Chris Pine, în primul trailer oficial Regele proscris

de Cinemagia în 20 Aug 2018
Noua producție Netflix va avea lansarea pe 9 noiembrie

Regele proscris/Outlaw King (2018), cu lansarea pe platforma video Netflix, are trailer oficial. Filmul redă povestea adevărată și inedită a lui Robert the Bruce (Robert I al Scoției) care, pe parcursul unui an extraordinar, s-a transformat dintr-un simplu nobil înfrânt în monarh ezitant, iar apoi în erou proscris, într-un timp în care Scoția se afla sub ocupație engleză.

Robert decide să intre în luptă pentru Coroana Scoției, așa că adună în jurul său un grup de oameni însuflețiți pentru a înfrunta cea mai puternică armată din lume, condusă de tiranicul rege Eduard I și de fragilul său fiu, Prințul de Wales. Filmat în Scoția, Outlaw King îi reunește pe regizorul David Mackenzie (Hell or High Water) cu actorul Chris Pine, aflat în rol principal, cu Aaron Taylor-Johnson, Florence Pugh și Billy Howle.

Outlaw King (2018) se concentrează asupra figurii lui Robert Bruce și a luptei sale împotriva opresiunii engleze în Războiul de Independență. Pelicula este o poveste epică despre legendarul Rege al Scoției, Robert Bruce, și lupta sa de a recâștiga controlul asupra Scoției, după ce a fost declarat proscris de către regele Angliei pentru că s-a întronat rege al Scoției și a provocat Războiul Civil.

În Scoția secolului al XIV-lea, Robert I, „regele proscris”, și-a folosit istețimea și curajul să se lupte împreună cu armatele sale în Războiul de Independență Scoțian. Cu scopul de a combate armata britanică ocupantă, mult mai mare și mai bine dotată, Robert Bruce a reușit să elibereze Scoția de opresiunea engleză și să-și conducă poporul către libertate.

Exploreaza subiecte similare:

Outlaw King, David Mackenzie (I), Chris Pine, Aaron Taylor-Johnson, Florence Pugh, Billy Howle

Alte știri din cinema

Robert Redford, legendarul actor și regizor, a murit la 89 de ani

Legendarul actor și regizor american Robert Redford a încetat din viață la vârsta de 89 de ani, a confirmat sursa CNN

Superman şi Lex Luthor, aliaţi în Superman 2?

James Gunn dă primele informaţii despre povestea sequel-ului aşteptat în iulie 2027

Suferința poate transforma eroii în monștri - Demon Slayer: Infinity Castle

Al doilea film de lungmetraj din franciza Demon Slayer dezvoltă povestea castelului infinit și face furori în ce privește încasările datorită luptelor dinamice și poveștilor emoționante.

Un fel de Toy Story cu pantofi – Aventura tenișilor

Doi teniși de firmă cu principii complet opuse sunt despărțiți de proprietarul lor și unul de celălalt. Pentru a se regăsi, ei trebuie să facă echipă cu alți pantofi și să își descopere identitatea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells