Aşa nu!

de Ştefan Dobroiu în 8 Apr 2010
Aşa nu!

Poker este complet dezarmant. Jurnalistul de film doritor să-i spună cititorului său de ce să se ducă la film şi nu de ce să NU se ducă îşi epuizează instantaneu posibilităţile şi, cu indiferenţa celui care a mai suportat vome la viaţa lui, decretează: Poker e o vomă. Nici măcar una mai greu de înghiţit decât altele.

Această aşa-zisă "radiografie" a societăţii româneşti şi a colcăitoarei ei faune de mafioţi, politicieni corupţi şi doctori obsedaţi de mită invită mai degrabă la uitare (refulare?). Nici măcar un scurt sinopsis nu merită să notăm mai jos, din simplul motiv că în film nu se petrece nimic notabil. Mai bine ieşi de la Poker şi intră alături, la Eu când vreau să fluier, fluier, dacă nu l-ai văzut deja. Acolo chiar ai ce vedea.

Netemător că până şi celui mai talentat dintre actori îi e greu să "recite" glume proaste astfel încât să dea bine pe ecran, Nicolaescu filmează gros şi adesea mult mai de aproape decât ar trebui. Oricât ţi-ai dori, este imposibil să ratezi replicile forţate, gesturile largi, teatrale, zâmbetele nenaturale şi strâmbăturile exagerate ale lui Horaţiu Mălăele, Valentin Teodosiu şi Vladimir Găitan, într-unul din cele mai triste cazuri de prostituţie cinematografică pe care sperăm să nu-l vezi la cinema. După fiecare replică "ucigătoare" se fac pauze ca în sitcomuri, ca să aibă "lumea" timp să râdă. Numai că "lumea" nu râde, ci se miră...

Ieşi din sala de cinema întrebându-te cum a fost posibil să se facă acest film. Speră Nicolaescu să salveze cinematograful românesc cu fenomenalul succes de casă Poker? Se înşală, pentru că Poker este atât de gros, încât după primul weekend de rulare i se va duce vestea şi nu-l va mai vedea nimeni. Ţâţele siliconate ale lui Jojo pot fi văzute şi în Playboy (sau în galeria acestui articol, ca să nu mai faci niciun efort), iar Poker va deveni ceea ce merită să fie: un eşec urât şi fals, făcut într-o să sperăm ultimă zvâcnire a unui regizor care, împotriva raţiunii (a sa şi-a uimitor de multora!) i se permite sau chiar este încurajat să mai muncească.

Reuşeşti să uiţi repede Poker, aşa cum uiţi un câine plouat care se uşurează în mijlocul intersecţiei şi te obligă să-i acorzi o unică privire. Dar ţi-e mult mai greu să înţelegi (şi implicit să uiţi) cum este posibil ca un astfel de film să primească banii statului pentru a fi realizat! Dacă te chinuie "talentul", te duci acasă şi ţi-l exhibi insistent, pentru propria-ţi satisfacţie. Nu-ţi permiţi să ceri bani pentru a o face şi, la fel de important, nu-ţi permiţi să mai ceri o dată bani după ce ai comis-o. Singura şansă ca asemenea erori să dispară este ca ele să fie sabotate: crede-ne că Poker NU merită şi NU te duce la cinema. Sau, dacă nu ne crezi pe noi, aşteaptă să vezi că nu le-a plăcut prietenilor şi, din nou, NU te duce la cinema.

Poker nu este un film de public. Este o înjghebare de replici şi de intrigi, de zbierăte, platitudini şi stupizenii printre care se strecoară, cu rang de vedetă sau vârf de pluton, două-trei întorsături de frază inteligente (aia cu schimbul de casete e chiar bună, o poţi vedea în trailer, unde întrevezi şi celălalt punct de atracţie al filmului, duo-ul mamar al lui Jojo). Dacă râzi când ţi se arată un creion, râzi şi la acest film trist. Nu crezi nicio clipă ce se întâmplă, iar rădăcinile teatrale ale ultimei incontinenţe a lui Nicolaescu sunt atât de evidente, încât până şi cel mai nefericit sitcom se simte Unora le place jazz-ul prin comparaţie.

Dacă aş fi la fel de trivial ca de-alde Viţelaru, Pangică şi Vrăbete, aş spune că Poker nu merită decât un scuipat. Greşit, nu merită decât o mare indiferenţă. Iar lui Nicolaescu, care face pe 13 aprilie 80 de ani, Poker nu ne lasă să-i urăm la mulţi ani.

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Eustake pe 8 aprilie 2010 18:09
Oricum n-aveam de gand sa il vad... Acum cu siguranta nu ma mai duc :))
Pitbull pe 8 aprilie 2010 18:10
Dur, dar adevärat!
De data asta, m-ai întrecut la asprime (si-ti dau dreptate); eu am fost mai metodic...:

"Poker"...? Mai bine zis, "Popa-Prostu'"!
Să dai cu popcornu-n ecran

Cazurile de impostură şi răsturnare a valorilor atât de flagrante ca acest produs ieftin de consum numit "Poker" n-au fost niciodată prea surprinzătoare, şi nu merită să ne ambalăm prea mult, fiind lesne de înţeles că-n veci nu le vom putea stârpi în totalitate. Păstrându-ne în limite rezonabile, e firesc să adoptăm o atitudine critică severă, vizând mai ales informarea şi educarea publicului spre a le reduce pe cât posibil, în timp, impactul. Întotdeauna vor exista kitschuri şi tiribombe, răpiri din serai şi motocei tricotaţi la cheile dulapului, manele şi câte-o gheară la degetul mic. Important e să stea la locul lor, în bâlciuri de vară şi garsoniere din Rahova, nu în instituţii culturale şi saloane de oameni educaţi.
Am disecat relativ amăunţit textul lui Adrian Lustig, relevându-i colecţia de platitudini, clişee, caricaturi grosiere şi poante rudimentare, toate deghizate într-o pretinsă satiră social-politică, şi beneficiind în montarea de la Teatrul de Comedie de şansa nemeritată a unui trio actoricesc de zile mari, valorificat şi de talentul lui Tocilescu (cel puţin, până n-o lua razna cu binecunoscutele lui excese, cum era inevitabil să facă şi aici, pe alocuri). Era funest de previzibil ca alcătuirea să-şi scurme drum şi spre marele ecran, inclusiv bazându-se pe puzderia de cronicuţe mega-elogioase presărate cu mari sacrificii prin presă. Întâlnirea cu Mediapro şi cu Sergiu Nicolaescu era şi ea în ordinea lucrurilor - ceea ce ne scuteşte de nevoia altor prelungiri introductive, permiţându-ne să intrăm direct în substanţa analizei.
Vizibil dezorientat în raport cu profesiunea dramaturgiei de film, cum dealtfel s-a dovedit şi scriind precedentul "Nunta mută" (pe care, din fericire, l-a salvat în mare parte contribuţia lui Horaţiu Mălăele, periind scriptul de multe îngroşări şi excrescenţe livreşti, iar pe cele mai greu eradicabile legitimându-le prin adoptarea unei viziuni teatrale deliberate şi în mare parte izbutite), Lustig s-a prăbuşit din start într-una dintre cele mai proaste opţiuni. În principiu, o piesă ca a lui s-ar fi putut ecraniza fie sub forma unui kammerspiel compact şi intens (cum a făcut în cheie dramatică Sidney Lumet, în "Twelve Angry Men", sau în registru comic Billy Wilder, cu "Front Page"), fie aplicând formula standard a rescrierii complete, ordonând materialul teatral conform paradigmelor cinematografie, cu mobilitatea, diversitatea şi dinamismul proprii îndeobşte filmelor (ca în capodopera mihalkoviană "Piesă neterminată pentru pianină mecanică", sau sprinţara "Noapte furtunoasă" a lui Jean Georgescu). Evident, veleitarul nostru scenarist a ales formula cea mai primitivă şi păguboasă: a păstrat virtualmente neschimbată trama piesei (patru personaje într-o unitate de timp, spaţiu şi acţiune), atârnându-i însă de varii părţi ale trupului tot felul de tinichele, brizbizuri şi zorzoane despre care credea el că ar face din teatru film.Bunăoară, începutul: un rezumat biografic în salturi, cu cei trei amici întâlnindu-se mereu în aceeaşi formulă pokeristică, în copilărie, adolescenţă, la revoluţie şi oarecând prin perioada de tranziţie... Secvencioarele nu aduc absolut nimic în plus, nu duc povestea înainte, nu completează personajele, nu întregesc vreo panoramă peste timp - nu fac decât să mimeze poncif un fel de "umanizare" siropoasă prin rapelul la variile vârste ale (mai mult sau mai puţin) neprihănirii.
Sau, mai încolo: se-nfig în poveste, ca musca-n zer, fel de fel de subploturi inutile, dar tâmpite - chestia cu operaţia estetică a interlopului Agârbiceanu căruia i se aplică mutra lui Jean Constantin himself, sau aiureala cu azilul de babe, scornită numai de-amoru' avutului unei aluzii explicite la Mătuşa Tamara a lui Bonbonel Năstase; pe lângă astea, unele momente care iniţial se petreceau în spaţiul scenic sau erau comunicate verbal, acum sunt trambalate prin alte locuri sau filmate vizual (la Senat, la Zoo, la spital...). Nu-mi fac nici un fel de ilustig... ăsta, iluzii că micul textier va conştientiza vreodată faptul că scenariile de film nu se scriu lăutăreşte, iar treaba asta şi cu cinematografia sunt două lucruri foarte grele - dar sunt convins că demascarea acestor gugumănii amatoriceşti le va fi de folos măcar unor tineri reprezentanţi ai şcolii noastre de scenaristică ce-n ultimii ani se tot screme să se procreeze.
Trecem acum la regie şi avem plăcuta surpriză de a vedea că năzuroasa sinusoidă a apetenţelor nicolaesciene din ultimele decenii parcurge aici o curbă relativ ascendentă. Discursul şi viziunea sa pokeristă nu mai sunt chiar atât de iremediabil împrăştiate şi insuportabil de privit ca-n "15", "Supavieţuitorul" sau "Carol I". Desigur, un merit îi revine şi lui Viorel Sergovici, un operator care, spre deosebire de alţii din anturaj, pare capabil să înveţe din propriile greşeli, reuşind de astă dată o imagine îngrijită, destul de expresivă, capabilă să sugereze un nivel acceptabil de profesionalism. Pe de altă parte, cei trei protagonişti (aproape aceiaşi de pe scenă - cu excepţia înlocuirii lui George Mihăiţă cu Horaţiu Mălăele, greu explicabilă dar nu regretabilă, amândoi fiind la fel de buni) iau pur şi simplu filmul în cârcă şi fug ca vântul. Cum îmi spuneau Val Teodosiu şi Duţu Găitan în interviurile conexe acestei analize, un rol important, dar şi complex, l-a avut moştenirea celor aproape şase ani în repretoriul Teatrului de Comedie. În sens pozitiv, personajele erau deja crescute, consolidate, bine cunoscute de interpreţi, cu interacţiunile aşezate şi coerente, şi cu cheile interpretative bine definite. În sens nu neapărat negativ, dar oricum mai problematic, survine sarcina pe cât de provocatoare, pe atât de ingrată uneori, a transferului stilistic de la scenă la ecran (descris de cei doi, cu lux de amănunte relevante, în aceleaşi interviuri - pentru cititorii interesaţi de mecanismele meseriei). Rezultatul este de asemenea dual: exclusiv prin harul celor trei interpreţi, trioul Claudiu/Horia/Titel are viaţă, osatură, "carne" cum se spune în sânul breslei; totodată, însă, "pielea" (citeşte: exteriorul) cam scârţâie. Tributar elementelor stilistice desuete, la modă cu zeci de ani în urmă, Sergiu nu se poate abţine să spargă curgerea firească a secvenţelor cu tot felul de cadre strânse (prim-planuri şi grosplanuri) ostentative, forţate, deformate fizionomic prin încruntături şi strâmbături, ba chiar şi rupte complet din cheia de lumină (bilă neagră pentru Sergovici). Nu lipsesc nici bâlbele de racord grave - câte anume, nu ştiu, că de la un moment dar m-am obişnuit cu ele şi am uitat să mai număr relaţiile bramburite ale direcţiilor de privire.
Nu putem trece nici peste modul mizerabil de a folosi o serie de actori buni, sau chiar mari, în rolişoare de trei lulele. Da, e şi asta o practică - dar se face cu cap, nu cu curu'! Să-l pui pe Fernandel în rol de birjar al lui David Niven, într-un singur cadru, poate avea scânteie, când îi dai măcar o replică spirituală. Dar să-l plimbi pe un actor de talia lui Mircea Diaconu prin tot filmul, numai prin planul trei, filmat la nimereală printe alţii ca un biet figurant cu contract de rol episodic, şi din când în când să-i mai trânteşti şi câte-un plan-mediu anost sau câte-o replicuţă plată şi inutilă, e tembelism curat. La fel păţesc şi Nae Lăzărescu, şi Ion Riţiu - apropo, aici, altă gafă: în piesă, Marcel era "personajul absent", al patrulea amic şi pokerist, mereu aşteptat, mereu pomenit, mereu în întârziere, şi până la urmă rămas nevăzut (ba mai mult, devenit cheiţă a finalului mecanic, când şi-o revendică pe Monica, ba chiar înjgheabă şi o revoluţie în direct, în "Democratistan"); de bine, de rău, era o reluare formulaică, fără sare şi piper dar măcar corectă, a reţetei de personaj caracterizat prin lipsă. Fireşte, Sergiu n-are linişte până n-o rasoleşte şi pe asta: aici, Marcel apare la vedere - dar... numai în protezele prologului: copil, adolescent, tânăr... Pe urmă, la fel ca la teatru, nu mai apare. Adio, sugestie de personaj, welcome, dat cu mucii-n fasole!
În rest, Sandu Bindea, Vasile Muraru şi George Alexandru au momenţelele lor. Apropo de Jojo nu sunt multe de spus, fata nu joacă deloc rău, dar e silită să se prostească asemenea omoloagei ei de pe scenă, cu acele detestabile clişee verbale ale basarabencelor de operetă - chestie pe cât de neadevărată, pe atât de răsuflată (dar, de... unde-i Lustig, nu-i tocmeală! E "negociere"!) Cele câteva cadre nud sunt normale în context, iar tapajul făcut pe marginea lor e strict product-placement şi nimic mai mult.
Jean Constantin e pur şi simplu batjocorit, umflat cu pompa într-un rol fără rost şi fără haz, care nu duce nicăieri. Ca să fie totul clar, la început, când el şi un bărbat travestit grosolan în femeie se urcă-n maşină la aeroport, trotuarul e plin de nişte unii care se uită - şi nici acum nu ştiu ce-i cu ei: erau figuranţi instruiţi să stea de lemn-Tănase, sau trecători nevinovaţi căscând gura la filmare, pe care-i uitase Dumnezeu în cadru?
În fine, asta ar fi cum ar mai fi, însă principala cădere a filmului se revendică de la totala inapetenţă a lui Sergiu Nicolaescu pentru comedie. Cu ani în urmă, celebrul "Nea Mărin Miliardar" îi reuşise (doar la nivelul imensului succes de public, desigur, ca film fiind în fond foarte slab), numai fiindcă pe-atunci Sergiu încă mai ştia să copieze cu o relativă vioiciune - iscusinţă pe care şi-a pierdut-o de mult, din păcate (sau, mai degrabă, din fericire). La vechile lui filme, ce-i drept, se mai şi râdea (motivat). La cele din ultimii zece ani, se râde şi mai bine (de regulă, acolo unde intenţiile erau serioase, grave, solemne, dramatice sau chiar tragice). La "Poker" nu se râde. Deloc. Nu are pic de haz autentic. Bruma de umor preluată din piesuleaţă, şi dealtminteri valorificată robust de actori, păstrează gustul sălciu al moştenirii lustigiene şi e tocită cu atât mai mult de oboseala regiei. Ba mai rău, acolo unde Sergiu încearcă să comicărească din proprie iniţiativă, o dă în bară atât de lamentabil, încât îţi vine să dai cu popcornu-n ecran - de exemplu, secvenţa de o cretinătate oribilă când biata Alexadrina Halic e pusă să zburde fără nici un Dumnezeu cu scuteraşul printre mafioţi înarmaţi, sau oroarea de la căminul de bătrâni, în timpul căreia m-am pomenit crucindu-mă apăsat şi insistent (un fel de echivalent al răgetului de draci pe care mi-l smulsese cândva Papagalul lui Moţiu, în "Carol I", anul trecut). La fel de cubâtanbaltistic nimeresc şi numeroasele fitile simpliste şi copilăreşti, de tip "almanahe", "acum avem mai mulţi regizori, de când toţi regizorii ştiu să monteze", "dau eu două milioane, tu două milioane, C.N.C.-ul paişpe milioane" - tot e bine măcar, că Sergiu face mişto chiar de fraudele, şpăgile şi traficul de influenţă care-i serveşte lui însuşi drept perfuzie, în ultima vreme. Alt busuioc parţial dres e finalul: pe scenă, Titel o împuşca pe Monica, sub pretextul că "ştie prea multe", şi cu motivul real de a ne arăta că "toţi e hoţi şi creminali" (vezi cronica spectacolului, pentru mai multe detalii contextuale). Aici, ce să vezi! Peste un minut, fata ţup în două - avea vestă antiglonţ! De ce? De-aia, c-aşa vrea muşchii lui Sergiu, sau ai lui Lustig, sau ai Luzărului care-o mai fi stropşit şi finalul ăsta; nu se justifică nimic de nimic de nici o culoare. Da' las' că-i bine! Las' că-i bine, că-n pesă împuşcarea aia pe bune era patetică şi înfierândă-cu-mânie-proletară şi deşt-băgat-în-ochi. Aici, încaltea, vesta de kelvar coboară totul înapoi în derizoriul care l-a zămislit. La acelaşi nivel, fără a avea vreo valoare intrinsecă reală, şi privindu-le strict conjunctural, sunt de remarcat şi cele câteva autoironii - cadrul-document cu el însuşi dându-se rotund la Revoluţie, sau citatele la mişto din "Cu mâinile curate" şi "Mihai Viteazul". Adevărul e că Sergiu Nicolaescu a fost întotdeauna atât un referenţial, cât şi un autoreferenţial - ceea ce mă obligă şi pe mine la sinceritate: ideea cu "Popa-Prostu'" din titlu îi aparţine lui Emilian Floareş. Eu doar i-am furat-o, ca un porc de câine neruşinat.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
8 aprilie, 2010, 12:30-15:15
Bucureşti, România

NaTyLuTz pe 8 aprilie 2010 18:17
Pana la urma Nicolaescu si-a indeplinit sarcina .... A dezbracat-o pe JOJO ... Wow ce preformanta hahaha
Klara pe 8 aprilie 2010 18:25
uau, chiar atat de prost e filmu asta? Aproape ca m-ati facut curioasa, doar asa ca sa vad cat de "dezarmant" este sau daca voi uita de el asa cum uit "un câine plouat care se uşurează în mijlocul intersecţiei". LOL
Hahaha pe 8 aprilie 2010 18:35
Nu sper sa vad un superfilm in Poker, dar .... DAR ... sa fie oare ca dobroiu nu doarme noaptea din cauza lui? Parca e mult prea mult venin in cronica asta. Filme proaste sunt multe pe lume, dar niciunul nu e descris cu atata "pasiune" =))=))=))
Pitbull pe 8 aprilie 2010 18:45
Fiindcä nici unul nu e rasolit cu atâta "misiune" ;)) ;)) ;))
Radu1711 pe 8 aprilie 2010 18:52
wow chiar a facut o treaba buna regizorul
mr. kat x-ray pe 8 aprilie 2010 19:06
ce,, misiune'', pitbull?
mr . morbius pe 8 aprilie 2010 19:07
ce imagine
Dragomara pe 8 aprilie 2010 19:07
Nu ştiu de ce, dar pe mine una, tocmai ce m-aţi convins de contrariul celor afirmate. Nu, nu că ar fi un film de geniu, Doamne fereşte! de ce n-ar muri şi capra vecinului, la o adică?! :P
No şi acum îl aştept la Constanţa...
Ştefane afirmaţia cum că "Poker" nu te lasă să-i urezi "La mulţi ani" lui Sergiu Nicolaescu este strict măsura educaţiei pe care-ai primit-o, deci fă bine şi şterge tâmpenia asta, te rog.
Vorbim după vizionare.

Nick pe 8 aprilie 2010 19:12
Ma gandeam eu ca e o porcarie ! Oricum nu se merita dak e film romanesc !
Alina B pe 8 aprilie 2010 19:14
Domnu' Pitbull, uaaaau: cubâtanbaltistic!!!!!!!!!!!!! Ce inventie minunata! Sper ca ne dati voie sa o folosim!
In orice caz, niciodata nu mi-a placut Sergiu Nicolaescu dar dupa doua recenzii din astea... in locul lui, mi-as gasi un loc caldut si intunecat si m-as retrage gently into the good night.

Cupidon_White pe 8 aprilie 2010 19:23
pana la urma cum am zis cand a fost prezentat traileru asa este si parearea criticilor .
Chelbos pe 8 aprilie 2010 19:26
eu de obicei nu ma uit la filme romanesti. dar citind acest articol mi-ati starnit curiozitatea sa vad despre ce este vorba:)
Kalrak pe 8 aprilie 2010 19:26
Da la cati bani primeste octagenaru ala de la stat sa faca filme r trebuie sa ii faca niste bordeluri din incasarile pe film, asta daca strange de o punga de seminte
Andrey9211 pe 8 aprilie 2010 19:36
Ma voi macar ati vazut filmul de comentati atata!
faryfary pe 8 aprilie 2010 19:54
Aoleeeu...cat venin si noroi in gusa unora....OK, e un film prost!Si??!! Merita atata cerneala sau burice aruncate pe tastatura??Tare curioasa m-ai facut. Asterne-ti cronicile intr-un limbaj programat sa atraga orice soi de apreciere, nu senzatii de greata...
Foker pe 8 aprilie 2010 20:03
Nu doar acest film este prost , toate filmele de la revolutie incoace sunt proaste , cu foarte mici exeptii , nimic nou.
oana29 pe 8 aprilie 2010 21:04
sunt si alte filme romanesti mai bune...
doru pe 8 aprilie 2010 21:34
stefan draga...nu's vreun fan filme romanesti chiar deloc..dar cronica ta mai bine spus limbajul folosit de catre tine pare mai degraba a unei persoane fara educatie.

simplu :Poker este un film slab pardon extrem de slab.

nu sa-l compari cu o VOMA SI UN SCUIPAT..
totusi daca tu folosesti limbaj a la un tzigan mai ai pretentia ca userii cinemagia sa vorbeasca civilizat

x pe 8 aprilie 2010 21:41
domnul stefan dobroiu ne arata "clasa" lui din nou.... cine esti ma de desfiintezi un film in asa hal cu un asemenea limbaj? daca ar fi dupa mine ti-as da SPAM la articolu tau cum dai tu spamuri la mesajele care sunt postate.... un critic de filme, care lucreaza facand asta si primeste salar in nici un caz nu vorbeste asa nici macar despre un film prost.... esti penibil
rvn pe 8 aprilie 2010 21:43
xrider,in locul tau n-as indrazni sa-l atac pe pitbull!din contra,comentariul tau arata ca posezi IQ-ul unuia care nici macar ridiche n-are!!!
sandu pe 8 aprilie 2010 21:59
dl Stefan ce-i taica cu limbajul asta zici ca esti in piata la Obor.
Au fost filme si mai proaste si parca nu ai fost asa DEZGUSTATOR.
am folosit acest cuvant pt ca cronica ta ma face sa nu imi mai mananc sandwichul pe care il am acum in mana de GREATA care mi-a provocat-o tu .

Saitul_meu pe 8 aprilie 2010 22:05
Unul mai destept ca altul... dar voi ce ati facut pana acum domnilor? in afara de mancatul la cct?!
OvFire pe 8 aprilie 2010 22:28
A zis cineva ca nu se merita deoarece este un film romanesc. O afirmatie falsa dupa parerea, desi in ultimul an, debitul filmelor produse de noi au scazut, nu am avut parte de productii neaparat slabe.

Recenzia aceasta m-a facut sa ridic din spranceana si cred ca voi vedea filmul, doar pt a-mi satisface curiozitatea.

rrs85 pe 8 aprilie 2010 22:28
fasssssss...
roxana pe 8 aprilie 2010 23:27
nu mi-a placut niciodata sergiu nicolaescu si sunt ferm convinsa ca e un film slab, dar asta: "Iar lui Nicolaescu, care face pe 13 aprilie 80 de ani, Poker nu ne lasă să-i urăm la mulţi ani" e o magarie. cu alte cuvinte: sa moara omul mai repede ca sa nu mai faca si alte filme proaste sau cum, mai draga stefanut?
iBack pe 8 aprilie 2010 23:49
Romani au fost obisnuiti ca filmele facute de Sergiu Nicolaiescu sa fie cele mai bune dar putem vedea si contrariu.
Imperator pe 8 aprilie 2010 23:57
prost articol
john pe 9 aprilie 2010 00:16
foarte slab articol. iti permiti subiectivism pana la o limita, si cand e la discutie un lucru fundamental gresit sau flagrant. Nu sunteti voi revista Rolling Stones sa va permiteti sa spuneti: "Daca ne crezi pe noi, NU TE DUCE". Pentru ca nu stiu cine sunteti voi, si dupa cum spuneti si voi in acest articol, chiar si mari regizori cu experienta scot tampenii, cu ce sunteti voi mai presus?

E un articol zero, cu subiectivism din plin si cu o foarte slaba nota de razvratire impotriva sistemului, a coruptiei inradacinate a neamului nostru care se extrapoleaza pe mediul cinematic.

Tot respectul pentru pozitia pe care o iei, Stefan, dar articolul tau pare mai mult un atac personal, mai ales pentru ca ajungi sa critici regizorul, si nu te rezumi la a enumera lucrurile care tie ti se par din start gresite. Sunt de acord cu tine in majoritatea lucrurilor pe care le-ai spus despre acest film (poate cu jumatate de gura legat de nuditate si de pauzele de aplauze), dar atitudinea ta pe mine personal ma face sa plasez putin mai sus acest film decat l-as fi plasat inainte. numai bine

xrider pe 9 aprilie 2010 00:29
@rvn : asta se intampla cand te arde grija de ridichile altora. eu n-am comentat ce spune pitbull, studiaza mai bine discutia inainte sa emiti dume.
mendy93 pe 9 aprilie 2010 00:34
asta ii pune capac: Nicolaescu este cel mai prost regizor roman pacat este ca pe timpu lui Ceausescu a primit bani pt toate filmele lui proaste
gigel pe 9 aprilie 2010 00:35
stefan vrea sa spuna mai degraba ca de cand lucreaza cu mediapro care are niste principii foarte clare pentru a isi vinde produsele gen state de romania si alte cretinsime , sergiu nicolaescu abordeaza un stil care nu i face cinste si bineinteles ca are un anumit tipar impus oarecum de cei care il finanteaza pt ca singur nu cred ca se poate sponsoriza .....
skrap pe 9 aprilie 2010 02:27
sa nu uitam cine e Sergiu Nicolaescu ca deja vad ca deveniti penibili, apucati-va voi sa faceti un film, poate filmul asta e o dezamagire, dar nu il putem critica pe Sergiu Nicoleascu.
sabin pe 9 aprilie 2010 06:56
Aceasta asa-zisa cronica este o mizerie plina de ura si lipsita de argumente. Sunteti mai rau decat comunistii anilor "50. Sunt convins ca daca erati la putere in acea vreme l-ati fi trimis pe Sergiu Nicolaescu la canal. Imi pare rau pentru voi dar filmele lui va vor sta in continuare in gat, vor continua sa fie difuzate la TV si vor fi iubite de public. Sa va fie rusine pentru aceasta antireclama care are efect invers, ma face si mai mult sa-mi doresc sa vad acest film!
danucu pe 9 aprilie 2010 08:59
"Felicitari"! Cuvintele tale au convins o gramada de oameni sa mearga sa vada Poker; oameni care nu ar fi acordat nici cea mai mica atentie filmului.
Trebuie sa fii tare mandru de tine ;).

Salih pe 9 aprilie 2010 10:13
Categoric!
Merg sa il vad. ;-)

capsuna pe 9 aprilie 2010 10:25
sincer, pe mine acest articol ma face sa imi doresc sa vad filmul. :D
John pe 9 aprilie 2010 11:06
Frustarea criticului si modul dur de exprimare la adresa lui Nicolaescu unul dintre cei mai mari regizori ai Romaniei (pe un alt tip de filme decat cele cu care ne-au obijnuit regizorii tinerii - mizerie, revolutie, comunism, subiecte deja enervante), consta in faptul ca de multi ani Sergiu Nicolaescu castiga filmul care se face cu banii statului. Poate o face justificat, poate nu, dar sa te razbuni asa intr-un articol pare lipsa de profesionalism din partea criticului. Poate e un film prost, nu stiu, nu l-am vazut inca, dar sa fi ''gelos'' ca doar Nicolaescu primeste acei bani, mi se pare egoist si josnic - dar asta caracterizeaza poporul roman ...
MARIVS IMPERATOR pe 9 aprilie 2010 11:38
Ok, Stefane, tot agiti apele ca Nicolaescu face filme proaste (15, Carol 1, Supravietuitorul, Poker) si nu zic ca nu ai avea dreptate, dar "tinerii regizori" lanseaza pe piata niste filme cu muuuulllltttt mai proaste si nu te agiti intr-atat! De ce? "Pescuit sportiv" ti se pare cumva o capodopera? Sau "Marilena de la P nu stiu cat"...
Asa este, dl. Sergiu Nicolaescu nu mai poate face filme, a cazut intr-o etapa a vietii sale profesionale in care pur si simplu nu mai reuseste sa creeze nimic de valoare si trist este ca nu renunta ori nu vine cu un film care sa ne faca sa aplaudam pana ni se inrosesc palmele, insa fata de alti regizori este singurul care incearca sa faca filme cu subiect (Oglinda, Tringhiul mortii, Carol 1, 15), nu cu baietasi de cartier si alte tampenii. Dupa '90 cred ca doar "O vara de neuitat", "Filantropica", "Restul e tacere" sunt filme demne de asezat in raft, restul nu merita mentionate caci pacatuiesc in ceea ce priveste calitatea textului, a imaginii sau a jocului actorilor (sa nu mai vorbim de vulgaritate si nuditate gratuita).
Inainte de a arunca cu pietre in Nicolaescu sa spunem astfel: "Domnule Nicolaescu, multumim pentru Mihai Viteazu', pentru seria Comisarul Miclovan/Moldovan, pentru Osanda si Ciuleandra, pentru Atunci i-am condamnat pe toti la moarte si Nea Marin Miliardar, insa acum retrageti-va ori veniti cu un film care sa ne faca sa aplaudam cu toata inima!"

PS. La multi ani anticipat, dle. Nicolaescu!

jointeru pe 9 aprilie 2010 11:39
Vreau si eu o definitie la voma, va rog, sunt convins ca filmul nu e o capodopera, in buna traditie a "maestrului". Dar de la un film slabut la o voma cred ca mia trebuie sa trasam niste linii. In primul rand imi e greu sa cred ca imaginea semnata de Viorel Sergovici intra in linia vomei. Imi e greu sa cred ca Horatiu Malaele sau Vasile Muraru sunt "de voma".
Sau daca vreti, filmul oglindeste realitatile de voma specifice romanesti, cum preferati sa fie filmul despre voma? Voma? Voma? Voma?

Tot nu inteleg termenul de voma...
O fi jurnalistic si nu stim noi...

Jointeru pe 9 aprilie 2010 11:46
Apropo de trivialitati, se pare totusi ca cinematografia romaneasca are valori, marturiile stau numeroasle premii castigate in ultimul deceniu. Critica de film pe de alta parte, e de tot rasul, se scalda in voma.
Casandra pe 9 aprilie 2010 13:01
OK, filmul e slab. Imaginea semnata de Viorel Sergovici chiar e foarte slaba. Scenariul e si el fortat in multe momente. Sunetul e slab. Montajul e prost rau. Dar in orice caz filmul nu e o voma. Daca trebuie sa folosim cuvantul asta, mai repede ar descrie cronica asta. Si chiar daca filmul ar fi vreo voma, cu ce esti tu mai bun daca te cobori la nivelul lui (daca nu chiar sub el)? "Tatele siliconate", "voma", "scuipat"?! Asta e limbaj? Niste sedinte la terapeut zic ca ar fi binevenite. Regizorul, actorii si Adrian Lustig, care a scris Poker, nu sunt niste melteni care au venit si ei sa fure niste bani de la CNC. Asa fortat cum e scenariul (Nicolaescu nu exceleaza in a regiza actorii), exista totusi momente amuzante, iar Gaitan, Teodosiu si Malaele sunt oricum niste actori foarte talentati. Jojo nu e doar dezbracata, e si o actrita convingatoare in rolul asta. Tu in schimb Stefane esti patetic, dezgustator, total subiectiv si lipsit de profesionalism. Ce ti-a facut mamicule Nicolaescu de esti asa pornit impotriva lui?
kiri pe 9 aprilie 2010 13:03
articol foarte dur si plin de mizeri, din partea unuia care zice ca este "critic de film" sau ma rog ce este.
RUSINE BA TARANE

Stefan pe 9 aprilie 2010 14:28
Draga tizule esti un frustrat, un nesimtit si un prost crescut!!!
scumpiks pe 9 aprilie 2010 14:30
pitbull ce dracu bati campii
Andrei pe 9 aprilie 2010 14:30
Filmul este o mega parodie, cu limitarile ei cu tot, la societatea de astazi, societate plina de tarani, parveniti, increzuti, inadecvati si INCOMPETENTI...exact precum cronicarul Stefan ...dupa ureche.
Ala care te Faute in goura pe 9 aprilie 2010 14:36
Banuiesc ca ti-ai asumat faptul ca o sa iei niste moui! multa!!!
dan pe 9 aprilie 2010 15:01
stefane ai sunat exact ca un TIGAN

FELICITARI!!!!!!!!!

Semaca pe 9 aprilie 2010 15:38
pentru replica ta din final " Iar lui Nicolaescu, care face pe 13 aprilie 80 de ani, Poker nu ne lasă să-i urăm la mulţi ani.", nu meriti nici macar indiferenta. Meriti intr-adevar un mare scuipat pentru ca te-ai descalificat ca jurnalist si comentator chiar si la categoria mai ingaduitare in injuraturi a pamfletului. Esti principial doar un jeg frustrat cu ifose care se ineaca des in propria lui voma si simte nevoia sa o puna pe pagina ca sa para intelectual.
STEFAN DROBOIU pe 9 aprilie 2010 16:34
Dupa ce am citit atent coment-urile, am ajuns la concluzia ca Poker este un film excelent, cel mai bun film romanesc de inainte de revolutie.
Sa nu va uitati la 'cand vreau sa fluier...' , pai daca, chiar vrei sa fluieri , fluieri, nu dai 14 lei sa stai 2 ore la cinematograf sa vezi cum fluiera unu. Fluiera !

JOJO pe 9 aprilie 2010 16:34
IMI PARE RAU CA NU VA PLAC SANII MEI CINEFILILOR !

dar sergiu a facut filmu pentru alt target.. pentru heterosexuali nu pentru STEFAN DOBROIU-u nerd-ul de cartier care e foarte bazat in spatele tastaturii..

Te rog sa modifici domeniul in onanism.ro

Panarama de Gloria pe 9 aprilie 2010 16:36
e urata JOJO
office20ro pe 9 aprilie 2010 16:49
Foarte multe studii arata ca ciber-operatorul (mai ales cei de pe cinemagia.ro) de rand este foarte vulnerabil atacurilor psihologiei inverse. Foarte multi redactori/lideri de opinie se folosesc de aceasta tehnica pentru a influenta masele. Astfel, sub pretextul unei cronici negative, presarata cu diverse instrumente demotivante, se vrea indrumarea maselor (oilor) exact impotriva mesajului autorului, reusind atingerea scopului dorit, in cazul nostru profitul exagerat si lipsit de sens al filmului "Poker" in defavoarea peliculei plictisitoare, cliseistice si de prost gust "Eu cand vreau sa fluier, fluier".

Va rog sa intelegeti mesajul meu pentru a nu cadea si in alte cazuri in aceeasi capcana. Merita impartit mesajul daca va este de folos!

doinarac pe 9 aprilie 2010 17:01
Nu l-am agreat niciodata pe Sergiu Nicolaescu. la filmele lui am fost doar "obligata cu scoala in copilarie", dar.....asta nu inseamna ca imi place acest articol.
Ma refer la limbajul pe alocuri neadecvat intr-adevar.
Se puteau folosi in loc de anumite cuvinte cu totul si cu totul altele.

Blu3sky pe 9 aprilie 2010 17:08
e incredibil cum dupa atata porcarii scoase de sergiu nicolaescu, el inca face rost de sponsorizari pt alte filme..
cine a zis ca el este un regizor bun? dar actor? in afara de vocea lui alt talent nu are.
faptul ca am trait in comunism si altceva nu aveam ce sa vdm e partea a2a. asta e singurul motiv pt care el este "star" in romania :)

anca_luna pe 9 aprilie 2010 17:13
Ce imi plac mie cei care fac comentarii "ascunsi" in spatele anonimatului dat de un "nume" fictiv.
Daca sunt asa indrazneti de ce nu se inscriu in clubCinemagia si sa faca asa comentariile.
Culmea se mai inscriu si sub numele celui care a scris articolul.
Vb lui Caragiale "o dam anonima", caracteristic romanesc

macro pe 9 aprilie 2010 17:16
pentru cei care blameaza articolul: mergeti sa vedeti filmul inainte sa emiteti pareri. filmul este o bataie de joc pe banii vostri. Dati bani pe bilet daca n-aveti altceva mai bun de facut sau daca vreti sa mai burdusiti buzunarele deja burdusite ale unor "artisti".
Umpleti salile ca sa se mai faca filme din astea si sa le umpleti din nou. Scopul articolului este clar: nu le dati bani, fratilor, nu fiti fraieri ca o sa va para rau.
Dar, de, e complicat cand tragi de lat ca sa nu cada catarul in prapastie dar el tot se duce... ca e catar. Aaa, si pentru cei care sustin ca articolul e plin de mizerii am acelasi indemn: vedeti filmul si reveniti. O sa va simtit insultati si improscati, garantez.

angesa pe 9 aprilie 2010 17:49
Nimeni si nimic (nici un articol) nu m-a determinat sa merg sau sa Nu merg la un film.
Am mers si am vazut ceea ce am dorit eu, sa-mi formez parerea personala asupra unui film.
Am citit articolele, cronicile informativ sa vad pareri.
Nici acest articol nu ma va influenta in nici un sens, in vizionarea acestui film.
( a propos de ce a scris"office20ro")
O cronica a unui film se face intr-un limbaj profesionist adecvat, indiferent daca mesajul este "+" sau "-".

peacemaker pe 9 aprilie 2010 18:15
Sariti toti foarte deranjati si acuzati omul ca a avut curaj sa spuna exact ce crede despre film. Limbajul asta il folositi si l-ati folosit toti! Este un articol foarte bun si il felicit pentru ca a avut curajul sa il publice.
angesa pe 9 aprilie 2010 18:51
Ok "peacemaker" tu ai curaj la o "identitate" ?
Da fiecare spune exact ce crede despre film, si o face intr-un limbaj ADECVAT, NORMAL, , mai ales un redactor !!!
Revista on line exista sa face educatie cinematografica de calitate , sa fie formator de opinii civilizate, altfel nu mai este nevoie de ea....
Vb.unui cinefil de sus, ar fi cazul sa "raportam abuz" si noi cititorii pt. limbajul de cartier periferic, folosit!!!!

Kos_min pe 9 aprilie 2010 18:57
e a nu stiu cata oara cand Nicolaescu primeste bani de la stat ca sa faca filme de duzina.Cam asa se duc banii si pe la ministerele noastre!!
gyxu78 pe 9 aprilie 2010 20:20
eu unu nu m-as duce la cinema la filme romanesti nici daca vin aia de la cinema sa ma ia cu limuzina
zatyy pe 9 aprilie 2010 20:58
la ce te mai poti astepta de la filmele romanesti :-J mai bine stai acasa si dormi , otv are mai mult suspans ...
Dragomara pe 9 aprilie 2010 21:49
@Angesa: "Vb.unui cinefil de sus, ar fi cazul sa "raportam abuz" si noi cititorii pt. limbajul de cartier periferic, folosit!!!! " nu ai cui raporta, draga mea, io una încerc asta de peste 2 ani, şi în acest răstimp am ajuns la concluzia că în trustul ăsta toţi sunt o apă şi-un pământ, că ăsta este CHIAR nivelul lor maxim, şi că din păcate el se deteriorează pe zi ce trece. :-(((
office20ro pe 10 aprilie 2010 00:20
S-au strans exagerat de multe mesaje pe pagina asta dar care nu spun absolut nimic. Este aceeasi batalie tampa de aparare a CEVA, fie el simbol, tehnica, persoana, etc. Aceasta se numeste solidaritate si este, de obicei, bine venita. Insa nici sa te legi de cu lanturi de garduri, fara sa stii de ce, nu sta bine.
Marea greseala a acestui articol este ca-i lipseste declararea motivului. Nici eu nu sunt de acord cu maniera de prezentare, insa sunt solidar in pareri. Cine stie ?!
Poate ca autorul s-a saturat sa tot vada regizori tineri alungati din bransa in favoarea lui Nicolaescu.
Poate ca s-a saturat sa tot vada fondurile CNC aruncate pe filmele lui Nicolaescu, cand Cristi Puiu batea la usa cu filmul Marfa si Banii si era refuzat batjocoritor.
Poate Porumboiu, fara fonduri suplimentare, nu ar fi reusit sa faca niciodata A fost sau n-a fost, dar Nicolaescu a reusit Triunghiul Mortii, Orient Express, Supravietuitorul, Carol I.
Si lista poate continua.
Din pacate Sergiu Nicolaescu nu se mai identifica cu persoana, ci cu un simbol. Pentru unii unul pozitiv, in mare pentru realizarile din perioada comunista. Pentru altii e considerat o buruiana de care nu pot creste restul florilor. Poate in articol era mare nevoie sa se vorbeasca despre asta, inainte de a imprastia insulte mai aprig decat Orga lui Stalin.
Sper ca acest articol sa nu fi fost o incercare disperata de a aduna vizitatori, cu toate ca miroase de la o posta, ci doar o izbucnire razbunatoare necontrolata.

