Iată primul trailer Țestoasele Ninja 2! Cu mutanții Bebop și Rocksteady nu e de glumit

de Gloria Sauciuc în 10 Dec 2015
Premiera în România a filmului Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows este programată pentru 3 iunie 2016

Donatello, Michelangelo, Leonardo și Raphael, adică Ţestoasele Ninja, se întorc pentru a salva oraşul de o nouă ameninţare. Primul trailer a fost dat astăzi publicității, împreună cu o galerie de imagini, pe care vă invităm să o descoperiți la pagina filmului, iar ce vedem este că grupul mereu pus pe șotii, glumițe dar și fapte mari intră în luptă corp la corp cu mutanții Bebop și Rocksteady.

Costumați și coafați de parcă ar fi fani ai unor trupe rock/disco din anii 1970-1980, cei doi mutanți amuză până să devină fioroși. În galeria acestui articol îl puteți vedea în stânga pe Bebop, cel cu creasta punk. Optzecistă pare și mașina Țestoaselor, din care mă așteptam să iasă mai degrabă Vânătorii de fantome. Scenografia este coordonată de Miguel López-Castillo, care a lucrat și la Boardwalk Empire și The Sorcerer's Apprentice.

Amestecul de glumițe naive, luări peste picior și poante adolescentine (pentru că țestoasele sunt în continuare „adolescenți”) e o transplantare din primul film și cred că începe să fie o notă distinctă a acestei noi serii (reboot). Funcționează.

Trailerul se deschide cu perspectiva unei amenințări, în scrâșnetul metalic marca Michael Bay (acum în calitate de producător). Stephen Amell apre în rolul seducătorului Casey Jones, Megan Fox revine în rolul reporteriței April O'Neil, iar Brian Tee este Shredder; William Fichtner, deși nu apare în trailer, va reveni ca Eric Sacks.

Pe partea de efecte speciale filmul e lăsat în mâna lui J.D. Schwalm, care a supervizat efectele și la viitorul The Jungle Book, dar și la Ted 2, The Wolverine și Star Trek Into Darkness.

Tsvetomir Georgiev, unul dintre artiştii companiei de efecte speciale Aaron Sims, e cel care a realizat imaginile concept pentru mutanții Bebop și Rocksteady, personaje care se spune că ar fi trebuit să apară chiar din primul film. Printre numeroasele producții de ale căror efecte speciale şi personaje s-au ocupat cei de la Aaron Sims se numără Edge of Tomorrow, Noah, Maleficent, World War Z, Dawn of the Planet of the Apes.

Cum vi se pare trailerul?

Alte știri din cinema

Secrete declasificate cu David Duchovny: „Oamenii nu sunt capabili să păstreze secrete unii față de alții”

Secrete declasificate cu David Duchovny are premiera astăzi, 25 august, de la ora 21:00, urmând să fie difuzate episoade noi în fiecare seară de luni pe HISTORY Channel Romania.

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Între artă și prostituție – Toți o iubesc pe Touda

Touda, o cântăreață de muzică marocană tradițională, decide să plece din micul ei sat pentru a se face remarcată în Casablanca și pentru a reuși să îi ofere un viitor mai bun fiului ei surdo-mut.

Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale

Cei doi actori îi interpretează pe regina Eleonora şi pe şeriful din Notthingham în producţia MGM+ în zece episoade

Părerea ta

Spune-ţi părerea
princeofpersia79 pe 10 decembrie 2015 21:32
Bai frate,abia astept filmul.... Primul mi-a placut.... deci...
Sorin87 pe 10 decembrie 2015 23:09
foarte tare trailerul sper ca si filmul o sa fie tot la fel
xerses pe 11 decembrie 2015 23:01
Chiar reusit acest trailer!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells