Diavolul se îmbracă din nou de la Prada? Şi cel mai surprinzător sequel al anului este...

de Ştefan Dobroiu în 9 Iul 2024
O continuare a superhitului din 2006 ar fi în pregătire la Hollywood

Hollywood-ul ar fi în stare să facă un sequel şi la apocalipsa biblică: un sequel al unuia dintre cele mai iubite filme din anii 2000, Diavolul se îmbracă de la Prada, se află în pregătire. Aline Brosh McKenna, scenarista ecranizării după romanul omonim al lui Lauren Weisberger din 2003, negociază în acest moment cu Disney condiţiile în care va scrie continuarea, anunţă Variety.

Deocamdată niciuna dintre interpretele personajelor principale, Meryl Streep, Anne Hathaway şi Emily Blunt, nu şi-a anunţat revenirea în sequel. Ce ştim este că povestea va discuta schimbările din mass media survenite în ultimele decenii: dacă în filmul original Miranda Priestley, redactor-şef al celei mai apreciate reviste de modă, se bucura de o putere colosală, declinul presei tradiţionale o face acum să caute ajutor la fosta sa asistentă Emily (Blunt), care răspunde de bugetul de advertising al unui gigant din industria produselor de lux.

Chiar dacă au fost speculaţii de-a lungul anilor că un sequel ar fi posibil, scenariul a pus un punct atât de apăsat şi categoric poveştii, încât nimeni nu ar fi crezut că vreun producător s-ar încumeta să facă o continuare. Atât Hathaway cât şi Blunt, pentru care Diavolul se îmbracă de la Prada a fost o adevărată catapultă în carieră, au o poziţie mult mai bună acum în ierarhia de la Hollywood. Cât despre Meryl Streep nu mai e nimic de spus, pentru că lumea întreagă o consideră cea mai bună actriţă a generaţiei ei. Pentru ca ele să revină în sequel scenariul va trebui să fie beton.

Exploreaza subiecte similare:

Meryl Streep, Anne Hathaway, Emily Blunt, The Devil Wears Prada

Alte știri din cinema

The Bad Guys 2: răufăcător sau erou?

Cei cinci infractori de la Dreamworks se întorc pentru o nouă poveste plină de acțiune și aventură. Dar acum băieții răi au devenit cu adevărat buni? Sau doar încearcă?

Kelley Mack din The Walking Dead şi-a pierdut viaţa la doar 33 de ani

Actriţa mai apăruse în serialele 9-1-1 şi Chicago Med

Jason Momoa dă lovitura cu Chief of War

Violenta miniserie aduce la viaţă războiul de unificare al arhipelagului hawaiian

Vara lui 2026: succese şi eşecuri la box office

Fantastic Four are parte de un al doilea weekend dezamăgitor, iar F1 devine cel mai mare succes al lui Brad Pitt

Părerea ta

Spune-ţi părerea
blacksea_rider pe 9 iulie 2024 18:21
Netflix ,SkyShowtime,Max....? care-i producer ?
blacksea_rider pe 9 iulie 2024 22:28
da,e Disney,sorry...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells