Damen tango

[ricutza]

probabil n-au mai fost fonduri sa se refaca scenele respective.... :?

[Alice_Fluture]

Emanuel, ce zici daca postam aici interviurile alea?

[emanuel]

OK> Le punem pe site, ca vad ca in revista nu mai avem loc.
Mersi.

[alba]

Trimis: 26 Mai 2004 10:29 Titlul subiectului: damen tango

--------------------------------------------------------------------------------

am fost in sfirsit la filmul asta, si sincera sa fiu am fost tare dezamagita.
pe masura ce trece timpul ma conving din ce in ce mai mult ca actorii tineri nu au nimic de zis. Din pacate talentul le lipseste cu desavirsire. Nu au pic de profunzime, nu reusesc sa transmita nimic. Noroc cu Horatiu Malaele care a mai salvat ceva. Nu as putea spune acelasi lucru despre Maia care, din pacate, e manierista, adica joaca la fel, indiferent de genul filmului. E teatrala. Sunt foarte surprinsa cum atitia au laudat filmul asta care e plictisitor, dar cu pretentii. Este dureros sa vad ca nimeni nu spune adevarul despre esecul acestui film, ca toata lumea il lauda. Macar de ar fi fost ceva de laudat. Subiectul e prost si nu are nimic profund in el, degeaba au zis unii si altii ca e filozofic, nici vorba de asa ceva. Mai sunt multe de zis, dar acum nu mai am timp, am sa revin mai tirziu.

[Alice_Fluture]

Postez aici, daca nu cumva Emi o sa zica altfel, interviurile pe care le-am luat la conferinta despre "Damen Tango" inainte de premiera.

