Dan Aykroyd revine la comedie alături de Will Ferrell şi Zack Galifianakis în Dog Fight

de Cristina Grigore în 28 Dec 2011
Dan Aykroyd revine la comedie alături de Will Ferrell şi Zack Galifianakis în Dog Fight

Dan Aykroyd, actorul cunoscut din Ghostbusters şi The Blues Brothers, va reveni pe marile ecrane în genul care i-a adus faima internaţională, comedia. El va juca alături de Will Ferrell şi Zach Galifianakis în Dog Fight, scrie The Wrap.

Momentan, nu se ştie încă ce rol îi va reveni actorului – care nu a mai apărut într-un lungmetraj din 2008, când a jucat în War, Inc. – însă filmul va avea în prim-plan doi politicieni rivali care se luptă pentru un loc în Congresul American, iar Aykroyd ar putea fi unul dintre cei doi.

Din distribuţia filmului mai fac parte Jason Sudeikis, John Lithgow, Dylan McDermott, Brian Cox şi Josh Lawson. Regizat de Jay Roach, după un scenariu de Shawn Harwell şi Chris Henchy, Dog Fight îşi desfăşoară acum filmările în New Orleans, lansarea sa fiind stabilită pentru luna august din 2012. 

Aykroyd lucrează acum şi la scenariul lui Ghostbusters 3 – în care urmează să joace alături de Alyssa Milano, Anna Faris, Bill Murray, Eliza Dushku şi Sigourney Weaver, însă o dată de lansare a filmului nu a fost încă anunţată.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
nicolas84 pe 28 decembrie 2011 22:17
e oricand binevenit in ceea ce ma priveste
alex_il_fenomeno pe 5 ianuarie 2012 18:57
exact ceea ce vroiam sa aud !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells