Fratele supererou fură toată atenția – Super-Charlie

de Oana Balaci în 30 Iul 2025
O nouă animație despre familie și povești fantastice urmărește un bebeluș supererou care îl eclipsează din toate punctele de vedere pe fratele său mai mare. Vor reuși ei să facă echipă bună pentru a salva lumea?

Prima animație a regizorului-scenarist Jon Holmberg se bazează pe banda desenată omonimă a Camillei Läckberg. Super-Charlie îl are în centru pe eroul titular, născut într-o familie iubitoare, dar extrem de ocupată. Cu o mamă scriitoare și un tată polițist, ambii determinați să avanseze în carieră, rolul de tutore pare să cadă în cele din urmă pe fratele mai mare Willie, ignorat la rândul lui de părinți din cauza apariției nou-născutului. Visul lui de a rezolva un caz lung și complicat împreună cu tatăl său se duce de râpă atunci când Charlie primește puteri magice de la o cometă misterioasă.

Filmul debutează cu un flashback. Cu cincizeci de ani în urmă, când obiectul ceresc a trecut ultima dată pe deasupra Pământului, un copil hărțuit de cei de vârsta lui a fost transformat din pradă în prădător datorită prafului cosmic. Supranumit acum Inferio, răufăcătorul jefuiește și face orice îi stă în putință pentru a se îmbogăți și a-și arăta puterile nemăsurate, ajutat de Anton – cel care l-a sabotat într-o cursă de biciclete în acea zi fatidică, obligat acum să îl slujească pentru tot restul vieții sale. Nimeni nu îl poate opri timp de jumătate de deceniu, până când cometa se întoarce și un nou luptător primește darul divin. Dimenisiunile lui mici și naivitatea intrinsecă vârstei pot fi înșelătoare.

Deși conține clișee specifice personajelor negative ca jocul murdar în timpul unei întreceri, râsul malefic și discursul lung înainte de lovitura finală care lasă timp protagoniștilor să se salveze, Super-Charlie se folosește și de elemente mai puțin utilizate, precum animația 2D integrată în cea 3D. Contrastantă, ea aduce la viață supereroii din banda desenată preferată a lui Willie, care îl sfătuiesc în privința strategiei potrivite ca și cum ar fi îngerul și drăcușorul de pe umerii lui.

Totuși, faptul că puterile celor afectați de cometă nu au limite scade miza narativă. Dacă nu există reguli în universul filmului și orice este posibil, se întâmplă ca publicul să nu se mai implice emoțional la fel de profund, fiindcă știe că situația se va rezolva cu siguranță printr-o nouă putere adăugată în poveste în ultimul moment, așa cum este cazul atunci când Charlie îi hipnotizează pe toți pentru a uita ce au văzut. Dar răsturnările neașteptate de situație care chiar au sens compensează pentru aceste libertăți științifico-fantastice.

În culori vibrante și cu melodii cunoscute pe coloana sonoră (ca Hey Brother de la Avicii la credite), Super-Charlie abordează comic teme universale și atemporale ca indisponibilitatea părinților, iubirea de frate și gelozia aferentă în orice relație de acest gen, dar atinge subtil și subiecte actuale ca dependența de telefoane, politica și corupția din instituțiile de stat. Într-o astfel de lume întunecată a adulților, unde balanța instabilă dintre bine și rău se înclină mereu dintr-o parte în alta, nu e de mirare că cei mici aleg să evadeze în povești citite sau scrise chiar de ei.

Exploreaza subiecte similare:

Super-Charlie

Alte știri din cinema

Robert Redford, legendarul actor și regizor, a murit la 89 de ani

Legendarul actor și regizor american Robert Redford a încetat din viață la vârsta de 89 de ani, a confirmat sursa CNN

Superman şi Lex Luthor, aliaţi în Superman 2?

James Gunn dă primele informaţii despre povestea sequel-ului aşteptat în iulie 2027

Veneţia scandează pentru Palestina: The Voice of Hind Rajab, primit cu 23 de minute de ovaţii

Filmul spune povestea reală a unei fetiţe palestiniene ucise de forţele israeliene în primele zile ale războiului din Gaza

Iată-l pe Ryan Gosling în Star Wars: Starfighter!

Actorul apare alături de actorul adolescent Flynn Gray în prima imagine oficială de la filmări

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells