(Pedro Costa) Ossos vs. The Town (Nuri Bilge Ceylan)

[Liviu-]

Meci: (Pedro Costa) Ossos vs. The Town (A2. Nuri Bilge Ceylan)

Rezultat: 3 - 5

Perioada de votare: 26 martie 2012 - 1 aprilie 2012

Topicuri utile:

Turneu regizori (Editia 2) - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[Windom]

Ossos

Ceva îmi spune că avem din nou de-a face cu un film care nu prea va cădea bine la stomac unora. It ain't a fucking apology, I'm just sayin'...
Costa e un tip care nu face compromisuri, îți servește câte o directă atunci cînd te aștepți mai puțin, având grijă ca popcornul ăla care-l bagi în gură, dacă mai ai poftă de așa ceva, să-ți pară, în cel mai fericit caz, rînced. E ca un Haneke al celor oropsiți. Fără cosmeticale, fără prea multe artificii artistice, hopelessness stripped to the bone(s).
Privind Ossos, primul lucru care-ți sare în ochi, după ce aceștia s-au adaptat la sordid, e relativa neconvenționalitate a firului narativ, lipsit aparent de coerență. Acțiunea, în înțelesul ei clasic, nu se desfășoară pe ecran. Ceea ce se perindă prin fața ochilor noștri sunt o serie de instantanee care înfățișează consecințele unor acțiuni parcă eliminate la montaj. Personaje cu ochi goi și lipsiți de viață bântuie aceste compoziții, surprinse claustrofobic, mereu între ziduri care copleșesc și, în același timp, izolează personajul de tumultul sordid aflat undeva în afara cadrului, mereu prezent, niciodată văzut, zarvă menită a sublinia și mai mult izolarea protagoniștilor, prăpastia căscată între aceștia și „the real world”. Interpretările sunt minimaliste însă lipsite de artificialitatea personajelor lui Bresson, există naturalețe, chiar dacă una ofilită. O minuţioasă atenţie li se acordă şi personajelor secundare, chiar daca apar doar un minut sau două pe ecran.
Nu există o morală, nu există învăţăminte de tras, nu se schimbă nimic în existenţa protagoniştilor, aceştia nu devin mai buni sau mai răi, ca urmare a expunerii la lumina reflectorului. Permit camerei de filmat să le invadeze teritoriul, să înregistreze, apoi să se retragă discret, fără mare tam-tam. Sordidul rămîne neschimbat...

The Town

Nu pot să spun că filmul a fost o revelație, dar nici nu m-a dezamăgit. O poveste simplă despre viață, trecută, pe rînd, prin filtrul inocenței, sarcasmului și resemnării. From craddle to the grave, pe parcursul a patru anotimpuri, ne este prezentată, cu lirism, viața unei familii dintr-un sătuc prăpădit. Natura și moartea sînt mereu prezente, asimilate diferit, în funcție de generație. Copilului îi sînt turnate pe gît noțiuni precum patriotismul, etica, responsabilitatea socială, concepte abstracte, la vîrsta respectivă, privite cu sarcasm și ironie 20 de ani mai târziu, îmbrățișate și propovăduite la vârsta senectuții. Moartea este, mai întîi o curiozitate, un experiment, apoi un spectru ce-i apare copilului, devenit adult, în toată grozăvia sa, și care îl va însoți permanent, pînă la apusul vieții, cînd devine o realitate palpabilă.
Imaginea rămîne fidelă acestei călătorii de la lumină la întuneric, parcurgînd elegant drumul de la jucăuşul fulg în sala de clasă, la pesimismul ridurilor senectuții surprinse, lugubru, în lumina flăcărilor. Între ele, o confruntare de idei între generații și, ici-colo, răbufnirea unei viziuni onirice.

Vot: Costa

[Liviu-]

Link pentru Ossos in caz ca mai are cineva nevoie: http://www.youtube.com/watch?feature...v=oT37ui47YnM#! E chiar o versiune mai buna decat ce aveam eu initial.

L-am gasit aici: http://www.alluc.org/movies/watch-os...ne/365471.html Observ ca mai sunt si alte filme pe acolo care ar putea prezenta interes, de asta am dat si site-ul. Recomand sa-l adaugati la bookmarks daca stiti ca aveti probleme cu gasirea unor filme.

Este primul meu contact cu Ceylan

Eu stiam ca ai vazut si Uzak... sau poate vroiai sa spui l-ai vazut mai demult si atunci a fost primul contact?

[Windom]

Damn, am uitat de ăla. Și chiar mi-a plăcut enorm...
Am îmbătrînit, obviously. (Și am editat)

[marcusARCUS]

Kasaba

Am vazut alte 2 filme de Ceylan si nu pot sa zic ca mi-au displacut complet,unul dintre ele mi s-a parut genial (Uzak),iar celalalt OK (Once Upon A Time In Anatolia).

Kasaba este,cu siguranta,din categoria OK,nu m-a impresionat decat cum e filmat.In rest totul e facut ca la carte.

Ossos

Ossos e primul film pe care l-am vazut de Pedro Costa,si filmul care m-a facut sa vreau sa ii vad toata opera.

Mi-a placut mult pentru ca stilul sau e foarte asemanator cu cel al lui Kiarostami,singurele diferente (oarecum minore) fiind pacing-ul (Costa e putintel mai incet decat Kiarostami) si atmosfera e mult mai intunecata.Iar Ossos e unul dintre cele mai bune filme de Costa,cu o poveste sfasietoare,niste personaje fascinante si niste camerawork de soi.

VOT:OSSOS

[Malombra]

Liviu, ai găsit canalul unuia dintre participanţii de anul trecut la directors cup pe mubi.

[Liviu-]

Marcus, te rog sa elaborezi putin. De obicei nu e nicio problema cand comentariile sunt scurte, stiu cum e sa nu ai timpul necesar pentru o analiza detaliata si nu pot cere asta de fiecare data, dar parca acum e prea subtire comentariul la Kasaba.

[marcusARCUS]

Marcus, te rog sa elaborezi putin. De obicei nu e nicio problema cand comentariile sunt scurte, stiu cum e sa nu ai timpul necesar pentru o analiza detaliata si nu pot cere asta de fiecare data, dar parca acum e prea subtire comentariul la Kasaba.

Comentariul e la fel de subtire ca si filmul Chiar nu-mi vine in cap nimic in plus.

[loud.rocks]

Am vazut si eu Kasaba. Mi se pare ca rezumatul facut de Windom e foarte bun; as adauga doar faptul (cel putin asa mi s-a parut mie) ca Ceylan urmareste, pe langa conflictul dintre generatii, si o diferenta intre o lumea interioara, limitata, inchisa a satului respectiv si una exterioara, orice alta locatie, cat mai indepartata posibil, care ar largi orizonturile membrilor comunitatii (SUA, unde tatal plecase cu multi ani in urma si unde si-a format o cultura generala net superioara celorlalte personaje, sau “lumea larga” spre care baiatul cel mare viseaza sa plece).

Mie mi-a placut destul de mult filmul. Primele 40 de minute mi s-au parut excelente, niste imagini si scene deosebite. Si a doua parte este ok, prin prisma faptului ca personajele sunt destul de bine conturate si ni se ofera suficiente detalii despre felul in care gandesc si despre conceptiile lor de viata, care pana la urma reprezinta mentalitatea tipica lumii ruralale respective.
As fi preferat totusi o imagine de ansamblu mai concreta a orasului; mai multe cadre care sa surprinda cladirile, strazile, oamenii si care sa puna in evidenta si mai tare atmosfera posomorata.
Adica as fi preferat mai multe astfel de imagini:



8/10

[Albedo]

Ossos este un film greu de urmărit. Pâna la sfârşitul filmului (poate chiar şi după) faci eforturi serioase să intuieşti măcar relaţiile dintre personaje. Ossos este un film care ar trebui să devină mai bun cu a doua vizionare. Întrebarea care se pune este: merită o a doua vizionare?

Filmul debutează lent, continuă lent şi se termină la fel de lent. Eu am trişat puţin. Dupa ce am vizionat filmul cap-coadă am re-urmărit câteva scene esenţiale, sărind peste toate acele momente de aşteptare. Aş putea spune chiar că inclusiv acele scene esenţiale sunt tot de aşteptare.
Ossos ar putea fi văzut de la sfârşit la început cu aceleaşi efecte. Ceea ce mi-a atras mai întâi atenţia este că foarte multe dintre scene sunt filmate din tocul uşii sau prin crăpătura uşii. Nu cred ca prin asta s-a urmărit (cel puţinin nu exclusiv) o pătrundere, un voyeurism în viaţa personajelor pentru a crea o anumită autenticitate, pentru că nu este nimic de văzut, ci, mai degrabă, aceste scene indică starea personajelor, care sunt indecise, nu ştiu dacă vor sa intre sau sa iasă, aşa că rămân în pasivitate, adormind în pragul uşii. Într-o scena caracteristică din acest punct de vedere, fata, Tina, îl târăşte pe prietenul ei, care adormise, pentru a îl aduce în camera alăturată. De ce, este greu de aflat, pentru că, şi aici e posibil să fie vina mea, toate aceste acţiuni/inacţiuni sunt lipsite de orice continuitate logică, nu au nicio finalitate, dar ne trezim din senin că tatal işi cară copilul într-o punga de plastic, apoi işi vinde copilul, pentru a fi omorat în final (se pare) de Clotilde.
Alte câteva scene, pe care nu le-am înteles, dar care sigur au un înţeles (poate îmi explică cineva ) sunt aproape identice, singurul lucru care se schimbă este raportul dintre personaje (Ex: scena cu aspiratorul, scena din autobuz cu ţinerea de mână, care se repetă de două ori)

Nu vreau să se înţeleagă greşit; filmul mi-a plăcut din multe puncte de vedere, câteva enunţate chiar mai sus, dar în acelaşi timp am avut senzaţia că fie sunt multe lucruri care mi-au scăpat din vedere, fie filmul este mult prea superficial, aşa minimalist cum este.
Singurul scop al filmul este să te introducă în atmosfera respectivă, înunecată şi lipsită de orice perspectivă, specifică de altfel periferiei societăţii si excelent creată. Dacă trezeşte ceva în tine, daca iţi comunică un sentiment, depinde în totalitate de ochii privitorului.

7/10

[Chambord]

Ossos e primul film de Costa pe care l-am vazut. Asta a fost acum vreun an. Intre timp cautasem si Colossal Youth dar fara succes. Imi aduc aminte de atmosfera mizerabilist-naturalista, fara speranta, ca o cladire darapanata care se surpa peste tine. Imaginea slab iluminata, pe 35mm potenta aceasta senzatie (a si luat un premiu la Venetia pt imagine). Dat fiind subiectul, e firesc sa simti compasiune pt personaje dar personal n-am reusit mai mult de atat.

Si Kasaba e oarecum despre supravietuire si o lume inchisa in ea insasi dar are acel feel balcanic cu care mi-a fost mai usor sa empatizez. Oamenii, casele, strazile au ceva familiar (in sensul de deja-vu in lumea reala). Mi-au adus aminte de momente din copilarie petrecute la tara. E o subtila oda dedicata familiei si un eseu despre societate ca organism arhaic alcatuit din elemente inter-dependente, care isi auto-conserva energia si se auto-vindeca. Scoala, ulita, balciul, drumul prafuit, focul intre copaci, intinderea batuta de vant a dealurilor sunt deopotriva leganul copilului neastamparat si inocent-iresponsabil cu natura, inchisoarea tanarul deziluzionat care simte ca satul ii mananca tineretea si totusi nu-l poate parasi, pamantul unde batranul soldat s-a intors sa moara. Toti sunt alter-ego-uri ale aceluiasi spirit liber, neatins de "civilizatie".
Ca fost fotograf, Ceylan are simtul proportiilor si stie sa folosesca la maxim liniile de forta dintr-un plan-secventa, momentele de gingasie la nivel micro fiind proiectate in cuprinderea ocrotitoare a naturii. Dintre toate filmele lui vazute pana acum, asta mi-a placut cel mai mult.

Vot: Ceylan

[MinRep]

Ossos
Imi pare rau ca nu am reusit sa vad filmul dintr-o singura bucata (a trebuit sa il intrerup de doua ori, din diferite motive). ”Ossos” e o incursiune stranie in cel mai saracocios cartier al Lisabonei, incropind o poveste despre un nou-nascut nedorit in jurul a mai multor portrete excelente (majoritatea feminine).
E remarcabil cum filmul reuseste sa redea „mizeria” in care traiesc aceste personaje si, in acelasi timp, sa gaseasca ceva uman in tot acest haos. Fontainhas-ul din acest film este un labirint dante-ian de case care stau sa cada si ulite inguste in care tinerii pe care Costa ii filmeaza par sa se afunde de la o scena la alta.
Fun fact: Apparently, in 1998 filmul a terminat pe locul 10 in topul celor de la Cahiers du Cinema, la egalitate cu ”Jackie Brown” si ”Titanic”

Kasaba
Imi place destul de mult cinema-ul turc(esc), desi cateodata imi pare ca are numai doua „viteze”: drame sociale despre viata rurala si rip-off-uri ieftine dupa filme americane. ”Kasaba” face parte din prima categorie. Un film straniu, atmosferic, care se desfasoara intr-un cadru intim: o familie se reuneste la un picnic nocturn, moment in care isi adus aminte de unul dintre cei disparuti dintre ei. Acesta este miezul filmului - o sezatoare in care este pus in scena conflictul intre generatii. In rest, filmul este episodic, compus din secvente mai mult sau mai putin legate de ideea generala a filmului: copiii mergand la scoala, un carnaval, un vant straniu care ameninta orasul, cosmarul celui mai mic copil etc. Dens, uneori opac si mai degraba atmosferic decat narativ, ”Kasaba” este un film care probabil merita vazut de doua ori pentru a fi apreciat la justa valoare.


Vot: mi-au placut ambele filme destul de mult si e o alegere dificila (nu prea exista termeni de comparatie...). Voi vota cu Pedro Costa, pentru ca mi-a placut universul pe care l-a creat in ”Ossos” si naratiunea eliptica.

[varu]

Ossos

Mie imi place genul asta de a face cinema in afara cuvintelor, cu poveste din timpi morti, cu cadre lungi si monotone creatoare de atmosfera, cu priviri in gol care tin loc de cuvinte si explicatii. Pe langa dificultatea de a opera cu astfel de unelte, Costa pluseaza cu ambiguitatea povestii, e o poveste opaca, asa cum spunea si Windom faptele nu sunt aratate, trebuie tu sa iti imaginezi tot timpul ce se intampla in spatele privirii in gol si miscarii browniene a personajelor prin spelunca.

Mi-a placut foarte mult filmarea din tocul usilor, personaje incadrate de usi, aratate partial prin crapaturile usilor, peretele pe o treime sau pe o jumatate de ecran in prim plan si personajul in spatele peretelui in planul doi, semiluminat, obscur, o corelare intre cum e aratat personajul semiobscur si probabil ce e in sufletul lui, o balta de amaraciune nu foarte clar definita. Obscuritatea asta mi-a placut, luata ca intreg.

In schimb am gasit cam fortate unele din aceste scene care alcatuiesc intregul, mi s-au parut la opusul naturalului, mai curand cred ca actorul neprofesionist n-a prea inteles ce o fi vrut sa-i transmita regizorul si a iesit un balet stangaci in care se vede facatura. Dau un exemplu: pe la minutul 23 e o secventa de vreo 30 de secunde cu Clotilde. Decorul: o gang ingust si intunecat din care personajul vine catre camera. La jumatatea drumului Clotilde se opreste, se sprijina de peretele din stanga si priveste in gol, stop 2 secunde, mai face cativa pasi si vine pana in prim planul camerei, se sprijina de peretele din dreapta, stop 2 secunde, iar privire in gol. Daca n-ar avea privirea aia de depresiva, n-ar fi nicio diferenta intre miscarile ei si ale unui manechin pe catwalk.

@Albedo
Nu mi-e foarte clar ca l-a omorat cineva pe copil, eu as inclina sa zic nu, ca l-a lasat tatal in grija prostituatei si la sfarsit Clotilde il omoara pe tatal copilului. Ma face sa cred asta si discutia din acelasi apartament al infirmierei intre cei doi, "daca se intampla ceva cu Tina te omor", si intre aceasta discutie si datul drumului la gaz de catre Clotilde, Tina o ia razna rau. Iarasi, ipoteza asta poate fi sau nu adevarata.
Traseul copilului mi se pare altul: salvat de la gazare de tata (secventa cu punga) si lasat in grija prostituatei.
Oricum concluzia e ca nu prea trebuie lasata butelia pe mana personajelor lui Costa ca n-au toate tiglele pe casa.

Tot 7/10 i-as da filmului.


Si o intrebare la care poate raspunde oricine doreste/stie: de ce ii zice filmului asta "Oase" ?

[Windom]

Si o intrebare la care poate raspunde oricine doreste/stie: de ce ii zice filmului asta "Oase" ?

Poate fiindca toate personajele astea sînt doar „a bag of bones”? Mie mi se pare ca scheletul e singurul lucru care le mai ține pe verticală și nici măcar ăla nu-și mai îndeplinește misiunea în anumite momente (vezi scena în care tipa îl trage după ea pe tată ca pe un sac de cartofi). Sînt niște schelete ambulante pînă la urmă, nu? E gol în interiorul lor, iar singurul lucru care îi mai ține în viață pe oamenii ăștia e...construcția anatomică.

[anaemona]

The town

E un film meditativ care iti aduce in fata ochilor serenitatea unei vieti simple, modeste, in concordanta cu natura, din care accentual pe unitatea familiei, a comunitatii nu poate lipsi. Ideile sint prezentate prin prisma mai multor generatii care au acelasi numitor comun, orasul natal, radacinile, ceea ce numesti “acasa”. Copiii umplu o mare parte din cadre, se vede importanta pe care o da autorul tinerei generatii, importanta pe care o da ideii de a transmite tinerei generatii sentimentul de apartenenta, de pastrare a traditiilor, de siguranta in mijlocul celor care le sint apropiati, importanta trecutului, a istoriei, chiar mi-a placut in mod deosebit cum a spus batrinul “nu te poti uita in viitor daca nu-ti cunosti trecutul”. Este putin schitat si un viitor care contravine legilor naturii, constructiile noi linga casele modeste, cele citeva masini de pe drumurile prafuite in contrast cu lanurile de porumb, cu copacii, cu animalele din padure, plingerile batrinului legate de schimbarea de atitudine a oamenilor.

Cercul in jurul focului reprezinta unitatea familiei. Singurul pe jumatate in afara cercului este nepotul ramas orfan, care nu isi gaseste locul nici in familie, nici in oras, nici in afara lui. Din cauza asta el e singurul prezentat ca observator la viata satului si nu ca participant. Contemplarea, pasivitatea, inactivitatea sint alte forme de dezradacinare. Imaginile, aparent fara legatura, care prezinta mici incursiuni in viata oraselului redau traiul modest, lipsa confortului dar in acelasi timp bucuria de a trai, bucuria de a participa la viata, cu toate neajunsurile ei, a celor prezentati.

Nu exista imagine, expresie, care sa nu-fi placut, as putea rula fiecare cadru din film ca o insiruire de fotografii, fara sunet, fara cuvinte si m-ar incinta la fel de mult ca filmul in sine, care are oricum in plus superba muzica populara, sunetele greierilor, suieratul vintului. Dar ce mi-a placut in mod deosebit, scene sau pur si simplu personaje: prostul sau nebunul satului, iubit si in acelasi timp bataia de joc a copiilor, secunda de fericire de pe chipul lui, urmata de tristete (am avut si eu lacrimi in ochi), copilul care traverseaza dealul inzapezit aproape descult si expresia de bucurie si izbinda de pe fata lui odata ajuns in clasa, sensibilitatea fetitei care trebuie sa arunce pachetul pus de mama ei, pentru ca e ceva stricat in el, relatia de respect reciproc intre copii si professor, la fel respectul si dragostea chiar as zice intre copii, copilul pus pe sotii, care arunca piatra inspre batrinul ingindurat – nu mi s-a parut deloc lipsita de respect scena, cum ar putea fi interpretata, mai degraba e o scena care arata ca pot convietui, ca exista o relatie de acceptare a ceea ce e diferit de tine – expresia de dezamagire de pe fata copilului care cu toata boacana facuta nu a fost apostrofat deloc e practic o lectie de viata, batrinul atit de adincit in ginduri ca nici macar nu schiteaza o grimasa si exemplele pot continua, pina la ultimul cadru in care fetita isi retrage mina imediat dupa contactul cu apa curgatoare, ca apoi sa-si lase mina incet sa fie scaldata de piriu.

Simt ca filmul asta o sa-mi placa mai mult cu fiecare noua vizionare.

[varu]

Daca imi este permis de catre moderatori:

Am citit candva pe blogul cinesseur-ului o cronica la Politist, adjectiv. Daca extrag de acolo o fraza si schimb doar titlul filmului din Politist, adjectiv in Ossos cred ca ar iesi toata sinteza filmului lui Pedro Costa.

Suna cam asa:

Pentru mine, Ossos (schimbarea mea) e un film despre... ziduri. Interioare și exterioare. Ziduri fizice, murdare, scorojite, reci, mâzgălite cu graffiti, ziduri care comunică prin muțenia, încremenirea lor, mai mult decât comunică personajele din cauza zidurilor invizibile dintre ele.
(linkul original aici http://cinesseur.blogspot.com/2009/0...nehotarat.html)

[Albedo]

@varu
M-am exprimat eu gresit . Voiam sa spun de moartea tatalui (nu stiu cum il cheama). Oricum, comportamentul tuturor in film pare foarte ciudat pentru ca nu tradeaza aproape nimic: nici furie, nici pasiune, nici bucurie, ci doar resemnare. De aici poate vine si denumirea filmului, care trimite la moarte, dar o moarte fara izbavire (prin antiteza filmul s-ar fi numit "suflete" )
E mai mult de discutat pe seama filmului asta decat ce vezi pe ecran. Inteleseul e "printre randuri".

[anaemona]

Ossos

Cu siguranta ca este un film facut pentru sufletul regizorului si nu pentru public. Este un film care intra in intimitatea unei comunitati marginalizate si ne prezinta produsul ei brutal, nefinisat, fara ajustari luminoase, viata ca o lunga asteptare, stagnanta, in care totul decurge ciclic, fara surprize, incepind de la diminetile mohorite pina la serile sterile. Uneori comunitatea vibreaza de zgomote de copii, de muzica, de dansuri, de certuri, dar in momentul in care ramin singure, personajele devin mute, imobile, sint resemnate si impacate in acelasi timp. Toate filmarile prin cadrele usilor, ale ferestrelor, din afara zidurilor, zic eu ca sint marele plus al filmului. Autorul nu invadeaza inacceptabil nici intimitatea celui filmat, nici nu vrea sa te faca pe tine, privitorul, partas direct al dramei lor; exista o decenta in filmare, astfel ca personajele isi dezvaluie dramele fara sa ceara empatie din exterior. In felul ei e o lume fascinanta, in care ce am invatat noi ca e corect, moral, bun, rau nu-si gaseste nici o aplicare.

Nu neg impactul puternic pe care ti-l lasa filmul lui Costa, dar, daca Costa iti transmite prin filmul lui resemnare, Ceylan iti transmite ca viata e frumoasa si merita sa-i descoperi frumusetea.

Votul meu merge la Ceylan.

[Windom]

Ceylan iti transmite ca viata e frumoasa si merita sa-i descoperi frumusetea

Eu nu l-as acuza de aroganta asta. In cel mai bun caz Ceylan propovaduieste resemnarea, sa te multumesti cu ce ai, in your swamp or neck of the woods. Trebuie sa fii naiv, iresponsabil sau scrupulos om de afaceri ca sa servesti lozinca cu 'viata e frumoasa si merita traita'. Sau toate la un loc. Ceylan are decenta de a nu forta lucrurile in directia asta. Intr-adevar, exista in film o doza de optimism pe care nu o gasesti in Distant. Dar de acolo pina la optimismul de tip Treziti-va e cale lunga...

[anaemona]

Win, poate a fost prea pompoasa expresia mea, dar de la Ceylan rezulta ca poti fi multumit si fericit cu ce ai, fara s-o faci cu resemnare - asta nu mi-a trasmis chiar nici o secunda.