12.05.2014
„Ce roluri mai joci, Cala...?" a întrebat-o o prietenă, prin anii '70. „Ce să joc, iar o nevastă de ilegalist... Tot gătesc, tot calc..." Li se acrise şi lor, actorilor, de clişeele acelei perioade - dar adevărul este că erau atât de solicitaţi fiindcă erau buni, chiar şi în cele mai banale sau chiar inepte roluri. Reuşeau să le dea viaţa care lipsea din scriitură, să le confere un farmec care să acopere chiar şi cele mai nesuferite falsităţi şi tezisme - cum se întâmpla şi cu Cala Pogonat, pe care atât căldura şi sensibilitatea interpretării, cât şi tipologia, o îndreptau frecvent spre personaje conforme cu descrierea de mai sus.
Născută pe data de 6 martie, 1933, la Iaşi, Margareta Pogonat s-a stins din viaţă duminică, 11 mai.
Era fiica jurist...Taguri: Nicolae Mărgineanu, Binecuvântată fii închisoare, Cornelia Alexoi-Columbeanu, Eusebiu Ştefănescu, Liviu Rebreanu, Carol Corfanta, Geo Costiniu, Mihai Constantinescu, Mircea Mureşan, Andrei Blaier
28.01.2012
Geniul Carpatin care pe 26 ianuarie ar fi împlinit nouăzeci şi patru de ani (daca nu-l compostau puţin unii la Târgovişte, de Crăciun în '89), Meşter Cârmaciul, "Cel mai iubit fiu al poporului", şi cum îşi mai zicea, pricepându-se el la toate, da' chiar la toate, nu putea pierde din vedere nici filmul, evident - mai ales datorită imensului sau potenţial propagandistic (sau, la antipozi, subversiv).
Nu demult, Cristian Tudor Popescu a publict remarcabilul volum "Filmul surd în România mută" despre politica şi propaganda prezente în filmul românesc dinainte de 1989 - o lectură obligatorie pentru oricine e preocupat de o viziune amplă asupra fenomenului, dublată de configurarea aprofundată a diverselor contexte politice succesive situate la baza situaţiilor pe care le voi discuta în acest a...Taguri: În fiecare zi mi-e dor de tine, Păstrează-mă doar pentru tine, Expeditia, Egreta de fildeş, Cale libera, Furtuna in Pacific, Clipa de ragaz, Râdeţi ca-n viaţă, Salutări de la Agigea, Niste baieti grozavi
21.10.2011
Cu Ion Dichiseanu, zis şi "John Dickson" (printre unii prieteni), sau "Dichi" (pentru alţi prieteni), drumul mi s-a încrucişat prima oară în august 1979, când îmi făceam vacanţa la mare, fericit că tocmai luasem admiterea la regie. Un concurs de împrejurări m-a aruncat brusc în mijlocul echipei filmului "Circus Globo" - comedioară de aventuri cu circ şi spioni în Al Doilea Război Mondial (unul dintre cele mai slabe filme româneşti făcute vreodată - dar şi dintre cele mai dragi mie).
N-au trecut două ore, şi ajutam la o filmare cu Jean Constantin pe plajă la Agigea. N-a trecut decât o noapte, şi debutam în faţa camerei, cu-o cască de neamţ în cap, într-un mărfar. A trecut şi prânzul, iar seara, într-o rulotă de circ, stăteam chircit sub aparat, între picioarele trepiedului, suflându-le tex...Taguri: Supravieţuitorul, Triunghiul Morţii, actor, Racolarea, Reteaua "S", Misterele Bucureştilor, Trandafirul galben, Al treilea salt mortal, Pentru patrie, Melodii melodii...
03.09.2011
Noi, cei care am trăit acele vremuri, n-am uitat-o, dar din păcate tinerilor de azi numele ei nu le mai spune mare lucru, de vreme ce rolurile sale importante au făcut parte din filme care nu se prea reiau - şi e cu atât mai păcat, cu cât Anna Széles era, în anii '60-70, o imagine arhetipală a tinereţii şi frumuseţii: blondă, delicată, cu ochi mari şi languroşi şi un stil de joc pe cât de discret, pe atât de personal.
N-am de ce să ascund că m-am îndrăgostit de ea văzând-o prima oară, la zece ani, în rolul Prinţesei din "Tinereţe fără bătrâneţe" (1970, Elisabeta Bostan) - când talentata actriţă, care la douăzeci şi opt de ani încă mai arăta ca o ilustraţie din cărţile cu poveşti, avea deja alte zece roluri la activ. Născută în ziua de 24 august, 1942, la Oradea, şi-a dorit încă din copi...Taguri: actor, Sacra Corona, Franco Nero, Gabor Koltay, Peter Bacso, Sztálin menyasszonya, Gheorghe Naghi, Elixirul tinereţii, Eu tu şi Ovidiu, Mircea Drăgan