Articole Need for Speed
(2014)Need for Speed: Începuturi
Despre producțieDreamWorks Pictures prezintă Need for Speed: Începuturi 3D, o întoarcere viscerală la filmele despre cultura curselor de mașini, înrădăcinată în anii ’60 și ’70. Readucând în atenția publicului semnificația mașinii și a șoselei, în cultura americană, asociindu-le cu eliberare și individualism, filmul spune o poveste plină de adrenalină despre onoare, loialitate, căutarea răzbunării, și, în cele din urmă, izbăvirea. Tobey Marshall (Aaron Paul) duce o viață bună, administrează serviceul auto al familiei sale și, în weekenduri, participă în circuitul underground de curse cu mașini. Dar lumea lui s-a întors cu susul în jos când a fost condamnat la închisoare pentru o crimă pe care n-a săvârșit-o. Timp de doi ani petrecuți în penitenciar, Tobey se gândește la un singur lucru, la răzbunare. Deși se întreabă dacă asta presupune să-și încalce principiile pe care le-a respectat dintotdeauna, e hotărât să-și îngenuncheze dușmanii... cu orice preț. Inspirat de franciza de jocuri video, filmul Need for Speed: Începuturi 3D reflectă spiritul eliberator și adrenalina jocului, transpuse în lumea reală și redă pe ecran acțiune intensă și atutentică. Tobey Marshall este un mecanic auto cinstit și sârguincios, care locuiește în Mt. Kisco, statul New York. E un oraș liniștit, de oameni muncitori, iar Tobey lucrează la Marshall Motors, cu amicii săi. După moartea tatălui, lui Tobey i-au rămas o mulțime de facturi și datorii pe care se chinuie să le achite. În weekenduri, participă la curse de mașini în circuitul underground, unde o victorie e recompensată cu bani serioși. Dar adevărata atracție e adrenalina. Când fostul său rival, arogantul bogătan Dino Brewster (Dominic Cooper) trece pe la service, Tobey nu-l întâmpină cu căldură și e reticent să accepte propunerea lui de afaceri. Însă Dino îi oferă o șansă unică în viață de a construi cel mai rapid Mustang din lume, în schimbul unei sume de bani generoase, care poate să-i salveze afacerea, așa că acceptă... fără tragere de inimă. Tobey construiește mașina și o vinde unui broker, prin intermediul colegei sale britanice, Julia Maddon (Imogen Poots), apoi Tobey acceptă să se întreacă cu prietenul și protejatul său, Little Pete (Harrison Gilbertson) și cu Dino. Cursa se sfârșește cu o moarte tragică, iar Dino se face dispărut, înscenându-i crima lui Tobey, care ajunge la închisoare. Peste doi ani e eliberat. În timp de Dino s-a bucurat de libertate și și-a extins afacerea în vest, Tobey s-a gândit la planul său de răzbunare. Își propune să-l învingă în cursa cu cele mai mari mize, numită De Leon. Un fel de campionat mondial al circuitului underground, De Leon are loc anual și numai câțiva piloți de curse sunt aleși să participe, iar câștigătorul ia tot. Ca să ajungă în timp util la cursă, Tobey trebuie să încalce termenii eliberării condiționate și să ajungă de la New York la San Francisco în 48 de ore. Spre nefericirea sa, Julia îl însoțește în cursa contracronometru, dar se dovedește a fi foarte inventivă și nici pe departe enervantă, așa cum credea Tobey. Cu ajutorul echipei sale, Tobey înșeală sorții la fiecare cotitură, iar misiunea sa de răzbunare devine una de izbăvire. Pentru că ceea ce Dino nu înțelege, spre deosebire de Tobey, este că niciodată nu lași pe cineva de izbeliște. Jocul a generat o serie de continuări, devenind cea mai de succes serie de jocuri video din lume și una dintre cele mai de succes francize de jocuri video din toate timpurile. A fost lansat în 22 de limbi, în 60 de țări, s-a vândut în peste 150 de milioane de exemplare și a încasat peste 4 miliarde de dolari. Când EA s-a gândit la posibilitatea de a-și transpune jocul video pe marele ecran, n-a așteptat ca cineva să le prezinte scenariul perfect. Compania a fost abordată cu diferite idei de-a lungul anilor, dar niciuna nu li s-a părut potrivită. În plus, majoritatea jocurilor video care au fost ecranizare n-au avut mare succes. „Ne-am înhămat la acest proiect știind ce fel de film vrem să realizăm și i-am căutat pe experții în domeniu, ca să ne ajute să-l facem și mai bun.” - spune producătorul Patrick O’Brien. „Imaginea mărcii este importantă pentru noi și fanii noștri, așa că trebuia să realizăm un produs în regulă, cu partenerii potriviți sau am fi renunțat cu totul la idee.” Filmele sunt realizate din varii motive, dar motivația realizării filmului Need for Speed: Începuturi 3D este cea mai valoroasă - pasiunea. Scenaristul John Gatins și George, fratele său și co-scenaristul, au un service auto în Van Nuys, California, unde restaurează modele clasice. Amândoi sunt pasionați de mașini încă din copilărie, iar când cei de la compania EA au vizitat atelierul lor de mașini, ca să discute despre posibilitatea unui scenariu, s-au înțeles de minune. Au descoperit că vorbesc aceeași limbă și că sunt la fel de pricepuți la mașini și cinematografie. „Jocurile video nu permit o narațiune dezvoltată, așa că scenariul ne-a oferit libertatea să introducem personajele în această lume.” - spune John Gatins. Toți cei implicați știau că rețeta succesului este să găsească un regizor care să poată scoate în evidență povestea și s-o redea într-un stil vizual unic, iar numele care s-a ivit în repetate rânduri a fost Scott Waugh. Regizorul tocmai regizase Act of Valor, unul dintre cele mai realiste filme de acțiune despre trupa de elită SEAL, a Marinei, iar mulți dintre actorii care au jucat în acest film joacă și în Need for Speed: Începuturi 3D. „Scott este foarte pasionat de mașini, el a fost cascador, așa că știam că filmul va fi credibil, iar cursele vor fi pline de suspans.” - spune producătorul Mark Sourian. Waugh a vrut să omagieze filmele despre curse de mașini realizate în anii ’60 și ’70, captând spiritul celor mai îndrăgite filme, precum Bullitt (1968), Filiera Franceză (1971), și Vanishing Point (1971), în care cursele sunt autentice și executate fără efecte vizuale. Sau Grand Prix (1966) și Duel pe Autostradă (1971), care au povești bine construite și personaje de care publicul s-a atașat din prima clipă. Waugh este de părere că filmele în care cascadoriile sunt executate în spațiul real sunt o artă pierdută, fiind înlocuite de efectele digitale. „Acțiunea redată pe ecran este procesată de spectator în două feluri. În primul rând, oamenii recunosc imediat un lucru care nu este real, ci simulat, oricât de bine ar arăta. În al doilea rând, când actorul se află într-un mediu real, senzația este palpabilă.” - explică regizorul. Tobey Marshall (Paul) e un tip de treabă, care duce o viață simplă. E cu picioarele pe pământ, responsabil și loial până-n măduva oaselor... genul de om care îi consideră pe colegii săi de la Marshall Motors familia sa. Tobey nu vede cursele de mașini doar ca pe o evadare de la grijile zilnice și o modalitate de a-și plăti ipoteca. În ochii lui, este o artă. Realizatorii s-au gândit la Aaron Paul, dar, inițial, pentru rolul rivalului lui Tobey, Dino Brewster. Pentru că este cunoscut pentru interpretarea memorabilă a personajului Jesse Pinkman, în serialul aclamat Breaking Bad, era de la sine înțeles că ar fi perfect în rolul băiatului rău Dino. Waugh era convins că Paul va interpreta cu măiestrie rolul lui Tobey, dar se temea că va împrumuta însușirile personajului din Breaking Bad. Preșdintele DreamWorks, Steven Spielberg, și directorul executiv, Stacey Snider, au vizionat filmarea de la castingul lui Paul și au spus cu certitudine că el trebuie să joace rolul lui Tobey. Realizatorii au vrut să evite stereotipurile, când au ales actorii care interpretează personajele Tobey și Dino, rivalul său pe pistă și în viață. Au ținut să evite clișeul personajului negativ și, astfel, să-i dea profunzime. „Nu e greu să-l recunoști pe tipul care își răsucește mustața ca fiind personajul negativ, într-un film. Voiam ca personajul nostru negativ să fie complex, să-l punem în fața unor decizii grele, care îl fac să-și chestioneze integritatea.” - spune Waugh. Mecanicii care lucrează cu Tobey la Marshall Motors se înțeleg ca frații. Se ajută unul pe altul și au aceleași valori - cinste și corectitudine, pe pistă și în viață. După ce și-au dat seama că atelierul lui Tobey poate să dea faliment, toți l-au ajutat să construiască Mustangul lui Dino și l-au însoțit pe drumul spre De Leon, ajutându-l să scape de autorități și să depășească obstacolele care i-au ieșit în cale. Realizatorii au vrut ca în echipa lui Tobey să vedem chipuri familiare, dar și actori noi, și au sperat ca actorii să se împrietenească în spatele camerelor de filmat, ca amiciția lor în film să fie mai credibilă. Ramon Rodriguez interpretează rolul lui Joe Peck, mecanicul șef le Marshall Motors. Joe este un om bun la toate și este sufletul grupului. El construiește motoare și își ia slujba în serios. Rami Malek joacă rolul lui Finn, unul dintre mecanicii de la Marshall Motors. Este singurul absolvent de facultate din grup și e cel mai relaxat dintre băieți, de asemenea foarte pasionat de tehnologie. Scott Mescudi joacă rolul lui Benny, un tip amuzant căruia îi place distracția, care în weekenduri este pilot în rezerva armatei. Mescudi a jucat în seriale precum Brooklyn Nine-Nine și One Tree Hill și, ca muzician, a lucrat cu Kanye West, Jay-Z, Common, Mary J. Blige și Shakira și a vândut peste 5, 2 milioane de single-uri digitale. Imogen Poots interpretează personajul Julia Maddon, britanică înțepată, care lucrează pentru un broker de mașini și are cunoștințe temeinice despre mașini. Realizatorilor nu le-a fost ușor să aleagă actrița pentru acest rol. În mare parte din film, îi vedem pe Tobey și Julia în Mustang. Neavând tertipuri cinematografice la îndemână, în cazul ăsta, era imperativ ca rolurile să fie interpretate de actori talentați, care se atrag, ca mențină atenția publicului. Din fericire, Poots a mai lucrat cu Paul. Au încredere unul în celălalt și nu se tem să se aventureze în interpretare. Pentru rolul misteriosului personaj The Monarch, realizatorii au căutat un actor cu trăsături specifice. Aveau nevoie de un actor care să dea viață personajului care este sufletul curselor de mașini ilegale, asemenea vocii lui Wolfman Jack, în American Graffiti (1973) și a lui Supersoul, în Vanishing Point (1971). The Monarch este un fost pilot de curse, care a devenit miliardar. El orchestrează cursa underground De Leon și se opune cu vehemență curselor de mașini legale. The Monarch comunică numai pe internet, dintr-un loc secret. El hotărăște cine participă în cursa De Leon și unde va avea loc aceasta. „Am căutat un actor care să poată interpreta un personaj excentric, asemănător cu piloții de curse din vremurile clasice, precum Richard Petty, Dale Earnhardt Jr. și Cale Yarborough... oameni foarte carismatici și bizari.” - spune Waugh. „Din fericire, Michael Keaton și-a arătat interesul pentru acest film și a interpretat rolul inovativ, mai bine decât mi-am imaginat.” În cele din urmă, au fost alese niște mașini de forță din anii ’70 și niște mașini scumpe europene. Filmul începe în Mt. Kisco, New York, un orășel muncitoresc, cu americani silitori, care au o fascinație pentru mașinile de forță și mașinile sport de viteză, care se regăsesc în jocurile video. Când Ford Motors au auzit de film și de rolul Mustangului în poveste, au vrut să se implice. Compania a colaborat cu realizatorii la construirea unui Mustang special, inspirat de Shelby GT500, 2013. Caroll Shelby, un pilot de curse american legendar, care a devenit designer de mașini a proiectat un Mustang performant pentru Ford, în 1965. Shelby lucra la ediția aniversării a 50 de ani, când s-a stins, în 2012. Cei de la Ford au fost încântați de idee și au colaborat cu realizatorii la proiectarea unei mașini similare cu cea pe care ar fi creat-o Shelby. Ambele părți au vrut să respecte viziunea lui Shelby, fără să incorporeze designuri futuriste, și au păstrat două elemente marca Shelby, dungile albastre și cromul. Caroseria a fost modificată de designerul Ford Melvin Betancourt și a fost construită de Techno Sports, în Detroit. Unele dintre modificările aduse Mustangului din Need for Speed: Începuturi 3D sunt: lățimea mașinii, roți de 20 inch din aliaj (pentru o mai ușoară executare a cascadoriilor), și un motor V8 care ajunge până la 305 km/h. Consola de bord a fost adaptată la iPad, ca Tobey să poată să comunice cu echipa sa și să-l monitorizeze pe The Monarch, iar în locul oglinzilor retrovizoare au fost montate camere de filmat. Pe lângă Mustang, în film mai apar mașinile americane Ford Gran Torino ’69, Chevrolet Camaro ’68 și Pontiac GTO ’66.
Fiecare mașină a avut dubluri, care au fost folosite în diferite scopuri, un exemplar fiind modificat conform cerințelor camerelor de filmat. Din cauza costurilor exorbitante - un exemplar costă peste un milion de dolari - și pentru că nu puteau fi avariate, mașinile au fost construite. „În lume, există doar câteva astfel de mașini, și nu se pretează la cerințele tehnice ale camerelor de filmat.” - explică Waugh. „Nu poți să dai în găuri cu rotopercutorul în aripa unei mașini care costă 2, 5 milioane de dolari. Sunt obiecte de artă, să nu omitem asta. Noi aveam nevoie de replici, pe care să le putem avaria. Așa că originalele sunt intacte.” Din fericire, producătorii de mașini au fost bucuroși să contribuie la eforturile realizatorilor și le-au oferit planurile confidențiale celor de la Reel Industries, Los Angeles, care au construit 15 șasiuri și cadre din fibră de sticlă pentru fiecare model. Distanța între axe, la mașinile Koenigsegg, Bugatti și McLaren, este de 105 inch, la Lamborghini, de 101 inch, iar la Spano, de 100 de inch. Koenigsegg, o mașină cu două locuri, care poate ajunge la 435 km/h, a fost replicată de zece ori pentru film. Ajutoarele lui Tobey, pe drumul care străbate țara, sunt Joe Peck (Rodriguez) și Finn (Malek), care conduc mașina The Beast. Elicopterul pilotat de Benny (Mescudi) și The Beast sunt ochii și urechile lui Tobey în cursa spre De Leon. Coordonatorul Steve Mann și echipa sau au construit Bestia dintr-o camionetă Ford F-450, au înălțat-o cu 17 cm, i-au pus anvelope de 37 inch și bare noi în spate și în față. Mann și echipa sa de mecanici au restaurat mai multe vehicule înainte de producție și pe parcursul ei, de asemenea de oricâte ori mașinile sufereau stricăciuni. Într-o zi, au reconstruit din cap până în picioare mașina Gran Torino a lui Tobey, iar a doua zi au dezasamblat un GTO lovit și l-au montat pe alt cadru. În producție, s-au folosit replici ale mașinilor de curse, în care s-au filmat dialogurile actorilor, în timp ce mașina era controlată de la distanță, de altcineva. Locul de unde șoferul cascador putea să controleze mașina era o capsulă fixată deasupra capotei, în spatele actorului de pe locul șoferului. În aceste scene, mașinile au fost controlate de piloți de mare precizie, precum Tanner Foust, cel mai de succes pilot din istoria X Games, deținătorul recordului pentru cea mai lungă săritură dintr-o mașină, și Rhys Millen, campion la Formula D, care a doborât de două ori recordul mondial la viteză. Li s-au alăturat piloți de curse profesioniști, precum Rich Rutherford, Brent Fletcher și Paul Dallenbach. Cei șase piloți au condus mașini de curse și pe pista De Leon. Foust, care participă la curse de mașini din partea Ford și Rock Star și e moderatorul emisiunii „Top Gear USA”, vorbește despre aceste capsule. „Sunt înfricoșătoare. Te afli într-o capsulă, fixată pe capota unei mașini de mare viteză. E ca și cum te-ai agăța bine de suportul de bicicletă de pe capotă și ai încerca să conduci din poziția aia. Nu e lucru ușori să controlezi volanul, mai ales pentru că te întreci cu alte mașini care gonesc pe șosea cu 160 km/h, și actorul e în interiorul mașinii. Presiunea e mare.” „La început, te încearcă un sentiment de teroare, mai ales dacă ești ca mine și nu te pasionează condusul, în mod deosebit. Prima oară, am apăsat pedala de frână cu toată forța, deși știam că n-are niciun efect, dar speram. Dar știam că băieții din capsulă conduc de o mie de ori mai bine decât mine, așa că am renunțat la frică și am avut încredere în ei.” Rezultatul este o perspectivă rareori văzută în cinematografia contemporană, în care publicul se pune în locul lui Tobey (la fel ca în jocul video), astfel mașinile au trecut prin cascadorii reale, pentru ca miza să fie credibilă. „Filozofia mea e că nu poți să încalci legile fizicii, pentru că dăunează poveștii - atunci, nici personajele nu sunt dominate de legile fizicii.” - spune Waugh. Sourian adaugă: „Puțini regizori au talentul sau cunoștințele să filmeze actori gonind cu mașina, dacă nu sunt pe platou, în fața unui ecran verde. Însă Scott a folosit cascadori în cursele cu mașini, într-un mod inteligent și sigur, ca să confere credibilitate actorilor și acțiunii în această cursă plină de adrenalină.” Din fericire pentru producție, Waugh este un cascador veteran, care a lucrat la peste 150 de filme, în diferite capacități, provenind dintr-o familie de cascadori. Tatăl său, Fred Waugh, era un cascador renumit și a fost printre primii care a făcut publicul să se simtă în pielea cascadorilor. De asemenea, a inventat casca de protecție cu camera de 35 mm și o cameră de mână inovativă numită Pogo Cam. În copilărie și tinerețe, Scott a fost înconjurat de cascadori reputați, precum Hal Needham (Smokey și Banditul), câștigător a două trofee Oscar, supranumit regele cascadorilor al epocii moderne hollywoodiene și a fost cel mai bun prieten al tatălui lui Scott. Fred Waugh s-a stins la începutul anului trecut, iar Scott a dedicat filmul în memoria lui. Need for Speed: Începuturi 3D i-a atras pe cei mai buni piloți de precizie și cei mai buni cascadori din domeniu, printre care coordonatorul de cascadorii Lance Gilbert (Titanic), descendentul uneia dintre primele dinastii de cascadori ai Americii. Lance este a treia generație de cascadori, după bunicul său Joe Yrigoyen (Ben Hur), tatăl său Mickey Gilbert (The Fall Guy), urmați de el și fratele său Troy Gilbert (Legenda Călărețului Singuratic). Comunitatea cascadorilor este foarte unită, familiile Waugh și Gilbert se cunosc de ani de zile. Fred și Mickey erau cei mai buni prieteni, la fel ca Scott și Lance, astfel pe platou era o atmosferă de reuniune de familie. Nu numai Lance, ci și Mickey și Troy au lucrat la filme în calitate de coordonatori de cascadorii. Indiferent ce li se cerea, actorii erau dispuși dornici să dea tot ce au mai bun. „După ce l-am cunoscut pe Lance și am aflat că e a treia generație de cascadori și coordonatorul nostru de cascadorii, am știut că suntem pe mâini bune. Pentru oamenii ăștia, filmul nu era încă o slujbă oarecare... a fost o aventură la care s-au înhămat împreună și am avut încredere în fiecare dintre ei.” - explică Paul. Pregătirile pentru producție au fost unul dintre cele mai complicate aspecte, pentru că realizatorii au testat și calibrat toate mașinile, cascadoriile, iar piloții cascadori i-au instruit pe actorii care au condus în film. În mod evident, cascadoriile pot fi foarte periculoase, dacă nu sunt executate ca la carte, dar, datorită regulilor și măsurilor de siguranță, fiecare cascadorie s-a desfășurat în condiții maxime de siguranță. „Filmul omagiază mașinile și cursele de viteză, așa că am depus mult efort la pregătirea vehiculelor, înainte de filmare, ca să ne asigurăm că sunt în condiție perfectă pentru piloții profesioniști, pentru că ei sunt cei mai buni din breasla lor.” - spune Lance Gilbert. Poots nu mai condusese până atunci, așa că înainte ca actorii și echipajul să înceapă lucrul pe platou, actrița a învățat lucrurile de bază. Pe pista de curse Willow Springs din deșertul californian, actorii au învățat particularitățile condusului de mașini de curse. De exemplu, să se întoarcă la 180 de grade și să respecte reperele marcate (ca să nu lovească camerele de filmat), dar și să ia curbe strânse și să derapeze controlat. „Scott a vrut să învățăm manevrele, ca să ne familiarizăm cu ele și să avem un aer relaxat când le executăm în fața camerelor.” - spune Paul. Într-o cascadorie, pe pisa cursei De Leon, o mașină de viteză, Saleen S7, lovește spatele unui SUV al poliției și îl răstoarnă. Efectul a fost creat montând un dispozitiv de propulsie pe șasiu, care, la declanșare, a răsturnat mașina. Într-o altă scenă, Mustangul face un salt uriaș în centrul orașului Detroit. „N-am vrut să lansez mașina la 30 de metri în aer și să străbată echivalentul unui teren de fotbal, pentru pur și simplu nu e plauzibil. În realitate, mașina ar fi grav avariată și n-ar mai putea fi condusă mai departe, așa cum cerea scenariul.” - spune Waugh. Cascadoria, supranumită „lăcusta”, a fost executată în Detroit, construind o rampă pe o șosea cu trei benzi aglomerată, locul de aterizare fiind un parc mic. Cascadoria a fost executată la fața locului, de către cascadorul Troy Gilbert. Saltul efectuat de Troy omagiază cascadoria pe care Mickey Gilbert și Fred Waugh au efectuat-o cu 36 de ani în urmă, în filmul Our Winning Season, în 1978, în care cei doi au sărit cu mașina printr-un ecran de cinematograf în aer liber, iar în Need for Speed: Începuturi 3D, Troy a făcut un salt și mai mare, de 48 de metri, și a ajuns la sol în siguranță. Actorii au învățat să conducă și mașina The Beast, pe care Joe Peck și Finn o conduc spre cursa de De Leon, și nici asta n-a fost o treabă ușoară. Bestia este o camionetă modificată în înălțime, lățime și lungime, iar cei doi actori au petrecut multe ore la volan, ca să se obișnuiască cu dimensiunile ieșite din comun. La un moment dat, Finn iese pe geamul mașinii care merge cu 105 km/h, dar actorul a purtat hamuri de siguranță. Cea mai palpitantă urmărire de mașini din film are loc spre sfârșitul cursei De Leon, pe Lighthouse Road, Mendocino, California, iar logistica urmării n-a fost simplă nici pe departe. Autorizațiile de filmare, drumurile nepavate, focile de pe plajă și păsările migratoare sunt doar câteva dintre obstacolele cu care s-au confruntat realizatorii. Mașina Koenigsegg a lui Paul, a fost condusă din capsula montată pe capotă de către pilotul profesionist Foust, Lamborghiniul Sesto Elemento, condus de Cooper, a fost condus de Millen, iar Rutherford, Brakohiapa, Fletcher și Dallenbach au condus celelalte vehicule din cursă. „Pentru un pilot cascador, nimic nu e mai satisfăcător decât să efectueze cascadoriile în spațiul real.” - spune Foust. „Când vezi rezultatul pe marele ecran, te simți foarte mândru.” Pe lângă numeroasele cascadorii spectaculoase efectuate la sol, realizatorii au cucerit și văzduhul. Benny pilotează câteva aparate de zbor în film, printre care un Cessna cu două locuri și elicopterele Apache și Sikorsky. Coordonatorul aerian Craig Hosking, care a lucrat la Noe, este cascadorul care l-a dublat pe Benny, dar Mescudi s-a pregătit și a pilotat el însuși aparatele de zbor, în anumite scene. Deși gândul de a pilota un avion sau un elicopter i-ar înspăimânta pe alții, Mescudi a luat-o ca pe o provocare și a vrut ca totul să aibă credibilitate. Hosking a pilotat la decolări și aterizări, dar în scenele în care Benny este în aer și face tot felul de manevre, Mescudi este cel care pilotează. Într-o scenă, Benny fură un elicopter de presă și face slalom la nivelul străzii, printre clădirile din Detroit, iar Tobey și Julia îl urmează în Mustang. Ca să se asigure că publicul va fi convins că Benny chiar pilotează elicopterul, Waugh a filmat scena stând pe șinele elicopterului, în zbor, astfel îl vedem pe personaj prin parbriz. Waugh avea nevoie de un director de imagine dispus să riște și să încerce lucruri noi. Pentru că a lucrat cu Shane Hurlbut la Act of Valor, regizorul știa că el omul potrivit. Împreună, au pornit în căutarea celor mai performante camere de filmat, pentru a reda impecabil scenele de curse și secvențele de urmăriri la mare viteză. În final, au testat nouă camere. Un alt aspect important pe care trebuia să-l ia în considerare a fost mobilitatea camerelor, datorită aranjamentelor complexe necesare filmării curselor de mașini. La realizarea unui film, prima unitate de producție filmează scenele cu dialog, iar a doua unitate filmează cascadoriile, dar, în cazul Need for Speed: Începuturi 3D, ambele unități au filmat simultan. „Mi-e greu să deleg sarcinile, pentru că îmi place să le fac pe toate cu mâinile mele.” - mărturisește Waugh. „Stilul meu de regie este de a mă ocupa de ambele unități. Actorii au trebuit să se obișnuiască să mă vadă lucrând la o cascadorie, în timp ce filmam dialogurile lor. În mod normal, actorii nu sunt implicați în ambele procese de lucru, dar cred că interpretarea lor este mai înrădăcinată în realitate, datorită faptului că erau înconjurați de acest haos.” S-a decis de la început să filmeze digital, o tehnică ce a revoluționat cinematografia, oferind mult mai multe opțiuni pentru plasarea camerelor. Rezultatul sunt materialele filmate din numeroase unghiuri ale mașinii, nemaivăzute până acum. Realizatorii au folosit peste 40 de camere de filmat, printre care Canon C500, Arri Alexa, Novo, camera de filmat atașată de cască 1D C de la Canon și diverse steadicam-uri, camere de mână și de bord. Dar cel mai mult a fost folosită camera Canon C500, inclusiv la scenele pe timp de noapte, în interiorul mașinilor, pentru că a răspuns cel mai bine cerințelor vizuale ale realizatorilor. „În funcție de ce trebuia filmat, am folosit diferite platforme, camere de mână și camere fixate în interiorul mașinilor, macarale și mașini montate pe cadre mobile.” - spune Lance Gilbert. De asemenea, au putut să treacă cu ușurință de la o platformă la cealaltă. Camerele montate pe mașini s-au folosit la filmarea mașinilor, dar nu la filmarea actorilor, dialogând în mașină. Pentru asta, s-au montat niște cadre în afara mașinii, de unde operatorii filmau în mișcare, și toate mașinile au fost modificate în așa fel încât să poată fi fixate camere de filmat pe caroserie. „Camerele fixate în caroserie au fost esențiale, pentru că îi dau spectatorului senzația că se află pe locul pasagerului, în mijlocul curselor de mare viteză, a urmăririlor și a accidentelor.
|
![]() |
Need for Speed(2014)Need for Speed: Începuturi
|
Filme de urmărit la TV
![]()
Film +
22:00
|
Fast & Furious 8(2017)Furios și iute 8
|
![]()
Warner TV
23:20
|
Soldier(1998)Soldatul
|
![]()
HBO 2
18:50
|
Next Goal Wins(2023)Golul victoriei
|
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Eleanor the Great
- Swiped
- Killing Faith
- Just Breathe
- The Truth About Jussie Smollett?
- Mr. Scorsese
- Amintește-ți
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- The Light
- Splitsville
- Bald is the New Black
- And the Rest Will Follow
- The Roses
- Smurfs
- O familie aproape perfectă
- Untitled Sony/Blumhouse Insidious
- Caught Stealing
- The Myth of Marakuda
- Egy százalék indián
- Sorry, Baby
- The Conjuring: Last Rites
- Everybody Loves Touda
- Etiologia unei crime
- Christy
- The Long Walk
- Sneaks
- Demon Slayer -Kimetsu no Yaiba- The Movie: Infinity Castle
- Downton Abbey: The Grand Finale
- Tata
- Dragoste fără cuvinte
- Goodbye My Friend
- The Blue Trail
- Situationship: Combinații, nu relații
- A Big Bold Beautiful Journey
- Kvitebjørn
- Him
- Follemente
Filme noi în SUA
- Grand Prix of Europe
- Starbright
- The Toxic Avenger
- Jessica Frost
- Saw XI
- Gabby's Dollhouse: The Movie
- One Battle After Another
- The Strangers: Chapter 2
- Tron: Ares
- The Black Phone 2
- Gekijô-ban Chensô Man Reze-hen
- The Negotiation
- Predator: Badlands
- Die, My Love
- Now You See Me: Now You Don't
- Zootopia 2
- Wicked: For Good
- Five Nights at Freddy's 2
Program TV

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Despre producție Need for Speed