Dinu Tãnase – regizor

Alexandra Paun: A fost greu sã realizaþi acest film? Cum aþi reuºit?
Dinu Tãnase: De reuºit am reuºit, oricum. Greu într-adevãr a fost, pentru cã am avut o condiþie extremã pusã de producãtor, din cauza banilor, dacã erau bani mai mulþi, condiþia era mai puþin drasticã, am fost cu banii la limitã, cît oferã ºi CNC-ul ºi studiourile producãtoare, a trebuit sã stãm în minumul de zile în care se poate face un film. El s-a fãcut în 24 de zile de filmare. Extraordinar de puþin pentru un lung-metraj.
A.P.: În ce perioadã aþi filmat?
D.T.: Astã varã, filmul, dacã ne gîndim la istoria lui a început în mai anul trecut, cînd de-abia se anunþaserã filmele cîºtigãtoare la concursul CNC, am refãcut scenariul cu Radu F. în luna iunie, în iulie am facut probe, ºi în luna august am început filmãrile. Filmul practic e montat pînã la sfîrºitul anului, deci în ºase luni de zile. A durat mai mult sonorizarea ºi am aºteptat o perioadã bunã pentru lansare.
A.P.: Pe genericul filmului este trecut “primul film românesc produs de Castel Film cu sprijinul CNC”. Care ar fi procentele la bugetul filmului?
D.T.: Într-adevãr este primul film, mã bucur cã împreunã cu Radu F. Alexandru am reuºit sã-l convingem pe Vlad Pãunescu sã producã ºi un film românesc pe lîngã numeroasele prestaþii ºi coproducþii pe care le-a fãcut. Procentele care sînt peste tot, care se oferã filmului românesc de cãtre Centrul Naþional al Cinematografiei, în principiu dintr-un deviz de 15 miliadre, CNC oferã 10 miliarde. ªi restul e participarea studioului care se implicã în producerea filmului, în cazul nostru, Castel Film.
A.P.: ªi toate locaþiile le-aþi obþinut prin închiriere?
D.T.: Da, locaþiile, totul se plãteºte. Ce nu am plãtit a fost ce a oferit studioul Castel Film de la Izvorani, care sînt cele mai moderne studiouri din România, în afarã de Buftea care erau deja dar au fost puse pe picioare de noii patroni, dar aici totul a pornit de la zero, cu tehnologie modernã ºi care asigurã o productivitate extraordinarã.
A.P.: O mare problemã pentru filmul românesc este cã nu prea este promovat, ca sã aducã oamenii în sãlile de cinematograf…
D.T.: Din pãcate, pentru promovare, ca ºi pentru producþie, trebuiesc bani, ori aceºti bani nu prea existã, sînt foarte puþini. ªi mai existã un lucru care e ca un cerc vicios. Difuzarea filmului românesc fiind foarte precarã nu se acoperã cheltuielile pentru difuzare, nu mai vorbesc de cheltuielile pentru film. Alea nu se vor acoperi niciodatã. Adicã filmul românesc nu-ºi recupereazã banii investiþi în producþie, de asta ºi foarte mare greutatea de a aduce un sponsor sau cineva care sã cofinanþeze filmul, pentru cã ºtie cã nu-ºi va recupera banii, darmite sã intre în profit.
A.P.: ªi de ce credeþi se întîmplã acest lucru?
D.T.: Pentru cã nu sînt sãli de cinema. Singura sala profitabilã din România la ora actuala este Mall-ul, cu cele zece sãli, care fac încasãri cît toate cinematografele din Bucureºti la un loc.
A.P.: Am obeservat cã pe lîngã compozitorul ªtefan Elefteriu, pe coloana sonorã mai apar ºi douã cîntece care cu siguranþã îi vor bucura pe cei tineri…
D.T.: Da, “Vama Veche” este o formaþie pe care eu îi iubesc foarte tare ºi pe care vreau sã-i invit la premierã, ºi piesa scrisã de Alexandru Andrieº este ceruta special pentru film, deci va fi o noutate.
A.P.: De ce s-a schimbat titlul filmlui din “Recviem” în “Damen Tango”?
D.T.: “Recviem” era un embrion la o piesã de teatru, ºi nu cred cã un spectator cît de cît normal ar intra într-o salã de spectacol sã vadã un film care se numeºte “Recviem”. ªi mai ales cã lucrînd la scenariu cu Radu F., ºi modificînd, deja nu i se mai potrivea de nici un fel…
A.P.: La ce sã se aºtepte publicul de la acest film?
D.T.: De la “Damen Tango” sã se aºtepte sã vadã o poveste care sigur îi va interesa, sigur le va place, pe asta pot sã pun pariu, cu deznodãmîntul este o problemã, pe care evident nu vi-l spun, dar sper sã fie un filmcare sã readucã publicul iubitor de film românesc în sala de spectacol, nu pentru cîºtigul bãnesc al studioului producãtor, ci din punct de vedere sentimental, mai mult.
A.P.: ªi acum sã deviem puþin de la subiect. Ce pãrere aveþi despre filmele pe suport digital, avînd în vedere faptul ca dvs. sînteþi un maestru al imaginii pe peliculã?
D.T.: Da, filmul nu este fãcut pe suport digital, dar eu am produs un film fãcut pe suport digital, sînt producãtorul executiv al filmului “În fiecare zi Dumenezeu ne sãrutã pe gurã”, al tînarului Sinsia Dragin s-a filmat digital, nu i-am impus, dar bugetul fiind foarte mic, s-a ajuns la aceastã soluþie a filmãrii digital, care este absolut normalã, ºi performanþele cred cã în urmãtorii ani vor fii viitor soluþia digitalã pentru filmele cu buget mic va fi perfectã, adicã nu va mai fi nici o bariera tehnicã. Important este ca ceea ce se întîmplã pe ecran, în acel dreptunghi sã fie absolut extraordinar. Pentru filme spectacluoase, desfãºurãri de forþe, peisaje, ecran panoramic… sigur, pelicula rãmîne în continuare, dar pe spectator îl intereseazã povestea ºi mai puþin conteazã dacã filmul e fãcut pe digital sau nu. Important este sã iasã din sala de spectacol cu un gînd.
A.P.: Dar despre filmele cu temporalitate fracturatã? Sînt deja un curent în cinematografia mondialã…
D.T.: Chiar ºi în “Damen Tango” avem aºa ceva. Este normal, se spun poveºti, ºi ca în orice poveste se amintesc întîmplãri din trecut. Sau construieºti cîteva personaje care au niºte istorii trecute ºi în scris e foarte simplu ºi accepþi în scris, de ce nu ºi în film? Cred cã pînã la ora asta publicul este deja educat, ºi tocmai, pentru a ajuta ºi mai mult publicul, pentru a nu-ºi face socoteli ºi sã piardã firul poveºtii, chiar am ºi subtitrat “cu nouã ani în urmã”, “dupã nouã ani” ºi aºa mai departe. În primele cîteva minute din film apar de cîteva ori aceste inserturi tocmai pentru a-l pune în temã pe spectator.
A.P.: Cum aþi ales subiectul pentru acest film?
D.T.: Era un embrion de piesã de teatru, scrisã de Radu F., care a venit cu ea la mine ºi m-a întrebat dacã mã intereseazã sã fac un film, ºtiind cã eu n-am mai fãcut film dupã ’90, pentru cã eu am condus douã studiouri de producþie de film, puteam sã-mi fac ca ºi colegii mei cîte un film pe an, eu n-am fãcut o datã dintr-o moralã care-mi aparþine, adicã n-am putut sã fac film la studioul meu, adicã eu sã-mi dau bani mie ºi sã fac film, ºi în al doilea rînd cã nu am gãsit o poveste care sã merite acest efort extraordinar care înseamnã filmul. Pentru cã filmul este o bucatã din viaþa ta pe care o pui acolo, ºi altfel aºa povetioare ca sã mã menþin în atenþia spectatorilor, nu am de gînd sã fac.


Radu F. Alexandru – scenarist

A.P.: Cum aþi ales subectul pentru acest scenariu? Ce v-a inspirat?
R.F.A.: Actul de creaþie, din punctul meu de vedere, nu este fecundat în vitro, nu pot sã spun “uite, aº face ceva care…”. Mai existã o modalitate cînd ai o relaþie cu un producãtor care þi se adreseza cu o comandã, ºi îþi spune “domnule, pe noi ne intereseazã o comedie cu elevi de liceu sau o dramã cu o femeie…”. Ei, eu la un moment dat am descoperit cã am în minte o poveste cu niºte relaþii, nu vã spun despre ce e vorba pentru cã aºtept sã iasã filmul. Povestea a cãpãtat tot mai multã coerenþã ºi, cînd lucrurile au început sã aibã o anumitã fizionomie, m-am aºezat ºi am scris o anumitã piesã, al cãrei sfîrºit nu l-am cunoscut. Adicã nu am început sã caut sã demonstrez o teoremã pe care o ºtiam ºi aveam nevoie de argumente. ªi asta consider cã este un lucru care face parte din dimensiunea cu totul ºi cu totul extraordinarã a scrisului. Aceastã permanentã surprizã pe care o ai la fiecare moment, la fiecare cuvînt, în momentul în care personajele încep sã aibã viaþa lor, în mãsura în care sînt atît de vii încît drumul pe care se miºcã nu mai este cel impus de tine, ci este propria lor voinþã. Finalul ºi toatã curgerea poveºtii s-a nãscut din momentul, din scevenþa, din scena anterioarã, din momentul în care personajele au fost pe deplin conturate.
A.P.: Deci nu a fost inspirat dupã o întîmplare realã sau dupã personaje care exsitã pe undeva…
R.F.A.: Nu… nu am cunoscut personajele filmului. Pot sã spun cã în urmã cu niºte ani de zile într-un ziar am vãzut o notaþie de cîteva rînduri dar care nu a avut nici un fel de element concret de pornire, ºi nu l-am reþinut în mod deliberat, nu l-am decupat spunînd uite, asta e o poveste. Dar mi se întîmplã foarte des, de exemplu cînd citesc o carte, pe stradã, vorbind cu cineva, sã fotografiez, ca ºi cum aº avea o camerã ascunsã momente, situaþii, replici, gesturi, pe care mi le notez ºi-mi spun, astea vor intra cu siguranþã undeva, mi se pare cã au o potenþialitate cu totul specialã. Aºa s-a întîmplat ºi cu aceastã situaþie, am citit-o atunci, apoi am descoperit cã am o problemã, cã ceva mã bate pe umãr ºi-mi spune hai, gîndeºte-te, ce-i cu chestia asta.
A.P.: ªi ne puteþi spune în ce gen se înscrie filmul?
R.F.: Mi se par riscante formulãrile astea ca gen, dar se poate înscrie în genul unei drame psihologice, cu suspense care sunt convins cã dureazã pe tot parcursul povestirii, cu un final exclus de anticipat ºi cu o încãrcãturã dramaticã deosebitã. Sigur, textul a avut ºansa sã fie însufleþit de patru actori de excepþie, bagheta regizoralã Dinu Tãnase nu poate fi sub nici o formã omisã, iar în momentul filmãrii am avut confirmarea deplinã a ceea ce am scris.
A.P.: Cum a decurs colaborarea cu regizorul la acest film?
R.F.A.: Nu a decurs altfel decît la prima noastrã întîlnire. Noi am fãcut înainte ºi “La capãtul liniei” ºi nu a existat nici un fel de dificultate de acomodare, nici un fel de dificultata de a gãsi tonul comun, cînd i-am prezentat subiectul era deja un proiect pe hîrtie. Dupã aceea am început sã modificãm textul, el a avut propunerea ºi dorinþa de a o relaxa puþin, piesa de teatru e mai dramaticã, mai tensionatã. A propus un moment de refugiu, mi s-a pãrut un punct de pornire bun, ºi aºa s-a ajuns la configuraþia actualã a filmului.
A.P.: De aceea s-a schimbat ºi titlul din “Recviem” în “Damen Tango”?
R.F.A.: Nu, titlul s-a schimbat dintr-un considerent de atratctivitate pentru public ºi din considerent lingvistic, sã-i zicem, s-a pus întrebarea cîþi dintre spectatori ar cunoaºte ce înseamnã cuvîntul “recviem” ºi aºa mai departe, am cãutat un titlu mai atractiv.
A.P.: ªu cum reflectã titlul acþiunea din film?
R.F.A.: Reflectã prin faptul cã vedetele filmului, protagonistii filmului sînt douã personaje feminine, care susþin ºi-ºi pun amprenta pe întreaga desfãºurare a filmului. În film fiind chiar secvenþa finalã cu dansul celor douã doamne, celor douã interprete. Sigur, un titlu aºa cum bine ºtiþi creeazã un o sugestie, nu explicã, nu este o legendã a filmului. Am ales expresia pentru cã “damen tango” sau “damen vals” înseamnã cã doamnele invitã, cã doamnele fac jocul. Ele dominã acþiunea în acest film.

[Alice_Fluture]

Se pare ca e problema cu diacriticele... Imi cer scuze...

Mihai Cãlin

A.P.: “Damen Tango”, doamnele invitã, este un film dominat de femei. Care este rolul tãu în intriga filmului?
Mihai Cãlin: Da, într-adevãr, personajele principale sînt cele interpretate de Maia Morgenstern ºi de Andreea Bibiri acolo e conflictul major al filmului. Conflict între douã femei care de fapt au fost foarte bune prietene, au avut o relaþie de profesor-student ºi mai mult, dar n-am sã vorbesc despre asta. Este un personaj Bogdan, personajul meu, care este un avocat ce vrea sã-ºi întemeieze o viaþã de familie ºi iubeºte o femeie pe care cu ºapte-opt ani în urmã a urît-o foarte tare, personajul interpertat de Andreea Bibiri. Ea a fost implicatã într-un accident de automobil în care tatãl lui Bogdan a murit. Dar anii trec, ei se cunosc mai bine ºi pînã la urmã el se îndrãgosteºte de ea ºi simte nevoia sã-i aducã puþinã bucurie, o viaþã mai luminoasã, vrea sã se cãsãtoreacã cu ea, sã o protejeze. Ea este un personaj care se macinã foarte mult interior. Se învinovãþeºte foarte mult pentru ceea ce s-a întîmplat atunci ºi pentru alte lucruri care s-au întîmplat în relaþia ei cu Maia ºi în toþi anii ãºtia n-a uitat ºi nu se iartã. ªi atunci acest Bogdan încearcã sã-i lumineze puþin viaþa, ºi reacþioneazã foarte violent atunci cînd logodnica lui este ameninþatã de un personaj care devine distructiv, personajul interpretat de Maia Morgenstern.
A.P.: Existã o polemicã în legãturã cu o anumitã teatralitate pe care unii actori români o aduc în interpretarea lor pe peliculã.
M.C.: Da, e-adevãrat…
A.P.: Este ceva deliberat sau crezi cã are legãturã cu lipsa “antrenamentului” cu filmul?
M.C.: Nu ºtiu ce sã spun, adicã nu pot sã vorbesc aºa, în general. Cred cã existã o teatralitate care se observã în filmele de cinema sau în filmele de televiziune, care vine evident din profesia de actor de teatru. ªi probabil ºi lipsa de pregãtire suficientã a unui film. Eu unul simt nevoia unei perioade de pregãtire înainte de a începe filmãrile. E destul de dificil sã treci imediat din teatru în film aºa foarte repede, fãrã o pregãtire cît de cît. Probabil cã sînt ceva probleme ºi la scenariu, nu atît la poveste, cît la dialoguri, care uneori sunã mai teatral. Aici cred cã ar trebui sã intervinã ºi actorul, sã ajungã la un numitor comun cu regizorul ºi cu scenaristul, sã mai înlocuiascã anumite lucruri, în aºa fel încît textul acela sã sune mai vorbit, mai natural, sã fie mai uºor de spus. Dar probabil cã avem nevoie de mai multã experienþã cu filmul.
A.P.: Am înþeles cã filmãrile au durat foarte puþin, doar 24 de zile. Cum au fost pregãtirile pentru filmãri?
M.C.: Eu la pregãtiri n-am fost pentru cã nu eram în þarã. Am fost anunþat cu puþinã vreme înainte. M-am întors în þarã cu o zi înainte de a începe filmãrile. Am înþeles cã am fost ales pentru rolul ãsta cu puþinã vreme înainte de a începe filmãrile. Nu ºtiu dacã trebuia sã joace altcineva. Eu nu am fost la un casting special pentru filmul ãsta cu ceva vreme înainte. Dar am reuºit ca în douã-trei zile de filmãri sã ne acordãm destul de bine. Mã refer la relaþia mea cu regizorul, cu Dinu Tãnase ºi sã ne înþelegem foarte bine. Iar ca ritm de filmare a fost într-adevãr foarte alert, foarte dur. O zi de filmare dura 14-15 ore, ºi trebuia sã te înarmezi cu foarte multã rãbdare, sã ai capacitatea de a te relaxa în perioadele de pauzã, ºi apoi de a te concentra din nou foarte repede.
A.P.: Tu ce iubeºti mai mult, teatrul sau filmul?
M.C.: Nu pot sã spun. Amîndouã, aº vrea sã le fac pe amîndouã. Îmi place foarte mult teatrul pentru cã eºti pe scenã ºi ai o relaþie foarte directã cu publicul ºi îl simþi foarte bine. În acelaºi timp îmi place foarte mult ºi filmul, pentru cã trebuie sã fii mult mai disciplinat ºi riguros cu tine. Unii spun cã filmul e mai uºor pentru cã poþi sã tragi mai multe duble ºi sã schimbi, dar nu e chiar aºa. Adicã ce-ai fãcut în ziua respectivã aºa rãmîne. La teatru poþi sã mai schimbi, poþi sã mai modifici.
A.P.: Ce crezi cã va atrage publicul românesc la acest film?
M.C.: Mie îmi place cã nu mai este aºa conectat la toate scandalurile, nu mai discutãm despre securiºti ºi despre mizerie, despre copii orfani, adicã nu spun cã aceste lucruri nu ar trebui discutate, dar ºi filmele care s-au fãcut pe aceste teme nu au adus nici un fel de speranþã ºi atunci lumea s-a cam sãturat de teamatica asta, dar ea existã ºi trebuie discutatã ºi în presã ºi la televiziune. Este o poveste a unor oameni, a unor cupluri. Doi oameni cãsãtoriþi de foarete multã vreme, Horaþiu Mãlãele ºi Maia Morgenstern în film, se despart, alþii se îndrãgostesc, alþii mor într-un accident, existã ºi situaþii paradoxale. E o luptã pentru supraviaþuire ºi o poftã de viaþã în întreg filmul.

Andreea Bibiri

A.P.: Cum te-ai înþeles cu marii actori alãturi de care ai jucat în “Damen Tango”?
Andreea Bibiri: Cu actorii cu care am colaborat în filmul ãsta sînt oarecum colegã la teatru ºi am mai jucat alãturi de ei pe scenã, cu Horaþiu Mãlãele am jucat în “Unchiul Vanea”, cu doamna Maia Morgenstern am jucat în “Turandot”.
A.P.: Cunoscîndu-i din teatru, care sînt diferenþele dintre teatru ºi film?
A.B.: O, mari de tot. Aici, ce sã zic, e cu totul altã meserie.
A.P.: Cum aþi lucrat în platou?
A.B.: Din fericire ei sînt mult mai experimentaþi decît mine, nu sînt la primul film ca mine, mã rog, de asemenea întindere, cã am mai jucat, dar roluri mai mici, ºi am avut foarte mult de învãþat de la ei. Mult de tot, lucreazã cu totul altfel, e altã energie, trebuie sã fii mult mai rapid, nimeni nu are timp sã stea dupã tine, sã-þi construieºti personajul, sã stai sã te gîndeºti tu la Hamlet.
A.P.: Cînd ai ales sã devii actriþã îþi doreai mai mult sã joci teatru sau film?
A.B.: Teatru. Teatrul mi-a plãcut întotdeauna.
A.P.: ªi totuºi ai jucat în film.
A.B.: Da, am jucat la domnul Lucian Pintilie, în ultimul sãu film, “Niki Ardelean”. Iar în “Damen Tango” am acceptat sã joc pentru cã mi s-a pãrut foarte interesant scenariul. Nu cred cã este un scenariu “românesc” cum ne-am obiºnuit noi sã vedem – noi am rãmas “suspendaþi” undeva la “Moromeþii”. Care este un film extraordinar, de referinþã, dar oamenii s-au mai schimbat de atunci. ªi nu mã refer la cinematografia universalã, ci la publicul nostru, la oameni, la... români. (rîde)
A.P.: Cum este rolul tãu din “Damen Tango”?
A.B.: Dupã mine, cred cã am ieºit un pic cam prea “cuminte”, eu aº fi preferat sã fiu un pic mai rea, mai agresivã. Bine, e ºi o chestiune de gust... Evoluþia personajului se împarte în douã perioade: în trecut – în urmã cu nouã ani – ºi în prezent. Mi-a fost destul de greu sã fac schimbarea asta, pentru cã din punct de vedere al costumului, al machiajului, al coafurii nu s-au fãcut modificãri mari, ºi atunci a trebuit sã modific oarecum din atitudine, din ritmul personajului, din maturitatea interioarã cãpãtatã pe parcurs.
A.P.: Ai vãzut filmul înainte de premierã?
A.B.: Da, dar am vãzut un material care nu era gata: fãrã muzicã – nu era montajul încheiat.
A.P.: În sinopsis filmul este prezentat astfel: “Damen Tango” se impune ca una ditre probele cele mai convingãtoare ale mult aºteptatei renaºteri a cinematografiei naþionale... Consideri, ca spectator, convingãtoare aceastã prezentare? Te-ai duce sã vezi filmul?
A.B.: Da, eu mã duc la aproape toate filmele româneºti pentru cã sînt foarte interesatã de filmul românesc. Chiar dacã nu-mi place atît de mult sã fac filme, îmi place sã vãd filme. M-aº duce în primul rînd ca sã-i vãd pe cei doi ACTORI din distribuþie, pentru ei m-aº duce sã-i vãd în orice fel de film.
A.P.: Ce crezi cã aºteaptã publicul românesc de la acest film?
A.B.: Sã vorbeascã despre lucruri care îi intereseazã. ªi sã-i uimeascã aºa cum nu înceteazã s-o facã cei “din afarã”.
A.P.: Îþi aminteºti vreo întîmplare deosebitã din timpul filmãrilor pe care ai vrea sã ne-o povesteºti?
A.B.: O sã-þi povestesc ceva, dar nu de la filmãri, ci de acasã, o chestie foarte haioasã. Dupã ce filmasem ºaisprezece ore non-stop, ºi uitasem cum mã cheamã, cine sînt, ce joc, ºi dacã sînt în film sau pe planeta Marte, mã rog... Din cauza ritmului dement în care s-a filmat, ajunsesem sã nu mã mai pot deconecta cînd ajungeam acasã. Aveam patru-cinci ore de somn, dar eu “filmam” în continuare – visam cã filmez. La mine filmarea nu se întrerupea. ªi m-am trezit într-o noapte ºi-am strigat „Motor!”. Iar soþul meu s-a speriat. (rîde)
Emanuel Lãzãrescu: Existã diferenþe între televiziune ºi film?
A.B.: Da, ºi sînt enorme. Televiziunea e un fel de “apã de ploaie”, acolo eºti un fel de decor, actor, nu prea conteazã... nu se face mare diferenþã. Filmul e cu totul altceva.
E.L.: Ai vreun proiect de viitor? Pentru urmãtorul film?
A.B.: Asta nu ºtiu ce sã zic, cã nu depinde de mine ce filme sã fac. De voi depinde, sã strigaþi cã vreþi film românesc, cã dacã lumea o sã cearã, probabil or sã aparã oameni care or sã investeascã în aºa ceva. Deocamdatã nu prea intereseazã pe nimeni.
E.L.: Îþi mulþumim foarte mult.
A.B.: ªi eu vã mulþumesc.

[Alice_Fluture]

Horaþiu Mãlãele

A.P: Cum este rolul dvs. din “Damen Tango”?
Horaþiu Mãlãele: E inedit, e special, pentru cã structura dramaticã a filmului e specialã. Personajul meu este cel care declanºeazã acest conflict de viaþã. Este un profesor, care are o slãbiciune pentru o tînãrã ºi îºi pãrãseºte familia ºi asta deschide poarta nenorocirilor. În sensul în care natura nu bate cu bîta, ea bate altfel, el îºi gãseºte moartea într-un accident ºi stîrneºte dihonie între cele douã femei rãmase în horã, care se va sfîrºi dupã cum veþi vedea.
A.P.: Ce roluri vã sînt mai dragi, în registru comic sau tragic?
H.M.: Îmi sînt egal de dragi amîndouã. Adevãrul e cã nu ºtiu sã fi jucat vreun rol foarte comic, nici o dramã autenticã în cinematografia românã. Din punctul ãsta de vedere nu am ce sã-mi reproºez. Joc cu egal interes în ambele producþii. Dacã ele vor fi existînd. Dar mai drag ºi mai drag aºa îmi este melodrama, acest amestec de rîsu’-plînsu’. Mi s-a întîmplat în douã filme pe care la iubesc, ºi anume, “Divorþ din dragoste” pe care l-am fãcut împreunã cu Andrei Blaier ºi în “Aceastã lehamite” pe care l-am fãcut împreunã cu Mircea Danieliuc.
A.P.: Nu pot sã cred cã dvs. nu improvizaþi la filmãri, deºi pelicula e foarte scumpã. Ce se întîmplã cînd faceþi asta, cum reacþioneazã regizorii?
H.M.: Depinde, în momentul în care nu e peliculã, îi deranjeazã rãu. Aici nu a fost cazul, pentru cã am înþeles cã a fost un alt fel de a înregistra, sau de a prelucra filmul, ºi am avut posibilitatea de a înregistra opt-zece duble ºi de a gãsi soluþiile cele mai bune. Este foarte bine, ãsta e un lucru extraordinar de bun: sã fie peliculã, adicã sã nu stãm la mîna peliculei, sã nu stãm stresaþi cã nu existã bani sã terminãm filmul. Pentru cã problema asta existã în cinematografia românã de cînd m-am nãscut eu, poate ºi dinainte. Toate aceste lucruri fac micimea cinematografiei române.
A.P.: Cum au fost pregãtirile pentru film? Pentru cã filmãrile au durat foarte puþin.
H.M.: S-au fãcut ºi repetiþii, a fost o echipã foarte bunã, o echipã foarte caldã, interesatã, mobilizatã, o echipã de profesioniºti. ªi toþi am vrut ca lucrurile sã arate bine, ºi din micul egoism al actorului, de a fi mai bun ca celãlalt, dar unde nu existã acest tip de competiþie nu iese nici un lucru de calitate.
A.P.: Competiþie constructivã…
H.M.: Bineînþeles…
A.P.: În “Damen Tango” jucaþi alãturi de actori tineri. Ce ºanse credeþi cã au ei sã facã film în România?
H.M.: Habar n-am. Ei dacã vor fi interesaþi sã facã film, vor trebui sã se zbatã ºi vor reuºi. Dacã nu vor fi interesaþi sau dacã nu vor încerca sã lupte, nu vor face film. Existã o armatã bine organizatã de cãlãi ai cinematografiei românesc, care deschid cu greu porþile celor tineri.


Maia Morgenstern

A.P.: Dumneavoastrã aveþi o experienþã foarte vastã în cinematografie. Puteþi face o comparaþie între modul cum se lucreazã în România ºi cum se lucreazã în strãinãtate?
Maia Morgenstern: Acolo unde existã dragoste, ºi nevoie ºi... unde existã dragostea de a face un film, nu-ºi încap rostul comparaþiile. Dacã lucrurile sînt fãcute la modul cel mai serios, cu dragoste, cu efort, cu atenþie, pînã la urmã... lucrurile seamãnã foarte tare. (zîmbeºte)
A.P.: Dar din punct de vedere tehnic sau al bugetului?
M.M.: Da, din punct de vedere tehnic ºi al bugetului încap tot felul de discuþii. Dar cînd soarele „nu merge”, ºi cînd plouã atunci cînd ar trebui sã fie vremea frumoasã – sînt aceleaºi necazuri, aceleaºi bucurii.
A.P.: Cum alegeþi rolurile pentru un film?
M.M.: Pot sã vã spun cã am fost norocoasã în existenþa mea, ºi în majoritatea covîrºitoare a cazurilor mi s-au oferit partituri foarte interesante, profunde, provocatoare... ºi atunci alegerea a fost destul de simplã.
A.P.: Nu vi s-a întîmplat sã refuzaþi vreun rol?
M.M.: S-a întîmplat sã refuz.
A.P.: Care era criteriul?
M.M.: Probabil cînd mi s-au pãrut proiecte superficiale. Sau (a fost vorba de) un scenariu derizoriu... Dar, repet, am fost un om norocos, cãruia în general i s-au propus lucruri de aleasã calitate.
A.P.: Cum este rolul dumneavoastrã din “Damen Tango”?
M.M.: Provocator, “departe” de mine, sper eu, gîndesc eu... Care s-a construit, s-a adîncit, ºi s-a nãscut pînã la urmã prin comunicarea, prin colaborarea cu partenerii ºi în primul rînd cu regizorul Dinu Tãnase... pe care l-am simþit iubindu-ºi actorii foarte mult, respectîndu-i ºi contînd foarte mult pe pãrerea lor.
A.P.: Din acest punct de vedere, dumneavoastrã, de exemplu, aþi putut „interveni” pe scenariu?
M.M.: Lucrurile s-au nãscut în urma repetiþiilor, în urma discuþiilor... Se nãºteau lucrurile, le gãseam, intenþia noastrã nu era “sã luãm acum scenariul ºi sã-l întoarcem pe dos”. Nu, pornind de la scenariu lucrurile erau vii, trãiau, se modificau.
A.P.: Aþi jucat alãturi de actori tineri...
M.M.: Da, “tînãrul” Horaþiu Mãlãele! Da, foarte tînãr, aºa e! (rîde)
A.P.: ªi de actori tineri. Cum vedeþi viitorul lor în cinematografie? Cum aþi lucrat cu ei?
M.M.: Am lucrat alãturi de actori excepþionali... “Foarte tînãrul” Horaþiu Mãlãele (zîmbeºte). A fost un privilegiu ºi o onoare sã exist alãturi de acest actor tragic, profund liber interior - care se numeºte Horaþiu Mãlãele. Actor de o sinceritate ºi de o francheþe beneficã, ºi cred cã ne-a provocat o datã în plus pe toþi ceilalþi sã ne gãsim, sã ne re-gãsim, sã cãutãm ceea ce e cel mai adevãrat în noi... Cu minunata Andreea Bibiri pe care, iatã, publicul românesc o va cunoaºte ºi ca actriþã de film, aºa cum o cunoaºte ºi o iubeºte în teatru...ªi alãturi de Mihai Cãlin, care ne oferã tuturor o surprizã extraordinarã într-un rol de mare profunzime.
A.P.: Vã rog sã ne povestiþi ceva de la filmãri, vreo întîmplare aparte.
M.M.: Aº vrea sã vã povestesc fiecare zi: cum veneam cu fetiþa mea, cum exista doamna Tatiana care avea grijã de fetiþa mea, cum se întrerupeau filmãrile – uneori chiar în mijlocul unui cadru – pentru cã aia micã plîngea, ºi toatã lumea avea rãbdare, ºi toatã lumea ne lua ºi ne iubea aºa cum eram noi douã – eu ºi fetiþa mea, Isadora... “copilul numãrul trei”.
A.P.: Deci este deja un fel de vedetã pe platouri...
M.M.: Precis a fost vedetã, pentru cã de ea depindea totul – liniºtea sau agitaþia unei zi de filmare.
A.P.: Care ar fi diferenþa dintre teatru ºi film?
M.M.: Nu gîndesc vreo diferenþã care se cuvine încadratã într-o ramã foarte precisã... Dacã într-un spectacol de teatru existã o comunicare ºi un schimb de energie permanent între actor ºi public, sursã de reîncãrcare a bateriilor pentru actori care e formidabilã, în film þi se cere un efort triplu, un efort sporit de concentrare, de continuitate – indiferent de cronologia în care se filmeazã – ºi care este cu atît mai provocator ºi mai interesant.
A.P.: Ce pãrere aveþi despre tinerii regizori?
M.M.: O pãrere excepþionalã. Aºtept cu emoþie ºi cu sufletul la gurã propuneri din partea tinerilor regizori.

[televizor]

malaele este un mare actor dar nu trebuia distribuit in acest rol. cine poate crede ca o femeie tanara, normala se poate indragosti de un bivolaru gangav, derutat si resemnat ? pe langa muzica parodica parca asta e una din greselile filmului. ar mai fi apoi scenariul, imaginea...

[dan-marius]

Cine ar fi putut sa creada ca Bivolaru a ajuns sa aiba atitia adepti? Daca poti mai uitate-la inregistrarile date pe posturile de TV.

[Alice_Fluture]

Oare ce popularitate ar avea un film despre Bivolaru cu Malaele in rolul principal? :? :huh:

[Freaak]

Dar cu Bivolaru in rolul lui Malaele?