(Yasujirô Ozu) An Autumn Afternoon vs. Il Posto (Ermanno Olmi)

[Liviu-]

Meci: (Yasujirô Ozu) An Autumn Afternoon vs. Il Posto (Ermanno Olmi)

Rezultat: 1 - 1

Perioada de votare: 14 mai 2012 - 20 mai 2012

Topicuri utile:

Turneu regizori (Editia 2) - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[marcusARCUS]

An Autumn Afternoon

Dupa mine,An Autumn Afternoon e filmul care il defineste pe Ozu.Sigur,nu am mai vazut decat un film de el,dar i-am inteles stilul.Iar aici este el,"at the top of his game".Ultimul lui film,o elegie,facut ca o insumare a operei sale.

9/10

Il Posto

Il Posto e cel mai bun film din turneu pana acum.E un film minunat si onest despre responsabilitate si despre dragostea adolescentina,aici cea dintre cei doi,fiind reprezentata foarte obiectiv,ei nu se manifesta niciodata,pe fata,prea brutal.Este un soi de tandrete restransa.
Cu filmul asta,cel putin,Olmi intra in randul cineastilor neo-realisti de baza.

10/10

Ambele filme sunt foarte-foarte bune,insa votez cu:

Il Posto

[MinRep]

An Autumn Afternoon
Nu stiu ce as putea sa spun despre acest film ce nu am spus deja despre "Late Autumn". Sigur, avem de-a face cu inca un Ozu matur, rafinat, color, dar nu neaparat unul distinct. A trecut ceva vreme de cand l-am vazut asa ca un pic a inceput sa se amestece cu celelalte. Din labirintul de probleme conjugale si pre-conjugale din film, cel mai bine imi amintesc scenele dintre Michiko si "pretendentul" ei care este deja promis alteia. Modul in care decurge aceasta relatie cred ca il reprezinta cel mai bine pe Ozu, care evita intruziunile in intimitatea personajelor sale.


Il posto
Continui sa fiu mai putin decat impresionat de acest Olmi. "Il posto" este unul dintre primele sale si se vede influenta neorealistilor. Din acest punct de vedere, cred ca filmul pierde daca este comparat cu - hai sa zicem - "I vitelloni", dar comparatia este inevitabila. De asemenea, pierde in comparatie cu filmele lui Bertolucci, de exemplu, care a debutat cam in aceeasi perioada si unde distantierea fata de neorealism, dar si constiinta sociala si politica, sunt mai marcate.
De partea sa, "Il posto" are inocenta personajului sau principal, care nu se confunda cu mestesugul lui Olmi. Ca regizor, acesta pare sa stie ce vrea si alegerile sale sunt clare, decise. Uneori, in secventele cele mai reusite, filmul are un usor aer de Nouvelle Vague (primele conversatii cu fata, de exemplu). Ceea ce cred ca ii lipseste povestii este miza. Iadul corporatist despre care probabil Olmi vrea sa spune mai multe este pus pe locul al doilea dupa romantarea celor cateva saptamani edificatoare din viata tanarului Domenico.
Sigur, insa, sunt cateva secvente foarte frumoase pe parcurs, pentru care "Il posto" chiar ar merita vazut: fotogramele cu apartamentul gol dupa ce unul dintre personaje a decedat, petrecerea trista (la propriu si la figurat) de Anul Nou etc.


Vot: Ozu