(Pedro Costa) Ossos vs. The Town (Nuri Bilge Ceylan)

[Windom]

Si atunci cind ceea ce ai e aproape nimic, 'multumirea' asta nu seamana un pic a resemnare?

[anaemona]

Cum sa fie resemnare cind bunicul zice clar, ca poate viata lui nu e cine stie ce dar ar vrea sa mai traiasca 20 de ani. Crezi ca vreunul din personajele lui Costa poate ajunge atit de departe cu gindul?

Nu tin sa compar cele 2 filme din punctul asta total diferit de implicare/neimplicare in viata. Eu doar am vrut sa subliniez ce am apreciat mai mult la Ceylan. Mi-a transmis buna dispozitie prin toate imaginile, fara a incerca sa-mi zugraveasca ceva neaparat frumos, deosebit. Oricum, din punctul meu de vedere e o mare asemanare intre cele 2 filme; ambii regizori se simt foarte apropiati de oamenii pe care ni-i aduc in fata camerei, oamenii aia sint in inima lor si ar vrea sa-i vada toata lumea asa cum i-au vazut ei. In plus, la Ceylan, nu sint doar oamenii sint si locurile.

[Albedo]

Kasaba

Nu stiu ce aş mai putea să adaug după ce am citit ce aţi scris voi. Remarc şi eu imaginea. Sunt scene care m-au impresionat mai mult, asta şi pentru că îmi aduc aminte de copilărie, de iarnă, plimbări prin pădure, bâlci (inclusiv manelele date la maxim ) Filmul, fără să mă impresioneze în ansamblu, are aceste mici întâmplări care îi dau farmec, autenticitate.
În rest, abordarea lui Ceylan pare destul de naivă, dialogurile mi s-au de multe ori de prisos. Când ai imagini precum cea de la început cu beţivul care cade pe gânduri, cu neputinţa ţestoasei de a se întoarce de pe spate, măgarul din cimitir pe care se plimbă muştele, bătrânul întins în iarbă la sfârşitul filmului ş.a., cred că era mai bine dacă lăsa aceste imagini să vorbească de la sine, pentru că spun foarte mult despre timp, moarte, natură, familie şi nu există riscul să plictisească. Sau poate e doar o preferinţă personală.

Îmi este greu să iau o decizie. Am rămas cu impresii plăcute după vizionarea ambelor filme. Judecăţile mele nu sunt pertinente în aşa fel încât să pot să cântăresc filmele văzute. O să îl aleg momentan pe Costa, cu menţiunea că la Ceylan mi-a plăcut mai mult imaginea şi o să îl punctez în plus la următorul film, dacă e cazul.
Decizie finală: Costa

[aniela07]

Dupa toate cate s-au comentat aici despre Ossos, nu stiu daca mai am ceva de adaugat. Mi-a placut cum Costa a surprins mizeria cu lipsa de intimitate pe care o presupune (ii auzi mereu pe ceilalti, nu exista liniste, mereu esti agresat de sunetele din vecini –cum naiba sa te mai auzi pe tine insuti atunci cand nu ai o limita in care sa fii tu?) desi zidurile (cariate e drept) sunt acolo sa-ti ia orice iluzie ca ai fi o comunitate cu ceilalti, ca ai putea gasi protectie. Esti pe cont propriu fara a fi singur. Povestea (care nu cred ca e foarte importanta in film) trebuie ghicita pe baza indiciilor haotice si se desfasoara mai mult in afara a ceea ce este filmat.
Ce mi-a placut cel mai mult au fost fetele personajelor. Clotilde m-a facut sa tresar de prima data cand a aparut si am oftat tot filmul la disperarea trista si deznadejdea de pe fata tatalui care ar face ceva ca sa le mearga mai bine, dar nu ii este foarte clar ce sau nu stie cum ar putea sa schimbe lucrurile intr-o lume in care ii este greu sa aiba grija chiar si de el insusi, iar acum trebuind sa adauge o mama deprimata si un copil.

Spre deosebire de realismul horror de la Costa, Kasaba e mult mai poetic, cu o naratiune care curge frumos, cu zilele de scoala unde turui generalitati nationaliste si morale indoctrinante in care nu crede nimeni dar cu detalii care te mai salveaza de plictiseala unei teorii ce nu te invata nimic (picaturile scurse din sosetele deasupra sobei, puful care pluteste prin clasa, pisica de se mai miorlaie la geam) si cu trecerea prin distractiile simple, dar eficiente (mancatul de inghetata, scaunele zburatoare) pentru a ajunge la povestile care transmit invataturile ce conteaza cu adevarat despre societate, economie, istorie –cu tentatia unui trai mai bun pe care o are „in alta parte”, de obicei Vestul (bunicul care a trecut prin razboi, fiul ratacitor care a lasat in urma un nepot razvratit, fiul care s-a intors acasa dupa studii, in ciuda asteptarilor celorlalti). Nici aici sunetele nu sunt neaparat filtrate, dar ele parca nu mai sunt agresive ca la Costa. La Ceylan este placuta adunarea familiei noapte langa foc, cu toate tensiunile care exista in interiorul ei.

Vot: Ceylan.

[Mercutio]

s-ar putea sa repet idei deja expuse aici. n-am apucat sa citesc postarile precedente.
e putin ciudat titlul The town pentru un film prezentand viata la tara. imposibil sa nu remarci o nota de pasunism comunicata de film. de fapt in celalalt film, Ossos, avem de a face cu viata la oras, mai bine spus cu drama saraciei si mizeriei oamenilor de la margine lui. drama determinata parca de raportul, de contrastul cu cealalta fata a orasului, cea civilizata, bogata. in Kasaba, nu se distinge vreo diferenta de clasa si in izolarea ei comunitatea, desi saraca, nu pare a suferi din privinta asta. spre deosebire de Ossos, unde e evidenta (suferinta), chiar putin ostentativa, as zice, redata de autor prin revenirea mereu la lungile planuri fixe cu personaje holbandu-se in gol, aratand de parca ar duce pe umeri toate greutatile lumii, sau filmate prin ganguri stramte si usi intredeschise ("stranse cu usa"), fatal intemnitate in acel loc. asta apropo de imagine care, in Ossos, provine se pare direct din neorialismul italian (forma deschisa). pe de alta parte in Kasaba predomina imaginea atent compusa (forma inchisa). un exemplu e chiar planul de inceput.

linia acoperisului, cu cea a drumului si a dealului, converg si atrag privirea catre un punct in dreapta imaginii, unde va aparea acel personaj, nebunul satului.
de remarcat importanta sunetului in amandoua filmele, zgomotul de fond mai bine zis, care uneste scenele intre ele prin prezenta lui, determina si defineste locul, spatiul comun. in Kasaba fosnetul vantului prin frunzele copacilor, pasarile, greierii; in Ossos huruitul masinilor, trancaneala vecinilor ce trece prin peretii subtiri, muzica (omoloaga manelei). aici insa acest fond sonor e specific doar zonei de mahala, el dispare cand ne aflam in apartamenul in care Clotilde facea curat.sau cel al asistentei medicale.

later edit:

m-am razgandit. votez cu The Town (Nuri Bilge Ceylan)

[SoricicaMov]

Personajele lui Costa sunt friabile, sunt uscate si triste asemenea zidurilor cladirilor neintretinute din labirintul urban periferic in care isi duc traiul, fara trecut, fara viitor, le gasim captive intr-un prezent vegetativ-cosmaresc in care orele, zilele sunt tablouri mizere, seci, incapsulate intr-un colaj mohorat al subzistentei; nici cele ale lui Ceylan nu au parte de perspective mai imbucuratoare, insa cordonul ombilical ce le tine aproape de locul natal le hraneste mai sanatos, totusi aceasta legatura limitativa le aplatizeaza viziunile, le ingusteaza dorintele si le sterilizeaza eforturile; cadrul natural deschis din Kasaba, desi in opozitie cu cel restrictiv din Ossos, functioneaza din pacate la fel de claustrofobic, iar cercul vietii ce doar pare a avea o raza mai mare in mediul rural turcesc, se suprapune peste cel din cartierul marginas portughez, si ambele delimiteaza si sufoca destinele celor izolati, debusolati din/in interiorul lor; apreciez pozitiv ambele filme, dar votul merge la Kasaba pentru ca poetica fluida a imaginilor sale, spre deosebire de cea coroziva din Ossos, se pliaza intr-o mai mare masura pe asteptarile mele
Vot: Kasaba