Articole Code 46

(2003)

Cod 46

Imaginea Viitorului

Producãtorul Andrew Eaton a înteles încã de la începutul acestui proiect cã era absolut necesar sã creeze o imagine convingãtoare a viitorului, cu un buget moderat, chiar dacã este vorba numai de viitorul apropiat. Una dintre strategiile adoptate a fost de a pune bazele lumii imaginate din Codul 46 în prezentul cunoscut: „Nu este aproape nimic în film care sã nu-si aibã originea în lumea de astãzi. În cazul schimbãrilor de climã si a unor tehnologii ne-am folosit ceva mai mult imaginatia, însã nici aici nu ne-am lãsat dusi prea departe de ceea ce existã în prezent. Probabil cã cel mai fantastic element este „virusul empatic,” ideea cã în viitor vom putea lua o pastilã cu ajutorul cãreia sã putem efectiv citi gândurile celor din jur. Dar tot restul – încãlzirea globalã, clonarea de fiinte umane, problemele de emigrare – toate sunt doar extrapolãri ale prezentului.”

O influentã semnificativã asupra proiectului a avut-o experienta lui Michael Winterbottom dobânditã în timpul filmãrilor pentru ultima sa peliculã, In This World, care povesteste cãlãtoria unui tânãr afgan din tabãra de refugiati din Peshwar, la nord-vest de Pakistan, pânã la Londra. „Mult din Codul 46 a apãrut din experienta noastrã cu In This World,” sustine Winterbottom. „Un element cheie a fost frustrarea în legãturã cu pasapoarte, vize si în general cu toatã birocratia implicitã oricãrei cãlãtorii prin mai multe tãri – problema actelor. Toate acestea au devenit o poveste de fond – nevoia de papele, blocajele de drumuri si securitatea crescutã, si în general dificultãtile în a cãlãtori dincolo de granite.”

Date fiind resursele limitate ale proiectului, Michael Winterbottom a ales sã filmeze în locatii existente, renuntând la a construi decoruri futuriste costisitoare în platou. Atât regizorul cât si producãtorul Andrew Eaton si designerul Mark Tildesley au hotãrât cã aceastã solutie este de preferat atât din punct de vedere financiar cât si estetic, dupã cum explicã Eaton: „Mai degrabã decât sã cheltuim 3 milioane de lire sterline construind un platou gen Blade-Runner, ceea ce ar fi însemnat sã pornim de la zero, am decis sã folosim spatii „gãsite”. Michael a sugerat Shanghai si Dubai, locuri cu o arhitecturã extraordinarã si extraordinar de contradictorie. În Shanghai existã cartiere de o sãrãcie lucie sub umbra celor mai moderni zgârie-nori din lume. În Dubai existã o aglomerare de zgârie-nori iar în spatele lor desert. Astfel de juxtapozitii s-au dovedit extrem de interesante si atrãgãtoare.”