Preşedinţi în pericol!

de Ştefan Dobroiu în 21 Mar 2015
Cele mai de succes filme cu preşedinţi transformaţi în ţinte

Aproape că nu este an în care să nu vedem vreun film (adesea câte două, cu subiecte suspect de similare) cu preşedintele american în pericol. Iată mai jos două astfel de titluri aşteptate în curând pe ecrane, dar şi cele mai de succes film în care preşedintele american trebuie să facă faţă unei ameninţări ieşite din comun.

Vinerea viitoare o să vedem pe marile ecrane Big Game/Ţinta: Preşedintele, în care Samuel L. Jackson îl interpretează pe preşedintele american. După ce teroriştii atacă avionul Air Force One, preşedintele este catapultat într-o capsulă şi aterizează în ţinuturile sălbatice ale Finlandei. Aici este ajutat de un puşti, Oskari, pentru că teroriştii nu renunţă atât de uşor la ţinta lor.

Un preşedinte în pericol am văzut şi în trailerul Pixels, comedia de acţiune cu Adam Sandler, în care Kevin James îl interpretează pe preşedintele american William Cooper, nevoit să pună la cale o strategie ieşită din comun atunci când Terra este atacată de extratereştrii cu personaje inspirate de jocurile video ale anilor '80. Filmul se lansează pe 24 iulie.

Cel mai de succes astfel de film este însă Ziua Independenţei, blockbusterul lansat în 1996. Bill Pullman îl interpretează pe preşedintele Thomas J. Whitmore, care se va implica activ în ofensiva umană împotriva extratereştrilor hotărâţi să ne cucerească planeta. Independence Day 2 se află acum în pregătire pentru o premieră mondială la aproape exact două decenii de la filmul original. Bill Pullman îşi va relua rolul în noul blockbuster, dar Will Smith nu va reveni în sequel. Poţi afla aici cine este actorul principal şi ce rol interpretează. Cu 817 milioane de dolari încasate în lume în 1996, Ziua Independenţei a urcat pe locul doi în topul cu cele mai mari încasări din toate timpurile, întrecut pe atunci doar de Jurassic Park.

În 1997 am putut vedea Air Force One, cu un Harrison Ford la apogeul carierei în rolul preşedintelui SUA James Marshall. După ce acesta declară că SUA ar trebui să ia măsuri împotriva unui dictator dintr-o fostă republică sovietică, avionul prezidenţial este atacat de o echipă de commando teroristă. Cu avionul deturnat de către teroriştii conduşi de Gary Oldman, rămâne doar pe umerii lui Marshall să lupte pentru a prelua din nou controlul asupra aeronavei. Filmul a încasat 315 milioane de dolari.

Schimbăm genul cu Lincoln, filmul biografic al lui Steven Spielberg care i-a adus lui Daniel Day-Lewis al treilea Oscar din carieră, transformându-l în unicul deţinător a trei statuete pentru Cel mai bun actor principal. Lincoln prezintă ultimele luni din viaţa preşedintelui, încercările sale de a consolita democraţia în Statele Unite, dar şi moartea survenită pe 15 aprilie 1865, după ce Lincoln este împuşcat cu o seară înainte în timpul unei piese de teatru. Totalul încasat de film se ridică la 275 milioane de dolari.

Pe locul patru în topul încasărilor mondiale se află White House Down/Alertă de gradul zero, film de acţiune lansat în 2013 şi cu 205 milioane de dolari. Jamie Foxx îl interpretează pe James William Sawyer, preşedintele de culoare al SUA care va avea imensă nevoie de priceperea poliţistului John Cale (Channing Tatum) pentru a scăpa cu viaţă atunci când Casa Albă este atacată de terorişti.

Cu un subiect similar, Olympus Has Fallen s-a lansat cu trei luni înaintea lui White House Down şi a reuşit să aibă încasări de mai bine de două ori mai mari decât bugetul. Gerard Butler este starul filmului, iar Aaron Eckhart îl interpretează pe preşedintele Benjamin Asher, luat prizonier când teroriştii nord-coreeni îi atacă reşedinţa. Sequelul London Has Fallen se află deja în post-producţie, cu o premieră programată la începutul lunii octombrie. Cei doi actori revin în rolurile principale.

Care este filmul tău preferat din listă?

Exploreaza subiecte similare:

Big Game, Samuel L. Jackson, Kevin James, Adam Sandler, Pixels, Independence Day, Bill Pullman, Air Force One, Harrison Ford, Lincoln, Daniel Day-Lewis, White House Down, Olympus Has Fallen, London Has Fallen, Aaron Eckhart, Gerard Butler, Jamie Foxx, Channing Tatum

Alte știri din cinema

Animaţie cu spermatozoizi, pregătită să... ejaculeze pe ecrane

Animaţia Spermageddon promite să fie la fel de ireverenţioasă ca Sausage Party

Timothée Chalamet învaţă să joace ping pong pentru Marty Supreme

Actorul din Wonka şi Dune interpretează un campion la tenis de masă

Sunt un mic ticălos, prima serie animată cu peste cinci miliarde de dolari încasări

Cu începere din acest weekend, seria se va numi "Sunt un mic ticălos profitabil"

Tot ce ştim despre Alien: Romulus

Noul film din franciza Alien se lansează la jumătatea lunii august

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 22 martie 2015 08:04
Ziua Independentei si Lincoln sunt preferatele mele insa si Olympus has Fallen si White House Down sunt ok ;)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells