Dacă situațiile din Punctul negru par cât se poate de absurde și totuși familiare, asta e pentru că sistemul de învățământ din Ungaria se dovedește a fi dureros de asemănător cu cel din țara noastră. De el se lovesc concomitent două personaje de vârste diferite: Palko (debutantul Paul Mátis), un băiețel întors acasă după ani întregi în Berlin, și Juci (Anna Mészöly), cea mai nouă profesoară a școlii, de altfel și cea mai tânără. Mentalitățile moderne și deschise ale celor doi devin un dezavantaj major atunci când încearcă să se adapteze unui mediu împânzit de cutume fără noimă și interacțiuni superficiale.
Cineastul și scenaristul Bálint Szimler creionează cu acuratețe desăvârșită trista realitate a instituțiilor educaționale din vechiul bloc sovietic, asemănarea cu realitatea fiind atât de izbitoare încât a trebuit să mă chinui să îmi amintesc că sunt un spectator într-o sală de cinema ca să nu îmi crească tensiunea. Dar apoi m-am enervat oricum pentru că am realizat că deși urmăresc un film, evenimentele prezentate și tipologiile de personaje sunt mult mai comune decât ne-ar plăcea să credem.
Deși acceptat inițial de colegi și profesori, Palko devine încetul cu încetul ținta răutăților și a violenței. Motivul este o glumă nevinovată care ar putea la fel de bine să fie neintenționată sau să nu-i aparțină lui. Nu aflăm niciodată răspunsul, dar nici nu contează. Important este felul în care este tratat ulterior, plecând de la un singur profesor frustrat care ia prea personal comportamentul copilului și, din cauza orgoliului, începe să îl izoleze de ceilalți. Juci este singurul cadru didactic care îi ia apărarea, însă este nevoită să danseze pe sârmă, întrucât metodele ei neconvenționale și atitudinea „problematică” au stigamtizat-o deja în fața colegilor de catedră și a părinților. Ea riscă să fie următoarea concediată – după „cel mai bun profesor”, dat afară fără niciun motiv, cel mai probabil fiindcă a „supărat pe cineva”.
Ironia face ca cea mai presantă problemă a școlii să fie aproape complet ignorată. În timp ce dascălii se agită din cauza că Palko nu poartă tricoul roșu la sport și nu a învățat „pe de rost” părțile componente ale unei flori, iar părinții sunt alertați de posibilitatea ca excursia școlii să nu se mai desfășoare peste noapte, nimeni în afară de profesorul de tehnologie nu pare să se streseze pentru geamul vechi de câteva decenii care a căzut din senin în curtea plină adesea de elevi și care nu poate fi înlocuit din lipsă de fonduri.
Aspectul granulat și culorile saturate din Punctul negru se datorează cel mai probabil filmării pe peliculă, un procedeu desuet ce creează o paralelă interesantă cu dogmele arhaice prezentate narativ. Camera este când statică, când dinamică, uneori fiind poziționată într-un colț al încăperii ca un observator pasiv al acțiunii, cum se întâmplă în cancelarie, iar alteori intrând în intimitatea personajelor, surprinzându-le emoțiile din prim-plan, ca atunci când Palko este ascultat la biologie. Muzica clasică, un alt element asociat trecutului, conturează un leitmotiv ce separă, alături de cadre de ambianță, scenele importante din film. Singura dată când auzim muzică rock este chiar la începutul filmului, când spiritul nonconformist al protagonistului încă nu a fost pedepsit.
Umorul cu specific maghiar ambalează drama într-o experiență cinematorgafică mai ușor de digerat. Punctul negru devine astfel o tragi-comedie ce trage un semnal de alarmă pentru modernizarea sistemului educațional învechit, bazat pe puncte negre, toceală sau reguli rigide, lipsite de sens, și înlocuirea lui cu unul care să încurajeze gândirea critică, unicitatea și creativitatea. Turma înseamnă mediocritate, iar omagiul adus poetului și revoluționarului Sándor Petőfi încurajează exact opusul: desprinderea de grup și cultivarea unui caracter rebel, sfidător în fața absurdului. O nesupunere rațională.
Părerea ta
Spune-ţi părerea