Soul Kitchen

de Ştefan Dobroiu in 10 Sep 2009

După drama nostalgică Auf der anderen Seite/De partea cealaltă, Fatih Akin schimbă complet registrul şi prezintă la Veneţia o comedie de public, Soul Kitchen. Cu mulţi dintre colaboratorii obişnuiţi pe genericul noului film (Moritz Bleibtreu, Birol Ünel sau Adam Bousdoukos), Akin renunţă la protagoniştii de origine turcă şi trece la greci: eroul său este Zinos, proprietarul bodegii (încă nu i se poate spune restaurant) ce dă şi numele acestui competitor la Leul de Aur, ale cărui probleme, aventuri şi păţanii vor face spectatorii să râdă timp de 90 de minute. Soul Kitchen va veni în aprilie 2010 şi în România, indiferent de includerea sau omiterea lui din palmaresul celei de-a 66-a ediţii a festivalului de la Veneţia.

Foarte light, foarte spumos şi foarte bine ritmat de cântece de prin mai toate colţurile lumii şi din mai toate genurile muzicale, Soul Kitchen îl are în vizor pe Zinos (Bousdoukos), dovada vie că necazurile nu vin niciodată singure. Prietena lui tocmai s-a mutat în China, fratele (Bleibtreu) îi este la închisoare, acrobaţiile culinare ale noului său chef (Birol Ünel din marele succes al lui Akin - Gegen die Wand) nu sunt deloc apreciate de clienţii mai obişnuiţi cu hamburgerii, cârnaţii şi cartofii prăjiţi, iar o afurisită de discopatie îl face să meargă ca Quasimodo şi-i distruge orice clipă de satisfacţie cu dureri ucigătoare. Ei bine, în această situaţie Zinos nu poate decât să meargă (şontâc-şontâc) înainte şi să managerieze cum poate (nu prea poate) multitudinea de angajaţi, prieteni, rude şi duşmani care nu-i lasă nicio clipă să respire cu fel de fel de pretenţii, ameninţări, rugăminţi şi aşa mai departe.

Mare parte din film stă pe umerii energicului Adam Bousdoukos, un actor cu roluri mai mult sau mai puţin importante în mai toate filmele lui Akin, de la primul său scurtmetraj, Sensin... You're the One! (1995) încoace. Numeroasele intruziuni şi presiuni de toate felurile asupra lui Zinos îi permit lui Bousdoukos să improvizeze foarte des, dar spiritul burlesc al bucătăriei sufletului ("hrană pentru suflet" este sloganul birtului cu veleităţi de discotecă deţinut de Zinos) îl îndepărtează pe actor de o eventuală Coppa Volpi la Veneţia. De fapt, personajul, restaurantul şi filmul stau sub semnul unui aspect "fizic" nu foarte flatant, dar sub al cărui înveliş inima bate puternic.

Prea fragmentat, adesea neverosimil şi uneori prea previzibil, Soul Kitchen ajunge cu toate acestea să aibă efectul ambiguu al unui prieten vechi a cărui apropiere te relaxează şi-ale cărui păţanii numeroase şi cam exagerate te conving că viaţa ta e mult mai bună decât a altora. Pentru amatorul de filme de artă ultimul scenariu al lui Akin s-ar putea să fie dezamăgitor, dar publicul doritor de relaxare va aprecia păţaniile protagonistului, trăsnăile personajelor secundare, chimia dintre actori şi obligatoriul "totul e bine când se termină cu bine".

Inapoi