Forest speră că va ajunge la o înţelegere cu realizatorii şi va face parte din distribuţia filmului care se pare că are un scenariu interesant. "Urmează să stabilim ce vom face. Dacă voi face parte din distribuţia filmului, eu aş putea să joc rolul Jekyll şi 50 Cent ar putea fi Hyde", a declarat Forest.Lungmetrajul va urmări îndeaproape povestea originală. Pelicula prezintă povestea savantului care se transformă noaptea în monstru."Abel Ferrara va fi regizorul. Ar putea fi ceva foart...Taguri: The Last King of Scotland, Forest Whitaker, Abel Ferrara, 50 Cent
03.06.2009
Curtis “50 Cent” Jackson va juca, alături de Chris Klein, Adam Rodriguez şi Richard T. Jones, în filmul Caught in the Crossfire, anunţă Hollywood Reporter. Este vorba despre o dramă despre corupţia din poliţie. Tânărul Brian Miller a scris scenariul şi va fi şi regizorul peliculei.Lungmetrajul prezintă povestea a doi detectivi criminalişti care sunt prinşi în răfuiala dintre o bandă criminală şi un grup de poliţişti corupţi. Filmările vor începe, în curând, în Grand Rapids, Michigan. De altfel, Miller a urmat şcoala de film din Grand Rapids iar Crossfire reprezintă debutul său regizoral....Taguri: Richard T. Jones, Chris Klein, Adam Rodriguez, 50 Cent
14.05.2009
Abel Ferrara va regiza lungmetrajul Jekyll and Hyde, conform Hollywood Reporter. Pelicula prezintă povestea savantului care se transformă noaptea în monstru.Filmul este bazat pe cartea lui Robert Louis Stevenson, "The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde". Forest Whitaker si 50 Cent vor interpreta rolurile principale iar filmul va fi produs de Glasshouse Pictures şi Vision Films."Combinarea talentului formidabil al celor din faţa camerei şi al celor din spatele camerei va transforma această minunată poveste gotică într-un film modern pentru noua generaţie", a declarat un reprezentant din echipa filmului....Taguri: Forest Whitaker, Abel Ferrara, 50 Cent