Asghar Farhadi îi invită pe artiști să își declare solidaritatea cu poporul iranian

de Gloria Sauciuc în 26 Sep 2022
Iranul este, de peste o săptămână, scena unor proteste violente, generate de decesul Mahsei Amini

Asghar Farhadi a dat publicității un videoclip în care a invitat întreaga lume să își declare solidaritatea cu poporul iranian, în contextul unor proteste care au cuprins întreaga țară după moartea Mahsei Amini, dusă la un „centru de reeducare”, după ce a fost acuzată că nu poartă cum trebuie hijab-ul, voalul care acoperă fața femeilor musulmane, scrie The Hollywood Reporter.

Regizorul, de două ori câștigător de Oscar, a transmis și o declarație în scris în care a lăudat „femeile progresiste și curajoase” care sunt în fruntea protestului pentru drepturi egale, alături de bărbații care apără în Iran „drepturile fundamentale ce le-au fost interzise de ani întregi”.

Declarația continuă - „Societatea iraniană, în special femeile, au traversat un drum anevoios și dureros până în acest punct, iar acum în mod evident au atins un moment de cotitură. I-am urmărit cu atenție nopțile acestea”, a scris regizorul. „Am văzut furia dar și speranța de pe fețele lor, și în felul în care mergeau pe stradă. Le respect profund lupta pentru libertate și dreptul de a-și alege propriul destin în ciuda brutalității la care sunt supuse”.

Mahsaa Amini, în vârstă de 22 de ani, a murit după ce a fost arestată de poliţia morală care aplică regulile clericilor privind modul în care se îmbracă femeile în Iran. Un grup neguvernamental a declarat că cel puţin 50 de civili iranieni au fost ucişi în timpul represiunii protestelor, în care au fost văzute femei arzând eşarfe.

Exploreaza subiecte similare:

Asghar Farhadi

Alte știri din cinema

M3GAN 2.0: pledoarie pentru cumpătare

Continuarea horror-ului "tehnologic" se dedă unor excese de-a dreptul surprinzătoare

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells