Val Kilmer are cancer? Michael Douglas a susţinut acest lucru

de Cristina Grigore în 2 Nov 2016
Fostul Batman îşi explică afecţiunea şi spune că fostul său coleg a fost greşit informat

Actorul Val Kilmer are cancer, motiv pentru care nu s-a mai aflat în ultima vreme în lumina reflectoarelor, declara în urmă cu câteva zile Michael Douglas. Afirmaţia a fost lansată în cadrul unui eveniment comemorativ – 20 de ani de la producţia The Gost and the Darkness, în care cei doi actori au jucat împreună. Fostul Batman a reacţionat şi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, a explicat ce l-a făcut să dispară, o vreme, din atenţia publicului şi a presei.

„Îl iubesc pe Michael Douglas, însă a nu a fost bine informat. Ultima dată când am vorbit cu el a fost în urmă cu doi ani, când i-am cerut o recomandare pentru un specialist în legătură cu o umflătură în gât, ce mă împiedica să-mi continui turneul piesei mele de teatru, Citizen Twain. Până la urmă am apelat la o echipa de la UCLA şi nu am niciun fel de cancer. Încă am limba tumefiată şi înghit greu, dar mă recuperez încet. Am făcut trei filme anul trecut iar pe unul chiar l-am regizat. […] Sper ca asta să pună capăt oricăror speculaţii”, a declarat actorul.

Michael Douglas a fost diagnosticat cu cancer la gât în 2010. După un tratament îndelungat, medicii l-au asigurat anul trecut că este complet vindecat. Zvonurile referitoare la starea de sănătate a lui Val Kilmer datează de mai bine de un an. În ianuarie 2015, acesta a negat, pe pagina de Facebook, că ar suferi de ceva, însă anul acesta speculaţiile au reapărut, după ce a fost văzut la spital, intubat.

Exploreaza subiecte similare:

Val Kilmer, actor, Michael Douglas

Alte știri din cinema

Robert Redford, legendarul actor și regizor, a murit la 89 de ani

Legendarul actor și regizor american Robert Redford a încetat din viață la vârsta de 89 de ani, a confirmat sursa CNN

Superman şi Lex Luthor, aliaţi în Superman 2?

James Gunn dă primele informaţii despre povestea sequel-ului aşteptat în iulie 2027

Suferința poate transforma eroii în monștri - Demon Slayer: Infinity Castle

Al doilea film de lungmetraj din franciza Demon Slayer dezvoltă povestea castelului infinit și face furori în ce privește încasările datorită luptelor dinamice și poveștilor emoționante.

Un fel de Toy Story cu pantofi – Aventura tenișilor

Doi teniși de firmă cu principii complet opuse sunt despărțiți de proprietarul lor și unul de celălalt. Pentru a se regăsi, ei trebuie să facă echipă cu alți pantofi și să își descopere identitatea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells