Articole The Da Vinci Code

(2006)

Codul lui Da Vinci

Locuri de filmare pentru Codului lui Da Vinci

Echipa de productie a Codului lui Da Vinci a calatorit de la Paris in Marea Britanie, in Malta, oprindu-se la cateva din cele mai fascinante si mai semnificative repere istorice din Europa.

Franta

Scenele initiale din Codul lui Da Vinci au fost filmate pe strazile Parisului, cursa palpitanta cu masinuta Smart, imprejurimile din apropierea Muzeului Luvru cat si in afara orasului, la Chateau de Villette langa Versailles.

Construit initial ca o fortareata pentru a proteja malul drept al Senei, in ultima parte a secolului al 12-lea, Luvrul a jucat de-a lungul istoriei Parisului un rol lung si variat. La inceput a fost transformat intr-o rezidenta regala in stil Gotic, in secolul al 14-lea, de catre Charles V si dupa aceea a fost in mod ambitios recreat intr-un palat in stilul Renasterii, in secolul al 16-lea, pentru Regele Francois I, ultimul patron al lui Leonardo da Vinci. Grande Galerie a fost deschisa ca muzeu in 1793. 200 de ani mai tarziu, dupa mai multe schimbari si extensii, arhitectul de origine chinezo-americana I.M.Pei a proiectat noile spatii subterane precum si piramida de sticla atat de controversata, care acum serveste drept intrare in muzeu si simbol important in film.

Productia a fost destul de norocoasa incat sa i se permita accesul in interiorul lui Grande Galerie dupa orele de vizitare. „Ne-am simtit foarte privilegiati ca am putut sa filmam acolo. Este un castig imens pentru film”, spune Tom Hanks.

Personajul lui Sir Leigh Teabing (Ian McKellen) locuieste in Chateau de Villette, care se afla in nord-estul Parisului, aproape ade Versailles. (Langdon si Sophie ajung acolo noaptea tarziu in camionul blindat, pentru a-i cere sfatul cu privire la Sfantul Graal). Realizat in jur de 1696 pentru Francois Mansart, Conte de Aufflay, (Ambasador la Venetia sub Regele Louis XIV), impresionanta propietate de 185 de acri include doua lacuri rectangulare, fantani in cascade si gradini frumoase proiectate de Andre le Notre, cel care a proiectat si gradinile de Versailles. Filmarea a avut loc timp de trei nopti in complexul de la Chateau de Villette, desi majoritatea interioarelor (cu exceptia foaierului) au fost filmate in studio.

Marea Britanie

Calatorind la Londra pentru pentru a gasi indicii in plus pentru rezolvarea ghicitorii din criptex, Langdon, Neveu si Teabing se pecipita spre Biserica Temple, situata intre Fleet Street si Tamisa. Biserica, consacrata in 1185, a fost unul dintre elementele unui templu construit in secolul al 12-lea pentru a servi drept cartier general in Anglia al Cavalerilor Templieri. Biserica este impartita in doua parti, Rotonda originala si Altarul rectangular, terminat in 1240. Rotonda a fost proiectata dupa rotonda Bisericii Sfantului Mormant din Ierusalim.Pe pardoseala se afla culcate noua efigii de cavaleri in marime naturala. Dupa distrugerea si abolirea odinului Cavalerilor Templieri in 1307, rivalii lor, Cavalerii Ospitalieri l-au preluat pana cand au fost alungati si proprietatile lor au fost confiscate de Henry VIII. Mai tirziu, Coroana britanica a inchiriat parti din ansamblu la doua colegii de avocati, cunoscute sub numele de Inns of Court, care le folosesc, impreuna cu zona inconjuratoare, pana in ziua de azi. Biserica a fost bombardata in 1941 in timpul celui de al doilea razboi mondial si apoi a fost reconstruita cu multe eforturi.

Curand dupa explorarea Bisericii Temple, Langdon realizeaza ca au venit la locul gresit si dupa cateva cercetari el si Sophie se indreapta spre Westminster Abbey. Desi scenele de pe strada de langa Westminster au fost filmate chiar langa catedrala ,scenele de interior in Westminster Abbey si Chapter House au fost filmate la Catedrala Lincoln, aflata la nord de Londra.

Catedrala Lincoln, consacrata in 1092, a fost construita de Episcopul Remigius la ordinele lui William Cuceritorul, si este un exemplu de arhitectura in stil gotic englez timpuriu. Turnul central se inalta la peste 82 metri si este cel mai inalt turn fara flesa din Europa, iar timp de 200 de ani cat a existat si flesa (inainte sa cada in 1594) a fost cea mai inalta constructie din lume. Catedrala Lincoln a jucat un rol proeminent in istoria Angliei. Un episcop de Lincoln a fost unul dintre semnatarii Magnei Carta, a carei copie din acele vremi se afla depusa in castelul adiacent catedralei.

Dificultatile cu care s-a confruntat echipa de filmare la realizarea scenelor de pe strazile de langa Westminster Abbey, una din cele mai mari atractii turistice ale Londrei, au fost enorme. Totusi, de-a lungul filmarii, trecatorii erau mai mult curiosi decat iritati de strazile inchise si, in cazul filmarii de la Westminster Abbey, au sfarsit ca figuranti in film. Howard explica: „Natura scenelor pe care le filmam era punctul culminant al povestirii, si nu voi uita niciodata multimea de spectatori care se adunase in jur, noua nefiindu-ne permis sa-i deplasam , sa le cerem sa plece sau sa iasa din cadrul de filmare. Atunci a trebuit inventam o metoda de a putea filma in prezenta lor ; in acel moment ma gandeam Va fi un dezastru. Dar am rugat lumea sa colaboreze si ei au fost de acord. Ploua un pic, dar nu indeajuns incat acest lucru sa poata fi observat pe pelicula. Am inceput sa filmam o scena care trebuia sa fie fara ploaie, asa ca i-am rugat, desi ploua ,sa-si inchida umbrelele, lucru cu care au fost de acord. De asemenea i-am rugat sa nu fotografieze, sa nu strige la actorii care aveau de spus dialogul. Si, au lucrat cu noi, au aplaudat actorii dupa fiecare dubla. Bunele maniere englezesti chiar s-au manifestat in acea zi.”

Cursa lui Langdon si Neveu se termina la Capela Rosslyn in Scotia. Capela Rosslyn este situata la 7 mile sud de Edinburgh, in oraselul Roslin, care a fost intemeiat pentru a-i gazdui pe constructorii capelei. Capela a fost fondata in 1446 de catre Sir William St. Clair, Print de Orkney, care se presupune ca ar fi vrut sa construiasca o biserica mult mai mare in forma cruce. Lucrul a fost intrerupt dupa moartea lui Sir William , in 1484.

Capela Gotica, care masoara 21 pe 10,6 metri , contine pietre bogat cioplite care starnesc imaginatia, de la reprezentari traditionale crestine la mituri scandinave si celtice precum si presupusa masca mortuara a lui Robert the Bruce. Exista dragoni, diavoli, si 100 de oameni verzi. Nu este de mirare ca aceasta capela a captivat pe multi scriitori – printre ei numarandu-se Sir Walter Scott si William Wordsworth.

In jurul capelei circula legende, se spune ca William St. Clair a fost Mare Maestru al Templierilor. O alta legenda, sugerata de sculpturile in piatra, care par a reproduce randuri de porumb – o planta din Lumea Noua inca nedescoperita la momentul sculpturilor – spune ca un stramos al lui William St. Clair ar fi ajuns in Lumea Noua in 1398 si ar fi calatorit spre sud in Massachusetts.

Malta

Ultima oprire pentru echipa de productie a fost insula Malta unde au fost filmate un numar de secvente de flash-back, inclusiv scenele din Tara Sfanta si Spania. Situata in inima Mediteranei, Malta a fost punctul de rascruce pentru oamenii marii, in antichitate si in timpurile moderne, lucru care este reflectat de arhitectura variata a insulei. De exemplu, una din locatiile filmului, fortul Vittoriosa, a fost sediul Cavalerilor Ordinului Sfantului Ioan (Ospitalieri) dupa ce au fost alungati din Rodos. Timp de 250 de ani, Cavalerii au condus Malta pentru a apara crestinatatea de Imperiul Otoman. In cele din urma ei au fost desfiintati de catre Napoleon.

Referinte - Operele lui Leonardo Da Vinci: Arta plastica si Codul lui Da Vinci Plastica filmului Codul lui Da Vinci
jinglebells