A Good Day to Die Hard cucereşte box-office-ul american

de Cristina Grigore în 18 Feb 2013
Deşi criticii nu sunt entuziasmaţi de noile sale aventuri, John McClane are încă lipici la public

Seria de filme Die Hard a ajuns la cea de-a cincea parte, în care popularul John McClane, cu ceva ani în spate şi o mană de ajutor din partea fiului său, inclus de această dată în poveste, reuşeşte să se ridice deasupra competitorilor la box-office, în ciuda comentariilor slab entuziaste ale criticilor şi a unui tomatometru de doar 16 procente.

Potrivit BoxOfficeMojo.com, filmul s-a clasat pe primul loc în clasamentul nord-american, cu 33 de milioane de dolari încasări, iar debutul internaţional a fost la fel de fructuos – a ajuns la 113 milioane de dolari în toată lumea. Cu un buget de 92 de milioane de dolari, filmul a trecut deja bariera profitabilităţii.

Dacă pe locul doi coboară Identity Thief, cu 23,4 milioane de dolari, pe trei intră Safe Haven, drama romantică a lui Lasse Hallstrom (Chocolat, What’s Eating Gilbert Grape), cu 21,4 milioane de dolari încasări.

Escape from Planet Earth intră pe patru, o aventură animată printre ale cărei voci se află cele ale lui Brendan Fraser, Sarah Jessica Parker şi Jessica Alba. Filmul a încasat 16 milioane de dolari şi a fost urmat în top de Warm Bodies, o comedie horror apreciată de critici, cu încasări de 9 milioane de dolari în acest week-end.

Locul şase în top îi revine unei alte noi-intrări, Beautiful Creatures, adaptarea unui roman de succes semnat de Kami Garcia şi Margaret Stohl, ce a obţinut încasări de 7,4 milioane de dolari la un buget destul de mare, de 60 de milioane de dolari. Side Effects urmează pe şapte, cu 6,3 milioane de dolari încasări, urmat de Silver Linings Playbook (6 milioane), Hansel and Gretel: Witch Hunters (3,4 milioane) şi, pe zece, Zero Dark Thirty (3,1 milioane de dolari).

Exploreaza subiecte similare:

A Good Day to Die Hard, Identity Thief, Safe Haven, Escape from Planet Earth, Warm Bodies, Beautiful Creatures, Side Effects, Silver Linings Playbook, Hansel and Gretel: Witch Hunters, Zero Dark Thirty

Alte știri din cinema

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale

Cei doi actori îi interpretează pe regina Eleonora şi pe şeriful din Notthingham în producţia MGM+ în zece episoade

Când Peter Pan întâlnește SF-ul horror – Alien: Earth

Disponibil începând de astăzi pe Disney+, primul serial din celebra franciză Alien înspăimântă fanii de pretutindeni, care vor descoperi aceeași teroare specifică filmelor, dar și dileme morale

The Bad Guys 2: răufăcător sau erou?

Cei cinci infractori de la Dreamworks se întorc pentru o nouă poveste plină de acțiune și aventură. Dar acum băieții răi au devenit cu adevărat buni? Sau doar încearcă?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 18 februarie 2013 16:16
Si eu sper sa indragesc si aceasta ultima parte...
SANDA45 pe 21 februarie 2013 21:19
...normal :-"
alex_il_fenomeno pe 11 martie 2013 19:48
Era asteptat de mult, nu neaaparat ca va fi genial.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells