Dwayne Johnson, într-o poveste reală de supravieţuire

de Cristina Grigore în 12 Nov 2013
Filmul este adaptarea romanului lui Nick Schuyler, tânărul supravieţuitor al unei aventuri cu final dramatic în apele Pacificului

Un nou şi incitant rol merge în direcţia lui Dwayne Johnson, unul dintre actorii extrem de căutaţi zilele acestea la Hollywood. Johnson îl va interpreta pe tânărul Nick Schuyler, scrie Variety, plecat împreună cu trei prieteni (doi jucători profesionişti de fotbal american:  Marquis Cooper, 26 de ani, Corey Smith, 29 de ani şi colegul de facultate Will Bleakley, de 25 de ani) într-o relaxantă călătorie pe mare, la pescuit.

Doar că, potrivit romanului lui Schuyler ce va sta la baza filmului, Not Without Hope, călătoria lor se transformă într-un coşmar, o poveste despre moarte şi despre supravieţuire în ciuda tuturor obstacolelor. Barca celor patru a părăsit Tampa Bay, Florida, pe 28 februarie 2009, şi s-a răsturnat la 56 de km depărtare, în apele reci ale Golfului Mexic. Zilele care au urmat şi-au pus adânc amprenta pe moralul lui Schuyler, care a trebuit să îndure alături de camarazi, până la salvare, condiţii vitrege (o temperatură a apei de 16°C şi valuri de 3 metri).

„Am sperat că cei de la Relativity [studioul care a achiziţionat drepturile de autor ale romanului] vor fi interesaţi să le aducă un omagiu lui Marquis, Corey şi Will. Am fost impresionat de viziunea lor asupra adaptării şi de modul în care şi-au propus să onoreze felul în care au trăit aceşti prieteni ai mei, mereu alături de familiile, prietenii şi colegii lor”, a spus Schuyler.

Cu toate acestea, iniţiativa supravieţuitorului de a documenta tragica aventură, nu a fost privită cu ochi buni de către rudele foştilor săi prieteni, pieriţi în apele Pacificului. Aceştia au considerat că Schuyler profită de pe urma morţii acestora, nemulţumire ce va creşte probabil, la auzul veştii că romanul său va fi ecranizat.

Alte știri din cinema

Veneţia scandează pentru Palestina: The Voice of Hind Rajab, primit cu 23 de minute de ovaţii

Filmul spune povestea reală a unei fetiţe palestiniene ucise de forţele israeliene în primele zile ale războiului din Gaza

Iată-l pe Ryan Gosling în Star Wars: Starfighter!

Actorul apare alături de actorul adolescent Flynn Gray în prima imagine oficială de la filmări

Secrete declasificate cu David Duchovny: „Oamenii nu sunt capabili să păstreze secrete unii față de alții”

Secrete declasificate cu David Duchovny are premiera astăzi, 25 august, de la ora 21:00, urmând să fie difuzate episoade noi în fiecare seară de luni pe HISTORY Channel Romania.

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Han_Solo pe 14 noiembrie 2013 09:51
"o temperatură a apei de aproape 60 de grade cu minus" - aici sunt putin confuz.
Tyson_Kyd pe 14 noiembrie 2013 11:18
Cam ciudat ! Cum poate un om sa supravietuiasca in ape de -60 de grade :| ?!
fone pe 14 noiembrie 2013 12:22
A vrut sa spuna 60 grade Fahrenheit(fara minus),aprox. 16 grade Celsius.Macar eu ma dat cu "GOGU",Cristina nu:)
alexandru_popescu_emilian pe 14 noiembrie 2013 13:04
La temperatura aia ingheta pacificu ...cu atat mai mult in golful mexic ..:)))
DeadSea07 pe 14 noiembrie 2013 14:24
-60 Grade ? :)) oricum nu il vad pe Dwayne i filmul asta
alex_il_fenomeno pe 14 ianuarie 2014 23:12
Foarte cutremuratoare povestea...Nu o cunosteam. Cred ca va fi de un impact emotional deosebit.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells