Succesul la public al filmelor romanesti

[Windom]

As indrazni sa merg pina acolo incit sa afirm ca discutiile astea anoste despre succes la public si incasari s-ar potrivi mai bine pe Money Channel ori pe site-ul revistei Capital, nu pe un forum de cinema. N-au legatura cu A Saptea Arta, in adevaratul inteles al sintagmei, nu in cel pervertit. Daca ajungem sa bocim faptul ca se face arta in detrimentul banilor, pe un forum care mai deunazi era pe locul intii, parca, in topul forumurilor de cultura, ceva nu-i in regula.

[buticut]

Poate eu sint un regizor pizdos caruia ii place sa-si lanseze filmele direct pe home video, sa aiba parte de ele doar cei alesi nu toti fraierii mincatori de popcorn.

There is no such thing as "the chosen ones". O fi pizdos regizorul, dar din ceva trebuie si el sa traiasca si nu cred ca filmele Straight-to-DVD sunt scopul lui suprem. Cred ca toti regizorii...sau oricum, majoritatea, au aceleasi aspiratii, insa asteptari diferite de la public.

Vorbeai de Greenaway. Pai daca omul isi lanseaza un film in circuitul cinematografelor de la noi, face mai mult de 3 oameni in sala?

Dar in State sau in alta parte ar face mult mai multi bani? Ce nu prinde la noi, cam nici afara nu prinde.

Si cum cineastii fara bani nu vor putea executa lucrari comparabile cu cele ale regizorilor cu bani, se vor refugia in arta.

Ha? Singurul motiv pentru care avem filme de arta e deoarece exista regizori rupti in cur? Eu nu vad deloc arta ca pe un refugiu. E un dar, acela de a face arta, cu care te nasti sau nu. In schimb vad comercialul drept un refugiu pentru un artist ratat.

Regizorii fara bani sunt nevoiti sa improvizeze, in schimb celora cu bani li se pune mai totul pe tava. Arta se naste in mare parte si datorita improvizatiilor, a oamenilor care fac bici din cacat. Intr-adevar, arta e un dar care poate nici macar prin munca asidua nu se poate dobandi - ori il ai, ori nu. Majoritatea filmelor pe care noi le consideram "de arta" au fost facute cu resurse minime. Cand nu ai bani, esti minutios si calculat, folosind fiecare cent cum poti tu mai bine.

In schimb vad comercialul drept un refugiu pentru un artist ratat.

Spune-i asta lui Tarantino. Incasarile lui IB = bugetul lui x 5. Un film highly entertaining, comercial pana in maduva oaselor si totusi, Tarantino e un artist ratat minus "ratat".

A Beautiful Mind - atat comercial cat si arta.

A Beautiful Mind comercial ? No way! Doar pentru ca a avut incasari bune, nu inseamna ca e comercial. Daca un film e labeled (apropo, nu sunt fanul etichetarilor) ca fiind "comercial", inseamna din start ca se vrea a fi entertaining (spun "se vrea" pentru ca de multe ori nu le iese). Filmul comercial e un crowd-pleaser si cei care il fac stiu ca isi vor scoate banii investiti in el. Asta nu inseamna ca un film comercial nu poate fi si artistic (vezi exemplul meu de mai sus), dar in mod clar un film artistic e cel de la care studiourile au asteptari. A Beautiful Mind a fost insa un succes surprinzator.

PS: Apropo de asta cu 3 spectatori in sala, acum doua saptamani am vazut Marti, Dupa Craciun la Timi si ce credeti? Sala era aproape plina .

[Windom]

Spune-i asta lui Tarantino. Incasarile lui IB = bugetul lui x 5. Un film highly entertaining, comercial pana in maduva oaselor si totusi, Tarantino e un artist ratat minus "ratat".

E un artist, in acceptiunea foarte larga a termenului. Eu as zice entertainer. Artistul, auteur-ul, e cel care umple un gol, care inaugureaza un curent, un stil. Stilul lui Tarantino consta din reciclarea altora. Ceea ce nu-l face un original "veritabil", sa zic asa. Pina si IB e un remake. Intreaga sa filmografie e jalonata de "omagii". Sint fan Tarantino, dar nu l-am considerat niciodata un auteur, doar un regizor extrem de talentat.

Howard e un crowd pleaser nota bene. Uita-te doar la posterul de la A Beautiful Mind.
beautiful-mind-poster-1.jpg
Ce sugereaza oare? "Luati-va batistele (si gajicile) cu voi"

[buticut]

E un artist, in acceptiunea foarte larga a termenului. Eu as zice entertainer. Artistul, auteur-ul, e cel care umple un gol, care inaugureaza un curent, un stil. Stilul lui Tarantino consta din reciclarea altora. Ceea ce nu-l face un original "veritabil", sa zic asa.

Right, e original insa prin faptul ca ia putin de peste tot si apoi asambleaza partile intr-un mod artistic si unic.

Howard e un crowd pleaser nota bene. Uita-te doar la posterul de la A Beautiful Mind.
Attachment 611
Ce sugereaza oare? "Luati-va batistele (si gajicile) cu voi"

Yeah, you're kinda right, desi prin prisma modului in care l-au marketat nu e chiar in concordanta cu "cerintele" pe care trebuie sa le indepplineasca un film comercial de acest gen. Trailerul de ex. din cate imi amintesc, nu sugera ca filmul ar fi sappy, but I might be wrong. L-as revedea acum, daca nu mi-ar merge netu' ca pixu'. Din cate stiam, a fost un surprise hit, facand mult mai multi bani decat se astepta, de aceea l-am catalogat ca nefiind comercial, dar din nou, I might be wrong.

[paul_aramis]

[quote=Windom]

...Poate eu sint un regizor pizdos caruia ii place sa-si lanseze filmele direct pe home video, sa aiba parte de ele doar cei alesi nu toti fraierii mincatori de popcorn...

în cazul ăsta nu ai fi decât un regizor care stă prost la partea de business. că pe cap de spectator, un film difuzat în cinema (acişilea la noi) e mai scump decât unul pentru acasă. başca că acasă sunt mai mulţi mâncători de checheş decât la cinema, pentru simplul motiv că acasă te costă de 4-5 (sau chiar mai bine) ori mai ieftin decât la "sală". başca virgulă că acolo n-ai nici berea la îndemână şi nu-ţi permiţi nice să râgâi, nice să te vânturi, cum poţi să o faci pe canapeaua de acasă.

[ricutza]

Ha? Da' ce ti-a facut de vrei sa dispara? De cind e conditionata calitatea unui film de numarul spectatorilor in sala? Ce are de-a face filmul cu sala? Poate eu sint un regizor pizdos caruia ii place sa-si lanseze filmele direct pe home video, sa aiba parte de ele doar cei alesi nu toti fraierii mincatori de popcorn. Inainte de a se inchide cinematograful nostru, de multe ori eram singurul care mergea la film, la fel se intimpla si in Mures, la defunctul "Tineretului". Cu toate acestea, nu erau filme "pe cale de disparitie", dar nu asta e problema. Vorbeai de Greenaway. Pai daca omul isi lanseaza un film in circuitul cinematografelor de la noi, face mai mult de 3 oameni in sala? Nu cred, romanu' e predispus la intindere neuronala... Asadar, ar trebui sa dispara? Wtf, sa dispara si Bergman, Fellini, Tarkowski, Cassavetes, ca si pe astia i-a durut in cur de incasari...

Ha? Singurul motiv pentru care avem filme de arta e deoarece exista regizori rupti in cur? Eu nu vad deloc arta ca pe un refugiu. E un dar, acela de a face arta, cu care te nasti sau nu. In schimb vad comercialul drept un refugiu pentru un artist ratat.

Eu ma indoiesc ca pe Fellini, Tarkovski si Bergman chiar nu-i interesa daca filmele le sunt vazute sau nu. Da, ok nu vroiau neaparat sa fie vazute si intelese de toata lumea. Dar vroiau sa fie vazute si placute cel putin de oamenii intelectuali. Chestia cu "nu ma intereseaza spectatorii, fac film pentru arta" e doar o legenda urbana recenta ca sa justifice esecurile care departe de a fi Fellini sau Trakovski, sunt niste chestii din care nu intelege nimeni nimic.
Daca nu i-ar interesa intr-adevar de spectatori, atunci nu i-ar interesa nici aprecierile. Ori eu n-am vazut pana acum regizor care sa respinga laude. Sau care sa se arate ingrijorat ca filmul ii este vazut de prea multi oameni cand el de fapt intentionase sa faca ceva total obscur si neinteles.

Filme ale lui Greenaway am vazut in Romania cu sala plina. Ca sa nu mai vorbesc de cei care au tremurat vreo 7 ore la cinematograful in aer liber de la Anonimul ca sa vada doua episoade din Valizele lui Tulse Luper si sa asiste la discutia ulterioara cu Greenaway.

Si da, cred ca majoritatea celor care exploreaza diverse dimensiuni artistice, fac asta pentru ca nu au fondurile necesare sa faca filme de public. Pai daca facem un raport regizori "artisti" si regizori "comerciali" intre Europa si America, o sa vezi ca artistii sunt preponderenti in Europa si comercialii in America. Sper ca n-o sa-mi spui acum ca avem noi o formula speciala de cultivare a genelor artiste.

Si oricum nu inteleg de ce chestia asta ti se pare asa odioasa? E ca si cum ai spune ca e aiurea sa creezi un film pe o tema data. E o realitate. In Europa nu sunt bani pentru super productii si atunci stii din start cand scrii scenariul ca nu trebuie sa vrei 5000 de elicoptere 100 000 de figuranti etc, pentru ca altfel nu iti vei face niciodata filmul. Inseamna asta ca esti mai prost, sau mai putin artist decat un american? Evident nu! Asta ca sa nu mai vorbim ca si in America super productiile au limitarile lor.
A...ok...sunt si acel procent de artisti (destul de redus) pe care chiar nu-i intereseaza nimic. Dar filmele lor de obicei le vezi in muzee, nici macar la festivaluri.

[ricutza]

E un artist, in acceptiunea foarte larga a termenului. Eu as zice entertainer. Artistul, auteur-ul, e cel care umple un gol, care inaugureaza un curent, un stil. Stilul lui Tarantino consta din reciclarea altora. Ceea ce nu-l face un original "veritabil", sa zic asa. Pina si IB e un remake. Intreaga sa filmografie e jalonata de "omagii". Sint fan Tarantino, dar nu l-am considerat niciodata un auteur, doar un regizor extrem de talentat.

Daca tot ne aventuram sa dam definitii despre ce insemana sa fii regizor "auteur" sa mentionam si la ce surse ne referim exact. Ca de exemplu conform teoreticienilor cititi de mine, Tarantino intra perfect in categoria asta. Asta ca sa nu spun ca "inaugureaza un curent" mi se pare o aberatie totala intrucat ideea de "autor" este de a avea un stil aparte, deci de a nu apartine unui curent.

Intamplarea face ca intr-adevar multi regizori din Noul Val Francez (moment in care a si inceput sa se puna problema cinematografiei de autor) sa fie considerati si autori dar si sa faca parte din acelasi curent. Dar caracteristica acestui curent este tocmai ca insumeaza o serie de exprimari cinematografice extrem de diferite. De-asta e probabil si singura exceptie (pe care o cunosc eu cel putin).
In rest care alti autori au mai inaugurat vreun curent? ca eu nu mai stiu pe nimeni nici ca Fellini, Antonioni, Bergman, Tarkovski, Fassbinder sau Tarantino...

[Windom]

Eu ma indoiesc ca pe Fellini, Tarkovski si Bergman chiar nu-i interesa daca filmele le sunt vazute sau nu. Da, ok nu vroiau neaparat sa fie vazute si intelese de toata lumea. Dar vroiau sa fie vazute si placute cel putin de oamenii intelectuali. Chestia cu "nu ma intereseaza spectatorii, fac film pentru arta" e doar o legenda urbana recenta ca sa justifice esecurile care departe de a fi Fellini sau Trakovski, sunt niste chestii din care nu intelege nimeni nimic.
Daca nu i-ar interesa intr-adevar de spectatori, atunci nu i-ar interesa nici aprecierile. Ori eu n-am vazut pana acum regizor care sa respinga laude. Sau care sa se arate ingrijorat ca filmul ii este vazut de prea multi oameni cand el de fapt intentionase sa faca ceva total obscur si neinteles.

Publicul a fost ultimul lucru la care s-au gindit oamenii astia atunci cind au creeat ceva. Iar a nu interesa nu e acelasi lucru cu a respinge. Si nu, nu cred ca i-a durut undeva de laude (ori critici). Au continuat sa ramina fideli propriilor idei, au simtit poate o anumita implinire daca aceste idei au "lovit" acolo unde trebuie, dar n-au asteptat niciodata osanale.

Filme ale lui Greenaway am vazut in Romania cu sala plina. Ca sa nu mai vorbesc de cei care au tremurat vreo 7 ore la cinematograful in aer liber de la Anonimul ca sa vada doua episoade din Valizele lui Tulse Luper si sa asiste la discutia ulterioara cu Greenaway.

Desigur, in centrele universitare si pe la festivaluri. Eu ma refeream la cinematografele "mainstream".

Si da, cred ca majoritatea celor care exploreaza diverse dimensiuni artistice, fac asta pentru ca nu au fondurile necesare sa faca filme de public. Pai daca facem un raport regizori "artisti" si regizori "comerciali" intre Europa si America, o sa vezi ca artistii sunt preponderenti in Europa si comercialii in America. Sper ca n-o sa-mi spui acum ca avem noi o formula speciala de cultivare a genelor artiste.

Asadar, banul prosteste, sufoca simtul artistic? Chestia cu America e explicabila prin faptul ca e o societate eminamente de consum. Nu o sa cred niciodata faptul ca factorul determinant atunci cind vine vorba de diferenta dintre filmul european si cel american e publicul. Da, exista o "formula speciala", determinata de sistemul de gindire, de bagajul de cultura european, printre altele.

Referitor la auteur, "curent" a fost o explimare nefericita. "Stil" ar merge mai bine, auteur-ul creeaza un stil, umple un gol prin contributia sa. Tarantino si-a creat stilul pe spinarea altora, de-asta nu cred ca se incadreaza in definitia de auteur.

[rvn]

Si da, cred ca majoritatea celor care exploreaza diverse dimensiuni artistice, fac asta pentru ca nu au fondurile necesare sa faca filme de public. Pai daca facem un raport regizori "artisti" si regizori "comerciali" intre Europa si America, o sa vezi ca artistii sunt preponderenti in Europa si comercialii in America. Sper ca n-o sa-mi spui acum ca avem noi o formula speciala de cultivare a genelor artiste.[/quote]
cinematograful s-a inventat in Europa.cea de-a saptea arta isi are originea tot in Europa.America doar a transformat-o intr-un produs comercial.

[QUOTE = in Europa nu sunt bani pentru super productii si atunci stii din start cand scrii scenariul ca nu trebuie sa vrei 5000 de elicoptere 100 000 de figuranti etc, pentru ca altfel nu iti vei face niciodata filmul. Inseamna asta ca esti mai prost, sau mai putin artist decat un american? Evident nu! Asta ca sa nu mai vorbim ca si in America super productiile au limitarile lor.
[/quote]

ba cred ca sunt bani si-n Europa, dar pur si simplu nu se investesc in asfel de mega productii.
europenii tin la traditie. ei nu renunta la film, ca arta. doar ofera americanilor o imensa piata de desfacere si posibilitatea de a gasi in tarile europene locatii, actori..etc(mai ieftine) pentru filmele lor.

[teo_k3]

Publicul nu se asteapta la filme gen: Gladiatorul, Iron Man, Transformers .... facute de romani. Cred ca publicul este constient ca nu avem nici tehnologia, nici banii filmelor americane. In acelasi timp, publicul cere filme cu o anumita latura comerciala.

Si in concluzie:
- Ce s-ar putea face pentru a creste numarul de spectatori la filmele romanesti?

- un subiect simplu?
- o comedie usoara?
- o poveste romantica cu un final fericit?
- niste actori mai putin tragici?
- .................................................
.................................................. ......

