Baby Groot va fi un fel de Spock în Gardienii Galaxiei vol. 2

de Gloria Sauciuc în 31 Iul 2016
SF-ul Guardians of the Galaxy Vol. 2 are premiera în România anul viitor, pe 5 mai

Dacă aţi văzut Gardienii de Galaxiei, cu siguranţă l-aţi îndrăgit pe Baby Groot. Este clar că şi producătorului Marvel şi James Gunn l-au îndrăgit, pentru că va reapărea în Gardienii Vol. 2. O decizie înţeleaptă din partea Marvel, dar care ridică totuşi câteva semne de întrebare.

La ce anume să ne aşteptăm în privinţa personalităţii lui Groot? Va rămâne tot un bebeluş? Ştim că îi place să danseze. Va mai avea în continuare amintirile lui de adult? Collider l-a intervievat pe preşedintele Marvel Studios, Kevin Feige, care a descris personajul astfel: „Îşi aduce aminte. Nu e un bebeluş din punct de vedere mental, este tot Groot. Se pune semnul egal între el și Spock, cel din Search for Spock și The Voyage Home”.

Are logică. Însă cum va afecta această renaştere echipa pe care o face cu Rocket: „Nu este despre efectul comic, nu este doar despre acţiune, este despre sufletul pe care l-am investit cu acest ratonel şi cu Baby Groot. Este admirabil ce a făcut James Gunn cu personajele acestea două”.

Nu ştim dacă de data aceasta Vin Diesel va rosti "Groot" cu voce piţigăiată. Dacă o va face, jos pălăria.

Alte știri din cinema

Robert Redford, legendarul actor și regizor, a murit la 89 de ani

Legendarul actor și regizor american Robert Redford a încetat din viață la vârsta de 89 de ani, a confirmat sursa CNN

Superman şi Lex Luthor, aliaţi în Superman 2?

James Gunn dă primele informaţii despre povestea sequel-ului aşteptat în iulie 2027

Veneţia scandează pentru Palestina: The Voice of Hind Rajab, primit cu 23 de minute de ovaţii

Filmul spune povestea reală a unei fetiţe palestiniene ucise de forţele israeliene în primele zile ale războiului din Gaza

Iată-l pe Ryan Gosling în Star Wars: Starfighter!

Actorul apare alături de actorul adolescent Flynn Gray în prima imagine oficială de la filmări

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells