Au trecut cinci ani de la Eu când vreau să fluier, fluier, debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban câştigător a două premii din palmaresul festivalului de la Berlin şi văzut de mai bine de 50.000 de români. Regizorul se întoarce în atenţie cu Box, o dramă romantică în care ne propune un nou actor cu potenţial, dar şi un interesant paralelism între box şi teatru.
Hilda Péter, pe care o ştim deja din Katalin Varga al lui Peter Strickland, este Cristina, o actriţă din Sibiu a cărei viaţă profesională şi personală se află în impas. George (Sorin Leoveanu), soţul ei, se bucură de un mai mare succes în cariera de actor, iar acasă pretinde ca totul să se întâmple după bunul lui plac. La teatru, Cristina are probleme cu regizorul (Cătălin Mitulescu) noii piese în care joacă. Şerban aşază bine piesele pe tabla de şah, pentru că urmează marea întâlnire: cea cu Rafael (Rafael Florea), un boxeur de 19 ani care ar putea fi marele eveniment din acest episod al vieţii Cristinei.
Filmat eficient şi luminos de Marius Panduru, Box explorează apropierea dintre cei doi protagonişti pe care nimic nu ar trebui să-i apropie. Existenţa aparent perfectă a Cristinei nu are deloc un egal în cea a lui Rafael, un tânăr pentru care boxul şi înfruntările în ring sunt unica şansă la o viaţă mai bună. Dacă Cristina îşi ocupă timpul cu ore de coregrafie cu copii de grădiniţă, repetiţii şi premiere de gală, Rafael ştie că tot ceea ce îl reprezintă ca sportiv este să fie în picioare la următoarea rundă a meciului.
Şerban face un paralelism extrem de interesant între box şi teatru, două vocaţii în care trupul şi mişcarea sunt esenţiale, chiar dacă au scopuri diferite, iar regizorul antrenor le hotăreşte direcţia. Dar mai mult decât o explorare a asemănărilor dintre cele două profesii, Box este o poveste de dragoste ataşantă, cu o evoluţie imprevizibilă şi doi protagonişti mai mult decât interesanţi.
Într-un cinema românesc în care romantismul este abordat cel mai adesea tangenţial, Box face paşi serioşi în acest gen neglijat şi oferă câteva dintre cele mai ataşante momente pe care o să le vezi anul acesta la cinema. O călătorie cu autobuzul, o cafea în doi, o plimbare la timp de seară, iată momente când Cristina şi Rafael încearcă să se cunoască şi parcă se miră şi ei ce i-a adus împreună. Amândoi actorii au o candoare care te face să le doreşti tot binele din lume personajelor lor.
Cu o Hilda Péter bine cunoscută în teatrul şi cinema-ul nostru, marea descoperire a lui Box este Rafael Florea, un tânăr care nu avea deloc experienţă de actor la momentul cooptării sale în producţie. Florin Şerban îl înconjoară în film cu alţi actori neprofesionişti, mulţi dintre ei proveniţi din lumea boxului, tocmai pentru a sublinia diferenţele dintre vieţile Cristinei şi a lui Rafael. O alegere care uneori funcţionează, alteori nu (Buzatu, noul antrenor al lui Rafael, nu convinge nici ca rol în scenariu şi nici ca interpretare a lui Narcis Romulus Dobrin), dar care poate sugera cât de neaşteptată aste apropierea celor doi eroi.
Box va fi lansat în cinematografele noastre în această toamnă. Până atunci îi urăm să impresioneze juriul de la Karlovy Vary.