Daca nu se va ajunge la un consens, atunci probabil artisti vor ramane cu lauda criticilor si salile aprope goale, iar majoritatea spectatorilor, vor ramane cu filmele americane.

[Windom]

Si in concluzie:
- Ce s-ar putea face pentru a creste numarul de spectatori la filmele romanesti?

- un subiect simplu?
- o comedie usoara?
- o poveste romantica cu un final fericit?
- niste actori mai putin tragici?

O comedie romantica usoara, cu un subiect simplu si final fericit, cu un Stefan Banica mai putin tragic decit il stim. Si cu Jojo, dar numai daca scoate la iveala cel putin un sîn...

[SaberRider]

- Ce s-ar putea face pentru a creste numarul de spectatori la filmele romanesti?

Promovare serioasa.

Reclama este foarte importanta si romanii nu stiu ce e acela marketing. Trailerele sunt proaste indiferent de filmul romanesc pe care il promoveaza. Trebuie sa te informezi ca sa afli ce filme romanesti ruleaza in cinemauri.

Produsul trebuie bagat pe gat nu sa caute clientul de el. Asta daca nu esti Peter Jackson sau altii top 5.

Ce isi mai face reclama Protvul cu un film Media Pro din cand in cand, ca in rest nu auzi nimic. Si se mira lumea ca sunt cinemaurile goale.

[redmen]

Eu nu vad succesul despre care vorbiti neaparat in numarul de spectatori care vad un film la cinema.Traim in lumea internetului si din ce in ce mai multa lume alege sa downloadeze filmul sa il vada in confortul casei sale.Deci cifrele alea cu spectatorii sunt egale cu zero.

Ce ar trebui ca un film romanesc sa aiba succes la public? In primul rand varietate.Drama,comedie,politist,politic,sf,parodi e.Nu putem continua la nesfarsit cu filmul minimalist,oricate premii si aprecieri ne`ar fi adus.Trebuie sa li se permita regizorilor care vin din spate sa faca si altfel de filme,trebuie sa li se acorde credit mai mare scenaristilor.Nu putem avea o cinematografie sanatoasa atunci cand tu ca regizor scrii si scenariul si alegi sa iti pui in toate filmele care le faci aceiasi actori.Avem o gramada de actori care asteapta sa fie descoperiti si inca se insista pe cateva nume care sunt deja cunoscute.Eu nu vreau sa cred ca nu avem si alti actori BUNI in tara asta.Regizorii trebuie sa inceteze cu conceptia si aroganta asta cum ca publicul ar fi prost si de`aia nu vine sa iti vada filmul.Nu.Daca esti limitat si altceva in afara de minimalisme nu stii sa faci,da`te la o parte si lasa si pe altul sa isi incerce norocul.Nu trebuie ca o gasca de regizori din ultimii ani sa isi imparta ciolanul de la C.N.C.

P.S. Cine zice ca un nou film B.D. nu ar prinde la romani ar trebui sa isi invite vecinii la o vizionare a vechilor filme,sa vada cat de mult se insala.Desigur,ar trebui sa aiba niste actori al naibii de buni ca sa placa.

[rvn]

un interviu care se potriveste la fix cu tema noastra.
ALS sustine ca nu se mai ocupa cu critica de film. nu stiu ce sa zic...dar cred ca o are in sange.


Mihai CHIRILOV & Alex. Leo ȘERBAN
Filmul românesc - cine are nevoie de el?
DILEMA VECHE

„Situația e albastră”
Mihai Chirilov: Te-ai retras acum un an din viaţa cinematografică, dar ai reuşit întrucîtva să ţii pasul cu noile filme româneşti – iar întîmplarea face că 2010 să fi fost un an extrem de bun. În ce măsură te mai interesează ce se întîmplă în peisajul local? Vezi cumva lucrurile din altă perspectivă decît atunci cînd scriai şi urmăreai activ fenomenul?

Alex. Leo Şerban: Cele mai multe filme româneşti de anul acesta le-am văzut la TIFF – deci, în măsura în care acesta ţine pasul, presupun că îl ţin şi eu... Dar, sincer, interesul meu a scăzut; nu numai în legătură cu cinema-ul autohton, ci cu cinema-ul în general. Am trecut de la faza de îndrăgostire la cea de căsnicie („la bine şi la rău“), apoi la rutină. Am considerat că e cazul să „ies la pensie“. Deci, din perspectiva unui „pensionar“, văd filmul românesc ca pe un absolvent de Harvard sau Sorbona care, în ţară, nu-şi găseşte de lucru: paradoxal, taman diplomele obţinute acolo constituie, aici, un handicap. „Nu e nevoie de el.“

Mihai Chirilov: Spuneai la un moment dat că noului film românesc, abundent în vîrfuri, dar contrabalansat de inepţii, îi lipseşte o producţie medie pentru a putea vorbi despre o industrie cinematografică în adevăratul sens al cuvîntului. Între timp şi-au făcut apariţia inclusiv acele filme de gen a căror absenţă o deplîngeai (n-o să le nominalizez aici, pentru că mi se pare că majoritatea dintre ele se screm în van să capteze atenţia publicului), ba chiar s-a găsit loc şi pentru un experiment inclasabil cum este Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. S-a mai echilibrat situaţia? Ce îi lipseşte azi, la 10 ani de la renaştere, filmului românesc?

Alex. Leo Şerban: În condiţiile în care un film precum Marţi, după Crăciun – pe care am avut imprudenţa să-l numesc „film de public“ – abia face în jur de 10.000 de spectatori, e clar că situaţia (nu doar hîrtia...) e albastră. Evident, nu e vina lui Muntean: el rămîne un autor care a crescut constant, iar Marţi... mi se pare genul acela de cinema de calitate asociat, în Franţa, cu nume precum Chabrol sau Sautet. Mă încăpăţînez să cred că aşa ar trebui să arate un film de public; din păcate, nu şi în România, care este mult în urmă în materie de cinefilie şi care consumă cantităţi industriale (toxice!) de produse TV. Mă tem că acestea au formatat aşteptările marelui public, care nu mai vrea decît un anumit tip de film: cel făcut după reţetă. Paradoxul (din nou) este acesta: filmele cît de cît „vizibile“, la noi, sînt tocmai cele făcute de „cei doi M şi cei doi P“ (Mungiu, Muntean, Puiu & Porumboiu); întrucît ele sînt de o anumită factură (mai solicitantă pentru spectatorul obişnuit cu produsele TV), publicul a văzut un titlu, două, după care s-a săturat. Acum, cînd aude „film românesc“ se gîndeşte la bolnavi duşi din spital în spital, la avorturi sub Ceauşescu sau la poliţişti, contemplativi... Dar nu este problema lui M2 + P2; este problema lipsei de alternative. Unde sînt acei „meseriaşi“ capabili să facă filme de gen? Au rămas oare, în România, doar o mînă de regizori?! Răspunsul e simplu: „ceilalţi“ sînt invizibili. În afara criticilor obligaţi să bifeze toate prăpădeniile, restul publicului nu se duce să vadă acele filme. (Şi nici nu i-aş dori, căci sînt catastrofale!) Deci filmului românesc îi lipseşte alternativa. În continuare...

Mihai Chirilov: Cu toate astea, succesele filmului românesc au creat un teren de desfăşurare pentru titluri relativ mediocre care au încercat să capitalizeze de pe urma reputaţiei construite de predecesori. Unele au ajuns în festivaluri, în virtutea interesului pentru filmul românesc (şi mă încăpăţînez, la rîndul meu, să includ aici Eu cînd vreau să fluier, fluier, în ciuda carierei lui internaţionale), altele pur şi simplu există, deşi locul lor ar fi la coş. În aceste condiţii, cred că epigonii nu au decît de cîştigat, în vreme ce perdanţii, culmea, par a fi cei cărora li se datorează succesele de care aminteam. Poliţist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu a avut fanii lui compulsivi, dar şi detractori pe măsură. Aurora lui Cristi Puiu a avut parte de un tratament similar unui porc trimis la tăiere, şi ceva îmi spune că şi viitorul film al lui Cristian Mungiu e deja pîndit la cotitură. În termeni foarte cinici, întrebarea care parcă stă pe buzele tuturor este: Cine mai are nevoie de Porumboiu, Puiu şi Mungiu?

Alex. Leo Şerban: La fel de cinic vorbind: festivalurile mari – şi o mînă de critici români, care au pariat pe ei încă de la-nceput. Nimeni nu se poate aştepta ca Poliţist-ul lui Porumboiu şi Aurora lui Puiu să fie recorduri de încasări: sînt filme dificile, îndrăzneţe, profund personale. În oricare cinematografie care se respectă, astfel de titluri au locul lor. Pe mine nu mă şochează detractorii – aceştia există oriunde şi au, şi ei, „locul“ lor (totul e să nu le dai mai multă importanţă decît merită). Problema – repet – este lipsa alternativei. Sînt absolut convins că, dacă piaţa de film românesc ar fi mai diversificată, orgoliile (inclusiv ale unor spectatori) şi enervările s-ar mai potoli. Ce mă deranjează este că acestea din urmă nu sînt îndreptate înspre „meseriaşii“ invizibili care dau rateuri în serie pe banii noştri, nici înspre CNC-ul „echidistant“ care le face posibile (deşi le ţine, adesea, „în dulap“, sub cheie!), ci – culmea – înspre cei care fac filmele care ne pun pe hartă. Înspre performeri! Între o cinematografie care face filme „de export“ şi una care nu e-n stare să facă nici măcar filme de consum autohton, darămite de export, e preferabilă prima variantă. Nu zic că e varianta ideală, dar măcar e ceva.

Mihai Chirilov: Esenţializînd lucrurile, se poate spune că lui Puiu i se datorează naşterea Noului Cinema Românesc (cu tot ce a presupus acest curent), lui Mungiu – botezul, lui Muntean şi Porumboiu – maturitatea, iar lui Puiu (din nou) – „moartea“ lui simbolică şi aparent necesară. Nu o explozie, ci o implozie a curentului. Îţi solicit un exerciţiu de anticipaţie: care crezi că va fi următoarea mişcare a lui Mungiu?

Alex. Leo Şerban: N-am nici cea mai mică idee... Parcă tu erai cu previziunile, nu? Ai pariat pe şansele lui 4,3,2 încă înainte de-a fi trimis la Cannes, deci eşti cel mai în măsură să răspunzi. Chiar sînt curios.

Mihai Chirilov: Eu îl văd pe Mungiu în stare să reînvie NCR-ul, cu un film la fel de influent pe cît a fost, la vremea lui, Marfa şi banii, dar cu un solid cîrlig la public (aşa cum, în mod inexplicabil, a avut Fluierul lui Florin Şerban sau cum Mungiu însuşi şi-ar fi dorit să fie seria Amintirilor...) Altfel spus, îl văd capabil să scoată NCR-ul de sub incidenţa controverselor care-l gîtuie tot mai tare din toate direcţiile. Apropo de controverse: unii regizori sînt de părere că, pe cît de instrumentali ar fi fost criticii (mă rog, unii dintre ei) la cimentarea reputaţiei Noului Cinema Românesc, pe atît de mult au profitat de pe urma lui pentru a-şi adjudeca o bucăţică din meritele lui. Sper că nu această aberaţie te-a făcut să te laşi de meserie. Dar, presupunînd că ai continuat să citeşti ce se scrie în ţară, ce rol crezi că ar trebui să joace azi criticii de film în „telenovela“ filmului românesc?

Alex. Leo Şerban: Nu, aberaţiile nu mă pot convinge să renunţ la nimic. Şi, de fapt, puţin îmi pasă cum sînt privit eu, fostul-critic-de-film-a.l.ş. – aş zice că nu contează nici cum sînt priviţi ex-confraţii; întrebarea esenţială este dacă mai e nevoie de Critica de Film (ca „instituţie“) nu numai în România, ci peste tot în lume. Momentul, cum ştii, e foarte prost. În SUA (unde ea avea, ca în Franţa, cel mai mare prestigiu), critica de film e în mare suferinţă. Paradoxul (iarăşi) este că oamenii aceştia sînt din ce în ce mai informaţi, mai cultivaţi, dar publicul interesat de analizele şi verdictele lor e din ce în ce mai subţiat: a ajuns o minoritate. La noi, critica a ţinut pasul cu Noul Cinema Românesc, iar opiniile în privinţa acestuia au fost destul de apropiate. Cu excepţia unor caraghioşi care fac copii la indigo, toată suflarea criticărimii băştinaşe – de la Tudor Caranfil la Cristi Luca – a salutat cum se cuvine NCR-ul. Evident, efectul entuziasmului lor a fost zero. Căci s-a întîmplat un fenomen bizar: deşi entuziasmul e mai îndreptăţit decît scepticismul, suma entuziasmelor cumulate a avut acest efect pervers – publicul neaderent la estetica NCR-ului a aruncat discreditul său şi asupra criticii. Nici asta n-ar fi o catastrofă – măcar să fi rămas doar criticii „discreditaţi“, nu şi cineaştii! Dar, pentru că sîntem în România, s-a ajuns la acuzaţii de „cumetrie“, iar „prieteşuguri“ (reale sau imaginare) au fost arătate cu degetul nu din public, ci – culmea! – tot dinspre unii cineaşti. Iar pentru a creşte în ochii lor, unii mai tineri şi cu repere haotice s-au repezit să le cînte în strună... Or, nimic nu e mai periculos decît să preiei idiosincraziile unui artist – pentru un critic, este letal. Se observă o tendinţă (aşa-zis teoretică) de purism, un fel de „cinematografic corect“ ai cărui misionari propovăduiesc „evanghelia după Cr. Puiu“ şi-i anatemizează pe „eretici“. Sînt figuri grave şi fără umor, ca nişte birocraţi UE puşi în slujba unui Savonarola. E de dorit să se calmeze. Meritul lui Puiu este indeniabil şi este istoric, dar tot el are o vină veşnică: a transformat cinema-ul şi discuţiile despre el într-o chestiune de viaţă şi de moarte. Relax, nu sînt decît nişte filme, ca să-l parafrazez pe autorul meu preferat – un anume domn Hitchcock...

[keepwalking]

Relax, nu sînt decît nişte filme, ca să-l parafrazez pe autorul meu preferat – un anume domn Hitchcock...

Ca sa-l parafrazez pe Alex Leo Serban, care-l parafrazeaza pe Hitchcock: relax, nu sunt decat niste critici.

[rvn]

in final, ai priceput si tu.
(mi-a fost "dor" de tine. ma plictiseam ingrozitor)

[keepwalking]

Ma distreaza mirarea lui Alex Leo Serban ca critica romaneasca e discreditata.
Cum sa nu te discreditezi cand formezi un cor omagial pe paispe voci, de la cele mai groase pana la cele cu stridente pubere...

[Pitbull]

Trebuie sa li se permita regizorilor care vin din spate sa faca si altfel de filme,trebuie sa li se acorde credit mai mare scenaristilor.

Nu-i opreste nimeni - dimpotrivä: producätorii PLANG dupä proiecte de filme de consum cu sanse de a fi bune! Anca Puiu asteaptä propuneri de comedii inteligente - si e numai un exemplu.
Problema e cä aceste proiecte încä nu existä - se propun numai ineptii vulgare si amatoricesti, cel putin ridicole, dacä nu chiar toxice si nocive. In lipsa unei scoli reale de cinema, nimeni nu-i produce pe profesionistii acelei atât de necesare categorii de mijloc. Avem nevoie de ei, dar nu-i avem pe ei!

[rvn]

problema ar fi cu banii, totusi...
cine va finanta aceste proiecte? cnc-ul nu prea vad cum, dupa actualele reguli...

[danonino]

- un subiect simplu?
- o comedie usoara?
- o poveste romantica cu un final fericit?
- niste actori mai putin tragici?

hm...
Vai, dar ce discutii! Ca gusturile, ca Tarkovski, ca criticul, ca pelicula europeana, ca leul romanesc, etc.
Sa mai intoarcem privire si catre realitate. Cel mai mare succes la public din ultimii 20 de ani, l-a avut "Garcea si oltenii". Punct.