Dwayne Johnson a dezvăluit data de lansare a lui Black Adam

de Cristina Grigore în 15 Nov 2019
Starul a publicat pe pagina sa de Instagram și o imagine-concept ce îl arată în costumul supereroului

Dwayne Johnson se va alătura Universului Cinematografic DC în Black Adam, un film care se află de multă vreme în atenția sa și care îl va transforma într-un anti-erou, unul dintre oponenții lui Shazam.

Starul a dezvăluit pe contul său de Instagram că a fost stabilită data la care filmul va fi lansat – 22 decembrie 2021 – și a publicat o imagine-concept care îl arată în costumul supereroului, realizată de artiștii grafici Jim Lee și Boss Logic.

Sunt onorat să mă transform în el. Black Adam este înzestrat cu magie, beneficiază de puteri asemenea lui Superman. Diferența este că nu se conformează regulilor sau nu se încadrează în standarde. Este rebel, un supererou ca niciun altul, care va face întotdeauna ce este bine pentru oameni – dar în felul lui”, a notat el alături de imagine.

Creat de Otto Binder și C. C. Beck, Black Adam a apărut prima dată în benzile desenate The Marvel Family, publicate de Fawcett Comics. Prima sa descriere îl leagă de Egiptul Antic și de vrăjitorul Shazam; puterile lui nu vin însă de la Shazam, ci de la șase zeități egiptene (Shu, Heru, Amon, Zehuti, Aton și Mehen). 

Este așteptată și o confruntare pe marele ecran între Shazam și Black Adam, însă aceasta se pare că va avea loc abia în cea de-a treia parte a aventurilor eroului interpretat de Zachary Levi. Shazam 2 va începe filmările în vara lui 2020, iar lansarea ar putea avea loc în ultima parte a lui 2021 (villan-ul va fi Master Mind).  

Filmul Black Adam va fi regizat de Jaume Collet-Serra (Orphan, The Shallows, Unknown) după un scenariu de Adam Sztykiel (Rampage).

 

Exploreaza subiecte similare:

Dwayne Johnson, Jaume Collet-Serra, Adam Sztykiel, Orphan, The Shallows, Unknown, Shazam!, Zachary Levi

Alte știri din cinema

Actor din filmele The Old Guard, sentinţă la închisoare pe motiv de... "furios şi iute"

Matthias Schoenaerts interpretează şi rolul antagonistului din Supergirl

Record de vizionări pentru Stranger Things

60 de milioane de accesări în primele cinci zile de la lansarea superhitului Netflix

Frații Duffer, despre Stranger Things: „A fost trist să ne luăm rămas-bun de la aceste personaje”

Matt & Ross Duffer au acordat un interviu exclusiv în care vorbesc despre ultimul sezon al serialului Stranger Things și planurile pe care le au în continuare.

Seria de jocuri God of War devine serial cu pedigree

Primele două episoade vor fi regizate de Frederick E.O. Toye, unul dintre regizorii Shogun

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells