Articole Lore

Cate Shortland - regizor

Când am citit prima datǎ cartea "The Dark Room" de Rachel Seiffert, a avut un impact puternic asupra mea. Cele trei povești din roman, aduc istoria la un nivel intim, fiind spuse din perspectiva unui tânăr care încearcă să dea un sens Germaniei fasciste.
Conflictele personajelor sunt perturbatoare, însă extrem de emoționante. Am fost fascinatǎ de structura interioară a lui Lore; era înfricoșătoare prin combinația ciudată de siguranță și ambiguitate. Am primit cartea de la producătorul scoțian, Paul Welsh după proiecția primului meu film Somersault în Edinburgh. Liz Watts, producătorul meu australian, îi dǎduse cartea soțului meu, cadou de ziua lui, cu câteva luni înainte. A fost o coincidența foarte interesantǎ.

Rachel scrie fragmentat, folosind observații puternice, fără comentarii. A fost o provocare sǎ adaptǎm romanul ei pentru film. Povestea era relevantǎ pentru mine, din perspectiva copilului, ai cǎrui pǎrinți sunt criminali de război.
Relația Australiei cu istoria sa colonialǎ este suprimată și fiindcǎ petrecusem destul de mult timp în Africa de Sud dupǎ căderea Apartheid-ului și în Germania, mă gândeam des la aceste lucruri. Mǎ întrebam adesea ce aș fi făcut în mijlocul genocidului și al groazei ? I-aș fi apărat pe cei slabi și persecutați sau, mai degrabă, ca cei mai mulți, aș fi rǎmas un spectator tăcut sau chiar mai rău, complice?

Interesul meu pentru poveste exista și datoritǎ soțului meu care provine dintr-o familie evreiască, plecatǎ din Berlin în anul 1936. Fotografiile familiei sale sunt cele care se văd în portofelul lui Thomas în film. Și poveștile bunicii soțului m-au legat de Lore și m-au fǎcut sǎ îmi doresc să înțeleg aceastǎ perioadǎ întunecatǎ și dureroasǎ. Deși nu am vorbesc limba germană, am știut că filmul va trebui realizat în această limbă pentru a avea vreo notă de autenticitate. Am lucrat cu realizatorul german de scenarii Franz Rodenkirchen și am intervievat berlinezii în vârstă care au fost membri ai brigǎzii de tineri Mädel. Poveștile, atitudinile lor și chiar o nostalgie complicatǎ, m-au ajutat să o înțeleg pe Lore.

Lore și frații ei, erau copiii privilegiați ai unui ofițer SS de rang înalt implicat în numeroase crime în masă din Belarus . În timp ce jucau șotronul, copiii din întreaga Europă erau uciși sistematic. Familia lui Lore era de neatins până când tatăl ei revine din Est, în anul 1945. În 1939 acesta era erou de război, iar în 1945, când începe acțiunea filmului, este prezentat ca un criminal. Am vrut sǎ înțeleg ce repercursiuni are acest lucru asupra psihicului unui copil. Cum se dezvoltǎ o persoană știind că cei apropiați au comis crime inimaginabile și că genocidul s-a întâmplat în timp ce ei își desfǎșurau activitǎțile lor normale de zi cu zi.

Ceea ce m-a atras și m-a înfuriat în același timp la Lore a fost capacitatea ei de a se cufunda în ambiguitǎți. Lore este adepta uneia din cele mai odioase și districtutive ideologii politice din toate timpurile. Am vrut sǎ înțeleg lipsa ei de empatie, determinarea de a continua să creadă chiar și când Germania era învinsă. Hitler, pe lângă rolul de Comandant, era perceput și în rolul de tată iubit. Așa cum a declarat: “Cei slabi trebuie înlăturați. Vreau bărbați și femei tinere care pot îndura durerea.” Lore consideră astfel că este datoria ei să își asume resemnată această durere.

Mi-am dorit sǎ-i înțeleg lupta cu propria umanitate și sentimentul de apartenență. Lumea exterioară este indiferentă la problemele ei, iar Lore devine din ce în ce mai detașată de societate. Dar în aceastǎ detașare, exista și o certitudine care se amplificǎ - e pierdutǎ și în derivă, dar știe un adevăr îngrozitor. Fusese învățată sǎ fie obedientǎ și sǎ nu punǎ nimic la îndoialǎ. Până la sfârșitul poveștii este plină de întrebări, la care știe ca nu va primi niciodată răspuns .

Copiii lui Albert Speer au declarat că nu și-ar putea întreba tatăl despre Holocaust și rolul său în programul de muncă forțată din Germania. Albert Speer Jr. a declarat recent, "Adevărul este că atunci când a venit acasă aș fi putut sa îl întreb orice. M-am gândit la asta, dar n-am facut-o ". Fiica lui, Hilde a declarat: "Am făcut ca totul sǎ fie mai ușor pentru el, în sensul că l-am întrebat doar anumite lucruri și am acceptat răspunsurile pe care mi le-a dat". Fiul al treilea, Arnold, a declarat doar: "Nu l-am întrebat nimic legat de al Treilea Reich". Nu întrebau pentru că știau cǎ nu ar fi putut suporta răspunsurile. Minciunile sau adevărul.

Cate Shortland
Sydney Aprilie 2012