Honoré de Balzac

Honoré de Balzac s-a născut la 20.05.1799, în Tours, Touraine, Franța, și a decedat la 18.08.1850. Tatăl său, Bernard-François Balssa, a fost unul dintre cei unsprezece copii dintr-o familie de artizani din Tarn, o regiune din sudul Franței. În 1760 a pornit la Paris să-și îmbunătățească statutul social. A fost secretar al Consiliului Regelui și francmason (își schimbase și numele în Balzac cu sunet mai nobil, fiul său adăugând mai târziu, fără recunoaștere oficială,...

Honoré de Balzac s-a născut la 20.05.1799, în Tours, Touraine, Franța, și a decedat la 18.08.1850. Tatăl său, Bernard-François Balssa, a fost unul dintre cei unsprezece copii dintr-o familie de artizani din Tarn, o regiune din sudul Franței. În 1760 a pornit la Paris să-și îmbunătățească statutul social. A fost secretar al Consiliului Regelui și francmason (își schimbase și numele în Balzac cu sunet mai nobil, fiul său adăugând mai târziu, fără recunoaștere oficială, particula nobiliară „de”). Mama lui Balzac, născută Anne-Charlotte-Laure Sallambier, provenea dintr-o familie din Paris. Ea avea optsprezece ani la momentul nunții, iar François Balzac, cincizeci. Honoré a fost al doilea lor copil; cu un an mai devreme, se născuse Louis-Daniel, dar a trăit doar o lună. Surorile lui Honoré, Laure și Laurence, s-au născut în 1800 și 1802, iar fratele său mai mic, Henry-François, în 1807. La zece ani, Balzac a fost trimis la Liceul Oratorian din Vendôme, unde a studiat șapte ani. Tatăl său i-a dat puțini bani pentru cheltuială și astfel băiatul a fost obiectul ridicolului printre colegii săi de școală mult mai bogați. Balzac a avut dificultăți în a se adapta la stilul de învățare la școală. A fost trimis frecvent în celula de pedeapsă pentru elevii neascultători. Timpul petrecut singur i-a oferit ocazia de a citi multe cărți. Perioada petrecută la Vendôme se reflectă în romanul Louis Lambert (1832). În 1814 familia Balzac s-a mutat la Paris, iar Honoré a fost trimis la școli private pentru următorii doi ani și jumătate. Acesta a fost o perioadă nefericită din viața lui, în care a încercat să se sinucidă. În 1816 Balzac a studiat la Sorbona. Apoi, a fost convins de tatăl său să urmeze Dreptul; a stat trei ani în biroul lui Jean-Baptiste Guillonnet-Merville, a lucrat la notarul Édouard-Victor Passez, prieten de familie. În acest timp, Balzac a început să înțeleagă capriciile naturii umane. În romanul său, Le Notaire (1840), el a scris despre această experiență. A fost romancier, dramaturg, critic, jurnalist, activ în perioada 1829-1850, considerat unul dintre fondatorii realismului în literatura europeană. Înainte și în timpul carierei sale de scriitor, el a încercat să fie editor, tipograf, om de afaceri, critic și politician, dar a eșuat în toate. Capodopera sa literară, La Comedie humaine, reflectă dificultățile sale din viața reală, include scene din propria sa experiență. A mai scris: tragedia Cromwell (1820), Vicaire des Ardennes (1822), Une Heure de ma vie (1822), Les Chouans (1829), El Verdugo, La Peau de chagrin (1831), Eugenie Grandet (1833), La Duchesse de Langeais, Le Pere Goriot (1835), Fata cu ochi de aur (1835), La Rabouilleuse, Le Lys dans la vallee, Les employés (1841), Les Illusions perdues (1843), Splendeurs et miseres des courtisanes (1847), Le Cousin Pons (1847), La Cousine Bette (1848). Balzac scria noaptea, dimineața, foarte repede, cu pana. Bea multă cafea neagră. Lucra adesea cincisprezece ore sau mai mult. Balzac a suferit de-a lungul vieții