Code of Silence este o miniserie britanică de şase episoade care dovedeşte (din nou) că britanicii sunt neîntrecuţi la aşa-numitele crime dramas, adică drame în care infractorii dau piept cu poliţiştii gata de orice să-i bage după gratii. După titluri deja clasice precum Line of Duty, Broadchurch şi Happy Valley, iată că avem parte de o miniserie cu o abordare inedită: protagonista (şi actriţa care o interpretează, Rose Ayling-Ellis) este surdă.
Totul începe cu Alison, care dă zor cu treburile zilnice la cantina secţiei de poliţie unde lucrează când o poliţistă îi pune o întrebare neaşteptată: cum Alison este surdă, oare poate să citească pe buze? Aflăm imediat că o trupă de elită formată din Ashleigh (Charlotte Ritchie), Ben (Nathan Armarkwei Laryea) şi alţii, sub comanda şefului lor, James (Andrew Buchan din Broadchurch), au în vizor o echipă de infractori condusă de "Cruella" (Beth Goddard), o femeie cu un trecut dubios. Poliţiştii ştiu că Cruella şi colegii ei pregătesc un jaf, doar că infractorii cunosc foarte bine metodele poliţiei şi se întâlnesc în locuri publice unde nu pot fi interceptaţi fonic. Aici intră în scenă Alison, care ar trebui să le citească pe buze informaţii vitale ce ar putea duce la prinderea şi condamnarea lor.
Cele mai bune drama poliţiste sunt cele care oferă şi o doză de ambiguitate, pentru că producţiile în care poliţiştii sunt sfinţi, iar infractorii demoni nu au suficient spaţiu de manevră pentru a deveni cu adevărat interesante. Iar Code of Silence are o excelentă doză de ambiguitate când în scenă intră Liam (Kieron Moore), un tânăr hacker ale cărui aptitudini sunt vitale pentru banda de hoţi. Deşi poliţiştii îi interzic cu desăvârşire să investigheze pe cont propriu, Alison îl abordează pe Liam, iar între cei doi începe o poveste de dragoste care în curând o pune pe Alison într-o poziţie extrem de dificilă: să-l toarne pe Liam, rămânând astfel de partea bună a legii în timp ce pierde un partener de care e tot mai ataşată, sau să-l ajute, ceea ce ar transforma-o şi pe ea în infractoare.
Este o dilemă morală foarte ofertantă pentru public, iar Ayling-Ellis şi Moore au o chimie excelentă care ne atrage imediat în mijlocul acrobaţiilor lor etice. Până la urmă Code of Silence este o miniserie despre alegeri imposibile, acea răscruce la care trebuie să faci stânga sau dreapta ştiind că viitorul dintr-o direcţie va fi complet diferit de cel creat de cealaltă direcţie. Iar tăcerea titulară are şi ea sensuri mai complexe: este o tăcere complice sau una salvatoare? Şi ce părere pot avea autorităţile despre această tăcere, o vor condamna sau susţine?
Din păcate Code of Silence suferă din cauza dialogurilor atroce dintre poliţiştii care insistă încontinuu să informeze publicul cu privire la următoarea lor mutare, explicându-şi unul altuia lucruri care în lumea lor nu au nevoie de explicaţii. Andrew Buchan este un actor excelent, dar nu prea are ce face cu personajul său, un clişeu-ambulant obsedat să o bage pe Cruella şi minionii ei la zdup, după ce în trecut o greşeală a sa le-a garantat acestora libertatea şi a dus şi la moartea unui nevinovat. Din fericire, pentru fiecare moment cu poliţiştii avem două cu Alison, Liam şi tango-ul lor la graniţa dintre nevinovăţie şi crimă, iar asta face Code of Silence o vizionare cu hopuri, dar până la urmă cât se poate de agreabilă.
