Articole Andrey Rublyov

(1966)

Andrey Rublev

Sinopsis

"Orice experienta se capata cu oboseala, cu eforturi, cu o certa suferinta...Numai dupa ce a fost fecundata de aceste dificultati experienta da roade. Pentru noi era foarte important sa demonstram ca experienta este ireversibila. Interpretarea, in sensul ca nimeni nu poate invata arta este explicatia acestei teze." - Andrei Tarkovski - 1970.

Acest film, care nu contine imagini explicite ale cerului, este plin de o nemasurata si senina lumina. Subiectul lui este zborul. Prima incercare este aceea a lui Eftm de a zbura. Tot filmul sugereaza apoi eforturile lui Rubliov de a zbura, prin intermediul artei sale.

Filmul lui Tarkovski este strabatut de obsesia zborului: este imaginea pasarii cantatoare ucise care zacea in praf sub copitele cailor, apoi trupul sfasiat al lebedei moarte, in care Foma, ucenicul lui Rubliov, cel ucis de o sageata aruncata prin spate, scormonea cu un betigas de lemn, mai sunt acele mari pasari albe, care zburau fantomatic in noaptea sarbatorii pagane, gastele albe ce planeaza silit si timorat deasupra multimii macelarite de tatari.

In timpul tacerii, imaginile zborului dispar, condensate in acea zamislire telurica de zbor care este constructia, prin impostura si curaj, a uriasului clopot. Se observa ca forma clopotului este cea a doua aripi de inger oprite din zbor si unite. Toate aceste imagini ale zborului strabat filmul, conferindu-i, deasupra biografiei lui Rubliov, adevarata continuitate. Caci toate aceste imagini insumate ale zborului vor face imaginea universala a unei divine pasari albe, cu aripi avantat deschise, inscrisa intr-un cerc de ocru si aur: este troita Vechiului Testament, pictata de Rubliov dupa ridicarea tacerii, cand zborul a fost in sfarsit regasit. Si anume, subiectul iconic al filmului lui Tarkovski sunt frescele din final. Procedeul in care ele sunt vizualizate este si maniera filmului de a-si dezvalui conturul: inlaturarea tusa cu tusa a vopselelor, pana la panza alba si, mai departe, pana la mana care picteaza si pana la sufletul care gandeste. Iar dincolo - e Dumnezeu.