Belgianul Matthias Schoenaerts, rol proeminent într-un film cu supereroi DC

de Ştefan Dobroiu în 25 Sep 2024
Personajul său negativ va avea multe de împărţit cu populara Supergirl

Sunt deja mai bine de trei decenii de când Matthias Schoenaerts, actor belgian în vârstă de 46 de ani, îşi consolidează cariera în aşteptarea unui rol extrem de vizibil la Hollywood: iată că acesta a venit, iar belgianul îl va interpreta pe antagonistul din noua producţie DC, Supergirl.

Universul Extins DC se află acum într-o pauză de mai bine de un an, după ultimul film lansat în decembrie 2023, Aquaman and the Lost Kingdom. Din cauza primirii dezamăgitoare a multora dintre producţiile recente, şefii de la Warner Bros. Pictures au luat decizia să dea un restart francizei, cooptându-l drept principal creier creativ pe James Gunn, celebru pentru populara franciză Marvel Guardians of the Galaxy. Acesta a scris şi regizat Superman: Legacy, primul film din Universul Extins DC 2.0, cu premiera programată pentru iulie 2025.

Schoenaerts îl va interpreta pe Krem of the Yellow Hill, un personaj negativ care o va înfrunta pe Supergirl, verişoara lui Superman. Într-un articol ce prezintă viitorul DC am menţionat şi acest film, dând detalii despre tonul şi mizele sale. Producţia începe iarna aceasta, iar premiera este programată pentru 2026. În rolul titular o vedem pe Milly Alcock, actriţă australiană recunoscută global după ce a interpretat-o pe Rhaenyra Targaryen adolescentă în primul sezon din serialul HBO House of the Dragon.

Cel mai recent, Schoenaerts a fost văzut într-un rol principal din The Regime, miniserie HBO cu Kate Winslet în rolul principal.

Foto: Hepta.

Exploreaza subiecte similare:

Superman: Legacy, Matthias Schoenaerts, The Regime, Milly Alcock

Alte știri din cinema

Secrete declasificate cu David Duchovny: „Oamenii nu sunt capabili să păstreze secrete unii față de alții”

Secrete declasificate cu David Duchovny are premiera astăzi, 25 august, de la ora 21:00, urmând să fie difuzate episoade noi în fiecare seară de luni pe HISTORY Channel Romania.

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Între artă și prostituție – Toți o iubesc pe Touda

Touda, o cântăreață de muzică marocană tradițională, decide să plece din micul ei sat pentru a se face remarcată în Casablanca și pentru a reuși să îi ofere un viitor mai bun fiului ei surdo-mut.

Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale

Cei doi actori îi interpretează pe regina Eleonora şi pe şeriful din Notthingham în producţia MGM+ în zece episoade

Părerea ta

Spune-ţi părerea
CosminAgafitei pe 25 septembrie 2024 23:16
Ca idee, se cheama simplu Superman acum :)
CosminAgafitei pe 25 septembrie 2024 23:17
Ca idee, se cheama simplu Superman acum :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells