Perechea de regizori Kari Juusonen – Jørgen Lerdam a lucrat la Little Brother, Big Trouble: A Christmas Adventure (2012), a doua parte din trilogia lui Niko, și s-a reunit pentru a duce mai departe aventurile renului. În Micuțul ren Niko și sania lui Moș Crăciun, el dorește să își părăsească familia de acasă pentru a se alătura tatălui său în Forțele Aeriene, o structură asemănătoare cu armata care pregătește cei mai capabili reni pentru solicitanta misiune de Crăciun. Atunci când Stela se prezintă pentru probe, Niko este nevoit să concureze împotriva ei. Competiția e acerbă, demonstrând că și fetele-ren pot fi demne de rol, în ciuda faptului că toți membrii sunt de sex masculin.
Animația cu cromatică predominant alb-albastră ajunge la o structură relativ clișeică: un personaj negativ dorește să „anuleze Crăciunul”, iar gașca bine intenționată trebuie să îl salveze. Însă ce este diferit, încă de la prima apariție a lui Niko în The Flight Before Christmas (2008), este modul în care reflectoarele sunt mutate de pe celebrul moș pe renii săi – deși nu înțeleg de ce niciunul nu se numește Rudolf. Așa spectatorii pot descoperi o perspectivă proaspătă, a animalelor cel puțin la fel de muncitoare ca omul și elfii, pentru că ele sunt combustibilul care face sania să funcționeze și să dea înconjurul lumii.
Admir la Micuțul ren Niko și sania lui Moș Crăciun că, în ciuda faptului că este o animație fantasy pentru copii, în care teoretic orice e posibil, scenariul respectă legile fizicii, dar și fauna din zonele arătate pe ecran. Atunci când zboară prea sus, renii riscă să iasă din atmosferă, unde au câteva secunde pentru a se întoarce, altfel îngheață și plutesc în derivă pe vecie. În ce privește speciile de animale, lemingii sunt rozătoarele pe care Niko și prietenii săi le întâlnesc în drumul lor spre nord, iar aceștia au grijă să își facă identitatea cunoscută și să o diferențeze de cea a șoarecilor – o lecție de biologie pe care și eu am învățat-o.
Deși sunt o fană înfocată Star Wars și aproape orice mă poate duce cu gândul la această franciză, nu am putut să nu observ cât de mult seamănă întrecerea dintre renii zburători cu urmăririle și cursele navelor spațiale, mereu la limită și aproape de ciocnire în spații înguste. De asemenea, obsesia lemingilor de a găsi un „lider magic” care să îi ghideze pare extrem de similară cu cea a ewokșilor. În ambele cazuri, protagoniștii fac „minuni” pentru ca un personaj secundar să pară divin, ceea ce duce la o idolatrizare ireversibilă a respectivului – C-3PO în Star Wars, veverița zburătoare Julius în cazul nostru –, una benefică pentru toată lumea pe termen lung.
În ciuda tuturor acestor asemănări și clișee, Micuțul ren Niko și sania lui Moș Crăciun te determină să investești emoțional în narațiune, fiindcă are personaje conturate cu atenție la detalii și răsturnări de situație neașteptate. În cele din urmă, toți renii ajung la aceeași concluzie: nicio misiune și niciun post nu sunt mai importante decât familia și prietenia, iar „regulile sacre” se pot adapta odată cu evoluția. Puterea stă în unitate, nu în trădare și dezbinare.
