Articole Le Raid

Ce personaj interpretati in filmul „Le Raid”?

Pe Léonore de Segonzac, o mostenitoare foarte sportiva, care isi petrece viata organizând expeditii.

Ce puncte aveti in comun cu personajul pe care îl interpretati?

La drept vorbind, nici unul. N-am deloc rezistenta fizica, abandonez totul din prima si, la cea mai mica provocare, mã refugiez intr-un loc ferit. In timp ce Léonore este in stare sa miste muntii…In ceea ce priveste banii, mi-as dori sa dispun de sumele pe care le are ea la dispozitie, dar nu este cazul. Încerc sa fiu o adevãrata burgheza, dar n-am ajuns la un nivel credibil. Iar in ceea ce priveste sportul, chiar daca acum sunt intr-o forma destul de buna, eforturile mele sunt penibile in multe domenii – e suficient sa mã vedeti cu role in picioare…

Care a fost antrenamentul pentru „Le Raid”?

Mi-au trebuit multe sedinte pentru a fi credibila, deoarece, de felul meu, stau cam prost la capitolul muschi. Deci, cu sase luni înainte de filmãri, am început sa mã antrenez timp de 2 ore si jumãtate in fiecare zi, si am continuat in timpul realizãrii filmului, ni functie de posibilitatile oferite de sãlile de gimnastica pe care le puteam gãsi. Cele mai grele mi s-au pãrut primele trei luni, de încãlzire: mã duceam la sala, mã întorceam acasa sa trag un pui de somn, iar mã duceam la sala, iar dormeam…Si in plus nu vroiam sa risc vreo fractura…Spre exemplu, chiar si la schi, pot sa cobor o pista simpla, dar asta e tot. De altfel sunt singura care nu si-a rupt nimic in timpul filmãrilor.

Cred ca v-a fost greu sa gasiti o sala de gimnastica in Venezuela…

Intr-adevãr, dar ne puneau sa facem niste chestii pentru care nu prea aveam nevoie de sala: rafting, calarie, natatie…Si asta in ciuda dublurilor, de care am avut neapãrata nevoie pentru a scãpa cu viata din aceste filmãri. Dar nu am renuntat la sport numai pentru ca s-au terminat filmãrile: continuu antrenamentul zilnic. M-am chinuit prea mult ca sa obtin acest corp superb!

Ce v-a fost cel mai greu in timpul filmãrilor?

In timpul escaladãrii muntilor, mi s-a pãrut ca ni se cereau niste chestii nebunesti. La Porquerollles, am fãcut baie intr-un combinezon foarte fin, pentru a fi cat mai sexy cu putinta – as fi preferat sa fiu ceva mai înfofolita, deoarece la sfarsitul celor patru ore de filmãri, eram ca o adevãrata eroina din Titanic, cu buzele albastre si ferm convinsa ca o sa-mi dau duhul. In plus, in Venezuela era cat pe-aci sa mã înec. Trebuia sa rupem un plastic care acoperea un lac. Deci înotam pe sub plasticul respectiv, dar nimeni nu ne spusese unde sunt gãurile. In timp ce prietenii mei fãceau deja drumul de întoarcere, eu mã simteam ca intr-un cosmar, deoarece nu puteam sa ies la aer…Dupã ce, in fine, am gãsit una dintre faimoasele gãuri, am reusit sa ies, si nu va mai povestesc ce a urmat…

Dar ce v-a amuzat cel mai mult in timpul filmãrilor?

Niciodatã nu m-am distrat atât de bine in timpul realizãrii unui film, si aceasta i se datoreazã negresit lui Atmen Kélif. Sunt cel mai mare fan al sau. Spune cate un banc in fiecare secunda. Adevãrul este ca doar jumãtate din glumele sale sunt reusite, dar le nimereste fantastic de bine. Si când cei patru bufoni s-au strâns la un loc, distractia a fost pe cinste. Din fericire, am reusit sa mã integrez in grup. Cu timpul, glumele lor isi cam pierd din farmec, dar nu trebuie sa le asculti mereu.

Ce v-a lipsit cel mai mult in timpul filmãrilor?

O prietena. Pentru ca nu mi-a fost usor sa mã calc pe bãtãturi cu barbatii timp de patru luni, si sa aud comentarii de genul „Mama, ce femeie buna!”.

Ati relua filmãrile, daca vi s-ar oferi aceasta sansa?

Ei bine…poate ca in alte conditii, rãspunsul ar fi pozitiv. Cred ca ar trebui puse la punct câteva chestii.

Despartirea înseamnã sa mori un pic, sau in acest caz este una vesela?

Categoric una vesela! In nici un caz n-am murit – chiar daca am fost aproape de aceasta clipa.

Helene vãzuta de:

DJAMEL: „Am cãutat-o timp de doi ani. N-a fost usor sa gãsesc o femeie frumoasa, inteligenta, sportiva, care in acelasi timp sa fie o foarte buna actrita si sa aibã un temperament puternic – deoarece stiam ca n-o sa-i fie usor sa se integreze intr-o gasca de barbati. Dupã ce-am vãzut-o de câteva ori, mi-am dat seama ca rolul era fãcut special pentru ea.”

JOSIANE: „A fost o dovada de curaj din partea ei sa filmeze alãturi de cei patru ticalosi. Nu o cunosc foarte bine (am luat de patru ori micul dejun împreuna), dar mi-am dat seama ca este o tânãra foarte atrãgãtoare, si ca este foarte simpatica. Dar ce curaj!”
JULIEN: „O pustoaica draguta! A fãcut fata onorabil din punct de vedere fizic! Nu i-a fost usor; eram doar barbati, ea era singura fata…Pe bune, s-a descurcat foarte bine!”

LORANT: „I-a trebuit mult curaj ca sa suporte cinci (îl includ si pe Djamel) nemernici ca noi. Si multa rãbdare. Era amuzanta pentru ca încerca sa se punã la mintea noastrã, dar de multe ori situatia o depasea. Ne cam depasea si pe noi…Spre exemplu, o modalitate de a ne petrece timpul era sa ne tragem palme peste ceafa, si cum ea nu intelege jocul, o mai nimerea din când in când cate o lovitura rãtãcita.”

GERARD: „Daca nenorocitii astia m-ar fi lãsat sa filmez si in afara Parisului, as fi avut ocazia de a lucra cu aceasta superba actrita. Data viitoare, voi sti sa profit de sansa mea.”

ATMEN: „Un fel de papusa Barbie lãsata in mijlocul naturii. Fireste, toti ne-am trezit in rolul lui Ken. In plus, este o tipa draguta si n-a fost prea deranjata de bancurile noastre îndoielnice. Chiar daca in unele momente rãmânea fara replica. Fiecare avea un rol in ceea ce o privea: unul ii citea, cu altul stãtea de vorba, eu o scoteam in lume…

ROSHDY: „A fost curajoasa. Nu cred ca a avut de ce sa se planga in ceea ce ne priveste, chiar daca uneori o cam enervam, dar in cele din urma am fost niste baieti adorabili. Dar eu zic (nu stiu care este pãrerea ei) ca e bine sa fii singura fata printre atatia baieti: toate privirile sunt îndreptate cãtre tine!”