PS: Pentru acesti comentatori de o zi, v-as intreba: unde erati pe pagina - Asfalt Tango, Dolce far niente, Trenul vietii, Occident, Moartea domnului Lazarescu, C.D. - Nesfarsit ?

Alex03 pe 10 aprilie 2010 00:20
Ar trebui scoasa aceasta mizerie de articol! Nu cunosc persoana respectiva, care l-a scris si nici nu ma intereseaza sa cunosc un astfel de individ. Modul cum l-a scris este jignitor, subiectiv si total lipsit de profesionalism (asta daca intradevar lucraza in mass-media). Domnule mare critic de film, iti sugerez sa te lasi de meseria asta si sa te apuci de altceva! Pe santier mai auzi expresii cum am citit in articolul asta.
taifi pe 10 aprilie 2010 01:59
sunt uimit de aceasta "voma" cum spuneai mai devreme amice pe care`ai putut asterne pe displayurile noastre, mi`am stricat ochii degeaba , nu am vazut decat refularea unui om trist, o cronica profesionala era binevenita dar am impresia ca a scris vecinul meu de la parter ce deabi a trecut de 120 de ani si nu mai vede de pe la 100. Rusine CINEMAGIA !!! RUSINE !!! acest lucru nu as permite a se publica mai ales find vorba de un om omagiat precum Sergiu Nicolaescu. Nu sunt cinefil, nu sunt atat de documentat ca multi de aici, dar la o cronica atat de slaba nu ma asteptam. Astept sa vad filmul si am sa revin. (sa nu uitam ca inainte de a critica filmul romanesc, noi , cu totii, am fost infectati de filmele de la Hollywood )
fzk pe 10 aprilie 2010 02:34
Stefane zi-mi si mie cel mai bun film pe care l-ai vazut tu
Aurel Vingeanu (Constanta) pe 10 aprilie 2010 02:38
Dupa o asemenea incalcare a presupusei (in cazul domniei sale) etici profesionale, domnul Stefan Dobroiu mai lucreaza pentru Cinemagia?
Dragomara pe 10 aprilie 2010 07:48
@office20ro - "PS: Pentru acesti comentatori de o zi, v-as intreba: unde erati pe pagina - Asfalt Tango, Dolce far niente, Trenul vietii, Occident, Moartea domnului Lazarescu, C.D. - Nesfarsit ?" Io una mă uitam la filme, după care mi-am consumat din timp pentru a le bifa ca văzute, a le da da note, sau comenta.

Unde erai tu - ar fi interesant de aflat?! :P

PS: dacă ai fi citit mai atent ai fi constat că majoritatea celor care au postat aici au acuzat exprimarea, nicidecum nu au ridicat filmul/ regizorul în slăvi, şi asta n-are absolut nicio legătură cu spiritul de solidaritate (LOL!) ci ţine în primul rând de educaţie.

Când scrii (vorbeşti) în public, maniera în care-ţi captezi auditoriul are rol important îi înţelegerea şi acceptarea ulterioară a mesajului. Etc. Acest articol este în opinia mea - în primul rând - o insultă adusă cititorului, mă rog asta dacă ele are fericirea de a nu se fi născut şi crescut în Ferentari; nu trebuie contestat că pentru unii dintre noi şi acela este un mod de viaţă. :D

office20ro pe 10 aprilie 2010 08:27
Sunt de acord cu tine, insa dupa cum am zis, ma intereseaza mai mult motivul pentru care a fost scris articolul in forma in care a fost scris. Cred ca esti de acord cu mine ca pe aici nu sunt chiar amatori iar articolul nu e chiar o "scapare". In fine, multa vorba pentru nimic. Raul a fost facut si de aici ramanem noi sa alegem ce e bun. O reactie normala ar fi ca Cinemagia sa scada in credibilitate / seriozitate. Sau poate Cinemagia nu se adreseaza tuturor! Nu stiu ce politica interna se promoveaaa insa, ma repet, e clar ca articolul miroase rau.

PS: eu eram bine - merci, multumesc!

septick pe 10 aprilie 2010 11:49
Sincer si fara pic de rautate : te pui tu Stefan Dobroiu, un tanar de 20 de ani cu Sergiu Nicolaescu? Pai ia mai gandeste-te un pic. Chiar daca tie iti displace filmul nu trebuie sa exagerezi. Sergiu stie ce e mai bine si cred ca a facut filmul cu cap. Si repet, n-am vrut sa te jignesc in vreun fel si imi cer mii de scuze daca am facut-o.
Niculescu Mircea, din Bacau pe 10 aprilie 2010 12:54
Acest site si-a pierdut incet-incet orice urma de profesionalism, iar asta s-a intamplat datorita "cronicilor" din ce in ce mai abjecte si a inclinatiei catre subiecte triviale si mondenitati in detrimentul adevaratelor stiri din lumea filmului, care apar din ce in ce mai rar. "Recenzia" de fata nu poate fi categorisita decat drept pornografie. Atat vizuala, prin optiunea pentru acel instantaneu care sa reprezinte articolul, cat si prin exprimarea periferica a autorului. Oricat de slab ar fi acest film, exista o etica in critica. Asemenea comentarii rautacioase si frustrate poate face si un copil de clasa a 4-a. "Asa nu!" ar trebui sa fie titlul unei noi recenzii, de data aceasta a articolului insusi, in care sa se arate cum nu se scrie un comentariu la adresa unui film, oricat de slab ar fi el. Acest site ajunge sa arate din ce in ce mai mult a blog scris de amatori.
Alex4Fun90 pe 10 aprilie 2010 23:09
Filmul a fost chiar dragut , nu stiu de ce sunteti asa de contrariati de filmu' asta . Contrar opiniei tale Stefan . Merita vazut !!!
Scarlett14 pe 11 aprilie 2010 11:59
Nu ca as fi intentionat vreodata sa vad acest film pentru ca nu ma intereseaza filmele romanesti aproape deloc... dar cronica e putin cam dura si putin cam subiectiva. Sunt n filme proaste in lumea asta si nici macar nu au fost bagate in seama. Deci... care e supararea ta pe Nicolaescu?
u2 pe 12 aprilie 2010 13:18
Cu acest articol al unui copil frustrat-limbaj total paralel cu cel al unui web jurnalist- cinemagia intra in randul siteurilor de duzina,unde intrii sa vizionezi doar trailere si sa judeci produsul numai prin prisma vizionarii materialului de marketing.
Iar pitbull ala, dupa nickname ,poza de la avatar si articol lung , boring si incoerent cred ca este colegul de clasa a lui nea stefan asta:))))
sunt insa de acord cu un singur lucru din acest articol:" ASA NU!"

ps:nu va mai coborati sa ii atribuiti termeni " critic de film" sau jurnalist lui nea stefan.limbajut vulgar pana la aroganta intr-o formulare subiectiva nu este congruent cu sfera acestor termeni.
citam dintr-un "mare clasic in viata": "VOMA":)))))

u2 pe 12 aprilie 2010 13:20
si da, am vazut filmul.
si da, cu exceptia lui malaele si a lui jojo totul mi se pare trist.
si totusi nea stefane.... ai picat la vre-un casting pt figuratie speciala la nea sergiu?:)))doar asa iti putem intelege frustrarea necenzurata:)))

Alex pe 12 aprilie 2010 13:34
Frustratule, ne-ai demonstrat ca voma e numai in creierul tau si ca cel care nu merita niciun scuipat esti de fapt tu!
adi-tza pe 13 aprilie 2010 14:41
merg azi la film.

Orice film romanesc ca o asa distributie nu poate fi decat un succes.
Hai sa nu-i bagam in seama pe toti frustratii si sa ne convingem singuri. Bravo, pentru faptul ca nu ruleaza in cinema urile din mall uri .... sunt mult prea scumpe pt omul de rand care ar vedea un film bun.

ps. Jojo e o frumoasa si ca peste tot in lume femeile sunt bagate in fatza cand e vorba de promovarea unui film .Are un corp de femeie care face sport si care are grija de trupul ei. Bravo!!!!!!!!!!!!

andrei pe 16 aprilie 2010 16:22
Cu tot respectul domnule Stefan Dobroiu, era bun un punct de vedere OBIECTIV. Din pacate societatea in care traim se lasa indemnata, inflluentata negativ de o astfel de critica adusa filmului, am vazut piesa de teatru "poker" la Teatrul de Comedie si am ramas placut impresionat. Urat, pacat ca ati zdrobit imaginea unor actori buni, a unui regizor care intradevar poate ca se lasa influentat de anumiti moguli ! Imi cer scuze, dar exprimarea dvs este mult sub nivelul unui pusti blogger de clasa a V-a! Se vede defapt ce v-a atras atentia din tot filmul.... imaginea cu corpul domnisoarei Jojo ce intradevar isi face rolul mai bine ca in realitate!!! Fi-ti mai bun, mai putin venin!
FLORIN_652 pe 16 aprilie 2010 17:46
OAW
corina pe 16 aprilie 2010 22:47
tocmai m-ai convins sa merg sa-l vad, pt ca daca o persoana care clar nu are nici un nivel de cultura isi perminte sa-l desfiinteze intr-un mod asa de grosolan, e foarte probabil ca acest film chiar merita vazut. au muncit multi oameni pt a realiza acest film, normal ar fi fost sa ai respect pt munca lor si sa iti exprimi parerea, chiar daca negativa, cu bun simt. te asigur ca nici tie nu ti-ar conveni ca dupa zeci de ani de cariera sa vina un mucos sa-ti faca filmul de cacao pt ca s-a trezit cu fata la cearceaf. ASA NU!
lavinia pe 20 aprilie 2010 01:24
cred ca acest articol este mai degraba o ilustrare a unor frustrari proprii decat o cronica de film.
Dani pe 22 aprilie 2010 23:25
Bravo Stefane!
maria.maria pe 24 aprilie 2010 18:39
Stefane, in caz ca te mirai cum de ,,State de Romania" are succes, poate dupa ce citesti comentariile articolului tau, intelegi. asta e nivelul de perspicacitate al populatiei, care vede ca ai fost baiat rau si ai vorbit urat de d-nul Nicolaescu, dar nu isi da seama ca filmele pe care le face si care nu aduc spectatori si sunt deci un esec financiar, sunt facute cu bani de la stat , bani pe care un regizor tanar , talentat cu un proiect bun, care chiar ar putea face bani, nu ii poate accesa, pt ca proictele minunate ale domnului Nicolaescu ies castigatoare. Deci,cine are minte sa priceapa ca nu contesti trecutul regizoral al lui Nicolaescu, ci faptul ca , odata cu varsta, talentul i-a cam disparut si deci, ar trebui sfatuit sa se lase, nu incurajat cu bani publici sa faca prostioare falimentare
mr . morbius pe 24 aprilie 2010 20:07
bine zis pittbull!
ce imagine, apropo!

ingerashuldemonic pe 24 aprilie 2010 20:23
Corect!!!....".Aşa nu!" se critica!!!!!
voi vedea filmul......

robbiex2 pe 1 mai 2010 14:33
Dezbracata sau nu, Jojo si-a jucat cel mai bine rolul din Poker.
alin pe 15 mai 2010 21:39
cred ca toti cei care lasa comentarii su vzaut filmul asta la un cinema si au platit bilet pentru el...OARE
daca nu esti in stare sa faci asta atunci numai comenta TU, criticule de film care nu sti decat sa descarci ” dupa net” . intai cumpara un bilet,vezi filmul si dupa aia ai dreptul sa comentezi pana atunci nu te mai osteni si daca tot o faci incearca sa fi civilizat si vorbeste si tu frumos.
problema ta e alta ca ai bani sa iti iei haine de firma ( fake-uri din europa de la chinezi sau de la hotii din obor) dar pentru un CD/DVD/BILET nu gasesti...te invit sa TACI
ne plangem ca tara noastra e vai de capul ei oare de ce???
la noi trebuie sa vina oficiali europeni sa ne spuna ca vrem noi,romanii vrem sa castigam bani stand acasa . cred ca visul american ne-a cam imbolnavit.
Incearca sa apreciezi ce ai si daca ai o idee de imbunatatire spune-o daca nu mai bine TACI

am o propunere pentru moderatori ... sa blocheze comentariile fara sens sau cel putin sa ne dea noua , celorlalti utilizatori si cititori sa votam +/- si dupa aceea sa decida.

Zoiks! pe 22 mai 2010 15:48
stefane...scurt ca dupaia ne intrecem in misiuni ..se pare...
partidul..te vrea...tuns...
nu e ok deloc... cat despre film... 10/10 mai ales faza de la revolutie .."ia un pulover pe tine..." :)) genial
nicolaescu cred ca pentru o clipa a vrut sa fie un mic caragiale.. :)) ion..luca...

Matol pe 22 mai 2010 23:46
Ma stefane, eu cred ca nu ai putut intelege filmul si chestia asta te-a cam iritat . Sunt de acord Poker nu e un film de nota 10 , dar nici prostitutie cinematografica nu e .
Nomad pe 5 iunie 2010 08:21
Terminati bah cu rahaturile astea de consumatori de filme americane. Daca era dupa voi pierdeam un film interesant.Ai ceva cu Nicolaescu , treaba ta. Nu-ti place ? Treaba ta.
Dar dupa parerea mea , comentariul tau are valoarea pu1ii nesculate.
Transpunerea metaforica a pokerului si a mizei lui pe masura ce personajele avanseaza in varsta e geniala. Acuma , ca actorii sunt cateodata neconvingatori,asta e , se intampla si la altii care joaca pe mai multi bani si sunt cotati de actori mai buni.

dp75 pe 8 iunie 2010 23:55
Sunt de acord cu Stefan.Cineva trebuie sa puna punctul pe I,daca vrem o ascensiune pe orice plan.Decat lingai,mai bine critici duri.Aici,chiar si lingau sa fi,nu ai cum sa scrii ceva bun de filmul asta.Sergiu Nicolaescu poate ca ar fi facut filme mai bune,daca ar primi mai multi bani,pentru ca are talent (vezi filmele istorice sau Nea Marin),deci nu cred ca are vreo vina.Sau poate ca are,caci a mai comis-o in trecutul apropiat si cu alte filme proaste.
margott pe 22 aprilie 2012 20:24
Am vazut "Supravietuitorul" lui Nicolaescu. Parerea care mi-a lasat-o filmul a fost suficienta incat sa nu-mi mai doresc sa vad si alte filme de-ale lui de dupa '89. Prin urmare "Poker" o sa aiba un spectator mai putin.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Dosarele X

jinglebells