29.08.2017
Penultimul sezon al serialului Game of Thrones a adus, pe lângă spectaculoasa evoluţie a acţiunii, şi cifre record în istoria serialului. Episodul care a încheiat sezonul 7 – de aproape 80 de minute - a fost şi cel mai urmărit.
Potrivit Deadline.com, The Dragon and the Wolf (duo-ul David Benioff - D.B. Weiss a fost responsabil de scenariu, iar Jeremy Podeswa a ocupat scaunul regizoral) a avut 12,1 milioane de spectatori. Un record al celebrei serii, ce a însemnat o creştere de 13 procente faţă de episodul difuzat pe 13 august (Eastwatch a fost, anterior, cel mai vizionat din serie) şi 36 de procente peste cifele obţinute de finalul sezonului 6 din 26 iunie 2016. Dacă adăugăm toate reluările şi streaming-ul prin aplicaţia HBO Go, The Dragon and the Wold ajunge la im...Taguri: David Benioff, D.B. Weiss, Jeremy Podeswa, Game of Thrones
09.07.2017
HBO a dezvăluit titlurile primelor trei episoade din Sezonul 7 al Urzelii Tronurilor, plus un scurt rezumat per episod. Noile informaţii, deşi parcimonios oferite, ne apropie măcar un pic de inima plotului noului sezon. Iată-le, mai jos:
Episodul 1: Dragonstone
Jon (Kit Harington) organizează apărarea Nordului. Cersei (Lena Headey) încearcă să egaleze. Daenerys (Emilia Clarke) se întoarce acasă. Scenariul TV semnat David Benioff și D.B. Weiss, regia Jeremy Podeswa.
Episodul 2: Stormborn
Daenerys (Emilia Clarke) primește un vizitator neașteptat. Jon (Kit Harington) înfruntă o revoltă. Tyrion (Peter Dinklage) plănuiește cucerirea regatului Westeros. Scenariul TV Bryan Cogman, regia Mark Mylod.
Episodul 3: The Queen's Justice
Daenerys (Emilia Clarke) judecă. Cersei ...Taguri: Nikolaj Coster-Waldau, D.B. Weiss, David Benioff, Mark Mylod, Jeremy Podeswa, Peter Dinklage, Kit Harington, Lena Headey, Emilia Clarke, Game of Thrones
21.09.2015
Un show antrenant şi presărat cu trimiteri la subiecte de actualitate din presa americană s-a desfășurat în această noapte la Microsoft Theater din Los Angeles. Cea de-a 67-a ediţie a Primetime Emmy Awards a răsplătit cele mai bune producţii de televiziune, iar serialul în jurul căruia s-au strâns cele mai multe premii a fost Game of Thrones.
Cu 12 statuete primite – printre altele pentru Cel mai bun serial-dramă, Cel mai bun actor în rol secundar (Peter Dinklage), Cel mai bun scenariu, Cel mai bun regizor – Game of Thrones a devenit producţia cu cele mai multe premii Emmy din istorie obţinute în acelaşi an.
La secțiunea de comedie, câştigător a fost serialul Veep, ce a luat premiul pentru Cel mai bun serial de comedie, Cea mai bună actriță (Julia Louis-Drey
...Taguri: Killing Jesus, Hello Ladies: The Movie, Grace of Monaco, Anthony Bourdain, Tom Bergeron, Jane Lynch, Michael J. Fox, Alan Alda, Pablo Schreiber, Beau Bridges