În primul rând, vă urăm Sărbători fericite şi multă sănătate. În al doilea rând, ne gândim că în weekendul de Paşti ne strângem cu toţii în familii şi că poate televizorul va rămâne deschis. Iată mai jos câteva dintre filmele de văzut în următoarele trei zile în programul principalelor posturi TV din ţară.
Oferta filmelor religioase este destul de săracă anul acesta, posturile TV programând doar câteva filme de televiziune precum Jesus, cu Jeremy Sisto în rolul titular şi Jacqueline Bisset şi Gary Oldman în distribuţie, Sfântul Augustin, cu Alessandro Preziosi, şi Barabba, o producţie de 2012 difuzată de Pro TV în noaptea de Înviere, de la miezul nopţii.
Televiziunile compensează în schimb cu câteva filme clasice sau blockbustere apărute recent. Pe HBO, sâmbătă de la ora 16 poate fi văzut Star Trek Into Darkness, cel mai recent film al francizei resuscitate de J.J. Abrams, cu Benedict Cumberbatch în rolul negativ. Pro Cinema programează, de la ora 17, Filantropica, filmul lui Nae Caranfil atât de iubit şi atât de citat după apariţia sa pe ecrane în 2002. Pe AXN poţi vedea unul dintre filmele de referinţă din cariera lui Will Smith, primul Men in Black, lansat cu mare succes în 1997. Tot pe AXN, de la ora 21 sâmbătă, Masca lui Zorro, filmul care a transformat-o pe Catherine Zeta-Jones într-una din starurile de la Hollywood şi a reprezentat un nou succes în cariera lui Antonio Banderas. De la 21.30 Prima TV programează The Island, cel mai puţin exploziv film din cariera lui Michael Bay, cu Ewan McGregor şi Scarlett Johansson în roluril de clone pornite în căutarea versiunii lor originale.
Un eveniment al zilei este fără doar şi poate programarea lui The Grandmaster de către PRO Cinema de la ora 22. Cel mai recent film al lui Wong Kar-Wai îl are în rolul principal pe Tony Leung şi retrasează viaţa lui Ip Man, maestrul artelor marţiale printre ai cărui discipoli s-a numărat şi Bruce Lee.
De la ora 21.00 îl revedem pe regretatul Heath Ledger în rolul care i-a confirmat celebritatea în SUA: A Knight's Tale/Povestea unui cavaler, lansat în 2001. HBO apasă pedala acţiunii cu The Dark Knight Rises, succesul de casă al lui Christopher Nolan din 2012 şi finalul trilogiei sale cu Batman în centrul atenţiei. De la ora 22.00 dramatism cu Will Smith în Şapte suflete/Seven Pounds.
Luni revenim la clasicii româneşti cu Brigada Diverse intră în acţiune, programat de Antena 1 de la ora 11. Rămânem în aceeaşi zonă şi la ora 12, când Prima TV oferă Iarna bobocilor, cu Draga Olteanu Matei şi Marin Moraru. De la 14.00 avem parte de o doză de Wes Anderson cu animaţia Fantastic Mr. Fox, cu o mulţime de voci celebre în distribuţie. Amatorii de acţiune pot vedea Iron Man 3 pe HBO de la 19.50, iar fanii Stelei Popescu au ocazia să vadă cât de energică este în primul ei rol în lungmetraj de prea multă vreme, Mamaia, de la 20.30 pe Pro TV.
Prima TV oferă Ultimul Samurai, succesul de casă al lui Tom Cruise din 2003, de la ora 22.00, iar Antena 1 contracarează cu Astérix şi Obélix: În slujba Majestăţii Sale, film din 2012 cu Gérard Depardieu în rolul vânjosului Obélix. De la ora 23.05 poţi vedea pe HBO O vară foarte instabilă, cel mai recent film al Ancăi Damian.




Părerea ta
Spune-ţi părerea