de probleme de sănătate, posibil din cauza programului său intens de scris. Relația lui cu familia sa a fost adesea tensionată din motive financiare și personale. El a petrecut adesea perioade lungi lângă Tours, în castelul prietenului său Jean de Margonne, iubitul mamei sale și tatăl copilului ei cel mai mic. Astăzi castelul este un muzeu dedicat vieții autorului. A primit Legiunea de Onoare. În plan personal, în 1833, Balzac a avut o aventură cu scriitoarea Maria Du Fresnay, care avea 24 de ani. Căsătoria ei cu un bărbat mai în vârstă, Charles du Fresnay, primar, fusese un eșec de la început. În 1834, s-a născut fiica Mariei Du Fresnay de Balzac, Marie-Caroline Du Fresnay. Balzac a fost suspectat multă vreme că era atras și de bărbați. Când evidențele oficiale ale homosexualilor menținute de poliția din Paris au fost lansate, numele lui a fost găsit pe listă. În februarie 1832, Balzac a primit o scrisoare din Odesa, semnată „Străinul”, exprimând tristețe față de cinismul și ateismul din La Peau de Chagrin și portretizarea negativă a femeilor. Răspunsul său a apărut în Gazette de France. Astfel a început o corespondență de cincisprezece ani între Balzac și Ewelina Hanska, Contesa Rzewuska, o aristocrată poloneză, căsătorită cu un nobil cu douăzeci de ani mai în vârstă, mareșalul Waclaw Hanski, un bogat latifundiar polonez care locuia lângă Kiev. Acesta a murit în 1841, iar văduva sa și admiratorul ei au avut în sfârșit șansa de a fi împreună. Balzac a vizitat-o pe contesa Hańska la Sankt Petersburg în 1843 și i-a câștigat inima. După o serie de eșecuri financiare, probleme de sănătate și obiecții din partea Țarului Nicolae I, cuplul a primit permisiunea de a se căsători. La 14 martie 1850, când Balzac era foarte bolnav, au călătorit cu trăsura pentru a fi căsătoriți. Călătoria de zece ore până la și de la ceremonie a avut un impact atât pentru soț, cât și pentru soție: picioarele ei erau prea umflate pentru a merge, iar el a îndurat probleme severe ale inimii. La sfârșitul lunii aprilie, cuplul a pornit spre Paris. Sănătatea lui s-a deteriorat pe drum. Au sosit în capitala Franței pe 20 mai, când el împlinea 51 de ani. La cinci luni după nuntă, duminică, 18 august 1850, Balzac a murit de cangrenă asociată cu insuficiență cardiacă congestivă, în prezența mamei sale. Soția sa, Eve de Balzac, se culcase. El fusese vizitat în acea zi de scriitorul Victor Hugo. Unii cercetători moderni cred că moartea lui a fost cauzată de consumul excesiv de cafea sau de o supradoză de cofeină, dar acest lucru nu a fost încă dovedit. Balzac a murit la Paris și a fost înmormântat în Cimitirul Pere Lachaise. Mai târziu, o statuie numită Monumentul Balzac a fost creată de celebrul sculptor francez Auguste Rodin. Turnat în bronz, Monumentul Balzac se află din 1939 în Place Pablo-Picasso. Rodin l-a reprezentat pe Balzac și în câteva dintre sculpturile sale mai mici. Comédie humaine a rămas neterminată la momentul morții sale. A rămas în istoria literaturii europene prin stilul balzacian, caracterizat prin descrieri detaliate, crearea de tipuri umane, precum avarul și arivistul. Opera sa literară a fost sursă de inspirație pentru filme și seriale de televiziune, inclusiv: Les Chouans (1947), Le Père Goriot (mini-serie BBC din 1968) și La Cousine Bette (BBC din 1974, film din 1998). Balzac este menționat în musicalul The Music Man, în filmul lui Francois Truffaut, Cele 400 de lovituri (1959). Viața lui a fost dramatizată ca piesa radio australiană din 1950, Balzac.