Tăcerea mieilor la un concert Taylor Swift? Iată esenţa thriller-ului Trap

de Ştefan Dobroiu în 4 Iul 2024
Noul film al lui M. Night Shyamalan se lansează pe 2 august

M. Night Shyamalan a impresionat întotdeauna cu premisele extrem de originale ale filmelor sale, doar că nu o dată a dat-o în bară cu execuţia şi efectul final. Noul său film, Trap/Capcană misterioasă, arată foarte promiţător şi sperăm să "livreze" o dată cu premiera din 2 august.

Josh Hartnett îl interpretează pe Cooper, un tată care îşi însoţeşte fiica (Ariel Donoghue) la concertul unei cântăreţe celebre, Lady Raven (chiar fiica regizorului, Saleka). Doar că în curând Cooper îşi dă seama că întregul eveniment este doar o capcană elaborată menită să-l prindă pe Măcelar, un notoriu criminal în serie. Şi cine este Măcelarul? Chiar Cooper, desigur, acesta trebuind să improvizeze din plin pentru a nu fi prins sau, la fel de rău, demascat în faţa fiicei sale...

Shyamalan a spus pentru revista Empire că filmul este inspirat în parte de Operation Flagship, o celebră operaţiune din 1985 a autorităţilor americane, care au prins peste 100 de infractori evadaţi din închisoare, momindu-i cu bilete gratuite la un derby de fotbal american. 166 de oameni ai legii au luat parte la operaţiune, deghizaţi în mascote, majorete şi vânzători de băuturi şi gustări. În filmul său, Shyamalan schimbă raportul de forţe: 300 de poliţişti încearcă să captureze un singur om... Oare vor reuşi?

Mai jos cel mai recent trailer al thriller-ului, lansat chiar zilele trecute.

Exploreaza subiecte similare:

Trap, Josh Hartnett, Ariel Donoghue, M. Night Shyamalan

Alte știri din cinema

M3GAN 2.0: pledoarie pentru cumpătare

Continuarea horror-ului "tehnologic" se dedă unor excese de-a dreptul surprinzătoare

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells