Articole Finding Nemo

Povestea care se deruleazã în „Finding Nemo” a fost scrisã din suflet de scriitorul si regizorul Andrew Stanton care a trãit o serie de evenimente asemãnãtoare în propria sa viatã. O vizitã la Marine World în 1992 i-a dat ideea unui film de animatie care sã se desfãsoare în lumea subacvaticã, fermecãtoare captivantã si plinã de neprevãzut. Era cu trei ani înainte de „Toy Story”, iar Stanton era deja fascinat de subiect. Acum îsi aminteste cã se ducea la dentist aproape numai ca sã-i poatã privi acvariul din cabinet, unde se afla un pestisor anume. „Ce mai ciudãtenie de soartã ca un peste din ocean sã ajungã aici. Oare pestilor le este dor de casã? Ar încerca oare pestii sã evadeze si sã se întoarcã în ocean? „ se întreba Stanton în timp ce dentistul îi cerceta dintii. Ultima piesã din acel puzzle ce urma sã devinã un nemaipomenit film de animatie era propria relatie pe care a avut-o Stanton cu fiul sãu. „Cînd fiul meu avea cinci ani, mi-aduc aminte cã îl luam în parc. Lucram ore si zile întregi iar constiinta mã mustra cã nu petrec timp cu el aproape deloc. În timp ce mergeam amîndoi pe alei, mã gîndeam la copil spunîndu-mi „mi-e dor de tine, mi-e dor de tine”. Dar cu voce tare îl atentionam „ Nu pune mîna acolo, nu atinge asta, vezi sã nu cazi” mai comenteazã Stanton.

Experienta de pãrinte grijuliu i-a prins bine cînd a scris povestea filmului. Stanton a expus ideea mentorului si colegului sãu, John Lasseter, iar împreunã au dezvoltat povestea lui Nemo. Lasseter îsi aminteste: „Cînd lucram împreunã la A Bug s Life, Andrew a fãcut o schitã cu doi pestisori si o balenã uriasã. Întotdeauna mi-a plãcut asta. Mi-a zis cã este ceva care îl preocupã, dar nu m-am gîndit niciodatã la asta de atunci”. Lasseter a fost scufundãtor prin anii 80 si iubeste la nebunie lumea subacvaticã. „Este mîndria noastrã la PIXAR sã potrivim cît mai bine subiectul filmelor cu mediul în care se desfãsoarã actiunea. De îndatã ce am auzit cuvîntul „Peste” si „ lumea subacvaticã” am stiut cã se vor potrivi de minune si cã va iesi un film grozav. Andrew este un mare povestitor. Dar în plus, are un dar si un devotament fantastic, iar filmele pe care le face nu sunt niciodatã usor predictibile. Are un fel aparte de a descoperi sinceritatea din nesinceritate. Cu toate cã este un pic cinic, pune inimã în tot ce face” spune Lasseter.

„Sã pot spune o poveste în care tatãl este protagonistul, m-a incitat. Nu cred cã am vãzut vreodatã un film animat dintr-o asemenea perspectivã. M-a interesat si am vrut sã scriu povestea pentru cã stiam cã pot. M-am gîndit si la faptul cã toatã chestiunea cu oceanul nu este altceva decît o metaforã. Este cel mai înfricosãtor loc, cel mai tenebros, pentru cã se poate întîpla orice absolut oriunde. Ceea ce poate fi un lucru bun sau un lucru rãu. Mi-a plãcut sã mã joc cu tema aceasta, în care propriile temeri ale unui tatã îl împiedicã sã descurce bine în meseria de pãrinte. Trebuie sã-si depãseascã temerile pentru a deveni un tatã mai bun. Si pentru cã trebuie sã înfrunte viata de la mijlocul oceanului, ceea ce l-a înspãimîntat întotdeauna, va gãsi putere sã înfrunte viata, chiar sã gãseascã si ceva distractie în asta.

Stanton adaugã: „Tatãl meu mi-a dat un sfat bun despre calitatea de pãrinte. El mi-a zis
„Cea mai grea alegere este cea între a fi fie pãrinte, fie prieten. Trebuie sã alegi una. Este o dilemã de viatã, adevãrul pe care se întemeiazã acest film. Din grupul celor de la Pixar, eu sunt cel mai cinic. Sunt primul care are ceva de spus dacã ceva pare prea rãsuflat, sau prea siropos. În realitate însã, sunt cel mai mare fraier romantic, dacã emotia este una adevãratã. Îmi place ideea unei povesti de dragoste între un tatã si copilul lui. Pentru cã acestia se aflã în eternul conflict.