Serialul distopic The Last of Us, al cărui al doilea episod este disponibil de la începutul săptămânii pe HBO Max și se difuzează miercuri, 25 ianuarie, de la ora 22.05 pe canalul tv HBO, vorbește despre o pandemie care a transformat majoritatea oamenilor în creaturi monstruoase.
Serialul începe cu un prolog amenințător, scena de la început surprinzând o conferință științifică din 1963. Un epidemiolog (John Hannah) dă un avertisment sinistru unui public sceptic despre o amenințare globală: nu e vorba de virusuri sau bacterii, e vorba de fungi. Hannah explică modul în care fungii pot deturna organismele infectate, iar oamenii pot fi următoarele ținte dacă fungii reușesc să evolueze puțin - cu ajutorul schimbărilor climatice.
Pe parcursul episodului vedem că acel discurs este premonitoriu - peste ani, fungii au evoluat și au ajuns la oameni, în creierele lor, transformându-i în niște marionete.
În jocul omonim, de la care s-a adaptat pentru ecran serialul, tot ceea ce vedem vine din perspectiva celor trei personaje - Joel, Sarah (fiica sa) și Ellie. „Aveam o sugestie în joc, în ziarul pe care îl citește Sarah, care implică produse contaminate, mai precis făina, iar în serial vedem cum Sarah (Nico Parker) şi Joel (Pedro Pascal) evită să mănânce fursecuri”, a declarat Neil Druckmann, care a lucrat atât la jocul video cât și la adaptarea pentru HBO a serialului.
„În serial vedeam lucrurile din mai multe perspective, însă niciodată nu spunem 'Acesta a fost primul infectat'. Ne bazăm pe sugestii. Craig Mazin venea la mine cu întrebări, ca de exemplu `Cum s-a răspândit epidemia?`. Am vorbit despre ele: `Cum s-au răspândit? Cum a pornit totul?` Dezvăluim tot mai multe cu fiecare episod, unde sugerăm că lucrurile ar fi mers altfel dacă ceva ar fi fost făcut altfel. Acum, începem să vedem cum a început totul”.
Legat de diferențele față de joc, Druckmann a declarat pentru Variety că infectații se comportă ca un tot, nu ca indivizi unici: „Celălalt lucru care a venit din conversația noastră este rețeaua de persoane infectate pe care le vedem în episodul 2. Funcționează ca un întreg, și este mai înspăimântător să îi vezi pe toți la un loc decât ca pe indivizi separați. Atingerea unuia îl cheamă pe altul de la kilometri întregi. Asta face lumea și mai periculoasă. Îi spun mereu lui Craig: `Asta ar fi fost un element grozav de joc. Aș vrea să fi avut asta în joc`”.
