"Bărbatul care nu voia să fie celebru" este tagline-ul lui Superstar, o producţie franceză semnată de Xavier Giannoli cu Cécile De France şi Kad Merad în rolurile principale. Pe ea ai tot văzut-o pe marile noastre ecrane (cel mai recent probabil în Băiatul cu bicicleta), iar pe el aproape sigur îl ştii din Bienvenue chez les Ch'tis, comedia care a devenit cel mai popular film francez al tuturor timpurilor, cu peste 20 de milioane de bilete vândute doar în Hexagon.
Practic, povestea lui Merad (foto) seamănă întrucâtva cu cea a protagonistului din Superstar: Martin Kazinski se urcă într-o dimineaţă în metrou, iar cei din jur îi aruncă priviri uimite. Scot telefoanele să-l fotografieze şi să-l filmeze. Îi cer autografe. Când se panichează şi fuge din metrou, îl urmăresc. Peste noapte şi fără să vrea, Martin a devenit un superstar, atrăgând atenţia celor din jur la fiecare pas. Mai surprinzător este faptul că Martin nu a făcut nimic notabil. E un simplu muncitor la o fabrică, trăieşte într-un apartament nerenovat şi merge peste tot cu o pungă de plastic galbenă. Este un nimeni, iar statutul de ţintă a tuturor privirilor îl şochează şi sperie nespus...
Bineînţeles, e greu să accepţi premisa şi ştii de la început că ar trebui să ţi-o asumi ca pe o convenţie. Chiar şi într-o lume în care toţi avem dreptul la proverbialele 15 minute de celebritate, evoluţia lui Martin este un hap prea mare ca să-l înghiţi, aşa că priveşti filmul ca pe un comentariu la ceea ce face faima din om şi la reacţia total neaşteptată a oamenilor obişnuiţi în faţa cuiva despre care ştiu că e celebru, dar habar n-au de ce e celebru...
Din păcate Giannoli îşi dă seama curând că premisa lui nu poate ţine un film de două ore în spate, aşa că tergiversează cu fel de fel de ocolişuri care nu te fac decât să-ţi dai seama cât de străveziu e scenariul scris de Marcia Romano şi bazat pe romanul Idolul al lui Serge Joncour. Îţi doreşti să-ţi fie explicate sau măcar analizate resorturile celebrităţii, dar regizorul se mulţumeşte doar să treacă în revistă neplăcerile acesteia, filmul devenind extrem de dezordonat în a doua jumătate, când ştii că nu mai e nimic de spus de fapt.
Mult mai relevant ni s-a părut experimentul social pus la cale de un student american în Times Square. Înconjurat de falşi paparazzi şi gărzi de corp, acesta, pe nume Brett Cohen, şi-a făcut apariţia în cea mai aglomerată piaţă a New York-ului, într-o furtună de flash-uri. Câţiva prieteni îi strigau numele de parcă tocmai l-ar fi recunoscut. Trecătorii au fost convinşi că este o celebritate, s-au oprit să facă fotografii cu el şi până şi câţiva poliţişti i-au cerut autografe.
În câteva minute, Cohen a spus mai mult despre statutul starurilor şi despre obsesia "noastră" pentru ele decât Giannoli în aproape două ore, iar la finalul filmului nu poţi să nu te simţi nemulţumit, deşi Superstar face în anumite momente un slalom reuşit printre glume, dramă şi interpretări convingătoare ale actorilor principali.
Superstar va veni şi pe ecranele noastre la un moment dat la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor.
Copyright© 2000-2026 Cinemagia® 
Despre celebritate
Părerea ta
Spune-ţi părerea